Sănătatea Papei Benedict al XVI-lea în declin grav tocmai acum când se apropie Crăciunul!?

O scădere  de formă a fost remarcată acum când Papa Benedict se pregăteşte pentru istovitorul week-end următor al sărbătorilor Crăciunului, care dă startul celor două săptămâni de apariţii publice intense.

Associated Press

Vatican –Papa Benedict al XVI-lea pare epuizat.Oamenii care recent au petrecut timp cu el spun că l-au gasit mai slab decât l-ar fi văzut vreodată, aparent prea obosit să se angajeze în discuțiile lor. El nu se mai întâlnește în mod individual cu episcopii care-l vizitează. Cu câteva săptămâni în urmă, a început să folosească o platformă în mişcare pentru a-l cruța de coborârea la Biserica San Pietro.Papa Benedict va împlini 85 de ani în noul an, așa că o încetinire a ritmului este doar naturală. De aşteptat chiar. Şi având în vedere vârsta sa şi continuarea programului de lucru riguros, este remarcabil că face atât cât face şi că este într-o stare bună de sănătate, per ansamblu. Chiar în această săptămână care a trecut, el a confirmat că va călători în Mexic şi Cuba in primavara anului viitor.

Dar un declin a fost observat acum când Papa Benedict se pregăteşte pentru istovitorul weekend următor al sărbătorilor de Crăciun, care dă startul la două săptămâni de apariţii publice intense. Şi aceasta ridică întrebări cu privire la viitorul papalităţii, dat fiind faptul că Papa Benedict însuşi a spus că papii ar trebui să demisioneze în cazul în care nu-și mai  pot face treaba.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Rev Federico Lombardi a spus că nici o afecţiune nu a determinat decizia de a utiliza platforma cu care se deplasează în Sf. Petru şi, că este pur şi simplu destinată să-l cruțe pe pontif oboseala celor 100-metri (- din curte), de mers pe jos la şi de la altarul principal.

Papa Benedict s-a mobilizat în timpul celor trei zile de excursie la Benin în Africa de Vest, luna trecută, înfruntând temperaturi de 32 grade Celsius (90F) şi umiditate ridicată ca să transmită un mesaj puternic cu privire la viitorul Bisericii Catolice din Africa.

Ştergându-și sudoarea de pe frunte, i-a sărutat pe copii care l-au întâmpinat, a ținut un discurs dur cu privire la necesitatea ca liderii politici din Africa să-și limpezească situația şi a vizitat unul dintre seminariile cele mai importante de pe continent.

Înapoiat la domiciliu, cu toate acestea, se pare că corvoada de zi cu zi de a fi papă – audiențele cu şefii de stat aflați în vizită, lecţii publice săptămânale de catehism, sesiunile cu episcopii vizitatori – și-a luat tributul. O scânteie s-a stins. El nu mai are spontaneitate de mai înainte și în unele zile pare epuizat.

Luaţi de exemplu vizita sa recentă la Assisi, când a călătorit cu trenul, cu zeci de lideri religioşi din întreaga lume pentru un pelerinaj al păcii, de o zi. Pentru oricare participant a fost o zi grea, lungă; pentru papă, care îmbătrânește, a fost chiar mai mult.

„Într-adevăr, am fost frapat de ceea ce mi s-a părut ca fiind declinul în puterea și sănătatea lui Benedict în ultima jumătate de an”, a declarat rabinul David Rosen, care a avut un loc de cinste alături de papă la evenimentul de la Assisi, în calitate de şef al relaţiilor interconfesionale al Comitetului Evreiesc American.

„El pare mai plăpând si mai slab … fapt ce a făcut efortul depus de el la sărbătoarea de la  Assisi, cu un grad extraordinar de atenţie personală față de participanţi (în special a doua zi la Roma), cu atât mai remarcabil”, a declarat Rosen într-un e-mail.

Că Papa Benedict este obosit ar fi un diagnostic perfect normal pentru un om de 84 de ani, chiar si pentru cineva care nu are boli cunoscute şi cu o minte încă agilă. El a recunoscut care a suferit un accident vascular cerebral hemoragic în 1991, care i-a afectat temporar vederea. Şi fratele său mai mare, care are un stimulator cardiac pentru un bătaile neregulate ale inimii, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la inima lui Benedict.

Dar Papa Benedict nu este un om obişnuit de 84 de ani, atât în ​​ceea ce el este chemat să facă şi cât și în implicaţiile care ar surveni dacă el ar trebui să se oprească din activitate.

Papii au voie să demisioneze; legea bisericii specifică numai că demisia trebuie să fie „în mod liber şi corect manifestată.”

