Stoltenberg: Șapte state NATO vor trimite trupe în România, în timp ce militari români vor fi detașați în Polonia

Cel putin sapte state NATO vor contribui cu trupe si echipamente la efectivele Aliantei Nord-Atlantice din Romania, in timp ce militari romani vor fi trimisi in Polonia, anunta secretarul general Jens Stoltenberg, citat de Mediafax.
–––––
UPDATE Ministrul Apararii interimar din Spania, Pedro Morenes, a declarat joi, la Bruxelles, ca NATO i-a cerut o „contribuie la batalionele din Letonia si Romania”.Acesta a afirmat ca „urmatorul Guvern va fi cel care va lua decizia”, facand aluzie la investitura Executivului din aceasta sambata.Morenes a precizat ca se ia in calcul o contributie intre 100 si 130 de militari pentru batalionul din Letonia, insa contributia pentru Romania este in faza „preliminara”.
––
„Am discutat despre progresele in demersul de consolidare a prezentei NATO in regiunea Marii Negre, in cadrul unei brigazi multinationale terestre comandata de Romania. De asemenea, lucram la masuri de tip aerian si maritim. Sunt bucuros sa confirm ca numeroase natiuni au exprimat vointa de a contribui la prezenta in regiunea Marii Negre, la nivel terestru, maritim si aerian. Este vorba de Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia si Statele Unite. Alti aliati analizeaza modalitati de a contribui”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, dupa reuniunea ministrilor Apararii desfasurata la Bruxelles.

Conform unui comunicat al Ministerului britanic al Apararii difuzat in contextul reuniunii NATO de la Bruxelles, „Marea Britanie va trimite avioane militare multirol Eurofighter Typhoon pentru misiuni de patrulare aeriana pe flancul sud-estic al NATO, in scopul garantarii securitatii aliatilor din zona Marii Negre”. „Avioanele vor fi detasate de la unitatea Coningsby, apartinand Fortelor Aeriene Regale, la Baza aeriana Mihail Kogalniceanu, Romania, cel mult patru luni, in anul 2017″, precizeaza institutia.

Romania si Marea Britanie se vor alatura batalionului comandat de SUA din Polonia, a precizat Stoltenberg. La randul sau, ministrul britanic al Apararii, Michael Fallon, a anuntat ca Marea Britanie va contribui cu 800 de militari la un batalion NATO din Estonia.

Masurile adoptate miercuri si joi sunt rezultatul deciziei luate in iulie de Alianta Nord-Atlantica in sensul consolidarii a prezentei militare in Europa de Est, prin desfasurarea a mii de militari in Romania, Polonia si in tarile baltice.

Miercuri, in cadrul reuniunii ministrilor Apararii din tarile membre NATO, Statele Unite s-au angajat sa trimita trupe suplimentare, tancuri si sisteme de artilerie in Polonia. Germania, Canada si alte tari NATO au promis ca vor contribui la batalioanele NATO din Europa de Est.

In paralel, doua nave militare ruse echipate cu rachete de croaziera au fost trimise in Marea Baltica, in largul Suediei si Danemarcei.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat, conform site-ului agentiei Reuters, ca cei 4.000 de militari suplimentari din tarile baltice si Polonia sunt o reactie moderata la decizia Rusiei de a mentine circa 330.000 de militari in apropierea Moscovei, pe flancul vestic al Rusiei si relativ in apropierea frontierelor Aliantei Nord-Atlantice. „Doar luna aceasta, Rusia a montat sisteme de rachete Iskander, care pot transporta focoase nucleare, in enclava Kaliningrad; in plus, Moscova a suspendat acordul cu Statele Unite privind procesarea plutoniului de uz militar”, a afirmat Stoltenberg, acuzand din nou Rusia de sustinerea insurgentilor separatisti din estul Ucrainei.

Planul NATO este de a crea patru grupuri de lupta cu efective totale de 4.000 de militari, sustinuti de o forta de reactie rapida formata din 40.000 de persoane.

Cele patru batalioane NATO vor fi comandate de SUA, Germania, Marea Britanie si Canada, fiind stationate in Polonia, Lituania, Estonia si Letonia. Canada s-a angajat sa trimita 450 de militari in Letonia, iar Italia va contribui cu 140 de militari. Intre 400 si 600 de militari germani vor ajunge in Lituania, alaturi de personal din Olanda, Norvegia, Belgia, Croatia si Luxemburg. „Aceste contributii vor fi o demonstratie clara a relatiilor transatlantice stranse„, a argumentat Jens Stoltenberg.

Alianta Nord-Atlantica a aprobat in iulie planul de consolidare a prezentei militare in Europa de Est, prin desfasurarea a mii de militari in Polonia si in tarile baltice. O structura multinationala NATO ar urma sa fie stationata in Romania. In plus, Alianta a preluat controlul asupra sistemului antiracheta, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice in largul Spaniei, un radar in Turcia si elementele de interceptare din Romania.

Rusia a avertizat in mai multe randuri ca este „extrem de preocupata” de instalarea sistemelor antibalistice NATO in Romania si Polonia, afirmand ca sunt interzise prin Tratatul privind Fortele nucleare intermediare (INF) si avertizand ca va lua masuri pentru a se apara.

 Asta fiindcă americanii sunt pacifiști convinși. Îmi place că în România trimit doar avioane, în timp ce românii merg drept carne de tun în Polonia. Schimbul este echitabil. Pupăm mâna Unchiului Sam care nu dă nici un scuipat pe noi. Păcat de ea țară că a fost blestemată să aibă niște conducători netrebnici și un popor nevolnic.

Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești

Somalezii își cer drepturile în Suedia: Să-i dați mamei casa pe care o vrea ea, nu asta cu trei camere. Una cu câte camere vrea ea, în care să ne jucăm și să ne dăm în leagăn”.

O zi din viața grecilor care trăiesc în zonele cu refugiați:

Italia: Imigranții ilegali se plâng și se revoltă împotriva „condițiilor sărace de trai” puse la dispoziție de statul italian

Am lăsat la urmă acest clip pentru că conține un scurt mesaj pentru europeni din partea unui ” refugiat” musulman și pentru că exemplifică cel mai bine titlul articolului:

 

Putin apelează, China răspunde, toți pregătiți pentru al III-lea Război Mondial

Tutti schierati per scatenare la Terza Guerra Mondiale, ultimo appello del Papa per salvare il mondo.

-Angelo Iervolino-08 septembrie 2013 – Săptămâna viitoare începe dezbaterea în Congres (cel american-n.m) pentru a decide dacă trebuie sprijinită sau refuzată cererea președintelui Obama pentru un atac limitat împotriva Siriei. Nave rusești și nave de război chineze patrulează pe coasta siriană, în timp ce trupele iraniene avanseaza pe teritoriul Siriei.

Rusia, China, Iran, Liban și Siria, împotriva Statelor Unite ale Americii, Franța, Turcia, Israel, Arabia Saudită, Qatar și teroriștii aliați ai americanilor, jihadiștii din Al-Qaeda Jabhat al-Nusra  ( Frontul Nusra), în practică, responsabili pentru atacul cu arme chimice împotriva poporului sirian, acestea fiind cele 11 țări care ar trebui să aprindă fitilul celui de al treilea război mondial, în cazul în care Congresul SUA va decide în favoarea unui atac împotriva Siriei. Pe hârtie, în ciuda marii puteri navale americane, forța lui Putin pare a fi câștigătoare. Apărarea defensivă bazată pe sisteme anti-rachetă S-300, S-400 și S-500 reprezintă o barieră împotriva rachetelor Tomahawk, sisteme anti-rachetă greu de depășit și datorită sistemelor anti-rachetă chineze, și chiar  și aviația americană va avea o viață foarte grea pentru a depăși apărarea rusă, chineză și siriană. De asemenea, în plus față de stațiile fixe, desfășurarea navală în fața coastei siriene oferă un scut suficient de puternic pentru Siria.

Având în vedere că trupele terestre ale lui Assad, cu ajutorul a mai mult de 4.000 de militari iranieni care au sosit în Siria și Hezbollah-ul libanez sunt cele mai bune, de acum cerul și pământul sunt în mâinile lui Putin.

Armata siriană implicată în războiul împotriva teroriștilor:

Deci, o apărare foarte solidă care ar trebui să protejeze Siria, cel puțin în prima fază a atacurilor americane. Bătălia principală va fi dată pe mare, dar navele americane vor fi nevoite să tragă de departe pentru a evita rachetele supersonice anti-navă rusești P-800 / Yakhont, care, în practică, este puțin probabil să fie interceptate de navele americane care datorită dimensiunilor lor mari vor avea, de asemenea, dificultăți în a le evita. O luptă nu foarte ușoară, în cazul în care americanii pot juca doar cartea unor lansări masive de rachete și aeronave împotriva Siriei. De fapt, Pentagonul, în aceste zile, se pare (cum multe ziare au raportat) că a decis, de asemenea, să utilizeze bombardierele grele și Stealth. B-52 ar trebui să decoleze din SUA, în timp ce cele B-1S vor trebui să decoleze din Qatar; nu putem exclude, de asemenea, utilizarea B-2 Stealth  cu baza în Missouri, cu bombe ghidate prin satelit. Deci, pierderile ar putea fi foarte mari de ambele părți. Concomitent cu atacul americanilor, Arabia Saudită și Israel vor trebui să se gândească la apărarea lor, atât dinspre Liban care a îndreptat 500 de rachete rusești Scud împotriva Israelului, cât  și dinspre Iran care poate utiliza rachete nucleare și a amenințat deja cu efectuarea de atacuri teroriste împotriva americanilor din întreaga lume. Peste 100 de mii de voluntari iranieni au trimis o scrisoare către președintele Siriei, pentru a cere permisiunea de a fi desfășurați în zona Inălțimilor Golan, și nu este exclus și un atac aerian masiv din partea Rusiei împotriva Arabiei Saudite. Navele rusești de pe coasta Siriei sunt acum cel puțin 20 la număr, susținute de baza navală rusă din Siria situată exact în Tartus, și acestea sunt:

2 crucișătoare de rachete, Moskva (echipate cu 16 rachete Vulkan P1000, zboară doar la 40 m înălțime față de apă și atinge o viteză 2.5 m/s și focosul din titan încărcat cu 1000 kg de exploziv convențional sau nuclear; este nevoie de doar 3 pentru a distruge un portavion, aflat la o distanță de 700 km), și Varyag,   specializată în scufundarea de portavioane și nave mari;

1 portavion, Kuznetsov;

2 fregate, Neustrashimy și Smetlivy;

2 distrugătoare, amiralul Panteleyev și Nastoichivy (anti-submarin);

2 nave de recunoaștere, Azov și SSV-201 Priazovye- echipată cu un sistem de interceptare și colectare de informații, precum și cu sisteme de apărare aeriană, care au plecat din portul ucrainean Sevastopol deja duminica trecută prin Bosfor;

4 nave de aterizare: Alexander Shabalin, amiralul Nevelsky, Peresvet, și Nikolai Filchenkov (care au la bord, se pare, o încărcătură de rachete S-300 destinate pentru Siria);

2 ambarcațiuni de debarcare, Minsk și Novocherkassk (cu 200 de soldați și 10 tancuri amfibii);

2 corvete marine lansatoare de rachete, Shttil și Ivanovets;

1 vas de patrulare, Neustrashimy;

1 navă-ajutor, Foty Krylov;

1 navă tanc, Pechenga;

și submarine nucleare.

Comandantul de la Moscova, contraamiralul Valery Kulikov, trebuie să își asume comanda operațională a flotei ruse din Marea Mediterană.

Crucișătorul anti-rachetă Moskva:

363335_incrociatore chineză

În plus față de navele rusești China a autorizat un minim de 4 nave de război pentru a intra în Marea Mediterană prin Canalul Suez. Autoritățile egiptene nu au opus nici un drept de veto și, mai mult, trecerea crucișătoarelor grele „Noauio-83”, „Quigb-133” (cu echipamente de peste 4 mii tone), „Waishanhu-878” (cu 11 mii ​​de tone de materiale) și cele mai noi unități amfibii Jinggang Shan, cu sute de trupe terestre la bord au trecut cu ajutorul protecției armatei egiptene și blocarea traficului de pe canal, din motive de securitate.

Egiptul, care ar putea trece imediat de partea lui Putin, datorită tulburărilor civile continue cauzate de Frăția Musulmană, în care unul dintre lideri este Malik Obama, fratele vitreg al președintelui american. Și, în fine, există flota siriană, care în porturile Baniyas, Latakia, Tartus și Minat Al Bayda are ancorate 2 corvete sovietice vechi clasa Petya (Assari și Hirasa), 20 motocanoniere sovietice de clasă Osa și alte 10 de producție proprie, 3 ambarcațiuni de aterizare(debarcare) de fabricație poloneză, 14 nave de patrulare mici și 3 dragoare . Practic, blocul lui Putin are mai mult de 120 de mii de oameni.

Video de mai jos prezinta nava de război Jinggang Shan în acțiune, în timpul unui exercițiu de antrenament de la inceputul acestui an.

Care ar putea fi implicațiile pentru Italia? În cazul în care Italia se va ține complet în afara conflictului respectând Constituția noastră, ne-am putea salva, dar având în vedere că avem aproximativ 107 baze americane pe teritoriul italian și minim 90 de bombe nucleare, care în curând vor fi adaptate pentru a fi montate pe celebrul F-35, riscul de atacuri asupra bazelor SUA în Italia este foarte mare. Regiunile cele mai expuse riscului sunt Sicilia și Puglia și, de asemenea, regiunile în care sunt depozitate bombele nucleare. Astfel încât toate orașele unde există baze americane sunt în pericol. În cazul în care guvernul italian a decis să încalce Constituția și să meargă la război alături de americani, Italia este țara europeană cea mai expusă dintre toate, datorită politicienilor noștri, care au permis de-a lungul anilor ca teritoriul italian  să devină un depozit de trupe, vehicule și arme americane. Putem doar spera că apelul Papei pentru pace este susținut de către Congresul SUA.

Articolul 11 din Constituție:

Italia respinge războiul ca instrument de agresiune împotriva libertății altor popoare și ca un mijloc de rezolvare a disputelor internaționale; permite, pe picior de egalitate cu celelalte state, la limitări ale suveranității necesare unei ordini care să asigure pacea și justiția printre Națiuni; promovează și încurajează organizațiile internaționale care au astfel de scopuri.

