”Ostașii Domnului”- ortodocși sau sectari?

Imi amintesc că pe vremea lui Ceaușescu, șefa de personal de la locul meu de muncă avea un prieten despre care lumea zicea că e ”ostaș al Domnului ”, adică pocăit, și că nu făcea decât să profite de pe urma ei, el tăind frunză la câini într-un post în care ea îl pusese. De asemenea, îmi aduc aminte că imediat după ” revoluție ”, cândva prin vară, au ținut pe stadionul municipal un congres de vreo trei zile. Nu m-a interesat pentru că întreaga manifestație era una tipic pocăită. Anii au trecut și eu am trăit cu această ”impresie”, că ostașii Domnului sunt pocăiți, până când am văzut mai deunăzi pe net că ei sunt declarați a fi ortodocși. M-a uimit acest lucru pentru că eu nu știam că există în sânul bisericii noastre ortodoxe, grupări sau secte, cu excepția celor de la Pucioasa, dar ei se declară ortodocși pe stil vechi.

Ce este Oastea Domnului?

Conform Wikipedia, Oastea Domnului este o mișcarea din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa Preotului Iosif Trifa.

După definiția pe care i-a dat-o Părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.

După 1948 mișcarea a fost trecută de regimul comunist în ilegalitate, iar în 1990 „Oastea Domnului” a fost reabilitată de Statul Român și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe.

În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de Editură, Librărie și tipografie proprie. Aici se tipărește, cu binecuvîntarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, săptămînalul „Iisus Biruitorul” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”.

Oastea Domnului este condusă de un Sfat Frățesc Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanți ai zonelor.

Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritorul României dar și dincolo de granițele ei. Activitatea Oastei Domnului are ca bază așa numitul „voluntariat al laicilor”, chiar dacă din mișcare fac parte și numeroși clerici.

Întîlnirile membrilor Oastei Domnului au loc în biserici, case parohiale sau particulare, după Slujbele Bisericii. Programul acestor întîlniri frățești, cuprinde: rugăciuni, cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească, cateheze și activități pentru copii și tineri. De asemeni, zonal sau regional, Oastea Domnului dezvoltă o bogată activitate socială în penitenciare, așezăminte sociale și umanitare.

Pr. Ioan Bria, reputat profesor și teolog ortodox, cunoscând și apreciind activitatea Oastei Domnului, a ilustrat plastic adunările Oastei Domnului cu conceptul: „Liturghia de după Liturghie”.

„Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia, ci e o familie restrânsă, o comuniune de frățietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii.

Ne trudim doar să ieșim din comunul vieții, să creștem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenție dogmatică sau canonică. N-avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut și nici nu vrea să facă reguli peste sau în contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască, cu toata ființa, regulile existente ale Bisericii…” – fragment din Moțiunea din 12 septembrie 1937 (cu valoare de testament și hotărîre în legătură cu poziția și rolul Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă).

Conform Dicționarului teologilor români, preotul profesor Ioan Bria ” de la 1 apr. 1973 până la 30 iun. 1994 a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, fiind coordonator pentru Studii misionare ortodoxe în Comisia Misiune şi Evanghelizare (1973- 1988), Director al Secţiei înnoire şi viaţa parohială (1989- 1990), apoi director executiv al Departamentului Unitate şi înnoire (Credinţă şi Constituţie, Institutul ecumenic de la Bossey, Laicii, Cult şi spiritualitate) în anii 1991 – 1994.

In această calitate a luat parte la marile reuniuni ecumenice; Adunările-generale de la Nairobi (1975), Vancouver (1983), Canberra (1991), conferinţele misionare mondiale; Bangkok (1973), Melbourne (1981); conferinţele Credinţă şi Constituţie; Bangalore (1978), Santiago de Compostella (1993).  A fost invitat să sustină prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism la Institutele ecumenice din Lyon, Paris, Geneva.

Colaborator la numeroase reviste teologice din ţară şi din străinătate (Geneva, Atena, Salonic, Paris, Boston, New York); începând cu anul 1976 este profesor invitat la diferite Facultăţi de Teologie şi centtre ecumenice din Europa.  „Doctor honoris causa” al Facultăţii de Teologie din Preşov ( 1990).

