Formele politice care vor exista in New Age(sau in NWO)in viziunea lui Maitreya

Formele politice în New Age
de la Master -, prin Benjamin Creme

Cele trei forme politice majore: Democraţia, Comunismul şi Fascismul vor reflecta aspecte ale lui Dumnezeu, aşa cum au fost destinate sa faca.


Structurile politice din prezent sunt de trei tipuri principale, care reflectă, totuşi imperfect, trei aspecte distincte ale intenţiei divine. Acestor trei forme le vom da numele de democraţie, comunism şi fascism. Desi sunt distorsionate, fiecare întruchipează o idee divină; desi acestea sunt corupte, fiecare este expresia unei energii divine, şi fiecare este legata la un centru planetar major.

Ceea ce numim Democraţie este o reflexie, chiar dacă astăzi este inadecvata, a naturii iubirii lui Dumnezeu, exemplificată de Ierarhia Spirituala, centrul unde Iubirea lui Dumnezeu este exprimată. Cea careia ii vom da numele Comunism este o expresie, de asemenea imperfectă, a Raţiunii(scopului) lui Dumnezeu, centrata in omenire insasi, în timp ce Fascismul, astăzi într-un mod total distorsionat, reflectă energia constiintei localizata in Shamballa, centrul în care Voia lui Dumnezeu este cunoscuta.

Fiecare dintre aceste trei forme de organizare şi relaţionare se afla într-o stare de tranziţie, mai mult sau mai puţin, şi în transformare a lor treptată într-o expresie completă a ideii divine din spatele lor, in care se află speranţa unei paşnice cooperari viitoare.

Fiecare dintre aceste forme de astăzi se caracterizează printr-un spirit de rivalitate intensă şi exclusivitate. Adepţii fiecăreia dintre ele sunt convinşi că numai ei au răspunsuri la nevoia omului de structurare şi organizare şi sunt gata, dacă este nevoie, sa arunce lumea într-un război catastrofal pentru a-si susţine sistemul lor.

Primul pas

Ce ne rezervă viitorul? Cum ne putem asigura că aceste disparate şi aparent opuse moduri de gândire politică nu vor copleşi omenirea? Este necesară foarte puţina clarviziune pentru a vedea că, fără o schimbare a direcţiei, omenirea se confruntă cu pericole teribile. Nu este nevoie sa elaboram, ameninţarea nucleară este clara pentru toţi.

Un prim pas imediat este realizarea că omenirea este Una, nevoile sale sunt aceleasi, peste tot, cu toate acestea variat şi aparent contradictorii in formele exterioare. Discrepanţele enorme între nivelurile de trai ale ţărilor bogate şi sărace isi bat joc de aceasta Unitate esenţiala, şi poarta în ele seminţele războiului. Prin urmare, răspunsul este simplu: punerea în aplicare a principiului utilizarii in comun[a resurselor] ofera solutia pentru diviziunile din viaţa noastră planetara. Vom face tot ce se poate. Partajarea este divină, o parte din Planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi, şi trebuie ca intr-o zi să se manifeste.

Şi atunci când oamenii vor imparti, diviziunile se vor uni, separaţiile vor fi vindecate; şi prin cele trei structuri politice majore iubirea, voinţa şi inteligenţa lui Dumnezeu vom găsi o reflectare mai adevărata. O adevărată Democraţie, în care toţi oamenii participa, va lua locul ipocriziei prezente. Un nou spirit de libertate va investi idealul comunist cu căldură şi dragoste. O ierarhie spirituala cu adevărat cuprinzând binefăcătoarea Vointa a lui Dumnezeu intr-o zi va înlocui regimurile autoritare prezente.

Astfel va fi. Astfel, formele exterioare vor reflecta viaţa divină interioară şi scopul şi astfel noi moduri de exprimare şi relaţionare vor fi prezentate omului, prin care sentimentul lor crescand, de copii ai lui Dumnezeu, poate fi realizat.

Toti aşteaptăm acceptarea utilizarii in comun – cheie a justiţiei şi pacii.

Din numarul din decembrie 1982 al revistei Share International

Comentariul meu: Pentru ca pe mine nu prea ma duce capul de obicei, am citit si rascitit acest articol, unde mai pui ca l-am si tradus din engleza, ca aproape l-am invatat pe de rost, dar tot nu mi-e clar, sau poate mi-e prea clar, unde bate. Deci, sa recapitulez, dupa umila mea intelegere:

1. democratia = natura iubirii lui Dumnezeu=pusa in practica de Ierarhia Spirituala= centrul unde se exprima aceasta iubire. Buun. Ce am inteles eu din asta e ca, pe cei pe care Dumnezeu( asta despre care vorbeste el, nu CEL pe care il stiu eu) ii iubeste mai mult ii pune mai sus, intr-o oarecare ierarhie spirituala, zice el. Oricum o iei rezulta ca in democratie nu exista egalitate, fie ea chiar si spirituala si ca dumnezeul acesta, iubeste diferentiat.

2.comunismul=ratiunea lui dumnezeu= centrata in insasi omenire. Mai sa fie! Adica utopia aia ideologica a lui Marx si Engels a fost dictata de ratiunea dumnezeiasca? Sa inteleg ca asta este scopul ratiunii lui dumnezeu, de a aduce comunismul in lume?

3. fascismul=vointa lui dumnezeu=centrata in Shamballa. Beton! Adica, ideologia aia urata de toata lumea, a fost o manifestare a vointei lui dumnezeu.

Din aceasta analiza rezulta ca ne invartim intr-un cerc vicios pentru ca iubirea exclude ratiunea si vointa, adica democratia exclude comunismul si fascismul, pentru ca sunt extreme. Ratiunea exclude iubirea si vointa, adica comunismul este in opozitie cu democratia si fascismul. Vointa exclude iubirea si ratiunea, adica fascismul exclude democratia si comunismul. Perfect adevarate aceste situatii, atat in domeniul sentimentelor cat si in cel al ideologiilor politice. Si totusi, dupa cum spune Maitreya, sau Maestrul, sau antihristul, acestea vor co-exista pana la urma intr-o simbioza perfecta. Cum? O solutie este aceasta: imaginati-va o piramida pe trei nivele, avand in varf vointa lui dumnezeu, adica pe Illuminati, cei care impun si concep totul, care printr-un regim fascist conduc Ierahia Spirituala( formata din toti acei masoni care nu fac parte dintre Illuminati si care traiesc intr-o adevarata democratie lor) si care se afla pe nivelul doi, iar la baza se afla insasi ratiunea existentei acestei piramide adica comunismul, care li se aplica oamenilor de rand, acei multi sau putini care au mai ramas dupa ce aceasta minunata simbioza a fost creata, singura ratiune pentru care ei mai exista fiind utilizarea lor pentru asigurarea bunului trai al celor de pe nivelele superioare. Cu alte cuvinte Vointa subjuga atat Iubirea cat si Ratiunea, un mod de a gandi foarte drag sionistilor. Adica dumnezeu a creat omenirea ( neamurile) in scopul de a  o supune vointei lui, intruchipata prin Elita ” poporului ales”.

Din fericire pentru unii dintre noi, acel dumnezeu, despre care vorbeste Maitreya si care este atat de egoist in dumnezeirea lui, incat nici in ceasul al treisprezecelea nu-si pune slujbasii zelosi pe aceeasi treapta, este Satana si de aceea l-am scris cu litera mica, pentru a nu crea confuzii. Din pacate insa, multi s-au lasat inselati de acest fals dumnezeu si inca si mai multi se vor lasa de acum incolo. Ecumenismul, egalitatea, fraternitatea, libertatea, impartasirea resurselor, pacea toate propovaduite sub masca „iubirii aproapelui ca pe tine insuti” sunt folosite doar pentru a aduce la indeplinire acest „plan maret” a lui Satana, inca o incercare a lui de a distruge ordinea fireasca a lucrurilor asa cum a fost ea randuita de Dumnezeu.

Nu uitati ca acest plan a fost dezvaluit inca din 1982. Sa fie  oare o intamplare ca exact la 7 ani dupa aparitia acestui mesaj, in decembrie 1989 incepea in Europa caderea comunismului, Romania, un model de tara comunista cum nici Lenin nu cred ca visase, fiind stindardul ? Nu cred in intamplari de genul acesta si mai ales in cele puse la cale de masoni.

Ar putea fi unul dintre acestia Antihristul? Iata cateva propuneri, total diferite de tot ce s-a speculat pana acum cu privire la persoana acestuia

Toata lumea ar vrea sa stie cine este Antihristul. Chiar daca isi spune Maitreya, Sanat Kumara, Kryon sau doar Maestrul(The Master), el este o persoana la fel ca oricare alta insa salasuita de diavol. Problema care se pune este de a afla pe cine a ales Satana pentru acest rol. Greu de aflat pentru ca diavolul este siret si nu se da in vileag prea usor. Totusi,  exista unele  indicii. Cardinalul Giacomo Biffi, cunoscut pentru opoziţia sa fermă faţă de francmasonerie, a enumerat câteva din trăsăturile după care va putea fi recunoscut „fiul pierzaniei”: o personalitate fascinantă, fermecătoare, pacifistă, avocat al respectării drepturilor omului şi ale animalelor, vegetarian, militant pentru protecţia mediului înconjurător, filantrop renumit, expert în Biblie, promotor al unor valori spirituale vagi şi la modă sub a căror mască va urmări „distrugerea creştinismului şi moartea lui Dumnezeu”. El trebuie sa fie evreu, altfel nu se poate declara Hristos si trebuie sa aiba intre 30(varsta la care Iisus si-a inceput propovaduirea) si 33 de ani-dupa unele calcule chiar 37- varsta cand a murit si a inviat prima data. Datorita conjuncturii politice actuale el nu poate si nu trebuie sa fie un om politic, membru al vreunui parttid, pentru ca politicienii si-au pierdut credibilitatea in toata lumea. El trebuie sa fie un cvasi-necunoscut, un apropiat al ONU si un militant puternic pentru pace si stabilitate in lume.