Aici este lista de 107 US baze (Air-Force, Navy, Army, NSA) în Italia:

Bazele SUA cele mai cunoscute și cele mai puțin cunoscute, dinspre nord spre sudul Peninsulei:

Cima Gallina (BZ): Stazione telecomunicazioni e radar dell’USAF. Aviano (Pordenone, Friuli): la 16ma Forza Aerea ed il 31° Gruppo da caccia dell’Aviazione U.S.A., nonché uno squadrone di F-18 dei Marines. Monte Paganella (TN): Stazione telecomunicazioni USAF. Rivolto (UD): Base USAF. Maniago (UD): Poligono di tiro dell’US-Air-Force (USAF). S. Bernardo (UD): Deposito munizioni dell’US-Army. Roveredo (PN): Deposito armi USA. Istrana (TV): Base US-Air-Force (USAF). Ciano (TV): Centro telecomunicazioni e radar USA. Ghedi (BS): Base dell’US-Air-Force (USAF). Montichiari (BS): Base aerea (USAF). Remondò (nel Pavese): Base US-Army. Vicenza: Comando SETAF, Sud Europe Task Force; Quinta Forza aerea tattica (USAF); Deposito di testate nucleari. Camp Ederle (provincia di Vicenza): Q.G. NATO; Comando SETAF dell’US-Army; un Btg. di obici ed Gruppo tattico di paracadutisti USA. Tormeno (San Giovanni a Monte, Vicenza): depositi di armi e munizioni. Longare (Vicenza): importante deposito d’armamenti. Verona: Air Operations Center (USAF). e Base NATO delle Forze di Terra del Sud Europa; Centro di telecomunicazioni (USAF). Affi (VR): Centro telecomunicazioni USA. Lunghezzano (VR): Centro radar USA. Erbezzo (VR): Antenna radar NSA. Conselve (PD): Base radar USA. Monte Venda (PD): Antenna telecomunicazioni e radar USA. Trieste: Base navale USA. Venezia: Base navale USA. San Anna di Alfaedo (VE): Base radar USA. Lame di Concordia (VE): Base di telecomunicazioni e radar USA. San Gottardo, Boscomantivo (VE): Centro telecomunicazioni USA. Ceggia (VE): Centro radar USA. Cameri (NO): Base aerea USA con copertura NATO. Candela-Masazza (Vercelli): Base d’addestramento dell’US-Air-Force e dell’US-Army, con copertura NATO. Monte S. Damiano (PC): Base dell’USAF con copertura NATO. Finale Ligure (SV): Stazione di telecomunicazioni dell’US-Army. Monte Cimone (MO): Stazione telecomunicazioni USA con copertura NATO. Parma: Deposito dell’USAF con copertura NATO. Bologna: Stazione di telecomunicazioni del Dipartimento di Stato Americano. Rimini: Gruppo logistico USA per l’attivazione di bombe nucleari. Rimini-Miramare: Centro telecomunicazioni USA. Potenza Picena (MC): Centro radar USA con copertura NATO. Livorno: Base navale USA. La Spezia: Centro antisommergibili di Saclant. San Bartolomeo (SP): Centro ricerche per la guerra sottomarina. Camp Darby (tra Livorno e Pisa): 8° Gruppo di supporto USA e Base dell’US Army per l’appoggio alle Forze statunitensi al Sud del Po, nel Mediterraneo e nell’Africa del Nord. Coltano (PI): importante base USA/NSA per le telecomunicazioni; Deposito munizioni US-Army; Base NSA. Pisa (aeroporto militare): Base saltuaria dell’USAF. Monte Giogo (MS): Centro di telecomunicazioni USA con copertura NATO. Poggio Ballone (GR) – tra Follonica, Castiglione della Pescaia e Tirli: Centro radar USA con copertura NATO. Talamone (GR): Base saltuaria dell’US-Navy. La Maddalena-Santo Stefano (Sassari): Base atomica USA, Base di sommergibili, Squadra navale di supporto alla portaerei americana «Simon Lake». Monte Limbara (tra Oschiri e Tempio, Sassari, in Sardegna): Base missilistica USA. Sinis di Cabras (SS).: Centro elaborazioni dati (NSA). Isola di Tavolara (SS): Stazione radiotelegrafica di supporto ai sommergibili della US Navy. Torre Grande di Oristano: Base radar NSA. Monte Arci (OR): Stazione di telecomunicazioni USA con copertura NATO. Capo Frasca (OR): eliporto ed impianto radar USA. Santulussurgiu (OR): Stazione telecomunicazioni USAF con copertura Nato. Perdas de Fogu (NU): base missilistica sperimentale. Capo Teulada (CA): da Capo Teulada (CA) a Capo Frasca (OR): all’incirca 100 km di costa, 7.200 ettari di terreno e più di 70.000 ettari di zone Off Limits: poligono di tiro per esercitazioni aeree ed aeronavali della Sesta flotta americana e della Nato. Decimomannu (CA): aeroporto Usa con copertura Nato. Aeroporto di Elmas: Base aerea dell’US-Air-Force. Salto di Quirra (CA): poligoni missilistici. Capo San Loremo (CA): zona di addestramento per la Sesta flotta USA. Monte Urpino (CA): Depositi munizioni USA e NATO. Cagliari: Base navale USA. Roma-Campino (aeroporto militare): Base saltuaria USAF. Rocca di Papa (Roma): Stazione telecomunicazioni USA con copertura NATO. Monte Romano (VT): Poligono saltuario di tiro dell’US-Army. Gaeta (LT):  Base permanente della Sesta Flotta USA e della Squadra navale di scorta alla portaerei «La Salle». Casale delle Palme (LT): Scuola telecomunicazioni NATO su controllo USA. Napoli: Comando del Security Force del corpo dei Marines; Base di sommergibili USA; Comando delle Forze Aeree USA per il Mediterraneo. Napoli-Capodichino: Base aerea dell’US-Air-Force. Monte Camaldoli (NA): Stazione di telecomunicazioni USA. Ischia (NA): Antenna di telecomunicazioni USA con copertura Nato. Nisida: Base US-Army.  Bagnoli: Centro controllo telecomunicazioni Usa per il Mediterraneo. Agnano (nelle vicinanze del famoso ippodromo): Base dell’US-Army. Cirigliano.(NA): Comando delle Forze Navali USA in Europa. Licola (NA): Antenna di telecomunicazioni USA. Lago Patria (CE): Stazione telecomunicazioni USA. Giugliano (vicinanze del lago Patria, Caserta): Comando STATCOM. Grazzanise (CE): Base saltuaria USAF. Mondragone (CE): Centro di Comando USA e NATO sotterraneo antiatomico. Montevergine (AV): Stazione di comunicazioni USA. Pietraficcata (MT): Centro telecomunicazioni USA/NATO. Gioia del Colle (BA): Base aerea USA di supporto tecnico. Punta della Contessa (BR): Poligono di tiro USA/NATO. San Vito dei Normanni (BR): Base del 499° Expeditionary Squadron; Base dei Servizi Segreti: Electronics Security Group (NSA). Monte Iacotenente (FG): Base del complesso radar Nadge. Brindisi: Base navale USA. Otranto: Stazione radar USA. Taranto: Base navale USA; Deposito USA  NATO. Martina Franca (TA): Base radar USA. Crotone: Stazione di telecomunicazioni e radar USA/NATO. Monte Mancuso (CZ): Stazione di telecomunicazioni USA. Sellia Marina (CZ): Centro telecomunicazioni USA con copertura NATO.  Sigonella (CT): importante Base aeronavale USA (oltre ad unità della US-Navy, ospita diversi squadroni tattici dell’US-Air-Force: elicotteri del tipo HC-4, caccia Tomcat F14 e A6 Intruder, nonché alcuni gruppi di F-16 e F-111 equipaggiati con bombe nucleari del tipo B-43, da più di 100 kilotoni l’una!). Motta S. Anastasia (CT): Stazione di telecomunicazioni USA. Caltagirone (CT): Stazione di telecomunicazioni USA. Vizzini (CT): Diversi depositi USA. Isola delle Femmine (PA): Deposito munizioni USA/NATO. Punta Raisi (Aeroporto): Base saltuaria dell’USAF. Marina di Marza (RG): Stazione di telecomunicazioni USA. Monte Lauro (SR): Stazione di telecomunicazioni USA. Sorico: Antenna NSA. Augusta (SR): Base della VI Flotta USA e Deposito munizioni. Centuripe (EN): Stazione di telecomunicazioni USA. Niscemi (Sicilia): Base del NavComTelSta (stazione di comunicazione US-Navy). Trapani: Base USAF con copertura NATO. Pantelleria: Centro telecomunicazioni US-Navy e Base aerea e radar NATO. Lampedusa: Base della Guardia costiera USA; Centro d’ascolto e di comunicazioni NSA.

Surse:

http://www.imolaoggi.it/2013/09/07/mosca-ha-inviato-una-nave-spia-nel-mediterraneo-orientale/

http://www.infowars.com/report-china-sends-warships-to-coast-of-syria/

http://www.disinformazione.it/basiusa.htm

# Http://www.ogginotizie.it/158472-tre-navi-da-guerra-cinesi-entrate-nel-mediterraneo/. Uioo6yRH6M

Articol tradus de mine și preluat de la : http://lenewsdiangeloiervolino.altervista.org/blog/1193

Pentru cei interesați și pentru a vă face o imagine mai exactă a celor discutate mai sus, poziționările navelor la data de 8 septembrie 2013. Faceți click pe imagine pentru a merge la sursă și a avea o imagine interactivă. Autorul blogului respectiv este analist militar.

Un raport al ONU dovedește cum NATO și SUA au mințit cu privire la Libia și Gaddafi

Înainte ca NATO şi SUA să înceapă bombardarea Libiei, Organizaţia Naţiunilor Unite se pregătea să-i confere un premiu colonelului Muammar Gaddafi, şi Jamahiryei Libiene, pentru realizările sale în domeniul drepturilor omului. Ai dreptate – acelaşi om, colonelul Muammar Gaddafi, despre care NATO şi Statele Unite ne-au spus luni de zile că este un „dictator brutal,” a fost ales să i se acorde un premiu pentru situaţia drepturilor omului în Libia. Cât de ciudat este faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a ales să confere un premiu pentru drepturile omului unui „dictator brutal”, la sfârşitul lunii martie.

Deci, eu pun o întrebare: Cine este acest „dictator brutal” căruia Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului era pregătită să-i confere un premiu pentru drepturile omului, undeva la sfarsitul lunii martie? Au vrut să ne facă să credem că ei ştiau că el era un „dictator brutal”, dar că au decis totuși să-i dea un premiu pentru drepturile omului?! Uluitor! Uluitoare minciunile care ni se spun de către mass-media, NATO şi guvernul Statelor Unite. Absolut uluitor! Nu este surprinzător, dar este uluitor! Dar mai uimitor totuşi, este faptul că, de fiecare dată după un timp, o mare parte din publicul american ( și nu numai) – fără îndoială – crede fiecare cuvânt care vine de la „ştirile” mass-mediei.

Merită să fie citate câteva din următoarele Exemple din raportul Adunării Generale:

„Mai multe delegaţii au remarcat, de asemenea, cu admirație angajamentul ţării faţă de respectarea drepturilor omului la fața locului. Declaraţiile suplimentare, care nu au putut fi oferite în cursul dialogului interactiv, din cauza constrângerilor de timp, vor fi postate pe site-ul opiniilor universale periodice atunci când vor fi disponibile.. ”

Într-o notă de subsol a acestui raport, există o listă de ţări care l-au lăudat pe colonelul Gaddafi şi  Jamahirya Libiană  ( statul maselor populare), în sprijinul deciziei Adunării Generale a Consiliului pentru Drepturile Omului de a conferi acest premiu colonelului Gaddafi. Voi prezenta pur şi simplu lista. Cititorul se poate uita la listă şi să-și formeze propria-i opinie în ceea ce priveşte nivelul de credibilitate, sau credibilitatea percepută, a ţărilor enumerate :

Danemarca, China, Italia, Ţările de Jos, Mauritania, Slovenia, Nicaragua, Federaţia Rusă, Spania, Indonezia, Suedia, Norvegia, Ecuador, Ungaria, Africa de Sud, Filipine, Maldive, Chile, Singapore, Germania, Australia, Kazahstan, Letonia , Angola, Nigeria, Congo, Burundi, Zambia, Rwanda, Burkina Faso, Senegal, Coasta de Fildeş, Djibouti, Zimbabwe.

Dacă aţi fost cât de cât atenţi la stiri, veti observa ca, câteva dintre ţările menţionate mai sus ( cele bolduite de mine-n.m) au cotit-o brusc şi au decis să înceapă sprijinirea NATO şi  a SUA în războiul lor de agresiune. De ce? Pentru ce altceva!? Pentru Bani. Aceasta este întotdeauna linia finală, şi nu există nici o îndoială că acest fapt va fi expus, la un moment dat în viitor, aşa cum au fost expuse și minciunile pe care guvernul american le-a spus cetăţenilor săi, şi lumii, despre „armele de distrugere în masă” din Irak. Şi aceste ţări au fost atât de aproape de a-i darui un premiu colonelului Gaddafi, pentru drepturile omului, după ce au studiat cu atenţie societatea libiană. Deci, cum rămâne cu „dictatorul brutal?” Probabil că un prieten de-al meu mi-ar spune TACI ȘI PAȘTE ÎN CONTINUARE!

Deci, ma intreb: pe cine  să credem? Mass-media, care ne-a spus luni de zile că colonelul Gaddafi este „un dictator brutal.” Sau să credem acest raport al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 04 ianuarie 2011? In nici un caz nu încerc să „binecuvântez” ONU, care are defectele sale (la care noi toţi am fost martori). Deși de multe ori am criticat această organizație am învăţat că ONU, în ciuda defectelor sale, este capabilă să facă și unele lucruri foarte bune, așa cum au făcut și cu rapoartele despre vinovăția Israelului, cu care doar SUA nu a fost de acord.

Repet: Acest premiu a fost programat să-i fie dat colonelului Gaddafi la sfârşitul lunii martie. Următorul lucru pe care îl ştim, este că Libia a fost bombardată.

Deci, dacă vei auzi că ţara ta va fi premiată în curând, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru drepturile omului, ia-o la goană și fugi cât vezi cu ochii! Pentru ca ești pe cale să fi bombardat!

Vă rog să citiţi raportul sesiunii a 16-a al Consiliului Adunării Generale a ONU pentru Drepturile Omului: http://www2.ohchr.org/english/bodies/hrcouncil/docs/16session/A-HRC-16-15.pdf

Este acesta începutul Sfârșitului pentru Euro?

  Un oficial al UE a declarat CNBC marţi  că o reuniune vineri este foarte probabilă, acum când politicienii din Europa au o nouă urgenţă, după ce pieţele au început să ţintească Italia.

George Osborne, ministrul de finanţe britanic,este în asteptarea unor „măsuri decisive” în urma unui salt mare al costurilor îndatorării italiene care a ridicat temeri de răspândire a contaminării din Grecia la a treia mare economie din zona euro.

Ce va stabili un alt summit al şefilor de stat din UE nu se poate ghici. Atât de multe planuri au fost prezentate, dezbătute şi apoi văzute ca inaplicabile sau politic neviabile, încât investitorii

Vocile care prezic sfârșitul euro se înmulțesc

vor fi iertati dacă vor aborda această nouă urgenţă, cu un aer caustic.