Teologia sa se orientează spre mai multe directii: expunerea contemporană a doctrinei ortodoxe (pentru învăţământul universitar); conturarea unei “misiologii” ortodoxe, ţinând seama de contextul misionar şi cultural european actual, evaluarea critica a teologiei româneşti în epoca modernă şi contemporană; a iniţiat un curent în teologia misionară în jurul temei “Liturghia după Liturghie”.

Deci, nu mă miră faptul că el elogiază această grupare din sânul bisericii ortodoxe, cum nu mă miră nici faptul că a fost reabilitată împreună cu celelalte secte religioase, cu pretenții de culte, de către un fost Patriarh comunist, și că este ținută în brațe de un Prea Exagerat de Fericit Patriarh ecumenist.  Dacă te uiți pe net, vei vedea că această grupare ”ortodoxă” este promovată de cele mai multe ori de către site-urile și grupările evangheliste.

De ce cred eu că sunt sectari?

1. Au o atitudine tipic sectară

” A intra în Oastea Domnului înseamnă a intra în declaraţie de război cu Ispititorul diavol.

Ai intrat în Oaste? Ai intrat cu adevărat în Oaste? Vei avea îndată atacul lui Satana!

Ai intrat în Oaste? Apoi să ştii, dragul meu, că s-a sfârşit cu „liniştea“ ta de mai nainte. Se vor porni îndată contra ta hulele, batjocurile, prigoanele. Dar tu să nu te miri de lucrul acesta şi, mai ales, să nu te sperii! Acest lucru trebuie să se întâmple, e firesc să se întâmple.

Oare de ce? Pentru că diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Până când omul petrece în fărădelegi, are „linişte“. Diavolul nu se ocupă mai de-aproape cu el; doarme diavolul liniştit, ştiindu-l cucerit pentru împărăţia iadului.

Dar îndată ce omul începe a se trezi la o viaţă nouă, se trezeşte şi diavolul şi mişcă toate meşteşugurile lui ca să nu-şi piardă credinciosul.

Aşa e şi cu tine. Până când ai trăit în „lume“, în păcate, ai avut „linişte“. Acum însă ai necazuri, pentru că Satana se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios.”

Adică, în afară de cei din Oaste, toți ceilalți suntem niște păcătoși vânduți diavolului.

2. Prozelitism tipic sectar

” „Câţi ai adus cu tine?“

Un vestitor al Domnului se dăduse pe lene şi slăbise cu râvna. Din fierbinte, se făcuse rece. Din această amorţeală, îl trezi un vis.

Într-o noapte, visă că murise şi, ajungând în faţa lui Dumnezeu, fu întrebat: „Câţi ai adus cu tine?… Unde-s cei aduşi cu tine?“…

Vestitorul se uită în jurul său, dar nu văzu pe nimeni. O spaimă mare îl cuprinse. Inima începuse a-i bate cu putere. Dar Dumnezeu îl linişti zicându-i: „Mergi încă o dată în lume, dar bagă de seamă: când vei veni, să nu mai vii singur!“. Deşteptându-se din somn, vestitorul se puse iar pe lucru şi aduse la Domnul mulţime mare de suflete.

Să luăm pe sufletul nostru şi noi, ostaşii Domnului, această istorioară! Toţi care am aflat pe Domnul datori suntem să aducem la El şi alte suflete pierdute. În Ziua de Apoi, Domnul ne va întreba câte suflete am adus cu noi fiecare dintre noi.

Să căutăm neîncetat suflete pierdute şi să le aducem la Mântuitorul!”

„Caut pe fraţii mei!“ Ce slujbă frumoasă este aceasta! Să o luăm pe sufle-tul nostru, mai ales noi, ostaşii Domnului! Fie-care ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie – să se facă – un căutător de fraţi. Noi trebuie să stăm mereu sub porunca Domnului:
– Mergeţi la fraţii voştri şi vedeţi cum stau cu sănătatea cea sufletească!

Aşa se întâmplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeşti cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri de acestea: Iată vine „pocăitul“!… ; iată vine iar „sfântul“ ce-la!… ; iar vine pe capul nostru „călugărul“!… ; grijiţi, măi, că vrea să ne facă şi pe noi călugări şi sfinţi!…

Fiecare căutător de fraţi, fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să se aştepte la bat-jocuri. Batjocura – asta-i cea dintâi armă pe care diavolul o foloseşte contra unui creştin viu şi luptător. Batjocura! Asta-i cea dintâi probă de foc pentru ostaşii Domnului şi căutătorii de fraţi. Cine nu poate suporta această probă – acela nu poate fi ostaş în „Oastea Domnului“.