Tot rasfoind internetul am dat peste cativa posibili candidati, despre care lumea stie prea putin sau deloc, in ciuda faptului ca unii dintre ei apartin unei familii celebre. Ordinea prezentarii lor este aleatorie.

1. Matt( Matthew-Dicker) Rothschild (30 ani)

Matt Rothschild

Este nascut pe 28 decembrie 1980. A crescut in lux-un apartament cu 19 camere in Manhattan, soferi, scoli de prestigiu, tot tacamul. Dar la 19 ani, in timp ce se afla la Rollins College, s-a indepartat de celebra sa familie. Intr-o carte autobiografica intitulata ” Doumbfounded”, aparuta in 2008, el isi prezinta familia astfel: mama l-a abandonat pentru a fugi in Europa; pe tata nu l-a cunoscut niciodata si bunicii, in special bunica, au fost cei care l-au crescut si adorat.

A fost educator la gradinita si profesor la o scoala medie si liceu, mai intai la Centrul Comunitar Evreiesc si apoi la Cypress Creek High, pana cand s-a gandit ca autobiografia sa i-ar putea crea probleme prin faptul ca recunoaste ca este gay.

A studiat istoria artei, informatica si religia. In prezent scrie un nou roman, colaboreaza la un scenariu(nu dupa cartea sa) si la o emisiune.

http://www.rollins.edu/magazine/archive/spring2009/profiles/rothschild.html

http://articles.orlandosentinel.com/2008-08-14/news/ROTHSCHILD_1_rothschild-starbucks-childhood

http://www.goodreads.com/author/show/1411869.Matt_Rothschild

http://www.mattrothschild.com/Dumbfounded/About%20Me.html

http://www.bookreporter.com/authors/au-rothschild-matt.asp

http://www.jewcy.com/user/3427/mattrothschild

2.Anthony James de Rothschild (33 ani)

Născut la 30 ianuarie 1977 este co-Managing Director al companiei de muzica A7 cu sediul in  Brighton şi un membru proeminent al familiei de bancheri Rothschild din Anglia .

El este fiul cel mare al lui Sir Evelyn Robert de Rothschild cu a doua sa sotie Victoria Schott.

Printre fostele iubite ale lui Rothschild se numara si modelul Rachel Hunter (fostă soţie a starului rock britanic Rod Stewart ). El este căsătorit cu modelul danez şi prezentatoarea TV din Marea Britanie Tania Strecker.

http://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_James_de_Rothschild

Oricat am cautat pe internet nu am gasit alte amanunte despre el si nici o poza, nici macar de la nunta. De ce o fi asa secreta figura lui?

3. David Mayer de Rothschild (32 ani)

David Mayer de Rothschild

Nascut la 25 august 1978  in Londra. Este un aventurier britanic / ecologist şi şef al Adventure Ecology, un grup expeditionar care se ocupa de sensibilizarea cu privire la schimbările climatice . El este un membru al familiei Rothschild , cel mai mic dintre cei trei copii ai Victoriei Schott (născuta in 1949) şi Sir Evelyn de Rothschild (n. 1931). Cel de-al doilea nume „Mayer” este luat de la numele fondatorului imperiului bancar al familiei Rothschild , Mayer Amschel Rothschild.

După absolvirea Collingham College, în 1996 el a studiat la Oxford Brookes unde a primit o 2:1 B. Sc (Hons) în ştiinţe politice şi sisteme informatice. În anul 2002, de Rothschild a studiat la Colegiul de Medicina Naturopatica, din Londra, unde a primit o Diploma de avansat in Medicina Naturala, ND.

De la varsta de 20 de ani, de Rothschild si-a început propria afacere, a vândut-o, a cumpărat o fermă ecologică în Noua Zeelandă şi a participat la o expediţie la Cercul Polar. Această experienţă l-a transformat într-un întreprinzător eco-explorator.

În 2006, de Rothschild a petrecut 100 de zile,  pentru trecerea tinutului Arctic din Rusia către Canada , ceea ce l-a facut sa  devina una dintre doar cele 42 de persoane, şi cea mai tânără persoană britanica, care a ajuns vreodată la ambii poli geografici. El a devenit deja doar una dintre cele 14 persoane care au traversat vreodată continentul Antarctica , şi a facut parte dintr-o echipă care a spulberat recordul mondial pentru cea mai rapida trecere a calotei glaciare a  Groenlandei.

Ca parte a seriei de aventuri a Adventure Ecology, de Rothschild a condus o expediţie in Ecuador în 2007. Grupul a petrecut timp în pădurea tropicală ecuadoriană, documentandu-se asupra prejudiciului cauzat de companiile petroliere internationale prin forarea rezervelor vaste de petrol.

În martie 2010 de Rothschild şi un echipaj format din 5 persoane a început o expediţie pentru a naviga de-a lungul Pacificului pe un catamaran, parţial facut din sticle de plastic recuperate popst-consum numit Plastiki . Plastiki si-a încheiat cu succes calatoria la Sydney pe 26 iulie 2010 .

David de Rothschild a fost distins cu premiul „Emerging Explorer” de către National Geographic , a fost numit „ambasador internaţional” de către ONG-ul Clean Up The World şi nominalizat ca  „Young Global Leader” de către Forumul Economic Mondial.

În 2007, de Rothschild a scris Live Earth Global Warming Survival Handbook- Or Live Through It: 77 de abilităţi esenţiale pentru a opri schimbările climatice ( ISBN 978-1-59486-781-1  , cu o postfaţă de Kevin Wall , care a fost companionul oficial al cartii la seriile de concerte  Live Earth. În 2008 el a fost editor consultant pentru Earth Matters: o enciclopedie de Ecologie şi a scris prefaţa la True Green Kids: 100 de lucruri pe care le poti face pentru a salva planeta.

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Mayer_de_Rothschild

4. Adam Lambert Mitchel(28 ani)

Adam Lambert-in 2009 la American Music Awards

Născut pe 29 ianuarie 1982, este un cântăreţ american, compozitor şi actor din San Diego, California. În mai 2009, el a terminat ca runner-up in sezonul cu numarul opt al American Idol . The Times l-a identificat pe Lambert ca fiind primul artist declarat deschis homosexual din curentul pop care isi lanseaza o cariera stralucitoare în Statele Unite.

Lambert si-a lansat albumul său de debut, For Your Entertainment , în noiembrie 2009, prin intermediul RCA Records / 19 Recordings . Albumul a debutat pe locul trei in Billboard 200 în decembrie 2009, vânzandu-se 198.000 de exemplare în Statele Unite în prima săptămână.

Lambert s-a născut în Indianapolis, Indiana. El este fiul Leila-ei, un designer de interior şi al lui Eber Lambert, un manager de program pentru Novatel Wireless . El are un frate mai mic, Neil.

Lambert s-a mutat în California, la scurt timp după naşterea sa şi a crescut în Rancho Peñasquitos în nord-estul San Diego-ului. A urmat Deer Canyon Elementary School, Mesa Verde Middle School , unde a fost un castigator la concursul Airband (la care a participat cu melodia Thriller a lui Michael Jackson), şi Muntele Carmel High School (MCHS), unde a fost în teatru, cor şi frecvent a cantat vocal in formatia de jazz a şcolii „MC Jazz”. Unele dintre cele mai memorabile spectacole ale sale la MCHS includ [rolul] Frederick în Piraţii din Penzance şi „Este doar o Luna de hârtie” cu MC Jazz.

Lambert, care este evreu a interpretat, în ebraică la evenimente evreiesti, cântând cântece precum ” Shir LaShalom ” in 2005 la un concert tribut adus prim-ministrului israelian asasinat, Yitzhak Rabin . Lambert a urmat Templul de Arte din San Diego şi a savarsit serviciul  Kol Nidre la sarbatoarea evreiasca de Yom Kippur .  Lambert, de asemenea, a jucat in piesa cu tematica evreiasca The Ten Commandments: The Musical rolul Iosua, interpretand piesa „Asculta cineva?” ( Is Anybody Listening?)”

http://en.wikipedia.org/wiki/Adam_Lambert

Nu va lasati inselati de prima fotografie. Lambert poate arata si asa sau chiar mai inocent, de exemplu in aceasta fotografie si perioada din viata sa. Nu uitati ca  Arnold Schwarzenegger nu era decat un pachet de muschi cu o privire tampa, care de-abia articula doua-trei replici intr-un film si a ajuns Guvernatorul Californiei.

Aparentele pot insela foarte tare.

5.Craig Kielburger ( 28 ani)

Craig Kielburger

Născut la 17 decembrie 1982 este un activist canadian pentru drepturile copiilor. El este fondatorul Free The Children şi co-fondator al Me to Wela Mine Noi .  La data de 20 februarie 2007, a fost numit membru al Ordinului Canadei de către Guvernatorul General al Canadei.

Kielburger s-a născut în Thornhill, Ontario, Canada . Urma Scoala Catolica a Episcopului Scalabrini, în Thornhill, când a avut un proiect de şcoală. Acest proiect a dat naştere Free The Children copii.In 2009, he completed his Executive MBA at Schulich School of Business at York University. El a absolvit cu o diploma in Studii despre Pace şi Conflict, o dublă diploma (in materii secundare) în Psihologie şi Politică la Universitatea din Toronto. În 2009, si-a completat studiile cu un MBA la Schulich School of Business de la Universitatea York.

La data de 10 iunie 2010, Kielburger s-a alăturat CP24 , un post de ştiri de televiziune cu sediul in Toronto. Ca si corespondent special el a intervievat o multime de cetăţeni din Toronto şi vizitatori ai orasului cu privire la gândurile lor despre Summit-ul G-20 2010 din Toronto, care urma sa se desfăşoare în oraş în următoarele săptămâni. El a raportat la nivel local cu privire la depozitiile martorilor oculari ai Cutremurului din Canada Centrala din  2010 şi la intervale regulate în timpul protestelor violente şi nonviolente din Downtown Toronto în weekend-ul din 26 şi 27 iunie.

