CAP ARE, MINTE LA CE-I MAI TREBUIE : Masca, obligatorie în apă / Secretar de stat: Marea este spațiu public

Secretar de stat în ministerul Economiei şi Turismului, Paul Ene a explicat vineri la Antena 3 regulile care trebuie respectate de către hotelieri dar și de către turiști, în minivacanța de 1 Mai și Paște.

Paul Ene a făcut referire la obligativitatea purtării măștii la malul mării, mai exact pe șezlong și în apă.

Întrebat dacă apa mării este considerată spațiu public, acesta spună că legislația în vigoare obligă turiștii să poarte mască și în apă. „În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca”, a spus secretarul de stat.

El a indicat ca marea este spațiu public. „Exact. Eu sper că până atunci să găsim o soluție și înțelegere pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Dar regulile, în momentul de față, astea sunt. Dacă nu se vor schimba, atunci știm toți ce înseamnă asta”. Adică purtăm toți masca pe plajă și în apă, până la noi decizii.

https://www.stiripesurse.ro/masca-plaja-apa-mare_1755043.html

NEURONUL DE SERVICIU AL OPINIEI INTELIGENTE S-A REACTIVAT: ‘Dacă iese Patriarhul la televizor și face acest anunț… Da, acesta ar fi un ajutor extraordinar dat campaniei de vaccinare’

Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că un anunț din partea Patriarhului Daniel ar putea să accelereze campania de vaccinare din România. Popescu are cuvinte de laudă despre preoții care se implică acum în această campanie, însă este de părere că puterea exemplului dat de Patriarhul Daniel ar fi molipsitoare în sens bun printre persoanele din mediul rural.

„E suficient ca Patriarhul Daniel să comunice: ‘Azi m-am vaccinat. Pentru că vaccinul e și el de la Dumnezeu. Rapelul îl fac pe data de…’. Dacă iese Patriarhul la televizor și face acest anunț… Da, acesta ar fi un ajutor extraordinar dat campaniei de vaccinare.

https://www.stiripesurse.ro/ctp-patriarhul-televizor-face-anunt-ajutor_1755668.html

În București se va deschide cel mai mare proiect educațional din Estul Europei. Copiii vor putea descoperi ce meserie li s-ar potrivi

Un nou punct pe harta obiectivelor educaţionale din Capitală se construieşte în nordul Capitalei. Destiny Park Băneasa este cel mai mare proiect din Estul Europei care îmbină educaţia cu joaca, astfel încât cei mici să descopere încă din primii ani ce meserie li s-ar potrivi. Copiii vor experimenta, pe rând, profesiile de pilot, medic, jurnalist, pompier sau bancher şi vor putea chiar să conducă o fabrică de ciocolată şi biscuiţi. Fiecare experienţă va fi supravegheată de personal instruit special, în cadrul unui „mini-oraş” adaptat dimensiunilor, înţelesului şi nevoilor celor mici.

Din septembrie, părinţii vor putea descoperi pasiunile şi talentul copiilor lor, în cadrul activităţilor pe care le oferă cel mai mare centru de învăţare-prin-joc din Europa de Est.

Urania Cremene, specialist parenting: Vor avea posibilitatea să învețe făcând. Sunt tot mai mulți adolescenți mari pregătiți să părăsească familia, dar nu au cunoștințele necesare să se descurce pe propriile lor picioare.

Destiny Park îşi va deschide porţile în luna septembrie, iar în funcţie de evoluţia pandemiei, se vor lua măsuri de siguranţă pentru cei mici.

Citiți întregul articol+video https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/in-bucuresti-se-va-deschide-cel-mai-mare-proiect-educational-din-estul-europei-copiii-vor-putea-descoperi-ce-meserie-li-s-ar-potrivi-1506271

Comentariu mucenicul

Despre Destiny Park găsiți informații aici https://destinypark.ro/

Noua normalitate: vaccinarea obligatorie ?!

(Citim) printre rânduri

Așa cum era de așteptat, revenirea la normalitate se mai amână un pic. Până la o dată necunoscută. Sperăm că nu până la Sfântu’ Așteaptă.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că revenirea la normalitate nu se va face începând cu 1 iunie, așa cum a anunțat inițial. El a precizat că totul depinde de campania de vaccinare. Iar până acum, vaccinarea merge prost. Așa că nicio speranță. Nici vara asta nu va fi „ca pe vremurile bune”.

Nu trebuie să ne grăbim nici cu renunțatul la măștile neconforme. Abia după ce se va depăși cifra de 10 milioane de persoane vaccinate, „autoritățile” se gândesc să renunțe la obligativitatea purtării măștilor.

Până acum, avem doar 2,8 milioane de români vaccinați cu fie cu prima, fie cu ambele doze (22.04.2021). Deci suntem încă foarte foarte departe de ținta lui Cîțu. În Europa, ne situăm abia pe locul 32 la procentul de persoane…

Vezi articolul original 303 cuvinte mai mult

Sataniştii pregătesc etapa următoare a procesului de pecetluire

ORTODOXIAÎNCATACOMBE

Cipul revine în actualitate. Se vorbeşte deschis despre el şi, bineînţeles, ni se promit numai bucurii şi avantaje: oboseala şi durerea vor fi reduse, vom spori în conştientizare (!?), temperatura corpului ne va fi reglată (de cine?), contracţiile vor dispărea şi, atenţie, fraza cheie: „Aceasta este o mare revoluție în medicină, prin adăugarea puternicului cip Pluton Microsoft, va face mai ușor ca niciodată urmărirea datelor primitorilor de vaccinuri’’. În felul acesta se conturează imaginea sistemului antihristic-satanic, dornic să aibă un control total şi discreţionar asupra făpturilor lui Dumnezeu! Cuvintele Părinţilor Bisericii se împlinesc pas cu pas.

