Scrisoare deschisă adresată lui Dan Puric. “Eşti un necinstit sufleteşte!”

George Bara

“Eşti un om necinstit sufleteşte căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate”. Vă transmit aceleaşi rânduri pe care i le transmitea Corneliu Zelea Codreanu fostului său mentor Nicolae Iorga printr-o scrisoare, în martie 1938. Rânduri spuse din suflet de Căpitan după ce Iorga dăduse ordin, în calitate apropiat al ministrului Armand Călinescu, să fie interzis comerţul legionar. Şi rânduri care l-au costat pe Codreanu viaţa, ucis de către jandarmi în timp ce era închis pentru calomnie, urmare a acestei scrisori. Am început şi scrisoarea mea în acest mod, pentru a şti de pe ce poziţii vă scriu şi pentru a înţelege cu cine aveţi de face, de la început. Căci eu, dle. Puric, nu mint şi nu mă ascund.

Sunteţi un necinstit sufleteşte pentru că aţi ascuns faptul că în urmă cu 34 de ani aţi semnat, pe vremea când eraţi elev la Liceul de Arte Plastice Nicolae N. Tonitza, un angajament cu Securitatea. Un angajament care, potrivit propriilor declaraţii, nu v-a fost băgat pe gât. Mai mult, în interviul unde aţi făcut, printre rânduri, această dezvăluire, aţi continuat într-un ton glumeţ, diversionist. Dle. Puric, să ştiţi că eu nu mai râd la glumele dumneavoastră. Pentru că m-aţi minţit şi m-aţi manipulat, pentru că ne-aţi minţit şi ne-aţi manipulat. Pe toţi cei care am cumpărat cărţile dvs. în sute de mii de exemplare, făcându-vă milionar, pe cei care s-au înghesuit la conferinţele dvs., chiar şi pe cei care vă vedeau, în naivitatea lor, următorul preşedinte, un român autentic, un mirean care luptă pentru ortodoxie, pentru fiinţa acestui neam. Dar, aţi uitat să spuneţi că, în tinereţe, aţi semnat un angajament cu Securitatea! Şi de atunci, din 1976, au trecut 13 ani până în 1989, perioadă în care aţi dat sau nu aţi dat cu subsemnatul. Nici nu contează acest lucru; mai mult contează faptul că aţi îmbrăcat o haină care aparent vă stătea bine, iar acum se destramă pe la cusături.

Dacă vă mărturiseaţi creştineşte păcatul la început, fie el şi un păcat minor al tinereţii, lucrurile stăteau altfel, nu-i aşa? Poate nu deveneaţi cel mai cumpărat autor din România, poate nu mai aveaţi emisiune la TVR, poate nu eraţi invitat ca un mesia la toate talk-show-urile. Şi toată faima, tot binele pe care aparent l-aţi făcut susţinând o renaştere a României Tainice, l-aţi făcut construind mişeleşte peste o minciună. Ceva îmi spune însă că nu a fost doar o scăpare, căci frecventele dvs. deplasări în străinătate înainte de 1989 nu mai par (acum) întâmplătoare. Veţi spune că binele făcut este un bine făcut de oricine, că mesajul dvs. este unul autentic, unul corect. Şi eu vă spun că acest lucru nu mai contează, pentru că aţi pornit, de la început, cu un neadevăr. Între dvs. şi mine., între toţi românii care şi-au pus speranţele în dvs. şi un showman care s-a ascuns după o mască şi care, probabil, mai mare multe măşti de dat jos. Românii au nevoie de multe lucruri, dar de un circar care să îi înveţe ortodoxie, de asta sigur nu au nevoie!

Ne vorbiţi doar în pilde, în citate, în aforisme, în glume şi întâmplări hazlii, chiar şi prin pantomimă, artă în care sunteţi maestru. Dar aţi vorbit ascunzând un lucru pe care îl ascund prea mulţi români. Îl ascund politicieni, preoţi, scriitori, sefi de scară la bloc şi chelneri. Lucruri care ţin România într-o mlaştină a deznădejdii, condusă de suflete necurate şi trădătoare care se înţeleg între ele să-şi apere privilegiile şi imaginea falsă, ţinându-ne pe noi, românii, înfundaţi într-o dezamăgire şi o lipsă de speranţă care seamănă cu un iad. De astăzi, şi dvs. faceţi parte din rândul acestor oameni, a celor necinstiţi sufleteşte. A tuturor celor care au pactizat cu regimul comunist anticreştin din România, care l-au hrănit cu trădări, cu caractere slabe şi şantajabile, a tuturor celor pentru care căderea lui Ceauşescu a fost doar ocazia de a se reinventa, de a ne vinde gogoşi, de a ne băga mână în buzunar, de a ne ţine la cutie, de a ne ucide viitorul.