În mai 2008, Craig Kielburger şi fratele său Marc Kielburger au aparut la Oprah Winfrey Show pentru a lansa proiectul  „O Ambassadors”.

Kielburger contribuie, de asemenea, la o coloană regulata despre activismul social din întreaga lume pentru Toronto Star intitulata Global Voices.

În primul rând pentru activitatea sa gratuita pentru copii, Kielburger a fost recompensat cu premii, cum ar fi:

http://en.wikipedia.org/wiki/Craig_Kielburger

http://www.betterworldheroes.com/pages-k/kielburger-bio.htm

http://nsb.com/speakers/view/craig-kielburger

Aici puteti citi despre proiectele sale:

http://www.myhero.com/go/hero.asp?hero=c_kielburger

http://www.freethechildren.com/aboutus/history.php

Nicaieri nu se specifica daca Kielburger este evreu si nici numele parintilor sai insa il veti gasi pe toate site-urile evreiesti dedicate drepturilor copilului si bunastarii lumii. Este invitat de onoare la toate marile sarbatori evreiesti iar cartea sa este recomandata tuturor scolilor evreiesti si parintilor evrei. Pe de alta parte, in orasul in care s-a nascut, Thornhill, populatia majoritara o constituie evreii.

Craig este o persoana carismatica care stie cum sa se adreseze publicului. Iata  aici o mostra :

6. Mikki Willis

Mikki Willis

Realizatorul de filme câştigător al mai multor premii, Mikki Willis este un virtuoz al energiei pozitive şi al talentului care depaseste media. El si-a dezvoltat abilitatea de a scrie şi aptitudinile de conducator ca membru al unui prestigios grup de teatru. Instruit de către veterani, el a regizat lecturi teatrale săptămânale la care au participat legende ale scenei si ecranului. În anii ’90 el a fondat şi condus Teatrul de Arte din New York / Los Angeles. Totodată, Mikki a format Reign Dance Entertainment, o companie de productie specializata in televiziunea interactivă.

Ca regizor Mikki Willis este recunoscut pe plan internaţional pentru munca sa inovatoare in videoclipurile muzicale in limbă spaniolă.  În 1997 el a scris si regizat debutul sau in filme de lung metraj, ” Shoe Shine Boys”, un spectacol triumfator, care a câştigat  mai multe  premiile pentru „cel mai bun film, cel mai bun regizor şi  premiul pentru audienţă.” În 2007 Mikki a fost selectat de Steven Spielberg sa regizeze drama scurta „Deeper”. Prima sa lucrare literară, „O melodie din inima”, a fost produsa de CBS şi numita” Alegerea din partea criticilor”, de către New York Times.

11 septembrie 2001 a marcat punctul de cotitură în viaţa şi cariera lui Mikki. După ce a fost în interiorul Turnurilor Gemene doar cu câteva ore înainte ca ele sa cada, el a ajutat la organizarea şi conducerea unui grup de civili care si-au riscat viaţa pentru a ajuta echipele de salvare. La întoarcerea sa in Los Angeles, a început sa puna bazele a ceea ce este acum una dintre cele mai respectate mişcări iesite de la Hollywood. Mikki este în prezent director fondator al Elevate Films, Fundaţiei Elevate şi al Festivalului de Film Elevate, care provoacă comunitatea internaţionala de film sa creeze opere cu importanţă socială şi globala. Mikki Willis este beneficiarul  premiului umanitar Viata Conştienta al anului 2008. El considera filmul ca un mediu de Transformare a Constiintei.

http://socialchangefilmfestival.org/about/advisory-board/

http://www.loveangeles.com/love_angeles/mikki-willis/

http://www.challengeday.org/board-members.php

www.ElevateCollective.com

Acesta este promo-ul festivalului:

El este de asemenea membru al Transformational Leadership Council.

http://www.transformationalleadershipcouncil.com/sz.html

Oricat am cautat n-am gasit nicaieri date biografice despre el. Este ciudat pentru ca este o persoana foarte cunoscuta in mediul artistic.

Aici este povestea nasterii Elevate Film Festival povestita de insusi Mikki Willis:

iar aici o scurta secventa din filmul Deeper:

De ce am scris acest articol? Pentru ca un astfel de tip va fi si Antihristul. Un carismatic, un erou pentru o anumita parte a populatiei, un idol pentru o alta, un luptator pentru planeta, pentru bunastare, pentru pace, pentru drepturile tuturor. Cu un talent oratoric deosebit el va fermeca prin usurinta exprimarii, prin limbajul fluent si accesibil, prin intrega sa faptura. Totul va parea natural si spontan iar lumea se va lasa sedusa. Va fi cel mai desavarsit actor al tuturor timpurilor.

Am citit undeva, dar acum nu-mi mai amintesc exact site-ul, ca exista 10 persoane pregatite inca de la nastere pentru acest rol si ca numai la momentul hotarat se va afla care este cel cu adevarat ales. O chestie bine gandita avand in vedere ca si in mijlocul elitelor mai exista tradatori. La baza alegerilor mele au stat datele generale despre Antihrist dar si speculatiile cu privire la data nasterii, cum ar fi in jurul Craciunului sau in zodia Varsatorului.

Poate m-am apropiat sau poate sunt foarte departe de adevar. Nu stiu nimic concret dar asta este viziunea mea despre Antihrist. Un astfel de individ astept sa apara in rolul de lider mondial.

Maitreya, S.E.A.T. si ONU

Societatea pentru Illuminare şi Transformare ( S.E.A.T.) este o parte a Consiliului pentru Deconectarea Personalului Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSRC). 
Acesta este un grup de cluburi, autorizat de către ONU pentru membrii, vizitatorii, angajaţii şi delegaţii sai. Initial, această societate a fost formata  în 1989 şi a fost numita Clubul de Parapsihologie, in anul 1993 schimbandu-si denumirea in cea actuala.

Scopul Societăţii este de a cerceta, monitoriza şi stimula interesul în procesul de transformare a omului, care se desfasoara acum la nivel mondial.

S.E.A.T. este implicata in grupurile de rugaciune si in alte activitati care ajuta la obtinerea unui rezultat pozitiv in demersurile si activitatile ONU din intreaga lume.

In scopul obtinerii unor rezultate cat mai bune, S.E.A.T. a invitata mai multi experti, dupa cum urmeaza:

1992 – Kuthumi; 1995 – Kyron; 1996 – Kyron; 1998 – Kyron; 1999 – Maitreya; 2004 -Kuthumi; 2005 -Kyron; 2006 -Kyron; 2007 -Kyron
Maestrul a fost invitat de către preşedintele SEAT  „Jennifer Borchers” pentru a vorbi cu grupul lor, la Organizaţia Naţiunilor Unite, pe data de 8 iunie 1999. Discuţia a început la 1:15 şi a durat 40 de minute. Aproximativ 40 de oameni au fost prezenţi.  Transcrierea discursului in limba engleza a fost facuta de Pablo Romero. Urmeaza discursul:

 ” O zi bună tuturor. Ce bucurie sa fiu aici, în această energie pe care voi aţi furnizat-o cu atâta  eleganţă astăzi.

Locul de muncă spiritual este unul care nu este uşor de creat, pentru că există atât de mult întuneric în lumea de astăzi. Puteţi să vă întrebati „Dar ce pot face eu ? Sunt o persoană atât de neinsemnata ! Eu sunt nimeni! Ce poate face influenţa mea pentru a schimba omenirea intr-una mai luminata?” Si eu va spun: ” In orice loc unde unul sau mai multi sunt adunati şi cer in numele Dumnezeului lor, Duhul lor. Sunteti una cu creaţia, una cu iubirea, una cu Divinul, sunteţi una cu Frăţia Universala. Gandurile tale, tot ceea ce crezi, se fac(se implinesc). Dacă va gandiţi la pace, în cele din urmă, cu atat mai mulţi oameni se vor gândi la pace, cu atât mai multi se vor transforma, cu atat mai multi vor fi umpluti de aceasta energie.

Fiecare dintre cei de aici din această sală are capacitatea de a crea pace prin meditaţiile sale. Gândind şi meditând la pace în rugăciunile dumneavoastră şi în gândurile voastre de zi cu zi. Este posibil să schimbi energia din lume. O astfel de sarcină poate părea grea, mai ales pentru aceia dintre voi care lucrează în această clădire, pentru ca nu exista conflicte numai în lume, dar sunt mulţi care au conflicte cu Organizaţia Naţiunilor Unite. Mulţi care nu au gânduri deloc  frumoase  despre ceea ce se întâmplă aici.

Ei nu sunt educaţi. Ei nu văd munca grea şi efortul, energia, dragostea, care este furnizata de atât de mulţi oameni de aici, chiar în astfel de circumstanţe dificile, în care războiul domneşte, privaţiunile şi dificultatile fiind o parte din viaţă. Energia celor care lucrează aici este o energie foarte preţioasa. Nu există nici un câştig material, nici slava, nici mister, doar munca din greu, şi totuşi atât de mulţi aleg să facă aceasta munca de spirit prin intermediul acestei organizaţii. Fiecare dintre voi, cu gandurile voastre, cu rugăciunile şi meditaţia dumneavoastră, poate schimba gândirea umanităţii. Când luati legătura cu noi, noi nu consumam numai energia noastra ci si pe a voastra, de asemenea. Noi folosim energia universului şi o conectam cu a voastra. Omenirea nu se afla încă într-un stadiu în care există o pace totala în lume, pentru domnia Eu-lui Suprem şi inca este important Sinele, nu Sinele Superior. Multe suflete nici nu ştiu că chiar au şi Sine Superior, ele se uita in jur, cu capul îngropat în nisip, nu pot vedea şi de multe ori chiar doresc să nu vadă. Dar, energia care este în lume in acest moment va modifica şi schimba  modul in care trăieşte şi crede societatea.