Ar putea exista un acord asupra datoriilor din Grecia care implică unele dureri prntru investitorii privaţi, dar experienţa sugerează că politicienii europeni se vor lupta să convină asupra unui acord care ar trage de fapt o linie în nisipul întregii crize a datoriilor din zona euro. Mulţi dau vina pe indecizia lor pentru că nu am fost noi în această poziţie, primii. (este vorba de  Marea Britanie)

„Eşecul continuu al politicilor europene, de a conveni asupra unui nou pachet pentru a sprijini Grecia şi semnele tot mai vizibile cum că economiile mai mari cum ar fi Spania şi Italia sunt târâte în ​​continuare în criză ar putea marca inceputul sfarsitului pentru uniunea monedei unice, în forma sa actuală ” a scris intr-o nota de cercetare Jonathan Loynes, economist-sef la Capital Economics.

„Planul pare să reflecte o recunoaştere sporită a faptului că formele de asistenţă temporară, cum ar fi cauţiunile şi extensiile datoriilor, destinate să ofere Greciei timp pentru a reveni la creşterea economică şi restabilirea finanţelor sale publice la un stadiu sănătos sunt pur şi simplu insuficiente”, a spus Loynes.

„Cu o datorie a Greciei care ar putea creşte în mod inexorabil daca este lăsată singură, este de înțeles ca investitorii să ezite să-şi asume  obligaţiuni pe termen lung, fără o acţiune decisivă mai hotărâtă.”

” Teoretic, cantitati destul de mari din datoriile Greciei ar putea fi răscumpărate relativ avantajos.am estimat că tăierea raportului datorie / PIB la media zonei euro de 85 la sută ar costa aproximativ 140 de miliarde de euro (196 miliarde dolari), echivalentul a doar aproximativ 2 la sută din PIB-ul zonei euro „, a spus Loynes.

Din păcate, şansele de a obține la summit un astfel de rezultat sunt reduse, dat fiind că rascumpararea datoriilor Greciei ar însemna pierderi pentru bănci şi BCE este puţin probabil să accepte un astfel de plan. Chiar dacă un astfel de rezultat ar fi obținut, aceasta ar fi rezolvarea ultimei crize dar nu și a următoarei, nu?

„Semnele tot mai mari de contaminare sugerează că rezolvarea problemelor Greciei nu poate fi suficientă pentru a preveni continuarea adâncirii crizei datoriilor. De aceea, orice soluţie grecă ar fi putut să fie aplicabilă în Spania şi în Italia, … Dar datoria Italiei este de aproape zece ori mai mare ca Greciei şi tăierea la media zonei euro ar costa 10 la suta din PIB-ul zonei euro „, a adăugat Loynes.

Un astfel de plan ar avea nevoie de o uniune fiscală, ceea ce Germania şi câteva dintre naţiunile europene din Nord este puţin probabil să semneze oricât de dificile sunt lucrurile în Italia şi Spania. Loynes consideră că acest lucru ar putea foarte bine să fie începutul sfârşitului pentru euro.

„Am spus cu un an în urmă că există o şansă  mai mult decât probabilă de reformare sau modificare a structurii zonei euro în următorii cinci ani”, a spus el.

„Dacă evenimentele recente vor fi tratate cu indiferență, schimbarea ar putea veni mult mai devreme decat am avut în vedere.”

© 2011 CNBC.com

Exista sau nu exista un Proiect “Israel in Romania”? (VI)

RĂZBOIUL JURIDIC

Eminescu, în TIMPUL din 17 decembrie 1881: …Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să ramâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c’un cuvânt geniul lui să ramâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi sa pătrundă pururea această dezvoltare.

După obiceiul pământului, evreii nu aveau dreptul de a depune mărturii împotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de alte religii, norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.

Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) dat de Ştefan Mihail Racoviţâ: … Aşişderea hotărâm Domnia Mea, nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici în ţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă, nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri nemişcătoare21.

Constantin Moruzi pedepseşte cu ştreangul pe evreii care iau pământ în arendă, deschid cârciumi şi se aşază prin sate (1778).

La 24 noiembrie 1782, Alexandru Mavrocordat interzicea evreilor să locuiască la sate şi să ţină acolo cârciumi. Ca urmare a referatului -în termenii timpului anaforeaua – divanului care consemna: …că breasla jidovilor care s-a obişnuit cu acest fel de urmări a cumpăra cu anul moşiile şi de a ţine arende prin sate, nu puţine supărări şi pagube pricinuiau nu numai la stăpânii de moşii, dar şi la locuitorii acelor sate, căci mai întâi de tocmelele ce făceau ei cu stăpânii moşiilor şi cu zapisele lor ce le dau pentru tocmeli, niciodată nu le ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arătau spre păgubirea stăpânilor moşiilor. Şi în loc unde era să se folosească stăpânul de venitul moşiei sale, păgubi şi supărări aveau… pe săteni ii îndatorau cu bani din vânzările băuturilor şi unde de pe băuturi rămânea cineva dator câte cu ceva, ca nişte înşelători ii încărca şi îi năpăstuia mai mult, îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi din locuitori se sărăceau cu totul. Şi alte multe sărăcii şi pagube se făceau şi se pricinuiau şi la stăpânii moşiilor şi la, locuitorii satelor, de vreme ce ei cu totul sunt porniţi a cerca chipuri cu care ar putea să însele, să năpăstuiască, ori pe stăpânii moşiilor cu tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la datoriile ce rămân de pe băutură. …Aceste urmări ale lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, au silit domniile din trecut să hotărască ca să lipsească jidovii de prin sate23.

Din experienţă, spre a proteja comerţul, meşteşugurile, viaţa socială în general, în Ţările Româneşti a existat un cadru juridic restrictiv faţă de invaziile paşnice ale evreilor; cadru care limita, împiedica şi controla sever activitatea comunităţilor evreieşti, bazate pe arendă, cârciumârit, camătă, negoţ ambulant şi alte îndeletniciri speculative. Paralel cu invazia Ţărilor Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite, a Regatului României, României Mari, Republicii Populare Române, Republicii Socialiste Române şi României post-decembriste, Alianţa Universală Israelită, prin mijloacele ei financiare, economice, diplomatice şi politice a dus vreme de două secole o campanie statornică de a sili domnia, guvernele, conducerea statului să dea drepturi depline evreimii, s-o împământenească, sâ-i acorde privilegii şi să facă din ea un suprastat, subordonat Sanhedrinului universal. Lupta pentru acordarea de drepturi cetăţeneşti invadatorilor evrei este declanşată făţiş de oculta internaţională odată cu instalarea tutelei puterilor europene asupra Principatelor, şi sub o formă sau alta, mereu tinzând să facă din evreime forţa conducătoare a statului, se prelungeşte până în actualitatea la zi. Războiul juridic declarat împotriva statului românesc face parte din ansamblul loviturilor menite să subordoneze România intereselor istorice ale evreimii mondiale.

TÂRGUIELI. Războaiele austriaco-turco-ruse duse pe pământul Ţâriloi Româneşti, urmate de ocuparea lor când de austrieci, când de ruşi, au fost expresia politică a unor necesitaţi economice: pieţe de desfacere în Est pentru Austria, cucerirea Strâmtorilor de către Rusia şi stăpânirea bogăţiilor noastre ajunse legendare.

Dimitrie Bantâs-Komenski apreciază la 1808 că Bucureştiul este… cu puţin mai mic decât Moscova24. Amiralul Ciceagov (memorii 1812) scrie că Muntenia este: …poate regiunea cea mai roditoare din Europa2‘. In cartea CĂLĂTORI RUŞI ÎN MOLDOVA ŞI MUNTENIA de Gheorghe G. Bezviconi, la pagina 349, unul dintre aceştia călătorind între Macin şi Giurgiu, scrie: …Partea aceea e bogată în roade şi cereale, îndestulată de toate bunătăţile, cu adevărat rai dumnezeiesc, adăpată de Dunăre şi de râuri mai mici, de izvoare ce curg din munţi şi păduri, bogată în peşti şi în toate roadele şi păduri şi lanuri de grâu şi vite şi stupi cu albine26. Generalul rus Jeltuhin, raport secret Armata a 2-a, 31 iulie 1829:… Toată întinderea dintre Prut, Dunăre şi lanţul Munţilor Carpati ocupată de Principate cuprinde pământul cel mai fertil, brăzdat de diferite râuri flotabile. … Nu mă voi referi aici la avantajul graniţei noi, for­mată de Dunăre şi Munţii Carpaţi, nu voi lamuri folosul dat de posibilitatea ca în timp de război să se organizeze aprovizionarea armatei într-o ţară îmbelşugată în locul stepelor actuale din Basarabia şi Novorosisk, nu voi pomeni avantajele în caz de război cu turcii, de a avea linia de operaţii pe Dunăre şi de a muta teatrul de război pe malul drept: toate aceste avantaje sunt per­fect cunoscute guvernului şi de aceea eu îmi îndrept atenţia spre celelalte împrejurări locale. …pe calea instituţiilor comerciale să se egalizeze profiturile provinciilor noastre din sud cu foloasele Principatelor, căci altfel independenţa acestor ţări faţă de Rusia, în condiţiile organizării ocârmuirii interne, va avea drept urmare concurenţa cea mai păgubitoare pentru noi în lucrările de care depinde aproape în mod exclusiv comerţul nostru din Marea Neagră27.

• Mihail Kogălniceanu, 24 noiembrie 1843, cuvânt de deschidere a cursului de istorie naţionala, Academia Mihăileană – Iaşi despre Tudor Vladimirescu: …în Valahia, steagul naţional vestind românilor că vremea venise pentru ca ţara să scuture stăpânirea străinilor, să depărteze abuzurile care o rodeau şi sa dobândească guvern naţional…

• În Proclamaţia de la Padeş şi în cele de la Bucureşti se impun ideile de revendicări sociale, de neatârnare internă, de drept inalienabil al naţiunii de a înlocui cu forţa o autoritate a cărei legitimitate nu emana de la ea,

• Raportul ministrului Celor Două Sicilii la Istanbul, Giovah Battista Navon, din 10 martie 1821, subliniază că Tudor Vladimirescu urmăreşte să pună capăt abuzului, să frâneze ilegalităţile domnilor fanarioţi, să ceară principe naţional şi constituţie emanată de la realităţile şi nevoile ţârii.

• „Audienţa” lui Tudor la Udritzki, cancelarul Agenţiei austriece – 22 martie 1821, Tudor Vladimirescu spune: …Eu nu voi înceta de a cere cu glas tare restaurarea drepturilor şi pronomiilor Ţării Româneşti. Tot Tudor Vladimirescu: …românii trebuie a dobândi de la turci cu forţa ceea ce n-au putut dobândi cu binele28.

• Agentul austriac de la Iaşi, losif von Raah, trimite informaţii cancelarului Metternich în care comunica acestuia că principiile subliniate de Tudor sunt: lăudate în mod public. Agentul austriac din Bucureşti, von Hakenau, raportează teribilului cancelar intrigant: …spiritul de libertate şi nesupunere insuflat de la slugerul Tudor va cuprinde ca o boală contagioasă pe românii din Transilvania care nici ei nu sunt trataţi cu blândeţe de stăpânii lor domeniali29.

• De la 1393 la 1877, Muntenia, Moldova şi Transilvania au plătit Imperiului Otoman 1 066 305 780 lei-aur sau 341 021 kg. aur.

• Imperiul habsburgic a ţinut sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918; Oltenia între 1718-1739 şi Bucovina între 1775-1918 storcând impozite, contribuţii militare şi produse în .valoare de 2.450 000 000 lei aur sau 857 500.kg. aur, deci stăpânind numai 231 ani Transilvania şi 100 de ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât turcii care au stăpânit 484 ani Ţările Româneşti.

• În perioadele de ocupaţie rusească dintre 1769-1854, Muntenia şi Moldova au fost stoarse de armatele de ocupaţie de 200 000 000 lei-aur, egal 64516 kg. aur, numai în 85 ani, cu întreruperile respective, fără să socotim stoarcerea Basarabiei.

• – un leu aur = 0,3225 grame de aur;

• În 1792 armatele ţariste invadează Polonia, în 1793 Polonia este împărţită între Rusia şi Prusia, în 1795 Polonia este împărţită între Rusia, Prusia şi Aus­tria care dictau politica central-est europeană împotriva Turciei aflată în plin declin militar, economic şi poli­tic. In lupta dintre Rusia şi Turcia, între Austria şi Turcia pentru hegemonie la Dunărea de Jos, Marea Neagra şi Strâmtori, românii pierd cetatea Hotinului la 1713, transformată în raia de către turci care, fără nici un drept, cedează Bucovina Austriei la 1775 şi Rusiei, Basarabia la 1812, Austria anexând temporar Oltenia între 1718-1739.

• Între 1711-1812 au loc şase războaie între cele trei mari puteri cu o durată de 23 de ani, purtate în bună măsură pe teritoriile Moldovei şi Munteniei.

• Tratativele de pace de la Focşani între ruşi şi turci – iulie august 1772. Delegaţii munteni notifică plenipotenţiarului austriac Thugut: ...Principatele moldo-valahe au stătut totdeauna slobode supt domnii lor pământeni. …Cerem din nou vechile noastre drepturi şi a ne pune tntr-o stare de neatârnare…30

• Preliminariile păcii de la Şiştov – 1791, divanul Ţării Româneşti către plenipotenţiarii ruşi şi austrieci: să se restituiască hotarul de la linia Dunării, să se desfiinţeze raialele, domnul să fie ales de către toţi reprezentanţii ţârii, independenţa şi suveranitatea să fie garantate de Rusia şi Austria, cu plata unui tribut fix către Poartă.

• 1807, moldovenii îi solicită lui Napoleon Bonaparte unirea celor două ţâri româneşti şi îndepărtarea protecţiei oricărei puteri străine. …Unirea într-o… Dacie sau Valahie Mare ca şi o reaşezare a organizării interne sub forma unei republici aristo-democraticeşti31. Moldovenii care se adresează lui Na­poleon nu ştiau că la 7 iulie 1807, la Tilsit, se încheia un tratat secret de alianţă între ruşi şi francezi prin care aceştia se înţeleg să „sustragă” Imperiului otoman toate ţările cucerite de acesta în Europa. Conform acestui tratat secret, speranţa românilor, Napoleon Bonaparte, în septembrie 1808, la Erfurt, întâlnindu-se cu ţarul Alexandru I, îşi dă consimţământul ca acesta să anexeze Moldova şi Muntenia. Iată textul: ...înaltele părţi contractante se angajează să considere drept condiţie absolută a păcii cu Anglia ca ea să recunoască Finlanda, Ţara Românească şi Moldova ca făcând parte din Imperiul rus.

