D’ale jidanului Soros:” Ţările europene ar trebui să aloce fonduri şi pentru recapitalizarea băncilor”

Omul de afaceri american George Soros apreciază că statele europene ar trebui să aloce fonduri şi pentru recapitalizarea băncilor, nu doar pentru credite destinate ţărilor din zona euro afectate de criză, potrivit publicaţiei germane Handelsblatt.

Soros consideră, de asemenea, că eforturile politicienilor europeni pentru depăşirea crizei datoriilor care zguduie zona euro sunt predispuse greşelilor.

„Fondurile de ajutor puse la dispoziţie nu trebuie folosite doar pentru a acorda credite statelor, ci şi pentru recapitalizarea sistemului bancar . Aceasta ar reprezenta o utilizare mai eficientă a mijloacelor financiare. Ar fi de preferat să se injecteze capital în bănci cât mai curând posibil, iar acest lucru să se facă la nivel european, decât să fie lăsată fiecare ţară să acţioneze singură”, a afirmat omul de afaceri.

El a menţionat, de asemenea, ideea reducerii ratei dobâzilor la creditele destinate statelor care au nevoie de ajutor.

În prezent, dobânzile percepute Irlandei şi Greciei de partenerii europeni fac imposibilă, pentru aceste state mai slabe, îmbunătăţirea competitivităţii în raport cu ţările mai puternice, situaţie care naşte tensiuni între creditori şi debitori, apreciază Soros.

De asemenea, pe termen lung, există pericolul ca problemele euro să afecteze unitatea politică şi socială a Uniunii Europene, a mai spus Soros.

Comentariul Meu: Pe Soros nu soarta tarilor slabe il deranjeaza ci situaţia ” care naşte tensiuni între creditori şi debitori” si unitatea politica si sociala a UE, care exista numai pe hartie si printre mizerabilii care o conduc. Tataie, jigodie sionista, cati bani mai vrei de la popoare ca sa va umpleti, tu si sleahta ta, buzunarele si sa-i lasati pe amarnicii astia dezbracati, ca goi sunt si acum. De cate ori deschizi gura Satana isi face numarul si isi freaca palmele de bucurie. Ai pus pe butuci America si acum te muti in Europa natala, mai ales ca la carma ei e un frate de-al tau acum.

3 thoughts on “D’ale jidanului Soros:” Ţările europene ar trebui să aloce fonduri şi pentru recapitalizarea băncilor”

  1. La ordine prin haos…. asta se doreste, trebuie sa fim uniti in jurul Ortodoxiei si Sfintelor Taine, sa nu le facem jocul!

  2. Imputitu’ asta nenorocit de bozgor ordinar,trebuie juganit la creier de ambele emisfere !!! Toţi indivizii care au primetime şi navighează pe TV-uri cu astfel de ziceri, sunt nişte frustrati globalisti care in loc să-şi legene stranepotii, dau lecţii de condus tari! Criminali sclerozaţi care ar trebui băgaţi in camaşă de forţa !! Nu mai rezist! Nu se mai poate! Trebuie făcut ceva,asti sunt diavoli, ORTODOXIA e singura de care se tem !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s