Gandeste-te la pământ cu 50 ani în urmă, şi la modul cum Duhul era reprezentat atunci, şi gandeste-te cum este la momentul actual, la toate acele librarii New Age, televiziuni, programe, personalitati tv care tin predici spirituale, casete video, casete, oameni care îşi oferă serviciile la canalele audio si tv. Pământul s-a schimbat în 50 de ani atât de mult, s-a schimbat şi va continua să se modifice pentru ca omenirea în cele din urmă sa ridice vibraţiile planului terestru. Şi voi ati putea să va vedeţi voi insiva ca neimportanti, o persoană mica, lipsita de insemnatate, şi totuşi sunteti  atât de importanti pentru Plan, pentru ceea ce credeti, ceea ce  creaţi, caci se va manifesta. S-a spus de atâtea ori în această clădire şi în jurul lumii că educaţia este cheia. Şi educarea spirituală este si mai importanta, de asemenea. Iti cunosti corpul, mintea dar foarte puţini isi cunosc sufletul. Deci, puţini înţeleg lucrurile spirituale. Este clasificat ca fiind „rău”  a profetiza, a putea vindeca, lumea uitandu-se la cei  cu multe daruri spirituale ca la un străin( alien-n.m), dar fiecare dintre voi din această sală are capacitatea de a prooroci şi de a vindeca, de a face pacea sa se manifeste .

Dacă ati putea vedea energia care-l înconjoară pe fiecare dintre voi, ati fi surprinsi, foarte surprinsi. Atunci când umanitatea înţelege spiritualitatea, atunci omenirea va fi capabila să creeze pace. Nu spun că nu este cel mai important factor faptul că există corp, minte şi suflet, dar este important sa se acorde crezare spirituala.

Cu mult timp în urmă indienii Roşii americani au înţeles sufletul şi spiritul. Multe culturi din întreaga lume au înţeles, de asemenea, sufletul şi spiritualul, dar acest fapt a fost ascuns atât de mult timp. Acestea au fost eliminate din  învăţaturile şi predarile voastre de atâta timp. Omenirea este gata acum şi din ce în ce mai pregatita pentru a afla despre „Lumile spirituale”. Eu va zic fiecaruia dintre voi sa vorbiti despre lumile spirituale ori de câte ori aveţi posibilitatea. Puteţi spune: „Oh, dar i-am spus vecinei mele si ea nu a vrut să asculte”, dar de unde ştiti că nu aţi semănat seminţe? Aveţi posibilitatea să semănati seminţe în Africa şi ele pote rămâne în solul pământului douăzeci de ani de zile si să nu crească niciodată . Si apoi, într-o zi creşte un câmp imens de porumb sau un copac imens, asta este ceea ce se poate intampla atunci când vorbesti despre lucrurile spirituale celor pe care-i cunoşti şi celor pe care nu-i cunoşti. Ai semănat o sămânţă; seminţele pot sa nu incolteasca mulţi ani si de multe ori  crezi că iti pierzi timpul cu  semănatul seminţelor, cu a spune oamenilor despre taramurile spirituale; si ei se uita la tine de parca esti ciudat. Ei nu vor să ştie, dar dacă semănati seminţele, ele cel puţin au fost plantate, aşteptând doar să crească. Fie că cresc imediat, sau în cinci, zece, douăzeci sau chiar cincizeci de ani pământesti, tu ai făcut ceva. Este posibil să nu se vada roadele muncii dumneavoastră imediat, dar cel puţin ati făcut ceva. Niciodată sa nu crezi că cuvintele tale nu au fost utile, pentru ca pentru ei au fost. Vor fi. Şi dacă ai dat mesajul acesta se poate manifesta acum şi chiar mai târziu pentru a ajuta omenirea; pentru fiecare suflet există un timp de trezire, există o perioadă în care va vedea în sfârşit lumina şi va decide să crească. Aceasta se intampla atunci când seminţele din persoana cresc, seminţele care au fost plantate acolo de către altcineva.

Niciodată sa nu credeti că cuvintele voastre merg în zadar, pentru că nu este asa. Voi ati semănat seminţe, voi sunteti agricultori, semănandu-va seminţele, cultivandu-va ogoarele pentru viitor. Şi dacă veti atinge un singur suflet cu cuvintele voastre, atunci veti putea spune că ati făcut ceva in viaţa voastra. Fiecare dintre voi are o pungă de seminţe, fiecare dintre voi poate semăna aceste seminţe. Este un lucru atat de glorios sa poti vorbi despre taramurile spirituale; data viitoare când cineva vorbeşte cu tine despre spirituale, uita-te in ochii lui. Uita-te la fata lui, pentru a  o umple cu energie. Lumina va deschide ochii şi pace interioară va umple sufletul.

Atât de mult timp, omenirea a refuzat spiritualitatea. Condiţionarea, religia, represiunea, toate şi mai mult, au încetinit omenirea de la obţinerea informaţiilor despre taramurile spirituale în adevăratul sens. Ce este Spiritualul? Am fost întrebat de multe ori Ce este Divinul? Este Dragostea pură. Necondiţionată, non-jignitoare, acceptarea fiecarui suflet pentru cine este . Ne judecand culoarea, rasa, trăsăturile personale, istoria, rangul, inseamna iubire fata de fratele tău, sora ta. Inseamna a fi în pace cu alţii. Când sunteti cu lumile spirituale, nu aveţi nici o dorinta de a bârfi, pentru ca bârfă este judecatoare; da, atunci când vorbiti despre un altul il judecati pe acela. Este scris în dragostea universala, precum şi in energia universală, că  pentru a iubi pe alţii trebuie să te iubesti pe tine insuti, şi atât de mulţi oameni se judeca pe ei înşişi! „Oh, sunt prea gras”, „Sunt prea slab”, „Am un nas prea lung”, „corpul meu nu este simetric!”. Tu te judeci atât de aspru. Fiecare dintre voi este cine este, din cauza compozitiei genetice. Dar, atunci când lăsaţi corpurile voastre şi reveniti la taramurile spirituale, acolo ele sunt perfecte. Chiar si atunci când va aflati in acest plan pământesc, corpurile dumneavoastră sunt perfecte, dar voi nu le puteti vedea asa pentru ca va judecati singuri atât de dur. Aveţi posibilitatea să oferiti dragoste. Dar, pentru a iubi pe alţii trebuie să te iubesti pe tine însuţi.

Tu trebuie să fii în pace, nu numai cu alţii, ci cu tine însuţi. Am fost întrebat de multe ori „Maestre, ce pot face pentru a deveni spiritual? Spune-mi trucuri, spune-mi cum să o fac, Maestre?” Iar eu spun: Este foarte simplu: ” Iubeste-te.  Iubiti ceea ce sunteţi,  corpul vostru asimetric, nasul lung. Greutatea dvs. suplimentara sau subtirimea voastră.  Nu contează, este doar un vehicul; acesta este doar un vehicul, care cară sufletul şi se afla în starea în care este din cauza materialului genetic „. Opriţi-vă din propria judecare, permiteti-va să fiti perfectiunea pentru care ati fost  destinati să fiti. Ar trebui să fiti. Nu te mai gândi că eşti mai puţin important. Iar atunci când veţi face acest lucru, veţi găsi si pacea. Veţi găsi că, atunci când vă opriţi din a va judeca, tot in jurul vostru devine frumos. Da, da, se poate şi va fi asa.

Un alt domeniu pe care nu-l înţelegeti este modul în care trebuie sa va utilizati propria  dumneavoastră energie. Energie spirituală. Deci, multi dintre voi se simt raniti, asa cum multi dintre voi, permit altora să ii supere, permit altora să creeze dizarmonie în viaţa lor şi încă ceva, dacă nu dati nimic, nici un fel energie, aceasta nu poate merge nicaieri. Deci, multi dintre voi spuneti: „Oh, dar prietenul meu, soţul, amantul, mama, sora, fratele, tatăl sunt atât de puternici, mi-e teamă de ei”, şi totuşi singura putere pe care ei o au este puterea pe care le-o dai. Gândeşte-te la asta: când va luaţi înapoi puterea dvs., acestia sunt, de obicei, atât de şocati. Eu le spun celor care au dificultăţi în comunicare  ” Spune adevărul tau in linişte şi în mod clar”, nu trebuie să ţipi, strigi sau susţii. Ce este în neregulă cu a spune „Îmi pare rău, dar asta este viziunea ta, nu a mea”? „Imi pare rau, nu sunt de acord cu tine”? Cu toate acestea, atât de mulţi dintre voi din această sală sunt speriaţi sa faca doar asta. Aveţi dreptul de a spune adevarul vostru altuia, atâta timp cât nu alegeţi violenţa sau furia, doar vorbiti despre adevarul vostru, eliberati-va chakra gâtului, energia. Veti vorbi mult mai bine dacă faceţi acest lucru.

Data viitoare cand colegul dvs. de muncă, sau prietenul, sau partenerul dumneavoastră, sau colaboratorul apropiat, indiferent dacă familia sau prietenii crea dizarmonie în viaţa voastră, în loc de a le da energie şi a reacţiona, asa cum fac cei mai multi oameni, nu reacţiona. Nu reacţiona! Veti fi uimit de modul în care situaţia se va schimba , atunci când nu reacţionezi, . Violenţa naste violenţă, furie naste furie, frustrarea naste frustrare. Ce risipă de energie! Ce  risipă de energie. Încercaţi să va schimbati viaţa, încercaţi să va modificaţi gândirea. Acestea despre care vă vorbesc acum sunt lucruri minore  şi încă pot avea un efect profund asupra vietii voastre. Iar daca va e frica sa vorbiti, spunandu-va adevărul dumneavoastră în linişte şi în mod clar, tot ceea ce trebuie să faceţi este să ne chemaţi pe noi in spirit înainte de a va deschide gura. Tot ce trebuie să faceţi este să  ne cereti „spirit divin, te rog ajută-mă să vorbesc cu această persoană în adevăr şi iubire, fără furie, frustrare sau indiferenta, sau oricare dintre celelalte emoţii negative”. Şi noi vom fi de partea ta. Vă promit că vom plasa în mintea voastra cuvintele pe care trebuie sa le spuneti, şi veţi descoperi că gura se va deschide şi va rosti cuvintele dvs., iar aceasta va fi ca şi cum o greutate mare s-ar ridica de pe umerii dumneavoastră, pentru a va  putea exprima în cele din urmă.