Din articolul 8: …împăratul Napoleon recunoaşte numita reunire şi hotarele Imperiului rus în această parte extinse până la Dunăre32

• Rusia, în propunerile de pace făcute Imperiului otoman- 1810: …Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace, pe veci, Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii32.

Iminenţa războiului cu Napoleon îl face pe ţar să lase din pretenţii, mai ales la sfaturile unor oameni politici şi comandanţi militari. Amiralul Mordvinov a fost cel mai radical, încercând sâ-1 convingă pe auto­crat că: …buna stare a Imperiului rus nu cerea anexarea Moldovei şi Valachiei, că nu este necesară cucerirea de teritorii noi, ci de îmbunătăţirea celor existente33. Negociatorul care ne-a răpit Basarabia este generalul Kutuzov, comandantul armatelor ţariste de la Dunăre, în complicitate cu negociatorii turci mituiţi prin intermediul lui Manuc bey şi anume fanarioţii Dumitrache Panaiot Moruzi şi alţi doi fraţi Moruzi care au ascuns sultanului scrisoarea trimisă de Napoleon prin care-1 vestea că începe campania împotriva Rusiei.

• La 16/28 mai 1812 se încheie Pacea de la Bucureşti prin care Rusia încorpora Basarabia.

• Istoricul basarabean Leon Kasso dezvăluie planul rusesc de cucerire a Principatelor şi de împărţire în patru gubernii. Posesiunea Basarabiei i-a costat pe ruşi: 200 milioane ruble şi vieţile a 150 000 de oameni, acel Kasso arâtându-se mulţumit că Rusia s-a apropiat de Peninsula Balcanică şi că avea un picior solid la Dunăre 34.

• Amiralul Ciceagov, care 1-a înlocuit pe Kutuzov în mai 1812, a fost împotriva ocupării Basarabiei şi a cerut ţarului împuterniciri să renunţe la acest teritoriu.

• Karl Marx despre Tratatul de la Bucureşti: …Turda nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru ca Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Kârlowitz, presata de poloni să cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate35.

• CARTEA DE LEGE-KANUNAME eliberată de sul­tan în 1792 glăsuieşte: Ţara Românească şi Moldova fiind din trecut şi până acum slobode în toate privinţele, prin separare la cancelarie şi prin interzicerea călcării lor cu piciorul, toate dările şi arenzile se află pe seama voievozilor36.

• Perioada cumplită pentru români cuprinsă între deceniul 7 al secolului al XVIII-lea şi deceniul 6 al secolului al XIX-lea ia sfârşit odată cu Războiul Crimeii când occidentalii intervin cu armele în ajutorul Turciei, silind indirect Rusia să-şi retragă armatele din Principate, operaţie care se încheie în iulie 1854. La Conferinţa de la Viena, din 15 martie 1855, la care au participat Anglia, Franţa, Austria, Rusia şi Turcia, marile puteri garantând integritatea Imperiului otoman, condiţie a echilibrului european, se discută situaţia Principatelor care, după aprecierea diplomaţilor prezenţi: atingea foarte de aproape interesele obşteşti ale Europei 37. Astfel, ia sfârşit protectoratul rusesc înlocuit cu un protectorat colectiv al puterilor participante la Conferinţă, fapt care impunea schimbarea organizării lor interne şi punea problema unirii lor care devenise o problemă europeana de rezolvarea căreia depindeau interesele economice şi politice ale marilor puteri implicate în Războiul Crimeii.

• Punctul de vârf al bătăliei duse de marile puteri pentru a-şi asigura supremaţia în bazinul Mării Negre, pentru a stăpâni Strâmtorile, gurile Dunării şi a libera navigaţia pe marele fluviu, bătălie dusă cu mijloace economice, diplomatice şi militare a fost Războiul Crimeii. Principatele române au beneficiat parţial de acest amplu conflict european, poziţia lor geo-strategică ca şi faptul că puteau deveni o excelentă piaţă de desfacere pentru industriile şi manufacturile occidentale atrăgând atenţia asupra lor şi implicându-le de aici încolo în absolut toate problemele esenţiale ale Europei.

• După eşuarea Conferinţei de la Viena, lucrările s-au mutat la Constantinopole în ianuarie 1856, fără nici un rezultat, fapt care a condus la Congresul de la Paris deschis la 28 februarie 1856, având drept scop principal restabilirea echilibrului european. Au participat: Anglia, Franţa, Austria, Turcia, Rusia, Sardinia şi Prusia. In şedinţa din 8 martie, Franţa, prin ministrul său de externe, Walewski, investit cu funcţia de preşedinte al Congresului, ridică problema Unirii Principatelor. Nu stăruim asupra dezbaterilor. La 30 martie se semnează Tratatul de Pace. In ceea ce ne priveşte acesta stabilea: – desfiinţarea protectoratului Rusiei stabilit după pacea de la Adrianopole; Principatele sunt scoase de sub tutela Turciei şi sunt puse sub garanţia celor 7 Puteri; sultanul, în colaborare cu ambasadorii puterilor semnatare va întocmi un firman electoral care să convoace în cele două Principate adunări menite să-şi exprime opţiunile politice: pro sau anti-unioniste, care vor fi consemnate de o comisie specială de informare formată din reprezentanţii Puterilor semnatare cu sediul la Bucureşti; dacă liniştea publică în Principate va fi tulburată, înalta Poartă nu putea interveni cu trupe fără aprobarea Puterilor. Articolul XXI prevede reanexarea la Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail, a Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Articolul XXVI stabileşte constituirea forţelor armate naţionale pentru menţinerea securităţii interne şi paza frontierelor.

Invit cititorii să facă singuri trimiteri la anii 1944-1945 când Rusia îşi ia revanşa tot la Paris, ca şi la decembrie 1989 cu întreaga ţesătură de interese mondiale care au vizat şi vizează România. Inchei acest subcapitol citându-1 pe unul din mulţii susţinători francezi ai Unirii, precum Jules Michelet, Edgar Quinet, Thibault, şi anume J.A. Vaillant care, încă din 1854 a scris în gazeta LA ROUMANIE:… Dintre toate popoarele creştine legate Imperiului turcesc, moldo-vlahii au luptat mai bine de trei sute de ani pentru independenţă şi dacă sunt încorporaţi şi tributari, ei nu sunt nici subjugaţi, nici supuşi. Ţara lor este tot a lor şi, prin toate vicisitudinile istoriei lor, ei şi-au păstrat dreptul la autonomie. Ei vorbesc toţi aceeaşi limbă şi această limbă este germenul unei naţionalităţi deja puternică38.

Această naţionalitate puternică, stăpână pe pământul ţării, având bresle de meşteşugari şi neguţători râmase în urma dezvoltării capitaliste din Occident, adânc tulburată de lupta marilor puteri pentru stăpânirea Estului, a intrat în strategia Alianţei Universale Israelite ca obiectiv principal pentru instalarea maselor evreieşti dislocate din Polonia şi Rusia. Pentru asigurarea protecţiei juridice a acestor mase de emigranţi clandestini, Alianţa Universală Israelitâ a folosit cu succes:

CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE. In urma prevederilor de la Kuciuk-Kainargi (un sat din sudul Dobrogei), se instalează în Principate consulatele străine de la Iaşi şi Bucureşti având ca obiect al activităţii supravegherea aplicării tratatului sub raport economic, social şi politic. Consulii ruşi se instalează la 1782, cei austrieci la 1783; ai Prusiei la 1785, ai Franţei la 1798 şi ai Marii Britanii la 1803. Conflictele latente sau subterane dintre aceste puteri, lupta lor de interese de toate genurile se reflectă în activitatea acestor consuli care supralicitează protecţia străinilor stabiliţi în Principate aflaţi sub jurisdicţia lor ca cetăţeni ai ţărilor respective, numiţi la noi sudiţi, impunând pentru aceştia un regim juridic de excepţie, un regim supra-naţional şi anti-naţional împotriva căruia a luptat diplomaţia şi politica românească vreme de un secol şi jumătate. Jocul de interese al Alianţei Universale Israelite se face prin intermediul consulilor occidentali, îndeosebi prin cei ai Austriei, fără ca francezii sau britanicii să facă excepţie. Până la instalarea consulatelor, străinii erau supuşi unor norme restrictive care apărau comerţul şi producţia de mărfuri autohtonă. Consulii, interpretând clauzele tratatului aşa cum le dictau interesele sau cum li se dicta de către diplomaţia căreia îi aparţineau, şi-au supralicitat atribuţiile, exercitând presiuni asupra domnilor fanarioţi şi asupra organelor administrative şi judecătoreşti, impunând un nou regim de capitulaţiuni, ilegal, de care, în 90 la sută din cazuri, au profitat masele evreieşti emigrate din Galiţia şi Bucovina, făcând apel la cetăţenia lor austriacă sau rusească. Alexandru C. Moruzi acordă monopoluri şi protecţie sudiţilor evrei după cum urmează: …Io Alexandru Constantin Moruzi Voievod… Dumneata Vel Spătar şi Dumneata Epistat al Agiei, fiindcă ne-am înştiinţat Domnia mea pentru breasla evreilor care cu voia Domniei au fost şi sunt primiţi a sălăşlui în politia Domniei mele Bucureşti, care petrec cu orânduiala lor, făcându-şi alişverişul şi hrana, fără de vreo urmare împotrivă, că unii alţii din prăvăliaşi şi din orăşeni îi supără a nu-şi face alişverişul lor, feluri de chipuri îi înjură şi le batjocoreşte copiii cu vorbe hulitoare… poruncim Dumneavoastră că să daţi straşnică poruncă de înştiinţare39... în continuare fanariotul dă poruncă ca evreii să fie protejaţi aşa cum i s-a cerut de consuli, care prin ambasadorii de la Constantinopole puteau influenţa pe marele vizir spre a-1 mazili. Citez: …şi aşa să aibă odihnă ovreii a petrece în oraşul Domniei mele nesupăraţi, ca nişte primiţi care-şi plătesc dajdia la visteria Domniei mele, a se hrăni în pace…40

Iată un act juridic care acordă protecţie evreilor emigranţi, nu celor pământeni, pentru ca fanariotul specifică în pitac ca sunt „primiţi”. Alt fanariot aflat sub dictatul consulilor, Constantin Hangerli, bine mituit de evrei, dă celor din Focşani, la 6 septembrie 1798, dreptul de a avea un ceauş, deşi erau foarte puţini. La numai două zile, la 8 septembrie 1798, numeşte staroste al ovreilor pe David sin Moisi, scuteşte pe ovrei de toate dările în afara de cele de ruptoare şi face chemări către cei din Galiţia şi Rusia să se aşeze cât mai mulţi în ţară. Ca acte juridice îndreptate împotriva ţării, pentru a câştiga bunăvoinţa consulilor austrieci şi ruşi, Hangerli organizează o administraţie evreiască independentă de administraţia de stat, dând liber comerţului cu produse alcoolice, iar printr-un pitac din 13 octombrie 1798 dă dreptul evreilor de a fi meşteşugari, ceaprazari şi legători de cărţi, scutindu-i de orice dări. Acelaşi joc îl face fanariotul Constantin Ipsilante, corupt de finanţa evreiască şi aflat la ordinul consulilor, care la 1802 recunoaşte invazia evreilor dând invadatorilor drepturi depline, ca să nu mai vorbim de fanariotul Mihail Şuţu care poate fi socotit întemeietorul bugetului comunităţii evreieşti din Moldova, baza materială a statului în stat alcătuit de comunitatea iudaică din Moldova. Prin hrisovul din 11 martie 1820 li se acordă autorizaţia de a înfiinţa „gabela”, taxă obligatorie la fiecare oca de carne cuşer. La 16 iulie 1815 fanariotul Scarlat Calimah acordă evreilor zarafi un regulament prin care se pot constitui în breaslă, urmare a articolului 3 din Tratatul de la Bucureşti, încheiat la 16 mai 1812 între ruşi şi turci, despre care am mai vorbit şi prin care ni s-a răpit Basarabia.

In vreme ce în Rusia se instituise serviciul militar obligatoriu pentru evrei şi se pusese un bir de 50 de ruble pentru portul caftanului tradiţional şi 25 de ruble pentru perciuni, măsuri care au făcut să emigreze zeci de mii de evrei care-au luat calea Principatelor, consulii ruşi şi prevederile Regulamentului Organic au făcut ca masele de emigranţi evrei să fie protejate în Principate şi să fie împământenite. Domnul Mihail Sturdza aprobă întemeierea coloniilor evreieşti pe moşiile boiereşti contra unei mite substanţiale. Aşa se nasc târguşoarele sordide Drăguşanii Covurluiului, Podul Iloaiei, Frumuşica Botoşanilor este transformată într-o cloacă, idem Negreştii Vasluiului.

In Muntenia, cu toate insistenţele consulilor lucrurile stăteau altfel decât în Moldova, în 1831 nu există evrei în sate. Peste voinţa consulilor se ridică rezistenţa ţăranilor şi neguţătorilor autohtoni. In 1849 Ministerul de Interne dă ordin prefecţilor să nu tolereze aşezarea evreilor prin sate în calitate de arendaşi, de hangii şi cârciumari şi sâ-i silească pe cei aciuiţi pe teritoriu să plece în termen de 15 zile. In 1835 prinţul Ghica recomanda Consiliului Administrativ să nu per­mită intrarea evreilor în ţară, iar cei cu paşapoarte de tranzit să nu primească autorizaţie de şedere decât maximum o lună.

Revoluţionarii de la 1848, foarte mulţi dintre ei francmasoni, însuşindu-şi ideile cu bătaie lungă ale francmasoneriei franceze dirijată de oculta iudaică, bântuiţi de romantism politic, au crezut că un stat naţional se poate întemeia prin încetăţenirea tuturor aluviunilor minoritare râmase pe solul Principatelor în urma seismelor socio-politice din ultima sută de ani. Aşa se face că Grigore Ghica permite evreilor să ţină cârciumi prin sate şi modifică legea recrutării astfel că la sfârşitul lui 1854 recrutul evreu, plătind, poate fi înlocuit cu un recrut moldovean 41.

O SINTEZĂ NECESARĂ

Din fragmentele subcapitolelor TÂRGUIELI şi CONSULII ŞI CONSULATELE DIN PRINCIPATE cititorul poate lesne deduce că, faţă de problema evreiască din Ţările Româneşti, s-au consolidat în cursul timpului istoric două atitudini traduse în acte juridice, după cum urmează: o atitudine de respingere a emigranţilor evrei şi de îngrădire a posibilităţilor de a se stabili şi a specula şi, în epoca fanariotă, a Revoluţiei de la 1848 şi a domniei lui Al. I Cuza, o atitudine binevoitoare, toler­antă. Prima atitudine demonstra responsabilitatea istorică faţă de naţiune în ansamblul ei; cea de-a doua izvora fie din interese meschine, ca mita, fie sub presiunea centrelor de putere, fie dintr-un romantism politic care anula perspectiva istorică de dragul unor lozinci umanitare în spatele cărora, foarte concret, acţiona Alianţa Universală Israelită spre a cuceri poziţii cheie în Principate.