Observaţi cu câtă viclenie înaintează în procesul de înrobire a oamenilor. Vaccinurile inoculate până acum a fost primul pas. Au fost ca un balon de încercare. Experţii satanişti au pregătit cu grijă, în zeci de ani, etapele următoare. Conchidem că pecetluirea oamenilor cu semnul diavolului (Apocalipsa 13) e un proces mai complex şi relativ…

Vezi articolul original 267 de cuvinte mai mult

Gheorghe Piperea: Vă dați seama că deștepții ăștia nu au reușit să convingă să se înțepe nici măcar 10% din populație?

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Un euro-parlamentar român, Rareș B., încercând să facă propagandă vaxinării, a spus că în minim 8 județe, persoanele înscrise pe listele de așteptare sunt sub 100.

(De fapt, conform unei documentări făcute de ActiveNews, sunt mai puțin de 40 în fiecare dintre aceste județe; în Giurgiu, județul meu natal, sunt 25).


Vezi articolul original 702 cuvinte mai mult

Cine a ajuns în parlamentul României?

România fără Justiție

Nimic nu s-a schimbat din 1877, cu excepția senatoarei Șoșoacă, singura care reprezintă practic extensia suferinței românilor naționaliști. Și pentru că este altfel, vor s-o stârpească, s-o reducă la tăcere la fel cum fac criminalii și cu românii demni, verticali, neșantajabili!

Vezi articolul original

Jerusalema – dansul pe care-l vedem în toate spitalele de covid din lume!!!

România fără Justiție

Nimic nu e întâmplător!! 👿💀👎

Vezi articolul original

Cum se interzice Paștele, fără să se interzică Paștele!

Obar-ștrumfu-rerul Katzu fata cu reactiunea (Video)

https://rumble.com/vfykw1-obar-trumfu-rerul-katzu-fata-cu-reactiunea.html

Epilarea definitivă a bugetului CASS, după ”rețeta” noului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă. Cum a fost posibil să câștige doar 1.200 lei pe lună

https://www.dcnews.ro/epilarea-definitiva-a-bugetului-cass-dupa-reteta-noului-ministru-al-sanatatii-ioana-mihaila-cum-a-fost-posibil-sa-castige-doar-1-200-lei-pe-luna_816113.html

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Pe cei ce ţin de Adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!

ORTODOXIAÎNCATACOMBE

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era ostaş în armata împăratului păgân Diocleţian. Faptul că era creştin a rămas tăinuit, o vreme. Când s-a aflat că este slujitor al lui Iisus Hristos, a fost dus în păgânească adunare şi acolo a mărturisit cu bărbăţie: ,,Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici, care sunteţi rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile celor fără de lege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce-i prigoniţi şi-i chinuiţi pe creştini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceţi nebuneşte – pe aceia, care au învăţat a ţine bine Sfânta Credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; şi toate s-au făcut prin…

Vezi articolul original 291 de cuvinte mai mult

Unul care merită să devină Președintele României

Die Endlösung*

Criminalii de la OMS îndeamnă națiunile africane să păstreze vaccinurile expirate!!!

România fără Justiție

„Succesul” injectării cu seruri letale în România!

Vezi articolul original

NICIODATĂ NU ȘTIM CUM ARATĂ ÎNGERII NOȘTRI PĂZITORI:Fata cu părul albastru, înger păzitor pentru victima unui accident în Bucureşti: „Aşa a stat până a venit SMURD-ul”

Nu uitați să o pomeniți atunci când veți merge la biserică  în aceste zile. Mai rar așa OAMENI în ziua de azi. Niciodată nu știm cum arată îngerii noștri păzitori.

O altă sursă: https://www.antena3.ro/actualitate/fata-cu-parul-albastru-inger-pazitor-victima-accident-bucuresti-599400.html

COMPANIILOR AERIENE LI SE OFERĂ DIN CE ÎN CE MAI MULTE DREPTURI ABUZIVE:Decizie a Curții Europene de Justiție: Devierea unui zbor către un aeroport apropiat de același oraș nu conferă dreptul la compensaţie

Companiile aeriene nu sunt obligate să acorde compensaţii pasagerilor dacă zborul este deviat şi aterizează pe un alt aeroport decât era programat iniţial, a decis joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Un pasager al Austrian Airlines a solicitat companiei aeriene o compensaţie forfetară de 250 de euro din cauza devierii zborului său pe ruta Viena-Berlin. În timp ce acest zbor trebuia iniţial să aterizeze pe aeroportul Berlin Tegel, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile acest zbor a aterizat în cele din urmă pe aeroportul Berlin Schonefeld cu o întârziere de aproape o oră.

În timp ce aeroportul Berlin Tegel este situat în landul Berlin, aeroportul Berlin Schonefeld este situat în landul vecin Brandenburg, scrie Agerpres.

„Curtea de Justiţie statuează că devierea unui zbor către un aeroport care deserveşte acelaşi oraş, aceeaşi aglomeraţie urbană sau aceeaşi regiune nu conferă pasagerului un drept la o compensaţie în temeiul anulării zborului”, au decis judecătorii CJUE prin hotărârea pronunţată joi.

Citiți întregul articol https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/decizie-a-curtii-europene-de-justitie-devierea-unui-zbor-catre-un-aeroport-apropiat-de-acelasi-oras-nu-confera-dreptul-la-compensatie-1505255