Motivul pentru care noi in spirit ne aflam aici este pentru a vă aduce mesajul. De a educa omenirea pentru a indeparta emoţia, furia şi frustrarea; exista alternative si acestea pot fi utilizate; acestea au fost folosite şi sunt de succes. Fiecare dintre voi are atat de mult in interiorul sau, atât de multă dragoste, înţelegere, compasiune, fiecare dintre voi are capacitatea de a schimba planul terestru, de a schimba gândirea, chiar asa mici cum sunteti. Istoria este plină de oameni care au fost nimeni, dar care au făcut lucruri mari. Şi, de asemenea, istoria este plină de oameni care nu au devenit cineva şi care totusi au făcut lucruri mari. În următorii zece ani pământesti  multe schimbari vor veni in planul terestru, multe fiind aduse de ” Judecata de Apoi şi tristeţea” că pământul se va termina, şi lucruri negative se vor întâmpla. Nonsens,este o prostie ceea ce am spus. Acestea sunt cuvintele Canalului meu, nu ale mele. Eu am utilizat cuvintele ei, pentru că în taramurile spirituale  noi nu avem cuvinte, avem gânduri. Este singurul cuvânt la care mă pot gândi să-l utilizez vorbind despre adevăr.

Nu vă fie teamă de viitorul planului terestru, Da, va fi război, şi cutremure şi inundaţii că ele au existat pentru eoni de timp. Dar vezi tu, planul terestru este în schimbare, omenirea este în schimbare şi tot mai mulţi oameni vor deveni ceea ce tu numeşti Lucrătorii luminii. Tot mai mulţi oameni se iubesc pe ei înşişi, tot mai mulţi oameni vorbesc despre adevărul lor, tot mai mulţi oameni isi seamănă seminţele lor, tot mai luminată va deveni lumea. Dintr- o ghinda  creste un stejar. Gândeşte-te la ea. Fiecare dintre voi este o Ghinda. Fiecare dintre voi este o sămânţă. Şi fiecare dintre voi are o astfel de dorinta de a servi umanitatea, iar noi vă putem ajuta să faceti asta. Şi cum  veti face asta? Vă  veti alătura noua în Duh, în meditaţii ne veti ruga să intram, în rugăciunile dumneavoastră ne veti cere să va ajutam. Dar mai mult decât orice, ” iubiti-va pe voi înşivă, cu toate imperfectiunile voastre”. Corpul tau este nava cea mai preţioasă, pentru că deţine sufletul tău. Nimeni nu se vede pe el însuşi ca perfect. Niciodată! Nu există perfecţiune, în nici o fiinţă umană! Dar în suflet există întotdeauna perfectiune. Întotdeauna există perfecţiune.

Sunt doar un mesager, acesta este rolul meu ca Invatator. Site-ul web pe care l-am convins  pe soţul canalului meu pentru a-l găsi, pentru a-l crea, are peste 70 de ţări, care în mod regulat vizioneaza scrierile de pe taramurile spirituale. Este numit ” The Lord Maitreya site”, dar deţine scrierile  mai multor fiinţe ascensionate, nu doar pe cele de la mine. Şi din ce in ce mai multe şi mai multe ţări, în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an, se uita la acest site şi noi sperăm să câştige o mai bună cunoaştere şi un mesaj interior de la scrierile de acolo.

Cu noi făcandu-ne partea noastră, cu voi făcandu-vă partea voastră, cu fiecare dintre voi semănand seminţele, cu noi scuturand copacii şi lăsând seminţele să cadă, ce energie minunată avem pentru viitorul omenirii! Da, este o muncă grea. Nu există nici un mister, este munca grea, trecerea prin noroiul de negativitate din acest plan terestru, dar putem ridica vibraţiile. Noi putem ridica energia, astfel încât intr-un timp nu prea indepartat omenirea nu va mai dori să fie în stare de război. Nu va mai fi nici o foamete, sărăcie, greutăţi, dificultăti şi totul va veni prin educaţie. La fel de simplu ca educaţia corpului, educaţia minţii, învăţămintele din taramurile spirituale. Cele trei combinate. Au fost mulţi profeţi care au adus mesajul spiritual in planul terestru, iar acestia vor continua să vină, vom continua să le transmitem, până când umanitatea isi va fi ridicat vibraţiile, dar mesajul este doar iubire. Iubeste-te şi poţi iubi pe alţii. Iubeste-te, si esti pe cale de a găsi termenii pacii. Pentru mine, acum, a sosit timpul să ma retrag . Eu vă mulţumesc pentru că mi-ati oferit oportunitatea de a va spune adevărul Divin. Chiar dacă el va fi adevarul vostru sau nu, fiecare dintre voi este o sămânţă a iubirii. Fiecare dintre voi puteţi merge şi semăna aceste seminţe. Vă cer să luati în considerare acest lucru. În numele Luminii divine a taramurilor spirituale, am să vă binecuvânteze, mulţumesc şi îmbrăţişez. La revedere.”

Maitreya.

http://www.maitreya-edu.org/teachings/unitednations.php

Iata un extras dintr-un articol intitulat ” Viitorul rol al ONU ” scris de Bette Stockbauer si publicat in revista Share International:

” Maitreya şi grupul său de lucratori co-spirituali au conceput un plan, care este genial in simplitatea şi înţelegerea sa. Ei vizualizeaza o organizaţie mondială[ un guvern mondial-n.m], administrata de Organizaţia Naţiunilor Unite, care va restructura complet sistemele noastre economice. În loc de sistemul actual de dominatie prin forţele pieţei, care a dus la polarizarea completă a bogăţiei, vom vedea o distribuţie echitabilă a resurselor planetare. În loc de o lume în care cele mai bogate societăţi ignora orbeşte degradarea totală a nenumaratelor milioane de oameni, vom vedea cea mai mare grija pentru  suferinţa umana.”

Acum, ca sa intelegeti mai bine, cum se vor aplica aceste principii in viata noastra de zi cu zi, redau un alt extras, din spusele lui Maitreya, prin canalul sau Benjamin Creme, publicat in aceeasi revista:

” 

 I. Este  posibil un marxism spiritual?

 

R. Marxismul este deja o invatatura spirituala (nu religioasa pentru ca vizează îmbunătăţirea societăţii. Nu se poate insa spune că este un plan perfect pentru o societate cu adevărat spirituală. Un astfel de model nu există încă. Nu trebuie uitat faptul că Marx a fost (şi, desigur, este) un ucenic al Maestrului Isus  care l-a inspirat. „

http://www.share-international.org/archives/political/faq_political-issues.htm

Asta-i cea mai tare chestie pe care am auzit-o despre Marx. Deci, daca ” Maestrul Isus” l-a inspirat pe Marx, si stim cu totii cine a fost si ce a facut, ma-ntreb cum va fi ONU inspirata de Maitreya. Sau mai bine nu ma mai intreb ca stiu deja.

Viitorul nostru, al tuturor, se arata foarte roz si spiritual, conform acestor mari iluminati. Buna si adevarata este vorba: Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!” 

 

Un mare semn al vremurilor de pe urma:Maitreya a facut pasul inainte!

Maitreya a facut paşi înainte

Aparitia sa fiind pregătita de „Steaua” Lui Vestitoare ( analogie cu Steaua care a prevestit nasterea Mantuitorului nostru Iisus-n.m), Maitreya, Invatatorul Mondial( alta analogie), a acordat primul său interviu televiziunii americane.  Milioane l-au auzit  vorbind atat la TV  cat şi pe internet.

Misiunea lui deschisă a început.

El nu a fost prezentat drept Maitreya, Invatatorul Mondial şi şef al Ierarhiei noastre Spirituale, ci pur şi simplu drept un om, unul dintre noi. În acest fel, El  se „asigură de faptul că oamenii il vor urma şi sprijini pentru adevărul şi  raţiunea sanatoasa continuta de ideile sale, mai degrabă decât pentru statutul sau”.

El a vorbit sincer cu privire la necesitatea pentru pace, realizabila doar prin crearea justiţiei şi utilizarea în comun a resurselor din lume.

Acesta este primul din multele interviuri de acest fel, care vor fi date în SUA, Japonia, Europa şi în alte părţi, aducând mesajul Său de speranţă pentru lume.
| Benjamin Creme

14 ianuarie 2010 |  http://www.share-international.org/index.htm

In continuare este video-clipul acestui anunt:

Intr-un articol precedent intitulat ” Oamenii vor raspunde Chemarii” , transmis de Maitreya prin intermediul lui Benjamin Creme la data de 08. 11.2009 si publicat la 14.12.2009, se facea urmatoarea precizare:

” În vremurile care vin, răspunsurile la aceste indelungate griji şi temeri pe care lumea le-a avut, vor deveni o cunoaştere comună tuturor. Acest lucru va fi în mare măsură rezultatul prezenţei deschise a lui Maitreya şi a Grupului Lui de dascali. Fratii vostri Superiori vor stimula conştiinţa oamenilor şi  vor exemplifica învăţătura pe care Ei v-o dau, astfel încât într-o perioadă relativ scurtă o enorma trezire va avea loc. Pentru milioane de oameni, îndoiala şi teama de trecut vor fi distruse. Oamenii vor şti sigur, că acestia sunt, fiecare în parte, angajati într-o mare aventura a descoperirii, care ii va duce, în timp util, la o perfectiune extraordinara, în prezent. Astfel, sentimentul sensului şi scopului va înlocui prezentul arid şi temuta îndoială , astfel incat o epocă de nespusa creativitate şi schimbarea va înflori şi prospera. Astfel va fi şi astfel se vor trezi oamenii la destinul lor în calitate de exemplare ale divinitatii. Toţi oamenii sunt divini, dar nu toţi ştiu ca acest lucru este adevărat. Mai mult şi mai mult, oamenii vor realiza acest adevăr şi astfel se va schimba lumea din jurul lor.