REGULAMENTUL ORGANIC se ocupă şi de NAŢIUNEA EVREIASCA în articolul 94, Anexa P, după cum urmează: 1-îi este oprit, după vechile obiceiuri, de a lua în arendă pământuri locuite; XX – Se reglementează modul de a-şi procura carnea; l II – Se reglementează dreptul de a lucra în distilerii prin sate; l III, cum se percep taxele datorate statului asupra cărnii şi păsărilor prin adjudecare în sinagogi; l IV felul cum copiii evreilor pot fi admişi în şcolile publice, cu condiţia să poarte acelaşi costum ca ceilalţi elevi. Tot în articolul 94 se stabilea ca recensământul să fixeze situaţia fiecărui evreu ca cei vagabonzi să fie extrădaţi42.

In 1835 se interzice tribunalelor de a legaliza contractele de arendă cu notificarea că judecătorii care contravin să fie destituţi şi judecaţi

Regulamentul din l iunie 1839 – guvernul Sturdza – articolul 4, cuprinde măsuri severe şi amănunţite cu scopul de a împiedica invazia evreilor şi a interzice vagabondajul lor prin ţară.

Decizia Consiliului Administrativ din 11 martie 1840 recomandă să nu fie exceptaţi de la prevederile Regulamentului din 1839 nici evreii vagabonzi născuţi în ţară.

Am vorbit despre Conferinţa Ambasadorilor de la Constantinopol, de după Războiul Crimeii, fără să subliniem că Franţa şi Anglia masonizate au introdus în Protocolul de la 11 ianuarie 1856 două articole privindu-i pe evrei, trecuţi sibilin sub titulatura de străini şi, atenţie, clasa a populaţiunii, dreptul de a poseda bunuri nemişcătoare în amândouă Principatele şi, fără nici o deosebire de naştere sau cult, de a se bucura de egalitatea drepturilor civile şi în mod particular de dreptul de proprietate sub toate formele, cu condiţia ca exercitarea drepturilor politice să fie suspendată pentru indigenii supuşi unei protecţiuni străine – sudiţii. Articolele XV şi XVII strecurate prin fraudă de francmasoneria anglo-franceză nici n-au fost discutate la Congresul de la Paris; iar atunci când comisarii britanic şi francez au încercat să le impună, comisarul rus s-a pronunţat împortivâ. Citez: …Starea morală şi socială a evreilor în Moldova este de aşa natură că admiterea lor de a se bucura de drepturi politice şi suprimarea anumitor restricţiuni legale ce îi privesc pot aduce mari neajunsuri43.

Iată că împotriva presiunilor exercitate de Alianţa Universală Israelită, Conferinţa de la Paris, în 14 au­gust 1859 stabilind cu de la sine putere dispoziţiile generale ale unei Constituţii a Principatelor, stipulează clar în chestiunea evreiască, citez din articolul 46: Moldovenii şi valachii de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile politice; exerciţiul acestor drepturi va putea fi extins şi la alte culte prin dispoziţiuni legislative44.

Concesia făcută presiunii iudeo-francmasonice este cuprinsă în acest va putea fi extins, termen folosit de evreime în gigantica ei bătălie pentru cucerirea României. Primul pas orchestrat de Alianţa Israelitâ Universală a fost publicarea la Paris a broşuricii lui I. Barasch: EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR ROMÂNI, broşurică prin care presa iudaica euro-americanâ a făcut motiv de agitaţie mondială. Ion Heliade-Râdulescu, Ion Brătianu, rareori Kogălniceanu au militat pentru teza lui Barasch fie din oportunism politic, fie din diplomaţie, având nevoie de sprijinul Franţei; cel mai îngăduitor, a cărui îngăduinţă a avut efecte dezastruoase pe termen lung fiind Al.I. Cuza.

ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI EVREII. Nimic nu ştirbeşte rolul istoric al marelui nostru domnitor, creatorul României moderne, asta neînsemnând să împiedicăm exerciţiul judecăţii critice de dragul clişeelor, al schemelor şi al lipsei de informaţii. Domnitorul Al.I. Cuza secondat de Kogâlniceanu sunt autorii secularizării averilor mănăstireşti, ai legii rurale şi împroprietăririi ţăranilor, ai organizării statului mod­ern prin legile: comunală, a consiliilor judeţene, a contabilităţii publice, a Curţii de Conturi, a Consiliului de Stat, a Camerelor de Comerţ, a sistemului de măsuri şi greutăţi metrice, a învăţământului, apoi a adoptării Codului civil, Codului penal şi de procedură penală. Tot ei iniţiază sprijinul marilor comunităţi româneşti din sudul Dunării, vizând o politică românească grandioasă pe întregul areal locuit de români, ca să nu mai vorbim de Transilvania. Dar prietenia lui cu directorul general al Poştelor şi Telegrafului, Cezar Librecht, vechile lui legături francmasonice 1-au făcut să nu ia nici o măsură împotriva invaziei evreieşti în plină recidivă, împotriva stabilirii evreilor în satele Moldovei şi a exercitării comerţului cu băuturi spirtoase; ba, mai mult, în 1860, cât şi în 1865, anunţă şi pune în practică un program de emancipare graduală a evreilor, cu toate că în virtutea art. 46 al Conferinţei şi Convenţiei de la Paris, Codul Civil din 1864 permitea numai îrnpământenirea individuală prin Consiliul de Stat, după 10 ani de la prezentarea unei petiţii către Domn. Le dă egalitatea drepturilor civile, dreptul de a se înrola în armată. Xenopol scrie că a doua zi după ceremonia întronării a spus unei deputatiuni evreieşti: Nu vreau să văd în Principatele Unite nici creştini nici jidani, ci numai români43.

 

TRATATUL DE LA BERLIN, ADOLPHE CREMIEUX,

ALIANŢA ISRAELITĂ UNIVERSALĂ ŞI CAMERELE DE REVIZUIRE

O scurtă rememorare. După revoluţia lui Tudor Vladimirescu se încearcă o reformă progresistă şi în domeniul constituţional. Cărvunarii moldoveni, boieri de treapta a doua şi a treia, înainte ca Ion Sandu Sturză să fie numit domn, alcătuiesc un proiect de constituţie la 1822, în care se consfinţesc drepturile omului, se schiţează organizarea puterilor statului, se stabilesc impozitele şi se accentuează caracterul ei de clasă, principiul egalităţii aplicându-se numai boierilor. Proiectul Cărvunarilor este respins de Turcia suzerană şi Rusia protectoare fiind prea progresist şi „revoluţionar”. Regulamentul Organic se apropie oarecum de noţiunea, cadrul şi funcţionalitatea unei constituţii aristocratice, menţinând privilegiile boierilor, dar organizând administraţia, finanţele, justiţia, miliţia naţională. Regulamentul Organic se aplică în Muntenia la 1831, în Moldova la 1832, durează până la 1858 când este înlocuit cu Convenţia de la Paris, iar aceasta este înlocuită cu Statutul lui Cuza care funcţionează până la adoptarea Constituţiei votată la 30 iulie 1866. Domnitor era principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, venit în ţară la 8/20 mai 1866, debarcat la Turnu-Severin, după ce călătorise de la Diisseldorf sub identitatea cetăţeanului Carol Hettingen din Thal, circumscripţia Unterhernthal, cu paşaport elveţian, spre a evita interdicţiile Austriei aflată în termeni ostili cu Prusia. Carol I depune jurământul la 10/22 mai 1866 şi Constituţia se votează la 30 iulie 1866.

In cei 7 ani de domnie ai lui Vodă Cuza, Alianţa Universală Israelită îşi realizase aproape integral planul de invazie a Principatelor, rata anuală a invaziei fiind în jurul a 25 000 suflete.

Ofensiva internaţională şi internă pentru emanciparea evreilor vizează legiferarea acesteia prin constituţie. Iuliu Barasch scria la 1861 în EMANCIPAREA ISRAELIŢILOR DlN ROMÂNIA: …noua Constituţiune a Principatelor va ţine drept onoare de a înscrie marele principiu al egalităţii religioase, civile şi politice, care este primul semn al libertăţii unei naţiuni şi sârguinţa progresului şi a prosperităţii sale… Statutele Societăţii Israelite din Iaşi îşi propun la 1864 să câştige drepturi cetăţeneşti pentru evrei. Gazeta ISRAELITUL ROMÂN, proprietate a lui Iuliu Barasch şi A. Levy, propovăduia principiile toleranţei şi egalităţii.

Pe măsură ce se lucrează la elaborarea Constituţiei sau se discută problema Constituţiei, se agravează conflictul ideologic între Alianţa Israelită, filialele sale din Principate şi patrioţii români. In 1863, în gazeta VIITORUL din Iaşi, marele patriot român A.D. Holban replică dur la presiunea iudaică internă şi internaţională, iar D. Popassu, diplomat al Universităţii din Halle, publică broşura SUNT SAU NU SUNT EVREII FOLOSITORI PRINCIPATELOR UNITE? din care citez: …Sau noi respingem cu energie şi dispreţ impertinentele pretenţiuni ale evreilor şi ne silim a scăpa prin mijloacele cele mai nimerite şi mai urgente chiar de jidanii pe care îi mai avem din nenorocire sau noi renunţăm la independenţă, ba chiar la existenţa statului şi a naţiunii române pentru a deveni sclavii, iloţii dispreţuiţi de jidani45.

Uniunea Israelită din Iaşi răspunde prin preşedintele ei, dr. Silberzweig. Polemica atinge cote înalte. Atunci când se apropie convocarea Constituantei, Alianţa Universala Israelită intervine în forţă prin chiar preşedintele şi fondatorul ei, Adolphe Cremieux, cel care a dus Franţa la ruină şi la înfrângerea de la 1870. Cum Alianţa Universală Israelită socotea Principatele Unite ca pe un posibil Israel, cum se străduise să cazeze aici masele evreieşti dislocate din Rusia şi Polonia, cum sosise momentul să se legifereze sau nu condiţia cetăţenească a evreilor intraţi clandestin în Principate, Adolphe Cremieux soseşte la Bucureşti şi, după învăţăturile PROTOCOALELOR, încearcă să corupă însuşi statul, oferindu-i un împrumut de 25 milioane franci cu dobândă mică, în schimbul acordării de drepturi politice coreligionarilor săi. Guvernul, bucuros de pomană, fără să judece consecinţele actului pe termen lung, formulează articolul 6 cu următorul conţinut: …confesiunea nu constituie în România o piedică la naturalizare.

Reacţia populară atirige dimensiunile unei răscoale, întru atât exploatarea evreiască trezise ura maselor. Semnalul se dă în Moldova, ajunsă colonie evreiască, tulburările întinzându-se în ţară, cuprinzând Bucureştiul şi trăgând un semnal de alarmă la Cameră. Se devastează prăvăliile evreieşti, se dărâmă o sinagogă abia zidită, se maltratează evreii. Textul articolului 6 propus de guvern este înlocuit cu celebrul articol 7, care va face obiectul atacului Alianţei Universale Israelite la Tratatul de la Berlin şi va dezlănţui o luptă politică dură, internă şi internaţională pentru abrogarea lui.

ARTICOLUL 7 din Constituţia votată la 30 iulie 1866 anulează toate beneficiile legii din 1864 prin care evreii puteau fi naturalizaţi individual la 10 ani după depunerea cererii către domnitor, şi specifică:… Singuri streinii de rit creştin vor putea obţine naturalizarea.

Votarea articolului 7 şi a Constituţiei a însemnat o înfrângere internaţională a Alianţei Universale Israelite şi un vot de blam pentru preşedintele ei Adolphe Cremieux.

Reacţia s-a manifestat în întreaga presă europeană de sub controlul finanţei iudaice care a acoperit România şi poporul român cu insulte, fâcându-1 pe Eminescu să intre în luptă şi să publice un lung şir de articole privind problema evreiască în România. Eşecul lui Cremieux în România a condus la adoptarea unui plan strategic mult mai amplu, pregătindu-se României o lovitură indirecta. Formal, România era vasala Turciei. Vechile capitulaţii nefiind încă abolite, Alianţa Univer­sală Israelitâ finalizează iniţiativa evreilor din Anglia strânşi în Anglo-Jewish Association, convocând o conferinţă europeană a tuturor asociaţiilor evreieşti din Europa, spre a cere Turciei să acorde evreilor drepturile care se propun a se acorda creştinilor. Informaţia apare în INDEPENDENCE BELGE, care scrie că: … Evreii din România trebuie să aibă partea lor din aceste beneficii…

Iată riposta lui Eminescu în CURIERUL DE IAŞI, din 5 decembrie 1876: … Puterile europene au recunoscut însele că pretenţiile evreilor din România sunt neîndreptăţite. Austria şi Rusia au încheiat tratate în acest sens cu România:.. Conferinţa (n.n. a Alianţei Universale Israelite) se va oferi desigur de a amesteca în discuţii cestiuni care să le complice şi mai mult. Cât pentru români, egala îndreptăţire a 600 000 de lipitori si precupeţi este pentru ei o cestiune de moarte şi viaţă şi poporul nostru cred că ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentă prin vitriol… dar când în ţară avem 700 000 de lucrători care produc, ţăranii, nu înţelegem alături de aceştia 600 000 de speculanţi ai productelor, încât fiecare evreu să trăiască din precupeţirea muncii unui singur ţăran român. Drepturile d-nialor civile şi publice nu-nsemnează decât dreptul de a exploata poporul nostru în bună voie.

Intre 1866 şi 1877, în primul deceniu al domniei lui Carol I, Alianţa Universală Israelită pune în mişcare presa europeană care montează un scenariu uriaş împotriva României, difuzând cele mai fanteziste ştiri despre persecuţia evreilor, declanşând un război psihologic mondial, cam în genul războiului rece şi al campaniei mondiale împotriva lui Nicolae Ceauşescu.

• Eminescu în articolul de mai sus:… Până atuncia să mai fie încă şapte alianţe, ca cea universală, care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să le arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne spăriem nici de înjurăturile presei jidoveşti, nici de declamaţiile oratorilor idealişti, pe câtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru.

• Eminescu, în EVREII ŞI CONFERINŢA, articol în CURIERUL DE IAŞI, 9 ianuarie 1877: … O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască … deputaţii ţărani din Adunarea ad-hoc s-au plâns prin memoriile lor că aceşti oameni (n.n. evreii cârciumari) le otrăvesc băuturile … Astăzi când un prefect opreşte de la acest trafic pe un evreu, PESTER-LLOYD, organ redactat de evrei şi după el JOUR­NAL DES DEBATS (item) descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România.