Şi dacă nu mai ţineţi minte ce aţi făcut din 1976 şi până acum, dacă nu mai ştiţi pe cine aţi turnat şi cui, o sa vă ajutăm noi. Căci, în virtutea poziţiei pe care o am în cadrul publicaţiei NapocaNews, am să cer chiar azi o adeverinţă de (ne)colaborare de la CNSAS pentru actorul Dan Puric, pentru Dan Puric membrul Institutului de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare, o organizaţie parteneră a Clubului de la Roma. Pentru liniştea sufletească a dvs. şi a mea. Dar faptul că abia acum aţi “scăpat” acest amănunt în presă mă face să cred că dosarul dvs. a ajuns deja în arhiva CNSAS şi că vă simteaţi cu musca pe căciulă. Deci, o dublă necinste sufletească, o autodenunţate din frică, nu din remuşcare sau căinţă. O faţă picatată în alb de mim, un artist care s-a jucat cu sufletele noastre, un zombie, Dan Puric.

George Bara

http://www.napocanews.ro/2010/10/scrisoare-deschisa-adresata-lui-dan-puric-esti-un-necinstit-sufleteste.html

Comentariu- un sfat pentru toti cei care au colaborat cu securitatea: spuneti celor ce va cunosc cine ati fost si cereti-va iertare de la cei carora le-ati facut rau, cu sau fara voie. Niciodata nu este prea tarziu pentru a va cere iertare si a va marturisi pacatele. Numai asa veti putea trai liberi si cu constiinta mai impacata. Adevărul vă va face liberi.

9 gânduri despre „Scrisoare deschisă adresată lui Dan Puric. “Eşti un necinstit sufleteşte!””

  1. „Şi rânduri care l-au costat pe Codreanu viaţa, ucis de către jandarmi în timp ce era închis pentru calomnie, urmare a acestei scrisori.” NU DE ASTA A FOST OMORIT CAPITANUL! CAPITANUL A FOST ASASINAT LA COMANDA LACUSTELOR MONDIALE!; VIA LUPEASCA SI CAROL AL II LEA! DOODLE! Acum intreaba-te: cine dezinformeaza? (si pe cine?)
    Habar n-ai ce prostii scrii! cine ti-o fi pus pixul in mina NU stiu!
    Daca NU ti-e rusine de publicul pe care il dezinformezi – cu buna stiinta cred – poate ti-e rusine de parinti, sau de rudele care il inteleg corect pe Dan Puric! Sa-ti fie rusine pupincuristule! DOODLE!

    Apreciază

  2. @teodor:
    si iti mai spun ca „mininci cacat”:
    pentru un transfer plateai ca. 70.000 lei(o Dacia pe vremea aceea) la un salariu da ca. 3000 de lei.
    ASa ca las-o balta cu ce buni au fost osmenii de partid pe vremea aceea.
    Vezi-ti de treaba ta paduche.

    Apreciază

  3. E bine ca se clarifica ca „marele” Dan Puric nu e decit un informator la securitate. Nici nu am asteptat altceva.
    Asa sint prostiti credinciosii ortodoxsi, si ceilalti la fel.
    Sa interpretati toate scrierile lui in lumina faptului ca a fost/si este? un paduche informator,ce duce de nas poporul „ortodoxsilor”?

    V- a dus de nas, nu-i asa ?
    ptr: Teodor:si eu am fost in facultate intre 1970 si 1976. Nu trebuieai sa fi membru de partid. Numai paduchii sa prezentau pentru a profita/nu cei mai dotati/inteligenti.
    Din contra, ca si intelectual aveai dificultati de a te inscrie in partid(PCR), altul un exista.
    Nu erai obligat sa semnezi colaborarea cu securitatea.
    Eu am refuzat; mi sa spus ca voi regreta la repartitie.
    Ca te ajutau „oamenii de partid” s-ai zici lui mutu.
    Ma Teodor , tu esti probabil din „gashca veche de „paduchi comunisti”
    Si vorbesti prostii.
    Mai bine du-te si te impusca, jigodie.