Dascalii ei însisi se pregatesc pentru recunoaşterea deschisă şi muncă. Prezenţa acestora va oferi încrederea că schimbările necesare în viaţa noastră socială vor fi pentru mai bine şi erau de mult timp necesare. Scopul este ca Dascalii şi oamenii să lucreze împreună în toate domeniile şi, astfel,  sa accelereze schimbările necesare.”

http://www.share-international.org/magazine/old_issues/2009/2009-12.htm#menwillanswerthecall

Concluzia este ca indiferent daca l-am vazut si recunoscut sau nu, faptul s-a produs si nu mai exista cale de intoarcere. In urmatoarele luni evenimentele se vor succeda cu o rapiditate si o precizie uimitoare. Timpul nostru de gandire a luat sfarsit. Maitreya a devenit ceva palpabil si in curand va aparea in adevarata lui ” splendoare „. Nu-mi ramane decat sa ma rog pentru sufletele celor care nu credeau ca acest moment va veni vreodata.

Planul Illuminati pentru Romania, Bulgaria si fosta Iugoslavie

Permiteţi-mi să ma exprim destul de clar pentru toata lumea :  de 57 de ani, oficialii americani ştiau că trupele terestre americane urmau să fie staţionate în Iugoslavia, Balcani, Albania, România şi Grecia! Cu alte cuvinte, preşedintele Eisenhower ştia că, la o zi, după ce Noua Ordine Mondială a fost stabilita, trupele americane vor fi pe teren în această regiune. Acesta este planul, iar războiul din Kosovo ( 1999) a fost siretlicul conceput pentru a-i aduce acolo, in teren. Haideţi, acum, sa luam în considerare faptele.

 PLANUL NOII ORDINI MONDIALE DE A CONTROLA LUMEA

 În 1952, la Londra, Illuminati au sponsorizat o reuniune de a re-atragere a  lumii în regiuni militare dupa ce  Guvernul Unic al Lumii va intra in functiune. La începutul anilor 1920, liderii comunişti  ai Rusiei au învăţat o lecţie foarte valoroasă: au învăţat că trupele etnice s-ar putea sa nu poata fi deprinse de a fi brutale cu propriul popor. Prin urmare, comuniştii ruşi au conceput un plan prin care trupele ruse musulmane ar putea fi staţionate în teritoriile non-musulmane, şi invers. Deci, trupele nu ar avea nici o dificultate in asuprirea, incarcerarea şi uciderea oamenilor care nu sunt de ai lor. După cum veţi vedea în scurt timp, acest plan  va aplica aceste lecţii la nivel mondial. Avem de ce sa ne temem mult, după cum veţi vedea în doar câteva momente. 

În 1952, Asociaţia Mondială a Parlamentarilor pentru Guvernul Mondial a decis care zone ale lumii vor fi ocupate şi ce trupe le vor patrula. Aceste forţe din întreaga lume vor fi comandate de un Director al Lumii, care va avea o organizaţie formata din 8 directori zonali şi 51 de directori regionali . Nici un director regional nu va fi vreodată responsabil pentru propria sa ţară şi nici trupele militare nu vor fi vreodată stationate în propria lor ţară. [Aceasta informaţie a fost preluat de la Consiliul Naţional Economic din New York, in 1962].

 Trupelor americane le-au fost atribuite şase regiuni ale lumii, după cum sunt enumerate mai jos.

 Regiunea 12 – Australia

Regiunea 32 – Uruguay, Argentina

Regiunea 75 – India, Nepal, Turkmekistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan, SSR( Statele Sovietului Rusesc)

Regiunea 58 – Austria, Ungaria, Cehoslovacia

Regiunea 55 – Iugoslavia, Grecia, Albania, România, şi Bulgaria – Regiunea Balcani [NOTA: Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Macedonia au fost iniţial parte din fosta Iugoslavie, a se vedea harta CIA din prezenta Regiune centrala a Balcanilor, la http: / / http://www.odci.gov/cia/publications/factbook/figures/802587.jpg asemenea, puteaţi vizualiza harta generală a Europei de la http://www.odci.gov/cia/publications/factbook/figures/802586.jpg– Din pacate la ora actuala imaginile nu mai sunt disponibile si probabil, in curand, nici site-ul-mucenicul ]

Astfel, trupele americane vor fi responsabile pentru o bucată mare din Europa, din Cehoslovacia pana în Grecia, şi mai departe în Est, frontiera din Ucraina si Turcia!

În 1952, trupele americane au fost planificate pentru a fi staţionate pe teren în regiunea 55, tocmai regiunea în care  ele au atacat în 1999! Prin urmare, ştim cu certitudine că trupele terestre americane se aflau în marş spre Serbia. Acest război a fost siretlicul prin care s-au adus Trupele America in teren, în regiunea 55.

Acum ştiti sigur că preşedintii Clinton, Bush si mai actualul Obama, au acţionat în acord perfect cu Planul lluminati pentru a insera trupele americane în Balcani, exact cum dictează acest plan din 1952 .

 Acum ştiti gradul în care sunteţi minţit în fiecare conferinţă de presă şi în fiecare discurs.

Acum, ştiţi că  Congresul American şi Casa Albă urmăresc acest plan secret.  

Acum, ştiţi că fiecare eveniment major în această  „criză” este planificat.

 Acum ştiti că nimic de importanţă majoră  nu se datoreaza şansei sau întâmplării.

Acum, ştiţi că personajele importante în această  „criză „( economica, politica, teritoriala,etc.)  urmăresc toate acest plan din 1952:

 1. Preşedintele Obama şi tot Cabinetul lui

 2. Toate Cadrele de Conducere , precum şi întregul corp de ofiţeri al Pentagonului. Amintiţi-vă, ca nici un lider militar nu va primi vreodată promovarea cu excepţia cazului în care el este de deplin acord cu privire la Planul  Noii Ordini Mondiale şi este pentru susţinerea acesteia. Acum ştiţi de ce Dwight D. Eisenhower a fost promovat peste capetele mai multor bărbaţi superiori să conducă toate forţele aliate din cel de-al Doilea Război Mondial. Acum ştiţi de ce General Powell a fost în mod similar, promovat peste mulţi bărbaţi superiori, in postul pe care l-a avut în timpul războiului din Golf.

3. Congresul – intreaga conducere a ambelor partide face parte din Planul general al Noii Ordini Mondiale şi al acestui plan regional, în mod special. Această conducere nu este pe cale să se opună preşedintelui Obama în nici un fel sustantial, chiar dacă aceasta il poate critica din cand in cand cu scopul de a face mai plauzibila întreaga situaţie.

4. Liderii din interiorul Europei, din Marea Britanie pana în Franţa si în Germania şi nu numai.

5. Preşedintele rus Medvedev si Boris Yeltsin stiu de acest plan şi nu vor acţiona pentru a-l perturba. Acestia ar putea ameninţa că intervin, şi pot trimite unităţi navale în regiune, dar ei nu vor acţiona pentru a-i opri pe americani.

6. Fostul Preşedinte sârb Slobodon Milosevic a fost parte a acestui plan şi isi ştia rolul. Nimic din ce a facut el nu a fost facut din proprie iniţiativă. Înainte ca preşedintele Clinton sa faca o mutare, Milosevic a fost conştient de acest lucru, şi înainte ca Milosevic  sa faca o miscare in sens opus, Clinton a fost conştient de ea. Fiecare detaliu este scris cu  grija ca intr-un scenariu, fiecare om fiind un actor.

 Trupele care vor staţiona în Statele Unite, Canada, Mexic

Haideţi, acum, să examinam trupele care vor fi staţionate în America de Nord în conformitate cu acest plan din 1952.

1. Nord-Est – trupe columbiene şi venezuelene

2. America de SUD si tot drumul inspre California – trupele ruse. Linia începe din Virginia şi se duce direct la Vest la frontiera Californiei.

3. Vestul Mijlociu- belgieni

4. Nord-Vest, inclusiv California – trupe irlandeze

5. Canada – trupe mongole [chineze] şi ruse

6. Mexic – trupe mongole [chineze]. Mi se pare foarte interesant faptul că porţiunea Mexic in care chinezii isi vor exercita controlul include San Diego, California! Guvernul american le-a dat tocmai comuniştilor chinezi controlul asupra unei „abandonate”  Baze Navale US, în Long Beach.

 Acum ştiti, chiar mai concludent că Clinton, Bush, Obama şi Congresul American sunt parti ale acestui plan din 1952, şi ca ei acţionează în întregime sub controlul Illuminati pentru a pune capăt suveranităţii americane şi ca sa unească întreaga lume sub steagul Antihrist-ului care va veni.