Momentul ales de Alianţa Universală Israelită spre a impune României naturalizarea evreilor este cel al Congresului de la Berlin care a urmat războiului româno-ruso-turc din 1877, conferinţă care urma să ratifice statutul independent al României şi deplina ei suveranitate. Sprijinită de Bismarck, cancelarul de fier, care era vădit ostil domnitorului Carol, îndeosebi de plenipotenţiarul francez Wadington, influenţând reprezentanţii Italiei, Angliei, Alianţa Universală Israelită, prin presiunea marii finanţe, reuşeşte să influenţeze marile puteri astfel incat în Tratatul de la Berlin din 28 iulie 1878 se condiţionează recunoaşterea independenţei statului român de acordarea de drepturi politice evreilor. Articolul 44 impus de Alianţa Universală Israelită puterilor semnatare stipula că:… naţionalii tuturor puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de religie, pe picior de per­fectă egalitate… Deci, toţi evreii ruşi, polonezi, germani, austrieci intraţi clandestin în ţară. Adică peste 600 000 de imigranţi. Zadarnice demersurile lui I. Brătianu şi Kogâlniceanu care invocă principiul de neamestec în treburile interne ale ţârii. Bismarck bate cu pumnul în masă, ba şi ameninţă cu invazia, cerându-i domnitorului, la presiunea bancherilor evrei de la Berlin, ca România să răscumpere căile ferate, fapt cunoscut ca afacerea Strousberg. Congresul de la Ber­lin este triumful Alianţei Universale Israelite şi al Rusiei care ajunge din nou la Gurile Dunării. Alianţa Univer­sală Israelită câştigă emanciparea politică a evreilor din Bulgaria prin art.5; din Turcia prin art. 20 şi 62; din Serbia prin art. 35 şi din Muntenegru prin art. 27. Reacţia din ţară este aproape de răscoală, împotrivirea porneşte de la Iaşi. Marile puteri au cerut modificarea art. 7 din Constituţie şi această modificare nu se putea face decât de către Corpurile legiuitoare: Camera şi Senatul. Deschiderea sesiunii 1878-1879 are loc abia a doua zi după ce trupele române iau în stăpânire Dobrogea, adică la 15 noiembrie 1878, întreaga sesiune va fi furtunoasă, chestiunea israelită devenind nodul discordiei între guvernul Brătianu, care era obligat să aplice art. 44 al Tratatului de la Berlin, condiţie obligatorie pentru a ni se recunoaşte independenţa şi opoziţie care nu voia să audă de revizuirea articolului 7, revizuire care până la urmă a avut efecte nefaste pentru România. A.D. Holban adresează o PROTESTAŢIE domnilor reprezentanţi ai Camerelor de Revizuire, având anexate tabele cu un mare număr dte semnături, prin care respingea încetâţenirea în masă a evreilor. Reţin din PROTESTAREA lui A.D. Holban un adevăr de mare şi dramatică actualitate: … bătrânii noştri Domnitori, în epocile critice, au preferat să sacrifice formele vane ale politicii externe pentru a conserva fondul real al independenţei lor naţionale46.

Înainte de a analiza situaţia creată prin articolul 44 al Tratatului de la Berlin, o scurtă paranteză asupra rolului nefast al Franţei iudaizatâ în chestiunea evreiască din România. O bună prietenă a domnitorului Carol la Paris era doamna Cornu care i-a scris alarmată încă , din 1867 că în Franţa, datorită politicii antievreieşti a lui Brătianu, opinia publică este din ce în ce mai antiromânească… Desigur, nu mai subliniez rolul presei iudaice în formarea opiniei publice franceze şi europene. Carol I, personalitate publică proeminentă, de mare acurateţe morală, îi răspunde că pretinsa cestiune evreiască a fost exagerată peste măsură, Brătianu nefăcând altceva decât să aplice o măsură administrativă în contra evreilor care deschid în mod ilegal cârciumi prin sate, măsură sprijinită pe ordine vechi. Iată că însuşi împăratul Napoleon al III-lea la presiunea Alianţei Universale Israelite şi a lui Cremieux, îi telegrafiază domnitorului Carol în aceeaşi problemă, ridicată de presa evreiască la rang de problemă capi­tală a umanităţii. Textul telegramei: ...Nu trebuie să las în neştiinţă pe Alteţa Voastră cât de mult opiniunea publică se mişcă aici de persecuţiunile ale căror victime se zice că sunt israetiţii din Moldova. Nu pot crede că guvernu luminat al Alteţei Voastre să autorizeze măsuri atât de contrare umanităţii şi civilizaţiunii47.

Carol I răspunde prin telegrama din 12/26 mai 1867. Citez din text: …Măsurile ce guvernul a crezut că trebuie să iea n ‘au nimic excepţional şi intră în dreptul comun. Iată şi ceva din textul scrisorii care completează telegrama: …Suntem acuzaţi din nou, în ziare, că persecutăm pe evrei, pentru că noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a deţine debite prin sate. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţiune sau interventiune în acesta privinţă. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova pentru a putea să aprecieze ce acţiune vătămătoare exercită evreul asupra populaţiunii de la ţară cu rachiul său falsificat…48

• E. Drumont în LA FRANCE ENJUIVI scria că Franţa, graţie lui Wadington, juca rolul lipsit de nobleţe al unui jandarm care a legat mâinile naţiunii române slabe, pentru a permite jidovului să intre cu tăria vitriolului pe gâtlejul muribundului.

In cele ce urmează ne ocupăm de reacţia naţionala la chestiunea israelitâ impusă prin intermediul Tratatului de la Berlin. La lucrările Camerei de revizuire participă vârfurile personalităţilor din epocă: Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Titu Maiorescu, P.P. Carp, Mandache Kostache, G. Mârzescu, I.C. Negruzzi. Se formează două curente de opinie. Unul radical şi intransigent avându-1 ca lider pe filozoful Vasile Conta, al doilea pentru o revizuire condiţionată propusă de A.D. Holban în a sa PROTESTARE. Pentru a lămuri motivele curentului radi­cal, antirevizionist, iată câteva din stările de lucruri care 1-au generat.

Registrele regimentelor care au luptat în Războiul de Independenţă consemnează că în tranşee a murit un soldat evreu lovit de o schijă şi că alţi trei soldaţi evrei au murit de tifos la croitoriile şi bucătăriile de etapă.

Incepând din 1848, marii bărbaţi de stat ai românilor îşi asumă istoria ca responsabilitate supremă, căutând să construiască structura juridică a ţârii, să creeze instituţiile care să definească şi să promoveze viaţă economică naţională şi să asigure românilor poziţia suverană în toate domeniile vieţii sociale, economice, politice şi culturale. In acest proces com­plex de edificare a statului naţional modern, aflat sub dublă stăpânire: a înaltei Porţi şi a Puterilor garante, ca să nu mai vorbim de interludiul stăpânirii ruseşti, era firesc ca lupta pentru promovarea intereselor naţionale să ducă la un sistem de legi cu caracter limitativ faţă de puzderia străinilor aciuiţi ilegal în Principate. Cei care au reacţionat vehement, cu ecou în presa europeană şi transatlantică având sprijinul brutal al Alianţei Universale Israelite au fost evreii.

I. C. Brătianu, în drum spre Paris, are la Berlin o întrevedere cu Cohen, preşedintele Alianţei, care-1 ameninţă că România fără sprijinul evreiesc este pierdută. Legea din 1864 pentru constituirea Corpului avocaţilor permitea numai intrarea românilor şi a străinilor naţionalizaţi în acest corp. Aceeaşi interdicţie pentru evrei în comerţul de drogherie. Actul care a stârnit ecouri în presa europeană şi americană a fost Circulara din 24 aprilie 1867 dată de I.C. Brâtianu in calitatea lui de ministru de interne, prin care se expulzau toţi evreii vagabonzi de prin sate, circulară care completa Circulara nr.2296 din 5 septembrie 1866 a ministrului de interne N. Creţulescu, prin care se cerea prefecţilor să nu mai tolereze aşezarea în ţară a evreilor supuşi sau nu unei protecţiuni străine ca hangii, cârciumari sau arendaşi.

Se explică expresia „sunt supus austriac”. Ion Brătianu declara la 1877 că fiecare evreu venit în con­flict cu autoritatea, spre a ieşi bazma curată se declara supus austriac. Din zece contravenienţi la impozite, 9 sunt evrei, declara I.C. Brâtianu 49.

Expulzarea a zece evrei vagabonzi prin Galaţi şi a altor 25 din satele Bacăului i-a adus lui I.C. Brătianu un potop de injurii în întreaga presă iudeo-europeană şi americană. Plutocraţia iudaică Geld Judentum 1-a determinat pe Napoleon al III-lea sâ-i dea prinţului Carol I telegrama pe care am reprodus-o în acest capitol.

SESIUNEA DRAMATICĂ 1878-1879. Sesiunea Corpurilor Legiuitoare 1878-1879 este exemplară pentru istoricul parlamentarismului românesc. Parlamentarii aveau ca temă revizuirea articolului 7 din Constituţia impusă de Puterile europene care reprezentau interesele marii finanţe evreieşti şi pe ale Alianţei Universale Israelite, cele mai puternice centre de presiune fiind Franţa, reprezentată prin împăratul Napolexion al III-lea şi diplomatul Wadington şi Germania, reprezentată de cancelarul Bismarck. Puterile impuneau României acordarea de drepturi civice şi politice masei de imigranţi evrei intraţi clandestin în ţară, ceea ce reprezenta un pericol naţional date fiind ocupaţiile speculative ale evreilor şi faptul că se constituiseră ca stat în stat. Guvernul I.C. Brătianu se afla între ciocan şi nicovală. Independenţa obţinută cu armele pe câmpul de luptă trebuia recunoscută de Puterile europene cu condiţia revizuirii articolului 7, majoritatea parlamentară având suportul opiniei publice era împotriva revizuirii. Holban mergea până la a renunţa la recunoaşterea independenţei daca era sa o răscumpere cu un preţ aşa de sângeros. A avea răbdare, aşteptând ca Europa mai bine luminată asupra propriilor ei interese să devie mai echitabilă către noi, care reprezentam în Orient ideile, cultura, instituţiunile şi interesele sale 50. Vasile Conta depune o moţiune antirevizionistă, semnată de C. Ghica, E. Ghica, I.C. Negruzzi, P. Cazimir, C. Ciupercescu, N. Blaremberg, B. Conta şi D. Rossetti-Tetcanu. In replică, Alianţa Israelită din România încearcă să-i ofere 70 000 lei spre a-şi retrage moţiunea. Se constituie un centru de putere moldovenesc antirevizionist condus de Vernescu, care i-a pus condiţii zdrobitoare lui I.C. Brătianu. Cu o abilitate diplomatică şi politică de mare subtilitate începe jocul tergiversărilor care va exaspera Puterile, le va uza răbdarea, uzând şi demolând virulenţa şi consistenţa articolului 44 din Tratatul de la Berlin, astfel că la 6 octombrie 1879 când articolul 7 revizuit a fost votat de Adunarea Deputaţilor, el era redactat conform intereselor naţionale şi departe de ceea ce impuseseră Marile Puteri.

Câteva citate din scrisorile domnitorului Carol I adresate tatălui său, principele Carol Anton de Hohenzollern, pe care-1 informa asupra actelor sale politice, pe care-1 consulta şi pe care-1 ruga să medieze la Berlin chestiuni în litigiu. Scrisoarea datata Bucureşti, 5/17 noiembrie 1878. Citez:… Numai după deschiderea Camerelor şi după schimbarea ministerului, absolut necesara, ţinând seama de rezolvarea chestiunii evreieşti, vom avea o situaţie limpede în afacerile in­terne… Puterile Mari cred că exercită prin întârzierea recunoaşterii independenţei noastre opresiune asupra ţârii; se înşală, însă, în privinţa aceasta, pentru că păzirea lor produce numai îndârjire faţă de străinătate. Regularea chestiunii evreieşti nu se va face din cauza aceea nici mai curând, nici mai târziu, şi bărbaţii noştri politici declară că vor alege timpul care li se va părea mai potrivit. Adevărat că eu mi-aş putea exercita influenţa; cred, însă, că e mai prudent dacă nu voi insista, pentru ca să se potolească surescitarea maximă51.

Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 februarie 1879: … Din afară e Rusia care ne apasă în tot felul, aflând un sprijin în Germania; înlăuntru e chestia evreiască, care, după cum am prevăzut chiar din anul trecut, produce cele mai mari dificultăţi şi nu va putea fi rezolvată aşa de curând… după Paşti se vor face alegerile pentru noua Constituantă care va avea să rezolve definitiv chestia evreiască …se vor dezlănţui toate patimile … discuţiunile în Constituantă se vor prelungi până la vară şi eu am puţină speranţă că soluţiunea ce o aşteptăm va mulţumi Europa52.

Scrisoarea datată Bucureşti 3/15 aprilie 1879: … am trecut norocos peste prima parte a campaniei primejdioase care mi-a fost impusă prin tratatul de la Berlin, ţara a recunoscut necesitatea schimbării articolului 7 din Constituţie … Nu trebuie să ne ascundem însă îngrijorarea că e vorba de o întreprindere îngreunată încă din cale afară prin iritaţia de care e cuprinsă mai ales întreaga Moldovă. Am discutat în timpul din urmă cu mulţi bărbaţi influenţi de acolo, care au în privinţa chestiunii evreieşti o judecată obiectivă; cu toate că le-am atras atenţiunea asupra primejdiilor ce ne ameninţă din străinătate, ei vedeau totuşi piedici de nebănuit şi se temeau de neorânduială. Cu Mitropolitul din Iaşi am vorbit două ceasuri, conjurându-1 să predice pace şi concordie şi să se arate mai tolerant decât toţi ceilalţi. Când mi-a răspuns că Moldova creştină nu trebuie să fie dată pe mâna evreilor, i-am atras atenţiunea cât este de primejdios de-a alimenta astfel de idei… Mai este încă o chestiune grea… răscumpărarea căilor ferate, pentru care negociem deja de un an, dar fără rezultat din cauza condiţiunilor apăsătoare ale bancherilor din Berlin. Chestiunea evreiască şi răscumpărarea căilor ferate sunt două probleme aşa de mari, încât abia se pot rezolva în acelaşi timp. In amândouă chestiunile se afirmă influenţa lui Bleichroder. Mă duc pentru câteva zile la Iaşi, unde e centrul agitaţiunii contra evreilor şi unde aceştia din urmă încă sunt din când în când provocatori.