Cu toate acestea, doar o mână de papi au făcut acest lucru. Ultimul a fost Papa Grigore al XII-lea, care a demisionat în 1415 într-o încercare de a încheia Marea Schismă de Vest, survenită printre reclamanţii la competiția papală.

Exista un motiv bun pentru care alșii nu i-au urmat exemplul: Ar putea existenţa a doi papi – chiar şi atunci când cineva a demisionat – duce la diviziuni şi instabilitate în biserică? Ar putea un precedent al unei noi demisii conduce la presiuni asupra papiilor viitoare ca ei să plece din funcție la cel mai mic indiciu de invaliditate?

Cu toate acestea, Benedict însuşi a ridicat în discuție posibilitatea de a demisiona în cazul în care el ar fi pur şi simplu, prea batrân sau prea bolnav pentru a continua mai departe, atunci când a fost intervievat pentru cartea „Lumina lumii”, care a fost lansată în noiembrie 2010.

„Dacă un Papă îşi dă seama în mod clar că nu mai este fizic, psihic şi spiritual capabil în manipularea îndatoririlor sale, atunci el are dreptul, şi în unele circumstanţe, de asemenea, obligaţia de a demisiona”, a spus Benedict.

Fostul Cardinal Joseph Ratzinger a văzut în intimitate cum Papa Ioan Paul al II-lea , cu care a lucrat îndeaproape timp de aproape un sfert de secol, a suferit până la sfarșitul istovitoarei sale papalităţi. După moartea lui Ioan Paul la vârsta de 84 de ani, a fost dezvăluit faptul că el a scris o scrisoare de demisie, care ar fi trebuit să fie invocată în cazul în care el era bolnav sau incapabil de a-și continua mai departe îndatoririle.

Şi ar trebui să se reamintească faptul că, în momentul când Benedict a fost ales Papă, la vârsta de 78 – deja cea mai bătrân Papă ales în aproape 300 de ani – el și-a planificat să se pensioneze și ca și câine de pază al șefului ortodoxiei al Vaticanului să-şi petreacă ultimii ani de viaţă scriind în ”pacea şi liniştea ” Bavariei natale.

Fratele său mai mare, Mons Georg Ratzinger, încă trăieşte acolo. Ratzinger, care va împlini 88 de ani luna următoare, este aproape orb. Papa Benedict a spus că fratele său l-a ajutat să accepte îmbătrânirea cu curaj.

Papa Benedict a spus în „Lumina lumii” că ştie că propria lui putere s-a diminuat – scările sunt grele pentru el şi ajutoarele sale care trebuie să-i susțină regulat coatele când urcă sau coboară. Dar, în acelaşi timp, Papa Benedict a insistat că nu a avut intenţia de a demisiona pentru a evita să se ocupă de problemele bisericii, cum ar fi scandalul de abuz sexual.

„Se poate demisiona într-un moment liniştit sau atunci când pur şi simplu cineva nu mai poate merge mai departe. Dar nu trebuie să fugi de pericol şi să spui că altcineva ar trebui să o facă”, a spus el.

Ca urmare, o demisie papală pare puţin probabilă prea curând.

Şi Papa Benedict își menţine o ordine de zi agitată. Călătoria planificată în primăvara anului viitor în Cuba şi Mexic va cădea cu puțin timp înainte ca el să facă 85 de ani pe 16 aprilie. El a mai spus că doreşti să și-o țină la Rio de Janeiro în 2013, pentru că acolo se șine următoare Zi Mondială a Tineretului.

Cândva, în Noul An, el va prezida probabil peste un consistoriu în care va numi noii Cardinali care îl vor alege pe succesorul său. Şi el are o mulţime de afaceri neterminate apropiate inimii lui: readucerea tradiţionaliştilor separatiști sub aripa Romei, soarta abuzurilor sexuale- stigmatul bisericii irlandeze, tensiunile cu China.

Şi el prezintă în continuare, în public, o figură robustă, având în vedere vârsta sa, mersul pe jos vioi, vorbind în mod clar şi subliniind punctele cheie. Dar angajamentele sale publice au fost ajustate din urmă; el a avut mult mai puţine discursuri în Benin decât în ​​timpul vizitei sale din septembrie în Germania natală sau în Regatul Unit toamna trecută.

Şi în spatele uşilor închise, în timpul audienţelor fără strălucirea camerelor TV sau a mulţimi de credincioşi incurajandu-l, el a început să-și arate vârsta, spun cunoscuţii.

Rev Joseph Fessio, editorul american şi student odinioară al lui Benedict al XVI-lea, îl vede pe Papă foarte des, inclusiv în timpul verii, când Papa Benedict își adună foştii săi studenţi la teologie pentru un seminar academic informal la așezământul papal de vară de la Castel Gandolfo.