Trupele străine, vor avea controlul total al întregului continent Nord-American. Nici o trupa americana apreciabila ca marime nu va fi permisă în această ţară. Dar ce se va întâmpla cu cele 2.475.967  de soldati  din trupele americane staţionate în această ţară? Ele ar trebui să fie desfiinţate sau dislocate peste mări. Ceea ce s-a si intamplat si continua sa se intample, Obama trimitand tot mai multe trupe in Afganistan si deschizand noi fronturi in Pakistan si Yemen, pe motivul luptei impotriva terorii. Alt steag fals. De asemenea el a dat mana libera Interpolului in America si a cerut Canadei 1.000.000 de soldati pentru aceasta primavara, pe motivul ca se teme de o revolta sociala. Trupe chineze au fost vazute pe strazile Canadei, desi nimeni nu stie de ce. Soldati francezi au fost adusi pentru exercitii in America. In mai multe orase din nordul Americii, au aparut peste noapte trupe militare in uniforme necunoscute, a caror apartenenta nu se cunoaste, care au preluat conducerea oraselor, serifii nestiind si neputand face nimic. Cei care ati urmarit imaginile de la  Conferinta pe teme climatice de la Copenhaga, ati putut vedea politisti imbracati in uniforme atipice si avand pe spatele jachetelor un ecuson total necunoscut. Acum incepe totul sa se contureze clar si are un inteles. La fel si acea delegare  a functiilor de presedinte facuta de Obama.   https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/31/obama-si-a-delegat-functiile-de-presedinte/

 După ce crizele simultane planificate s-au produs, oamenii vor fi atât de speriati incat, pierzandu-si minţile, ei vor accepta cu entuziasm apariţia bruscă şi dramatică a unui supraom spiritual, pe care adeptii New-Age il numesc Maitreya Hristos. El va fi Antihristul. În conformitate cu Scriptura, acest om va impresiona complet popoarele lumii, cu abilitatile sale supranaturale si mai ales cu capacitatea sa de a produce „miracole”.

Toţi liderii lumii isi vor afirma sprijinul lor total fata de el şi de „planul sau global de pace”. Când Hristos va explica  „Planul său de pace”, acesta va include planul din 1952 de a împărţi lumea în diferite regiuni asa cum este el enunţat în respectivul plan.

În acel moment, doar trupele americane vor fi staţionate în Balcani, Iugoslavia [care include Bosnia şi Serbia], Grecia, România, şi Bulgaria. Este foarte interesant pentru ca acest scenariu, de eliminare a trupelor NATO nationale din această regiune şi înlocuirea lor în totalitate, cu trupe americane, a si inceput, prin cererea  facuta de NATO tuturor tarilor membre de a-si suplimenta numarul de soldati in Afganistan, si pe urma Pakistan si Yemen. Evident, numărul de trupe americane va trebui să crească în mod dramatic în această regiune, o situaţie care din punct de vedere politic,  parea imposibil de susţinut de catre alegătorii americani in timpul lui Clinton si Bush, in prezent insa parerea acestora ne mai contand pentru presedintele Obama. Un alt pas important a fost facut, tot de Obama, prin stabilirea unei baze permanente la Constanta. Vezi articolul :https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/25/1089/ . Daca insa Turcia ataca Grecia mutarea soldatilor americani in Europa devine imediat posibila, deoarece  nu se poate cere celorlate tari membre NATO, care sunt si membre UE si crestine, sa nu fie partinitoare fata de Grecia, ambele tari beligerante fiind membre NATO. Americanii vor asigura solutionarea razboiului iar celorlate state li se va cere sa nu se amestece, cu atat mai mult cu cat nici una nu va avea trupe suficiente cantonate acasa.

Va reamintesc ca Romania a aderat, la cererea ei, la Fortele politiei militare internationale ale UE. Va rog sa cititi competentele acestei forte. https://mucenicul.wordpress.com/2009/09/19/fortele-politiei-militare-internationale-ale-ue-egf-pot-reprima-nesupunerea-publica/

Pentru a avea o imagine de ansamblu a acestui plan si cum s-a conturat el din 1952 pana in zilele noastre, va mai ofer cateva date:

Cronologie 

• Aprilie 1949 – ministrii de Externe din 12 state (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, Canada si Statele Unite) au semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord, care instituia o alianta de cooperare colectiva.

• Februarie 1952 – Grecia si Turcia au devenit membri NATO.

• Mai 1955 – Republica Federala Germania (RFG) a devenit membru NATO.

• Mai 1955 – a aparut Pactul de la Varsovia, ca reactie la aderarea RFG la NATO.

• Martie 1966 – Franta a anuntat prin vocea presedintelui Charles de Gaulle intentia de a se retrage din structura militara a Aliantei.

• Mai 1982 – numarul membrilor NATO a crescut, ca urmare a aderarii Spaniei.

• Noiembrie 1990 – membrii NATO si cei ai Pactului de la Varsovia au semnat la Paris Tratatul CFE (Fortele Conventionale in Europa). Prin acest tratat, cele doua parti s-au angajat sa nu desfasoare actiuni agresive una impotriva celeilalte.

• Iulie 1991 – Pactul de la Varsovia a fost dizolvat, din acest moment au aparut primele intrebari referitoare la rolul Aliantei in perioada post-Razboi Rece.

• Noiembrie 1991 – Alianta a adoptat primul Concept Strategic public. NATO nu a mai fost considerat un inamic al blocului comunist.

• Decembrie 1991 – Rusia s-a alaturat Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, care a functionat ca forum de consultare intre membrii NATO si statele din Europa Centrala si de Est.

• Iunie 1994 – NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace, care permite cooperarea bilaterala dintre Alianta si statele partenere. In perioada 1994-1996, in Parteneriatul pentru Pace au fost incluse 33 de state, printre care si Federatia Rusa.

• Ianuarie 1994 – membrii Aliantei au semnat Declaratia de la Bruxelles, care a stabilit deschiderea NATO pentru aderarea altor state europene din Parteneriatul pentru Pace.

• Decembrie 1995, NATO a bombardat Bosnia-Hertegovina pentru a proteja „zonele libere” ale ONU (Organizatia Natiunilor Unite) din Bosnia de atacurile armatei sarbo-bosniace a Republicii Srpska.

• Mai 1997 – Rusia si NATO au semnat Actul Fondator NATO-Rusia si au stabilit un cadru de cooperare prin Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia.

• Iulie 1997 – la Summit-ul de la Madrid, Alianta a lansat prima invitatie de aderare pentru state foste comuniste (Ungaria, Cehia si Polonia).

• Martie 1999 – Ungaria, Cehia si Polonia au devenit in mod formal membri ai Aliantei Nord-Atlantice.

• Martie-iunie 1999 – Alianta a bombardat Kosovo pentru a pune capat actiunilor de purificare etnica declansate de sarbi impotriva albanezilor kosovari. In semn de protest, Rusia si-a suspendat temporar participarea la Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia.

• Septembrie 2001 – dupa atacurile teroriste impotriva SUA, George Robertson, secretarul general al NATO, a invocat pentru prima data articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Washingtonul a refuzat insa activarea prevederilor acestui articol.

• Mai 2002 – la Summit-ul de la Roma, Rusia si NATO au creat Consiliul NATO-Rusia.

• Noiembrie 2002 – la Summit-ul de la Praga, Alianta a lansat invitatia de aderare pentru Romania, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia.

• Noiembrie 2002 – a fost adoptat Planul de Actiuni pentru Ucraina, care a deschis perspectiva unei cooperari intensificate si extinse intre Alianta si statul est- european.

• August 2003 – NATO a inceput prima operatiune majora in afara Europei, prin preluarea comenzii ISAF (Forta de Securitate si Asistenta) in Afganistan.

• Martie 2004 – Romania, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia au devenit membri de facto ai Aliantei.

• Octombrie 2004 – Georgia a inceput procesul de cooperare cu NATO in cadrul IPAP (Planul Individual de Actiune cu Partenerii).

• Mai 2005 – NATO si Armenia au semnat acordul pentru IPAP.

• Decembrie 2005 – Alianta a incheiat acordul pentru IPAP cu Azerbaidjanul.

• Aprilie 2005 – Alianta a lansat Dialogul Intensificat cu Ucraina.

• Septembrie 2006 – pentru a raspunde aspiratiilor Georgiei la statutul de membru, NATO a initiat cu acesta un Dialog Intensificat.

• Noiembrie 2006 – la Summit-ul de la Riga, sefii de stat si de guvern ai membrilor NATO au declarat ca Albania, Macedonia si Croatia ar putea primi invitatia de aderare la Summit-ul de la Bucuresti din 2008. Albania si Macedonia au primit MAP in 1999, iar Croatia in 2002.

La 1 aprilie 2009 au aderat la NATO Albania şi Croaţia. Franţa s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 2009. Islanda, singura ţară membră NATO care nu are o forţă militară proprie, s-a alăturat organizaţiei cu condiţia de a nu fi obligată să participe la război. In 3 decembrie 2009 „Muntenegru a primit un răspuns pozitiv la cererea sa de obţinerea a unui Plan de Acţiune în vederea Aderării (MAP, Membership Action Plan), a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.
Aceasta este ultima etapă înainte ca o ţară parteneră să-şi poată depune candidatura oficială pentru aderarea la NATO. http://www.romania-actualitati.ro/muntenegru_a_fost_primit_in_planul_de_actiune_al_nato-7014. Bosnia mai are putin de asteptat iar Serbia, tot la sfarsitul lui decembrie 2009 si-a depus cererea pentru aderarea la UE. DDupa intrarea Muntenegrului si Bosniei in NATO, Serbia are doua optiuni: ori adera si ea ori ramane singura si izolata. Acum redau in intregime un articol care mi s-a parut extrem de important si relevant si care contureaza foarte bine rolul Balcanilor , facand si mai credibil si real acest plan din 1952:

MAREA NEAGRA POARTA DE ACCES A PENTAGONULUI CATRE TREI CONTINENTE SI SPRE ORIENTUL MIJLOCIU

Dat fiind pozitia sa strategica, intre Europa si Asia, regiunea Marii Negre a fost revendicata timp de milenii de mai multe puteri, printre care Imperiul persan si roman, grecii, hititii, bizantinii, hunii, Turcia Otomana si Rusia Tarista, dar si de Franta lui Napoleon si Germania hitlerista.
Într-o analiza, Center for Research on Globalization, cu sediul in Canada, subliniaza, printre altele, importanta geostrategica a României si Bulgariei, pentru pretentiile Washingtonului la Marea Neagra, in conditiile in care, inainte de incetarea Tratatului de la Varsovia, in 1989, si de descompunerea Uniunii Sovietice, doi ani mai târziu, Marea Neagra nu era accesibila Occidentului in general si Pentagonului si Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) in special.
 