    Apreciază

  4. Da, in acea perioada eram in facultate si ca sa ramai student trebuia sa fii membru de partid si toti profesorii universitari erau obligati sa fie membri de partid, sa ne inscriem si sa participam la sedintele care erau obligatorii.Altfel erai dat afara.Bineinteles ca nu tuturor li se cerea colaborarea sau conducerea unor activitati ci mai ales celor foarte capabili,inteligenti.Insa sa stiti ca oamanii din partid erau la fel ca si astazi,buni ,credinciosi,cu mila pentru cei din jurul lor sau mai putin buni.Si cred ca si parintii dv.pot sa confirme ca atunci cand voiai un serviciu, un transfer,astfel de oameni din partid te ajutau fara a pretinde niciun comision pentruca nu aveau voie.Dar repet ca sa fii profesor,sa detii o functie sau un doctorat ca profesor, era obligatoriu sa fii membru de partid,altfel nu le aveai.
    Revenind la problema noastra,despre Maestrul Dan Puric se poate judeca logic;faptul ca i s-a impus sa semneze o colaborare se datora admonestarilor facute la adresa conducerii de atunci ceea ce era foarte grav – faptul ca aduna doua clase si cu umor imita, ironiza conducatorul statului.Bineinteles ca era o valoare cu priza la mase era inteligent si avea curaj.Si atunci se proceda ca si astazi, i s-a cerut colaborarea .Ca sa scapi de repercursiuni, semnai.Dar puteai strategic sa nu faci nimic din ce ti se cerea,nu erai obligat daca nu aveai o functie sau un serviciu sau ca elev,student.Cu multe rugaciuni si atunci sa stiti ca se scapa din astfel de situatii.Un Profesor universitar din Iasi imi spunea tatal meu ca tinea candela aprinsa sub pat pentruca nu avea voie sa fie vazut nici la Biserica.Puteai sa fii parat chiar de cineva apropiat si repercursiunile erau grave.Si eu in camera la camin in Iasi tineam candela aprinsa acoperita bine cu o perdea intr-un raft de sticla pentruca venea directorul de camin -un profesor universitar – in control si nu aveam voie . Dar sa stiti ca directorul era mai credincios ca noi, am vorbit cu el mai tarziu dupa ce am terminat facultatea iar la examene faceam cruce cu limba nu era voie sa fii vazut dar era mai multa credinta decat e astazi.Trebuia sa nu te arati pentruca intr-adevar erau securisti care te urmareau chiar dintre studenti.
    Insa sunt lucruri de care nu vrei sa-ti mai amintesti si de care chiar numai in anumite imprejurari iti mai amintesti altfel le uiti.
    Sa stiti ca Maestrul Dan Puric chir e nevinovat de toate acuzatiile.

    Apreciază

  5. Pe vremea Comunismului unii intelectuali erau si membri de partid prin anumite imprejurari impuse de la serviciu sau facultate, fara sa fie informatori – din contra erau oameni care nu intrau in politica.Si daca domnul Dan Puric a semnat asa fiindca i s-a impus ca elev, nu inseamna ca a si colaborat cu ei.Sau daca acum merge sa sustina puctul de vedere al romanilor patrioti , sa-l faca cunoscut ,in anumite organizatii mondiale
    nu inseamna ca serveste interesele lor ci pe ale noastre.Ganditi-va ca de altfel nimeni nu lupta pentru noi romanii in plan international.NU VA FACETI PROBLEME NU ARE NICIO VINA.

    Apreciază

    1. @ teodor
      comunismul a impus numai celor care-si doreau functii. din pacate mai multi au fost cei care s-au infipt singuri in partid, pentru anumite avantaje, decat cei carora le-au cerut comunistii asta. probabil ca esti unul dintre fosti de ii iei asa tare apararea. eu n-am fost si nici parintii mei n-au fost si nu ne-a luat nimeni capul. intamplator am trait din plin acea perioada asa ca mie nu-mi poti vinde gogosi. eu nu-mi fac nici o problema pentru ca nu m-am temut nici de comunisti si nu ma tem nici de astia de acum. problema este insa alta. daca era asa curat cum spui tu atunci de ce n-a marturisit singur de la inceput?

      Apreciază

Lasă un răspuns către mucenicul Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.