Omul cel lumesc nu se teme de nimic aşa de mult ca de această primă armă a diavolului: de batjocură; însă omul cel duhovnicesc o respinge cu bărbăţie.

Cam aşa se întâmplă de multe ori şi azi. Atâţia şi atâţia dintre ostaşii Domnului au fost purtaţi cu cărţile în spate pe la posturile de jandarmi.”

3. Propovăduiesc „ adunările” de tip sectar

” Noi, ostaşii Domnului, să dăm viaţă adunărilor duhovniceşti din vremea primilor creştini! Ori-unde suntem doi-trei ostaşi, să ne strângem în numele Domnului! Să ne întărim unii pe alţii şi apoi să păşim în lume şi pentru mântuirea altora! Să-i scoatem pe oameni din iadul adunărilor lumeşti! Să-i scoatem din iadul cârciumilor şi petrecerilor şi să-i aducem în „catacombele“ Domnului! Să-i învăţăm să-şi petreacă şi ei în cele duhovniceşti! Să-i învăţăm să citească în Biblie, să-i învăţăm să cânte Domnului, să le dăm „vin“ din „butucul cel adevărat al viţei“ şi vieţii (Ioan 15)! Să-i „îmbătăm“ cu „beţia“ cea sfântă a Duhului Sfânt!

Prin adunările şi petrecerile noastre cele duhovniceşti să le arătăm oamenilor că noi ne putem petrece şi în Domnul. Să le arătăm că aceasta este petrecerea şi bucuria noastră cea adevărată.”

4.Se plâng că sunt persecutați

Eu, de câte ori citesc poşta ce vine de la fronturi, am o mâhnire grozavă, o durere grozavă. În fiecare zi, poşta ne aduce mereu plângeri ca aceasta:

„Nu mai putem face nimic. Preotul e contra. Şcoala ni s-a închis. A trebuit să ne lăsăm de adunare“…

„N-am mai putut ţine adunări de doi ani, pentru că s-a dus fratele care ne întărea“…

„Până nu vine cineva în mijlocul nostru, nu mai putem face nimic… , nu mai putem face adu-nare… şi ne răcim… , ne împrăştiem“…

Mă uit, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi mă bucur că văd aceste adunări. Părăsiţi de toţi, batjocoriţi de toţi, fraţii ostaşi se strâng pe la casele lor. Şi Domnul Se coboară între ei, îi mângâie ca pe copilaşii Lui şi îi întăreşte.

5. Exemplul Oastei este

„Miles Cristi“

Un vestit general francez, De Sonis, a lăsat să i se scrie pe mormânt numai două cuvinte latineşti: MILES CRISTI, ceea ce înseamnă „ostaşul lui Hristos“.

Voia să spună generalul, prin aceste cuvinte, că toată gloria sa şi toate biruinţele sale le-a câştigat prin credinţă, considerându-se pe sine ca un umil ostaş în marea Oaste a celor credincioşi Domnului Hristos.

Să trăim şi noi, ostaşii Domnului, o viaţă de luptători şi biruitori, pentru ca, la sfârşitul vieţii, să ni se pună pe crucea de la capul mormântului numele ce l-am purtat: „ostaşul Domnului Hristos“.

Louis-Gaston de Sonis a fost romano-catolic, nicidecum ortodox.

6. Cei care intră în Oaste poartă un semn distinctiv ( o medalie)

Pentru cei intraţi în Oastea Domnului avem şi un fel de medalie, al cărei chip îl dăm mai jos. E un fel de semn al celor intraţi în Oastea Domnului.

Ţinem să spunem că medalia nu este obligatorie. Ţinem să spunem că şi fără medalie poate fi cineva un bun ostaş al lui Hristos. Folosim medalia să putem atrage şi prin ea pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti. Alături de medalie, trebuie să strălucească în lume, mai ales, faptele noastre cele bune.