Scrisoarea datată Bucureşti 1/13 iunie 1879 începe după cum urmează: Ne aflăm acum cufundaţi până în gât în chestiunea evreiască, a cărei rezolvare se va mai amâna … Brătianu zice: de cerem prea puţin de la Camere, vom avea Europa contra noastră; de vom cere mai mult, vor respinge Camerele. – în Consiliul de ieri am fost de următoarea părere: 1) să se şteargă fără discuţie articolul respectiv din Constituţie; 2) să se acorde evreilor născuţi în ţară şi anume din părinţi care s-au născut tot în ţară şi nu s-au bucurat niciodată de protecţie străină, drepturile cetăţeneşti pe lângă următoarele condiţiuni: a) să fie făcut serviciul militar; b) să plătească birul personal; c) terminarea unei şcoli româneşti; d) exercitarea unei meserii în ţară… Ar accepta Camerele aceasta? Mai că m-aş îndoi … în Camere se manifesta chiar de pe acum o rezistenţă pasiva care e greu de înfrânt, printre moldoveni se arată o iritaţiune care creşte şi o indispoziţie aşa de mare pentru concesiuni faţă de evrei…53

Scrisoarea datată Bucureşti 20 iunie/2 iulie 1879: am cerut ca guvernul să se declare hotărât în chestiunea evreiască… Guvernul caută să influenţeze Camerele ca să acorde unei categorii anumite de evrei drepturile cetăţeneşti, nu află însă ascultare… Nici ameninţările Europei nu fac impresiune… La Berlin sunt hotărâţi să intervină… să ne prescrie ce drepturi să dam evreilor. Un astfel de pas se înţelege că ar mării iritaţiunile în ţară… Italia se mulţumeşte cu ştergerea articolului 7 din Constituţie, tot aşa cum Anglia cu naturalizarea câtorva evrei. Wadington. însă cere o soluţionare radi­cală, iar la Berlin se insistă pentru… răscumpărarea căilor ferate în condiţiunile cerute de bancherii d’acolo55.

Scrisoarea datată Bucureşti 16/28 iulie 1879 începe aşa: Nenorocita chestiune evreiască a devenit o adevărată luptă uriaşă care trebuie purtată cu ţara şi cu străinătatea… Pe când ţara mă prezintă ca un apărător al drepturilor evreieşti, străinătatea se plânge că nu le respectez destul… Mă cred însă îndreptăţit a pretinde de la Reprezentanţii poporului ca să afle pentru chestia evreieascâ o soluţiune care să apere înainte de toate interesele economice ale ţârii şi să ofere Marilor Puteri posibilitatea de a se declara mulţumite. Dacă am putea înconjura criza prin naturalizarea unui singur evreu, eu aş fi cel mai fericit!… Intrarea lui Kogălniceanu ca Ministru de Interne am declarat-o ca absolut necesară, din cauza agitaţiunilor vehemente din Moldova… Cea mai mare iritaţiune a produs în ţară, îndeosebi în Moldova, propunerea de a se da drepturi civile la anumite categorii de evrei: petiţiuni, monstre, scrisori ameninţătoare adresate mie, părea că se vor înscena demonstraţiuni mai mari. .. Puterile mari au obosit în afacerea aceasta, devenind, prin multe amânări şi dificultăţi, mai puţin exigente, aşa că se vor declara mulţumite cu propuneri echitabile56.

Rezistenţa naţională la dictatul Marilor Puteri a învins. Articolul 7 din Constituţia de la 1866 a fost modificat după o luptă politică care a durat 16 luni. Adunarea Deputaţilor a votat articolul 7 revizuit în şedinţa din 6 octombrie 1879 cu 132 de voturi pentru, 9 voturi contra şi 2 abţineri. P.P.Carp şi C. Bobeica. Vasile Alecsandri se pronunţă în Senat împotriva revizuirii, spunând în discursul său: … Regret de a constata că evreii din Moldova, afară de foarte puţine excepţii, s-au arătat vecinie nepăsători de soarta României, ba pot zice chiar ostili propăşirii noastre naţionale. Unirea Principatelor a fost pentru ei un doliu!… Independenţa Română, o emigrare, şi lupta românilor pentru acea independenţă un motiv de a scumpi banii, de a creşte camătă şi a specula asupra mizeriei obşteşti57.

Articolul 7 modificat acorda evreilor dreptul de a cere naturalizarea în mod individual printr-o cerere adresată Camerelor şi de a obţine naturalizarea ca şi ceilalţi străini, fără dreptul de a avea imobile rurale, drept de care se bucurau în exclusivitate numai românii. Iată şi conjuraţia internaţională care a impus României modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866: Germania, prin cancelarul Bismarck, Austria prin contele Andrassy, Anglia prin lordul Beaconsfield-Disraeli, reprezentantul finanţei evreieşti şi prim-ministru, Franţa prin Waddington, Italia prin Conti.

883 de evrei care într-un fel sau altul serviseră în armată sau serviseră armata au fost împământeniţi în bloc.

EFECTE. CONSECINŢE

Modificarea articolului 7 din Constituţia de la 1866, ratificată de Senat la 11/23 octombrie 1879 a avut consecinţe grave pentru România, deschizând ţara valurilor succesive de invazie evreiasca, acordarea drepturilor politice conducând la acapararea, economiei, băncilor şi finanţelor, astfel încât în preajma celui de al doilea război mondial 70% din economia naţionala aparţinea străinilor, în majoritate absolută evrei. In perioada 1879-1939 România devine pentru evreimea mondială DAS JUDENLAND PAR EXCELENCE, adică ţară evreiască prin excelenţă, construită prin mijloace politice, economice şi propagandistice de către Alianţa Universală Israelită conform planului strategic pe termen lung care viza transformarea României în NOUL ISRAEL. Perioada de vârf a dominaţiei economice şi politice evreieşti în România antebelică se realizează în timpul domniei nefaste a regelui Carol al II-lea, condus de amanta sa Elena-Grunberg-Wolf-Lupescu şi prin ea de oculta financiară evreiască şi de francmasonerie, fapt care a născut legic reacţia naţională prin Mişcarea Legionară şi prin introducerea în sfera politicului a formulei NUMERUS VALACHICUS, aparţinând omului politic Al. Vaida-Voievod.

Perioada 1879-1939 se caracterizează prin lupta pentru supravieţuirea naţionalului care continuă invarianta fundamentală a Istoriei românilor; variantele deznaţionalizării şi colonizării aparţinând factorilor externi de agresiune care şi-au disputat România: catolicismul şi iudaismul în cele două variante: iudeo-capitalismul şi iudeo-comunismul. Invarianta funda­mentală a istoriei românilor: lupta pentru supravieţuire şi consolidarea naţionalului se caracterizează în perioada amintită prin efortul bărbaţilor politici de a organiza, fundamenta, consolida şi a da continuitate statului naţional şi independent România. Aspectul juridic al cadrului statal într-o Românie abia eliberată de sub dominaţia politică a Porţii şi a Puterilor garante alcătuia temelia edificiului în construcţie. Revizuirea articolului 7 a fost doar începutul acţiunilor destabilizatoare iniţiate de Alianţa Universală Israelită spre a nu permite organizarea şi consolidarea statului naţional român, după Protocoale, statul naţional fiind duşmanul de moarte al supra-statului evreiesc. Legea pentru crearea Bursei de comerţ din 1881; legea de constituire a Camerelor de comerţ din 1886; codul de comerţ din 1887 care conţinea dispoziţii privitoare la componenţa etnică a consiliilor de administraţie; legea pentru exploatarea cailor ferate din 1889, care prevedea că străinii vor fi angajaţi numai în lipsa specialiştilor români; legea învăţământului primar din 1893; a învăţământului profesional unde străinii erau primiţi numai ca auditori şi numai cu consimţământul ministrului, în şcolile de arte şi meserii în proporţie de o cincime din locurile vacante, în şcolile comerciale contra unei taxe anuale; dar mai ales legea pentru încurajarea industriei naţionale din 1887 care impunea ca două treimi din lucrători să fie români în termen de 5 ani de la înfiinţarea fabricii, au stârnit protestele presei iudaice din ţară, din Europa şi Statele Unite. Alianţa Universală Israelitâ a contracarat violent procesul de consolidare a statului naţional prin creaţia juridică, invocând persecuţii inexistente, pogromuri, apelând la conducătorii marilor puteri, conjugând focul injuriilor, pe al calomniilor îndreptate asupra bărbaţilor politici, cu mişcarea rapidă a emisarilor trimişi în România sa supravegheze aplicarea articolului 44 al Tratatului de la Berlin căzut în moarte naturala încă din 1879. Ţinta calomniilor Alianţei şi ale presei subordonate au fost I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu.

Articolul 7 din legea rurala prin care se interzicea înstrăinarea proprietăţii ţăranului a fost motivul unei campanii împotriva lui Brâtianu. Când Kogâlniceanu în calitate de ministru de interne şi în temeiul articolului 10 din legea asupra poliţiei rurale din 1868, dă ordin prefecţilor ca primarii sa uzeze de dreptul de a acorda sau refuza autorizaţia de a se aşeza în comună a oamenilor fără căpătâi (vagabonzi, negustori ambulanţi); comunităţile evreieşti din ţară stârnesc o furtună în presa iudaică şi se plâng Alianţei, invocând persecuţiile la care sunt supuşi evreii de către autorităţile româneşti sălbatice. Alianţa trage sforile marionetelor ei din guvernul iudeo-francez şi marchizul La Valette îi dă ordin agentului diplomatic francez de la Bucureşti, Mellinet, să adreseze guvernului o notă de protest împotriva expulzării din sate a evreilor (vagabonzi) fapt care lezează dispoziţiile Constituţiei. Kogălniceanu răspunde demn şi ferm spunând că în România chestiunea evreiască este, citez: o chestiune naţionala şi totodată o chestiune economică… Atât guvernul cât şi naţiunea, avem dreptul dea fi îngrijoraţi de progresele acestei naţiuni străine care trăieşte în mijlocul nostru şi al cărei număr creşte nepregetat prin imigrarea evreilor din Galiţia şi din Podolia, provincii ale vechii Polonii, limitrofe cu România…58.

Când în 1895 se aplică legea poliţiei rurale de către partidul liberal revenit la putere, altă furtună de calomnii şi proteste „europene”, care culminează atunci când guvernul închide jumătate din cârciumele evreieşti de la sate, aplicând legea monopolului băuturilor spirtoase din 1873 prin care numai electorii săteşti puteau beneficia de licenţe pentru cârciumârit, Alianţa Universală Israelită a cerut chiar intervenţia diplomatică a Puterilor. Altă vânzoleală europo-americanâ când pentru a apăra economia naţională, în 1883 se promulgă legea împotriva comerţului de loterie şi în 1884 legea împotriva comerţului ambulant, ambele practicate de evrei, loteria slujind bancherii evrei din Lipsea şi Hamburg. Ciclonul protestelor euro-americane este format în deceniul 7 al secolului 19, creşte în intensitate în deceniile 8 şi 9, în proporţie geometrică faţă de rata consolidării juridice a statului naţional România, ca ochiul lui să atingă Bucureştiul în 1902 când se votează legea meseriilor care dădea dreptul de practică numai acelor străini care puteau dovedi că în ţara lor, cetăţenii români se bucurau de reciprocitate. Nu puteau dovedi, li se putea elibera o autorizaţie în condiţii speciale, de către Camera de comerţ şi industrie. Alianţa Universală Israelitâ mobilizează presa şi diplomaţia. Statele Unite ale Americii intră în alertă. Subsecretarul de stat Haye emite note către puterile semnatare ale Tratatului de la Berlin. România a călcat în picioare articolul 44. Deci România trebuieşte pedepsită.

Invariantei fundamentale a istoriei românilor: crearea Statului Naţional Unitar, Alianţa Universală Israelită, prin masa de manevră a evreilor aduşi în România, îi opune prin mijlocirea puterilor străine şi a finanţei supra-statale programul de transformare a ţării în Noul Israel.

Cititi si : https://mucenicul.wordpress.com/2011/02/01/exista-sau-nu-exista-un-proiect-%E2%80%9Cisrael-in-romania%E2%80%9D-v/

Istoria Manuscrisului Ebraic despre Originile Francmasoneriei (IV)

Documentele arată că francmasonii şi Illuminati au fost initiatorii războaielor şi revoluţiilor

1. Masonii au recunoscut că ei sunt initiatori ai revoluţiilor şi războaielor

Revoluţia franceza

  • Astăzi Francmasoneria recunoaşte deschis Revoluţia Franceza  drept o lucrătura a sa. În Camera Deputaţilor în timpul sesiunii din 1 iulie 1904 Marchizul de Rosanbo a declarat:
    • „Francmasoneria a lucrat într-un mod ascuns, dar constant pentru a pregăti revoluţia … In plus, suntem total de acord cu privire la punctul de vedere în care se spune ca francmasoneria a fost singurul autor al revoluţiei, şi aplauzele pe care le primesc de la Stânga, şi cu care sunt mai puţin obişnuit, dovedesc, domnilor, că sunteţi de acord cu mine că Masoneria a fost cea care a făcut revoluţia franceză. „
    • Dl Jumel: „Facem mai mult decât sa o recunoastem, noi o declaram in mod oficial.”
      • [Source: Mgsr. Henri Delassus, La Conjuration anti-chrétienne , vol. Henri Delassus, La incantaţie anti-chrétienne, vol.. 1, 1910, p. 146; quoted in de Poncins, op. cit.,p.30]

        Revoluţia în Italia

  • În cele ce urmează voi cita din Paul A. Fisher (1991) din cartea sa ” Dumnezeul lor este Diavolul „, American Research Foundation, Inc, PO Box 5687, Baltimore, Maryland 21210.
    • Cererile moderate si Constituţionale ale lojilor masonice au început să fie însoţite, de mai multe  cereri democratice, şi ele veneau  din partea celulelor Illuminati din Milano, Bologna, Roma, Napoli, formate din liberi-cugetători republicani, după modelul recent înfiinţat în Bavaria de Adam Weishaupt. … În sud primele centre pro-revoluţionare s-au dezvoltat în stransa legătură cu lojile masonice; un exemplu este Loja Celestini de la Napoli (Enciclopedia Britanica, 1977,Vol. 9, History of Italy and Sicily, p. 1155.)
    • ” Rebeliunea din Italia împotriva guvernelor Papale din timpul anilor 1830 „a fost cunoscuta sub numele de” Risorgimento „, care, în realitate, a fost o clasica mişcare revoluţionară masonică. Liderii săi au fost Giuseppe Mazzini, Giuseppe Garibaldi, Camillo Cavour şi regele Victor Emmanuel II-toti francmasoni inflacarati. ” (Fisher [1991], p. 17.) (Regele Victor Emmanuel II a fost otrăvit mai târziu de către propriul său fiu, prinţul Umberto, care, la rândul său, a fost asasinat din ordinul lojilor masonice.)
    • „Mazzini, în conformitate cu spusele Marelui Comandor al Masoneriei de Rit Scotian din America, a fost primul şef al Francmasoneriei moderne în Italia). (Ibid, p. 17.)
    • „Un istoric, Charles Heckethorn, în cartea sa, Secret Societies, spune ca cuvântul care da fiori ” Mafia „este un acronim al” Mazzini Autorizza Furti, INCENDI, Avvelenameti: „care se traduce:”  Mazzini Autorizează Furturi, Incendieri şi Otrăviri. ” ( ibid. , p.17.)
  • ” Numarul din Decembrie 1920 al New England Craftsman [Meseriaşii din Noua Anglie], un jurnal masonic, raporta că” practic toţi eroii libertatii italiene au fost masoni. ” ( ibid. , p. 17.)
  • ” Marele Comandor al Ritului Scotian  a scris în mai 1941 intr-un numar al revistei NEW AGE (publicatia de capatai a Ritului Scotian al Masoneriei care controla Sudul), ca Mazzini şi Cavour au fost masonii care l-au pus pe Victor Emmanuel II pe tronul Italiei. ” ( ibid. , p.18.)
  • „Marele Comandor, de asemenea, a spus ca Garibaldi (care a devenit Mare Maestru al Masoneriei în Italia în 1865) a cerut ca Papa să fie răsturnat şi” că pe aceste ruine sa fie construita o domnie a adevărului şi raţiunii [care i-ar] elimina pe preoţii lui Dumnezeu .”( ibid. , p. 18.)
  • „Charles Lobinger, în a lui Istoriea Ritului Scotian (p. 827), spunea că Marele Comandor al Consiliului Suprem Italian, Raoul Palermi, a participat la o reuniune a Consiliului Suprem al Ritului Scotian în Statele Unite în 1921 şi a povestit cum Ritul Scotian „a prosperat şi s-a răspândit în provinciile italiene, contribuind în mare măsură la pregătirea pentru Revoluţia eliberarii lor de sub tiranii meschini şi de Dictatura Pontificala…”( ibid. , p. 18.)

