Vulpea farmacistă…
O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent
Și ce era pe punctul să intre-n faliment,
Se da de ceasul morții, de foame să nu crape
Și din dificultate cu chiu cu vai să scape.
Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe,
În tril de păsărele și chiorăit de mațe
Și adormi de foame, ca anesteziată,
Când se trezi deodată subit înviorată.
Pesemne că visase cuvântu-acela magic…
Și înghițind degrabă chiar și-un antinevralgic,
Luă din farmacie fără regret sau frâu,
Purcoi de laxative și le-aruncă în râu,
Mai sus de locul unde veneau când li-era sete,
În grupuri mari, jivine, să bea pe îndelete.
Fugi apoi acasă și se-așeză cuminte,
În pragul farmaciei exact ca înainte.
După vreo două ceasuri, porni o hărmălaie,
Că fiarele în masă aveau pântecăraie
Și au venit degrabă, aproape-n agonie,
Să ceară tratamente și sfat la farmacie.
Vulpița cea vicleană le asculta…
Vezi articolul original 198 de cuvinte mai mult
Mucenicul's Blog 