Fessio și-a amintit o zi din 2010, pe care nu o poate uita: „La sesiunea din dimineaţa de sâmbătă, Papa arăta mai în vârstă şi mai slab decât l-am văzut vreodată înainte. De fapt am și remarcat față de cineva că e prima oară când  l-am văzut arătându-și vârsta pe care de fapt o are. El vorbea în tonuri mai moi decât vocea lui care în mod normal este moale. Capul lui era aplecat. Era palid.. Arăta fragil.. ”

Dar, după masa de prânz şi o perioadă de aparent repaus, Papa Benedict a revenit pentru sesiunea de după-amiază. „A fost o transformare completă. El era plin de viaţă, viguros, atent şi cu buna dispoziție obişnuită”, a spus Fessio.

În mod evident, la vârsta lui, Benedict are zile bune şi rele, chiar bune și rele jumătăți de zi.

Cu toate acestea, el nu a fost bolnav  niciodată. De fapt ca Papă, el a avut doar un singur incident cunoscut, semnificativ din punct de vedere medical: și- a rupt incheietura mâinii drepte atunci când s-a împiedicat de piciorul patului şi a căzut, în timp ce era în vacanţă în Alpi, în 2009.

Lombardi spune că Papa este conştient de limitele puterii sale şi de aceea călătoria recentă la Benin a fost o vizită cu o singură oprire.

„Cred ca este un exemplu de mare disponibilitate şi înţelepciune din partea Sfântului Părinte să continue să facă aceste călătorii, chiar şi cele care sunt dificile sau la depărtare”, a spus Lombardi. El a spus ca papa „își apreciază just puterile sale şi posibilitatea de a călători cu bine.”

” La vârsta de 84 de ani cred ca voi fi îngropat de mulţi ani”, a adăugat el.

Dar el a refuzat să dea orice fel de actualizări medicale despre Papă.

„Eu nu sunt doctor. Nu dau buletine medicale.”, a spus Lombardi. A făcut o pauză, apoi a adăugat liniştit: „În această etapă. În acest moment..”

Comentariul meu: Potrivit unora, se spune că Sf. Malachia că a proorocit fiecare papă până la sfârşitul timpului. Conform interpretării acceptate asupra profeției sale faimoase ar mai fi doar un papă după Benedict, apoi timpul va lua sfârșit şi Roma va fi distrusă de un incendiu teribil. Sănătatea în scădere a lui Benedict a aprins noi temeri cum că profeţia lui Malachy ar putea fi pe cale să se împlinească. În presă au început să apară tot mai des știri că Papa este bolnav (are artrită sau reumatism articular) și că se gândește să demisioneze. Nimic neobișnuit în afară de faptul că deși Ioan Paul al II-lea a fost mult mai bolnav ca el nu s-a vorbit niciodată despre sănătatea lui atât de des, iar despre demisie nici nu a fost vorba. De ce se întâmplă asta tocmai acum? Probabil  pentru că a sosit timpul ca Petrus Romanus să-și facă apariția. Este prima dată când aud că Papa ar avea probleme cu inima. Kim Jong-il nu a avut și totuși, oficial, a murit din cauza unui atac de cord. Moartea subită a lui Benedict, mai ales că ACUM știm că are probleme cardiace, ereditare după cum se vede, nu ar crea nici o suspiciune, nu? Mă tem că 2012 vaa fi un an plin de surprize, din toate punctele de vedere, și cu evenimente majore care se vor succeda cu o viteză egală cu cea a luminii, dacă nu chiar mai mare. Se pare că timpul nu mai are răbdare cu noi și că Necazul cel Mare, bate la poartă. Întrebarea este dacă suntem pregătiți să-i facem față sau nu.

Citiți și : https://mucenicul.wordpress.com/2010/04/14/papa-benedict-al-xvi-lea-indemnat-sa-demisioneze/; https://mucenicul.wordpress.com/2010/11/22/urmatorul-papa-va-fi-italian/

13 thoughts on “Sănătatea Papei Benedict al XVI-lea în declin grav tocmai acum când se apropie Crăciunul!?

  1. Nu pot sa inteleg ce cauta pe un blog care l-am crezut ortodox,asemenea profetii si explicatii ale profetiilor catolice ratacite!!!Este o mare hula ce se poate intalni aici!!!Sa vina ratacitul de catolic sa ne spuna el despre sfintenie,este ceva irational!!!
    Daca mai intalnesc asemenea blasfemii pe blog promit solemn ca nu voi mai intra deloc!!!
    Sa va uniti bine!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s