Un procuror și un doctor victime ale vaccinurilor

Procurorul și poetul Giorgos Tsironis, care a fost în comă mult timp din cauza complicațiilor pe care le-a prezentat după ce a fost vaccinat cu AstraZeneca, a murit la vârsta de 60 de ani.

Conform informațiilor de la rudele sale oferite thebest.gr, decedatul fusese vaccinat împotriva coronavirusului înainte de Paște cu vaccinul  AstraZeneca.

Apoi, conform acelorași informații, la două săptămâni după vaccinare, a suferit o embolie pulmonară.

Până astăzi, a fost tratat într-un spital privat din Patras.

Trebuie remarcat faptul că în iulie judecătorul și fostul profesor asociat de drept penal al Facultății de Drept a Universității Democritus din Tracia, Konstantinos Vathiotis, vorbind la Focus FM s-a plâns că procurorul Giorgos Tsironis se confruntă cu probleme de sănătate din cauza efectelor secundare ale vaccinului.

Potrivit mediului medical al procurorului, după prima doză de vaccin, Tsironis a suferit tromboză multiplă. A fost internat imediat într-o clinică și de aici începe tragedia. Procurorul a suferit 30 până la 40 de stopuri cardiace. Din păcate, rezultatul este acum cunoscut. Omul nu mai are contact cu lumea.

În special, după cum s-a raportat de către zoygla.gr , domnul Vathiotis a declarat că procurorul tribunalului, Giorgos Tsironis, a suferit daune foarte grave sănătății sale din cauza efectelor secundare ale vaccinului:

„Sunt raportate efectele secundare? Sau avem cetățeni îngroziți care nu vor să admită că au avut efecte secundare grave? Procurorul de apel(tribunal), Giorgos Tsironis, a fost lăsat „legumă” de efectele secundare ale AstraZeneca. Și nimeni nu vorbește „.

Potrivit unei postări publice făcută pe o rețea socială de domnul Giannis Pappas, procurorul care a slujit în orașul Patras, a suferit o embolie pulmonară după vaccinarea sa împotriva Covid-19.

Un nume nu mai puțin cunoscut este cel al medicului obstretician Nikodimos Papaikonomou.

Medicul din Katerini (Pieria) Nikodimos Papaikonomou a încetat din viață la o zi după ce a fost vaccinat cu a doua doză de Pfizer.

În special, în ceea ce-l privește pe Nikodimos Papaikonomou și, conform celor cunoscute până acum, obstetricianul a primit a doua doză de vaccin sâmbătă, 19 iunie 2021. Duminică după-amiază a simțit un disconfort intens și a fost transportat urgent la spital. S-au depus eforturi supraomenești din partea medicilor, dar, din păcate, nu a putut fi ținut în viață.

De fapt, la sfârșitul lunii iunie, președintele Asociației Medicale din Pieria, Iraklis Tsanikidis, luase poziție pe această temă, când, vorbind la televiziunea OPEN, observase că medicul nu suferea de nicio boală. „Nu s-a auzit că a suferit de vreo boală. A murit de stop cardiac. Vaccinarea avusese loc în urmă cu 24 de ore ”, subliniase el.

Conform informațiilor de la zougla.gr, Nikodimos Papaikonomou fusese infectat cu Covid-19 și se îmbolnăvise foarte ușor. Cu alte cuvinte, depășise cu ușurință problema. Cu toate acestea, un medic din anturajul său l-a convins să fie vaccinat, în timp ce nu exista absolut niciun motiv, deoarece fusesea deja bolnav și corpul său avea anticorpii necesari. La urma urmei, nu trecuse mult timp de când fusese infectat cu Covid-19. 

Cu alte cuvinte, fusese în perioada în care organismul era complet acoperit de proprii anticorpi.

După toate acestea, din păcate, apare o întrebare fără răspuns. Avem de-a face cu două cazuri tragice care implică doi oameni celebri, și doar datorită numelui lor, poveștile lor au devenit cunoscute. Dar ce se întâmplă cu toți acei oameni anonimi care se confruntă cu efectele secundare ale vaccinărilor în fiecare zi, iar unii dintre ei, din păcate, fie ajung în țărână, fie intră în spirala dramatică a efectelor pe termen lung asupra sănătății datorate vaccinării împotriva Covid-19?

Ce se va întâmpla cu toate aceste cazuri care sunt păstrate secrete? Cum va fi tratată această tăcere organizată, care ajunge să fie o omertă stabilită cu tot ceea ce presupune? Uniunea populară a judecătorilor și procurorilor, de obicei guralivă, nu a făcut încă nici o singură declarație cu privire la cazul Tsironis. Ei nu au formulat nici măcar întrebarea simplă cu privire la motivul pentru care colegul lor, procuror, se confruntă cu toată această suferință. Cum este posibil să nu ne exprimăm rezerva reală cu privire la tot acest tsunami al guvernului și la alte intervenții, care fac propagandă vaccinărilor fără să se gândească de două ori și fără griji? 

Cu toate acestea, mediul medical, de asemenea, guraliv îndeobște, tace și el. Cum se face că colegii ginecologului Nikodimos Papaikonomou nu au pus nici măcar o singură întrebare și nu au formulat nici măcar o rezervă științifică cu privire la moartea colegului lor? Dimpotrivă, aceste instituții nu au absolut nicio problemă în adoptarea indiscutabilă a cererilor guvernului. 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.