Revolutiile portugheză şi turcă

  • În timpul revoluţiei turce, o evreică a spus cu mândrie tatălui unei doamne maghiare:
    • „Suntem noi, cei care o facem, noi, Junii Turci, evreii.”
  • În timpul revoluţiei portugheze, ea l-a auzit pe Marchizul de Vasconcellos, ambasadorul portughez la Roma, spunand:
    • „Evreii si masonii sunt cei  care dirijeaza revoluţia de la Lisabona.”
  • Ea a mai menţionat că:
    • „Astăzi, când cea mai mare parte a Europei este inclinată la revoluţie, ei sunt peste tot conducand mişcarea, în conformitate cu un plan unic.”
    • Ea a întrebat cum se face că au reuşit sa ascunda planul pe care l-a îmbrăţişat întreaga lume şi care nu era o munca de câteva luni sau ani? Cealalta i-a răspuns că evreii ştiu cum să păstreze un secret şi că nici unul dintre ei nu l-a trădat altora. (Source: Cecile de Tormay, Le livre Poscrit , p. 135)

    Revoluţia europeană

  • În cele ce urmează, il voi cita pe Benjamin Disraeli înainte ca el sa devina cancelarul Finanţelor Marii Britanii în 1856. Aceste citate sunt luate din  Dezbaterile parlamentare ale lui Hansard, (echivalentul inregistrarilor care se fac azi in Parlamentul nostru. Citarea facuta de mine se bazeaza pe cartea lui Fisher [1991], pp. 18-19). La data de 14 iulie 1856, Benjamin Disraeli s-a ridicat în Camera Comunelor pentru a spune:
    • „… Există în Italia, o putere pe care rar o menţionăm în această Cameră, dar fără a o lua in seama şi fara a o înţelege noi nu vom înţelege niciodată în mod corect poziţia Italiei. Prin asta inteleg  societăţile secrete. Societăţilor secrete nu le pasa de guvernul constituţional…
    • „Este inutil să negam… O mare parte a Europei- întreaga Italie şi Franţa, şi o mare parte din Germania, să nu mai vorbim de alte ţări- sunt acoperite de o reţea a acestor societăţi secrete, exact la fel cum suprafata pământului este acum acoperita cu căi ferate. Şi care sunt obiectivele lor?  Ei nu încerca să-si ascundă instituţiile.  Ei nu vor guvernul constituţional. Ei nu doresc institutii imbunatatite. Ei nu doresc consiliile provinciale; nici înregistrarea voturilor; ei doresc… un sfarsit al cercurilor ecleziastice….
    • „Mi sa spus că un ministru britanic s-a lăudat- şi a fost o laudarosenie foarte neînţeleaptă- că el doar trebuie să-si ridice mâna  şi ar putea isca o revolutie in Italia mâine…”
    • „Un prinţ mare a cazut brusc… Numai şi numai prin acţiunea societăţilor secrete. Asta ma tem ca este un fapt pe care nici un om familiarizat cu evenimentele de la 1848 nu-l va nega!”
  • Dl Disraeli facea referire la revoluţiile din 1848 care au zguduit Franţa, Italia, Germania şi Austria, în timpul căreia prinţul Metternich, bine-cunoscutul ministru austriac de externe, a fost nevoit să caute refugiu în Anglia.
  • O figură politică extraordinară în Marea Britanie, domnul Disraeli a devenit de doua ori prim-ministru (1868 şi 1874-1880). El a acceptat rangul de pair cu titlul Earl de Beaconsfield în 1876. În timp ce era prim-ministru, el a ţinut un discurs la Aylesbury la 20 septembrie 1876, în care a spus:
      • „În încercarea de a conduce guvernul din această lume, există elemente noi care trebuie să fie luate în considerare si cu care predecesorii noştri nu au avut de a face… Societăţile secrete-un element care, in ultimul moment pot induce în eroare toate aranjamentele noastre, care îşi au Agenţii pretutindeni, care au agenţi cutezatori care comit asasinate, şi care, dacă este necesar, ar putea produce un masacru. „

      Insurectia din Filipine

  • Să-l citam pe Paul A. Fisher [1988], din cartea sa In spatele uşii Lojii, in legatura cu insurecţia din Filipine:
    • „Înţelepciunea convenţională spune ca Insurecţia din Philippine a anului 1896 a fost aprinsa din cauza opoziţiei nativilor fata de puterea Bisericii Catolice din Insule. Focul revoluţionar a fost alimentată de scrierile lui Jose Rizal, ajutat de conducerea politică a lui Emilio Aguinaldo.
    • „În realitate Insurecţia filipineza a fost orchestrata de Francmasonerie, şi în timp ce Emilio Aguinaldo condus într-adevăr aceasta revoluţie, el a făcut asta ca membru desemnat şi instrument al Francmasoneriei.
      • „Această introspecţie în istoria filipineza a fost suprimata de către Guvernul Statelor Unite timp de 45 de ani, până când în cele din urmă a fost descoperita de istoricul John T. Farrell în 1954.” (Fisher [1988], pp. 211-212)

      Revoluţia rusă

  • Din nou, hai sa-l citam pe Fisher despre revoluţia rusă:
      • „Revista lunara a Ritului Scotian  [New Age] a adăugat:” Se spune ca Prima revoluţie din martie 1917 a fost inspirata şi operata de aceste loji şi ca toţi membrii guvernului Kerenski au aparţinut acestora. ” (Ibid., p. 218)

      Primul Război Mondial

  • Este bine cunoscut faptul că asasinarea arhiducelui austriac Franz Ferdinand a declanşat primul Război Mondial. Să-l citam pe Fisher despre Marele Război.
    • „Ne menţionat de revista Ritului Scotian [New Age] a fost faptul că asa-zisii asasini ai arhiducelui au fost membri ai” Mainii Negre „, o organizaţie revoluţionară a Slavilor din Sud care era o descendenta a Francmasoneriei.
    • „În timpul procesului, Princep a mărturisit că colegul său, Ciganovitch” mi-a spus el era un francmason, „şi, cu un alt prilej,” mi-a spus ca moştenitorul legal [Franz Ferdinand] a fost condamnat la moarte de o loja a Francmasoneriei. ”
      • „Mai mult decât atât, un alt acuzat dintre asasini, Chabrinovitch, a mărturisit că maiorul Tankositch, unul dintre complotisti, era un francmason.” ( ibid , pp. 217-218) 

      Dominarea guvernelor

  • În cele din urmă, următorul fragment din cartea lui Fisher [1988] arată clar că la nivelele de top Francmasonii ştiu despre adevărata origine a organizaţiei lor secrete şi înţeleg simbolurile concepute de catre regele Irod Agripa:
    • „In 1976, intr- o carte a lui, Fred Zeller, fostul Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei, intitulata, Trois Points, C’est Tout (Trei Puncte, Asta-i tot), a relevat că între 1912 şi 1971, a Treia Republica in intregime şi o mare parte din cea de a Patra  Republica a Franţei au fost dominate de francmasoni, care au luptat pentru doua reforme majore anti-clericale în bătălia împotriva influenţei Bisericii.
      • „Şi, în 1981, lumea a aflat de maşinaţiunile Lojii Masonice a Marelui Maestru Licio Gelli cunoscuta sub numele de Propaganda Due, sau P-2, care a precipitat căderea guvernului italian în acelaşi an.” ( ibid. , p. 21)

      2. Francmasoneria a finanţat revoluţia bolşevică de la 1917 din Rusia

  • În această secţiune il voi cita pe Larry Abraham din cartea sa Call It Conspiracy,[Numiti-o conspiratie] Double A Publicaţii, PO Box 609, Wauna, Washington 98395. În primul rând, mişcarea de stânga din SUA a fost finanţata de către bancherii internationali. Larry Abraham (p. 68) il citeaza pe Oswald Spengler, marele istoric al secolului 20:
  • „Nu există nici o miscare proletara, nici măcar una comunistă, care sa nu fi acţionat în interesul banilor, în direcţia indicată de bani, şi pentru momentul finantat cu bani- şi toate acestea fără ca idealiştii din sanul liderilor lor sa suspecteze ceva. ” ( Decline of the West , Modern Library, New York, 1945)
  • Comitetul Reece, care a investigat fundatiile, pentru Congres în 1953, a venit cu o cantitate copleşitoare de dovezi că diferitele fundatii Rockefeller şi Carnegie au promovat socialismul încă de la începuturile lor. (A se vedea René Wormser’s Foundations: Their Power and Influence , Devin Adair, New York, 1958.) (Abraham, p. 70)
    Larry Abraham afirmă că „conspiraţia a planificat războiul (Primul Război Mondial), cu peste două decenii inainte. Asasinarea Arhiducelui Austriac a fost doar un incident care sa ofere o scuză pentru a începe o reacţie în lanţ..” (p.71) Dar ştim acum că si acest „incident” a fost planificat, de asemenea.
    Războiul a fost prelungit în ciuda impasului de pe frontul de lupta datorita intrarii Statelor Unite în război. Winston Churchill a spus odată că lumea ar fi stat mai bine în cazul in care SUA ar fi rămas deoparte, deoarece ” pacea ar fi fost făcuta cu Germania, şi nu ar fi existat nici o prăbuşire în Rusia care sa conduca la comunism; nu ar fi există cadere a guvernarii  în Italia, urmată de fascism ; şi Nazismul niciodată nu ar fi câştigat influenta în Germania „. (Social Justice Magazine, July 3, 1939, p. 4). Dar „Primul Război Mondial a fost din punct de vedere financiar o mina de aur pentru bancherii internationali.” ( ibid. , pp. 74-75).
    Revoluţia bolşevică s-a întâmplat, nu din cauza ridicarii maselor de asupriţi împotriva conducatorilor exploatatori asa cum comuniştii perpetueaza minciuna cea mare, ci pentru că oameni foarte puternici din Europa şi Statele Unite i-au trimis pe Lenin din Elveţia şi pe Troţki de la New York in Rusia ca să o organizeze. ( ibid. , p. 76).
    „Lenin a fost trimis la război în Europa calatorind in celebrul” tren sigilat”. Lenin a luat cu el aproximativ 5- 6 milioane de dolari în aur. Totul a fost aranjat de inalta autoritate germana şi de Max Warburg, prin intermediul unui alt tip foarte bogat şi socialist de o viaţa cu numele Alexander Helphand, alias „Parvus.” Troţki a plecat din New York, cu un pasaport american şi un anturaj propriu de 275 revoluţionari. (ibid., pp. 76-77)
    Jacob Schiff, partener senior în Kuhn, Leob & Co, şi-socrul lui Felix, fratele lui Max Warburg, a ajutat, de asemenea, la finanţarea Leon Trotsky. Potrivit New York Journal-American din 03 februarie 1949: „Astăzi se estimează de către nepotul lui Jacob, John Schiff, că bătrânul a bagat aproximativ 20 milioane de dolari pentru triumful final al bolşevismului în Rusia.” ( ibid. , pp. 77-78)
    Arsene de Goulevitch, un important General Rus Alb[alb in sensul ca nu a fost bolsevic(rosu)] , a scris în cartea sa Czarism  and the Revolution [ Tarismul şi Revoluţia:
  • „Principalii furnizori de fonduri pentru revoluţie, cu toate acestea, nu au fost milionarii trăsniti rusi sau bandiţii înarmaţi de Lenin.  Banii ” adevarati ” în primul rând proveneau din anumite cercuri britanice şi americane, care cu mult timp in urma si-au adus sprijinul la cauza revolutionara rusa…. Rolul important jucat de bogatul bancher american Jacob Schiff în evenimentele din Rusia, deşi deocamdată numai parţial dezvăluit, nu mai este un secret. ” ( ibid. , p. 78)
  • Generalul Alexander Nechvolodov este citat de de Goulevitch ca spunand:
  • „În aprilie 1917, Jacob Schiff a declarat public că datorită sprijinului său financiar revoluţia din Rusia a reuşit.”
  • Participarea lui Schiff la Revoluţia bolşevică a fost bine cunoscuta printre serviciile de informaţii aliate la acel moment. Mai târziu, dovezile indică faptul că finantarile bolşevicilor au fost manipulate de către un sindicat al bancherilor internationali, care, în plus faţă de clica Schiff-Warburg, includea si interesele lui Morgan şi Rockefeller. Documentele arată că organizaţia Morgan a pus cel puţin 1 milion de dolari in pisicuta Roşie revoluţionară. Casierul acestor fonduri din Petrograd, unde a început Revoluţia, a fost Lordul Alfred Milner, şeful secret al Grupului „Mesei Rotunde” care era susţinut de Domnul Rothschild. De Goulevitch arată că:
  • „În discutii private mi s-a spus că peste 21 milioane de ruble s-au cheltuit de către Lordul Milner pentru finanţarea Revoluţiei ruse.” ( ibid. , pp. 79-80)
  • Profesorul Antony Sutton de la Universitatea Stanford a Institutului Hoover pentru  Razboi, Revolutie şi Pace, folosind in cea mai mare parte, documente oficiale ale Departamentului de Stat, arată în mod concludent că in mod practic tot ceea ce poseda sovieticii a fost achiziţionat din vest. Nu este o exagerare prea mare să spun că URSS a fost făcută în Statele Unite ale Americii (ibid., p. 83).