Cei ce vor să aibă medalia, trebuie însă să facă un fel de Declaraţie sufletească. Şi iată de ce: Între cei înscrişi în Oaste avem şi foarte mulţi dezertori. E şi firesc să fie aşa, căci şi între cei doisprezece Apostoli s-a aflat un Iuda. Astă-vară am văzut, într-un sat, un astfel de dezertor care mersese cu medalia pe piept la… joc!

Spre a împiedica astfel de lucruri, cerem un fel de declaraţie sufletească de la cei ce vor să o poarte. Nu cerem în această declaraţie să pună omul jurământ că va ţine regulile Oastei. Îi cerem însă jurământul că, îndată ce va dezerta din rândul nostru şi va părăsi regulile noastre, nu va mai purta nici medalia, nici numele de ostaş al lui Hristos. Noi n-avem lipsă de ostaşi mulţi. Mai bine puţini şi dospiţi, căci „puţin aluat dospeşte frământătura“.

Dăm mai jos această declaraţie sufletească.

Cei ce vor să aibă medalia, vor citi declaraţia sufletească de mai jos, şi anume: unde Oastea are îndrumător, o vor citi în faţa îndrumătorului Oastei; unde sunt numai ostaşi singuratici, se va citi în faţa lor; iar unde nu sunt ostaşi, noul ostaş o va citi în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei sale.

Semnul cruciuliţei e foarte potrivit şi pe timp de călătorie. Prin trenuri, pe la târguri etc. , fraţii care poartă acelaşi semn se vor recunoaşte în-dată şi se vor bucura în Domnul.”

Un ritual mai degrabă masonic decât ortodox.

7. Impun aceleași opreliști membrilor lor ca și sectarii

Reguli cu privire la băuturile alcoolice

Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele:

Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată, cu totul, de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine).

Oastea Domnului opreşte cu totul de la orice fel de băuturi alcoolice:

1. Pe cei pătimaşi, pe cei beţivi, pentru că în cei pătimaşi băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire şi stăpânire. Pentru beţivi, cel dintâi pahar deschide larg uşa spre beţie.

Pentru cei pătimaşi nu este o altă cale de scăpare decât ruperea cu orice fel de băutură, pentru vecii vecilor.

2. Oastea Domnului opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi (fie tineri, fie văduvi), pentru că aceştia trebuie să stăruiască în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. Virtutea înfrânării poftelor se potriveşte cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca şi când ai pune foc în ulei. „Nu vă îmbătaţi de vin întru care este desfrânare“ – zice Apostolul Pavel ( Efeseni 5, 18 ).

Un ostaş al Domnului nu va umbla pe la cârciumi şi nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.”

Reguli despre petreceri

Un ostaş al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri şi baluri, pentru că aşa cum se fac pe-trecerile în ziua de azi (cu beţii şi jocuri nebune), sunt aproape cu totul atrase de diavolul în slujba lui. Sunt destule alte societăţi care se întrec în a face jocuri şi baluri pe seama membrilor lor (după o astfel de petrecere am văzut, astă-vară, mame culegându-şi fiii – membri ai societăţii – de prin cele cârciumi şi şanţuri).

Societatea noastră nu se ocupă cu „aranjări de petreceri şi baluri“. Petrecerea noastră e să ne întâlnim mereu în Domnul: să ne petrecem citind în Scripturi, în cărţi şi gazete bune, să cântăm cântări duhovniceşti ….

Reguli despre sudalme, înjurături… Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg în altă parte.

Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile creştinilor.

Reguli despre fumat…

Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce?

Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească şi să se întrebe: Oare ar putea sta cu ţigara în gură în faţa Mântuitorului? Oare rămâne, petrece şi călătoreşte împreună cu noi Domnul, când întruna tot pufăim şi scuipăm?”

Toate acestea și încă multe altele le găsiți pe site-ul lor oficial : http://www.oasteadomnului.ro/

Eu nu sunt o somitate în materie de ortodoxie. Mă străduiesc după puterile și înțelegerea mea să deslușesc aceste taine și să trăiesc în armonie cu Învătăturile Domnului nostru Iisus Hristos. Recunosc că nu întotdeauna și reușesc, dar nu mă descurajez. Mă ridic și-o iau de la capăt. De aceea vă recomand să ascultați ce spun și cei care cunosc ortodoxia și care au trăit-o, despre Oastea Domnului:

Părintele Gheorghe Anițulesei:

Voi ce părere aveți?