Pâna in 1991, doar 4 state aveau iesire la Marea Neagra: Bulgaria, România, Turcia si Uniunea Sovietica. Turcia, in calitate de stat membru-cheie al NATO, era singura poarta de acces a Occidentului in regiune, in timp ce Bulgaria si România, a doua mai mult oficial decât in fapt, erau membre ale blocului estic si ale Tratatului de la Varsovia.
În cei 18 ani care au urmat, situatia in regiune, asemenea multor altora, s-a transformat conturându-se o noua disputa pentru controlul regiunii, in conditiile in care au aparut doua noi state cu iesire la Marea Neagra, Georgia si Ucraina, cu Abhazia adaugata in luna august.
 
În plus, fiecare tara membra a fostului Tratat de la Varsovia din afara fostei Uniuni Sovietice este in prezent membra a NATO si a UE, alaturi de trei foste republici sovietice de la Marea Baltica, Estonia, Lituania si Letonia. SUA au semnat acorduri pentru parteneriate strategice cu Georgia si Ucraina in ultimele doua luni, cele doua state reprezentând punctele-cheie ale incercarii Washingtonului de a obtine controlul asupra Marii Negre si a fostei Uniuni Sovietice.
 
Potrivit Center for Research on Globalization, in momentul de fata principalul accent al campaniei Pentagonului de a cuceri regiunea Marii Negre, si principalul punct major in mutarea interesului sau de la Est la Sud, priveste Bulgaria si România. Ambele tari, aminteste analiza, au aderat oficial la NATO la summitul de la Istanbul, in 2004 si, de atunci, au devenit ultimele – in ambele sensuri ale cuvântului – membre ale UE, se arata in analiza.
 
În decembrie 2004, secretarul de stat al SUA la acea data, Condoleezza Rice, a calatorit la Bucuresti pentru a semna un acord de folosire si de preluare a controlului asupra a patru baze militare: Mihail Kogalniceanu, Babadag, Cincu si Smârdan. La acel moment, explicatia SUA a fost ca Washingtonul se va folosi de respectivele patru baze pentru antrenamente, inclusiv pentru exercitii comune si multilaterale, pentru furnizarea de provizii si ca statie de tranzit pentru razboaiele din Afganistan si Irak.
 
În luna aprilie a lui 2006, SUA au semnat un acord similar cu tara vecina României, Bulgaria, pentru folosirea a trei dintre bazele sale militare importante, baza aeriana de la Bezmer, cea de antrenament de la Novo Selo si cea de la Graf Ignatievo, atât acordul cu Bucurestiul cât si cel cu Sofia fiind facute pentru o perioada de 10 ani. În conformitate cu acestea, Statelor Unite li s-au permis sa stationeze trupe intr-un numar care varia de la 5.000 la 10.000, prin rotatie sau permanent in ambele tari.
 
Dupa cum mentiona in 2006 publicatia americana Star and Stripes, acordurile prevad ca Washingtonul sa se poata folosi de bazele românesti si bulgare pentru pre-pozitionarea echipamentului si pentru trimiterea trupelor americane si echipamentului in zonele de conflict, daca este necesar. În cazul Bulgariei, a fost prima data când trupele straine au stationat pe teritoriul sau, de când fortele Wehrmachtului nazist au fost alungate in 1944, in timp ce in cazul României, prima data când aceasta permite acelasi lucru trupelor straine de la retragerea trupelor sovietice din 1958.
 
Cele sapte baze din cele doua tari sunt astfel primele baze militare americane pe teritoriul fostului Tratat de la Varsovia, subliniaza Center for Research on Globalization, relevând ca baza aeriana de la Bezmer, Bulgaria, este o baza similara ca importanta celei de la Mihail Kogalniceanu, in România. Baza Mihail Kogalniceanu a primit primele trupe americane deplasate in România in 2007 si a gazduit nou formata „Joint Task Force East”, fosta „Eastern Europe Task Force”.
Cu referire la bazele din România, Stars and Stripes nota ca este posibil ca trupele altor tari sa se foloseasca de bazele respective pentru antrenament si ca trupele americane stationate acolo sa se deplaseze, ca parte a turului lor de 6 luni, in tari din apropiere, Georgia si Ucraina, pentru scurte misiuni de antrenament.
 
Tot Star and Stripes mentiona, citând un oficial american, la 27 iulie 2008, construirea, in desfasurare, a unei baze permanente americane in România, care ar urma sa gazduiasca 1.700 de militari, si de un proiect similar in Bulgaria, cu capacitatea de a gazdui pâna la 2.500 de militari, care ar urma sa inceapa in iarna aceluiasi an. Analiza aminteste totodata ca Bulgaria si România, in momentul de fata membre ale NATO cu drepturi depline de aproximativ cinci ani, au deplasat contingente militare in Balcani, Afganistan si Irak si au pierdut militari in aceste doua din urma zone de conflict.
 
Desi niciuna dintre cele doua tari nu a gazduit forte sovietice sau baze ale Tratatului de la Varsovia in timpul Razboiului Rece, ambele sunt in prima linie a unor viitoare razboaie in zona Marii Negre, cum a fost cel din luna august a anului trecut dintre Rusia si Georgia, un conflict care ar fi putut foarte usor sa fie importat in Ucraina, se mai arata in analiza. Asa cum remarca presedintele român Traian Basescu, in luna august a anului trecut, „România este responsabila pentru protejarea frontierelor UE si NATO”, iar flota româna este responsabila in numele UE si al statelor aliate.
 
România si Bulgaria vor fi ambele facute sa isi respecte aceasta promisiune, acesta fiind unul dintre motivele cruciale pentru care cele doua tari au fost absorbite in structurile NATO, sustine analiza. De asemenea, potrivit Center for Research on Globalization, ambelor li se va ordona sa intervina in fosta Iugoslavie – Kosovo si Bosnia – daca Washingtonul si Bruxelles-ul, o vor cere. Totodata, ambele tari sunt implicate in circuitul trupelor pentru razboiul din Afganistan si pentru ocuparea Irakului.
 
Timp de doi ani, s-a mentionat in mod repetat ca bazele bulgare, acum bulgaro-americane, pot fi folosite pentru atacuri impotriva Iranului, cea mai recenta referire la aceasta fiind facuta de catre ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, in luna septembrie a anului trecut. Dupa cum remarca, Vakhtang Maisaia, presedintele Asociatiei pentru Politica Externa din Georgia, „zona Marii Negre este o zona geostrategica vitala pentru Alianta, alaturi de misiunea sa ISAF in Afganistan, de operatiunile logistice in Darfur, de misiunile de antrenament ale NATO din Irak si de operatiunile de mentinere a pacii din Kosovo.
 
În prezent, sublinia acesta, unele din semnele clare ale noului interes al NATO in regiunea Marii Negre, incluzând Caucazul de Sud si sub-regiunile Europei de Sud-Est, dar si Marea Neagra insasi, pot fi remarcate având in vedere geo-economia, aici intrând si rezervele de energie ale Marii Caspice. Odata cu includerea României si Bulgariei in Alianta Nord-Atlantica, Marea Neagra a fost incorporata in zona vizata de articolul 5 al Tratatului de constituire al NATO (cel privind apararea colectiva), zona unde este posibila activarea Combined Joint Task Force, se mai arata in analiza.
Din pacate acest plan din 1952 nu este doar o profetie. El este un fapt real care se implineste cu fiecare zi ce trece. Trebuie sa ai orbul gainii ca sa nu vezi aceasta realitate, pe care, din pacate, noi suntem cei care o traim. Legat de faptul ca Romania va fi ferita de un razboi, dupa cum se contureaza planul, sincer va spun ca ma indoiesc de acest lucru.
Acum avem niste repere mult mai precise si mai palpabile pentru a intelege cat de aproape sau departe suntem de vremurile de pe urma. Din nefericire pentru noi suntem foarte-foarte aproape iar timpul se scurge in defavoarea noastra.

Misiunea spirituala luciferica a Romaniei si profetia lui Sundar Singh

Pentru ca un cititor de pe blog-ul meu m-a intrebat ce parere am despre profetiile lui Sundar Singh m-am hotarat sa fac o analiza asupra acestora. Urmeaza textul care se spune ca apartine lui Sundar Singh:

“Să nu vă surprindă acest mod de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu vă lăsa înşelaţi de această înscenare satanică atât de bine pusă la punct. Eu ştiu că România are o misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi, creştine sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie să vă determine să mă consideraţi un fanatic simpatizant al românilor ce îşi imaginează himerice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat, fără putinţă de tăgadă, aceste profeţii este Prea sfânta Născătoare a lui Iisus, şi reamintesc din nou că, din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer.

În curând aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii contribuind la îndeplinirea realităţii orânduite de Dumnezeu şi se vor supune voinţei divine mult mai bine decât altădată deoarece atunci vor lua sfârşit într-o mare măsură manifestările îndărătniciei omeneşti care au făcut cu putinţă atâtea acţiuni de rea interpretare a voinţei divine. Perpetuarea răului se va stăvili, revelaţiile divine ajungând să acopere pământul şi făcând ca tot ceea ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu să iasă la lumină, pentru a-i ajuta pe oameni să atingă înţelepciunea şi să se desăvârşească.

Acum, când fac cunoscute aceste profeţii, dacă aş fi român de origine, probabil că aş putea fi învinuit de părtinire naţională, iar dacă aş fi european din comunitatea latină, ar fi fără îndoială unele motive să fiu judecat într-un fel omenesc, cu patimă omenească; însă deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos şi ferm stabilit în credinţa creştină pot vorbi cu toată uşurinţa, încredinţându-vă că acum nu fac altceva decât să exprim voia lui Dumnezeu.

În anii care vor veni şi lunile ce vor veni, în ţara trăirii voastre (România), scoarţa pământului va lua foc, clima va suferi unele schimbări, cutremure simţitoare vor distruge multe dintre clădirile existente, uragane şi vânturi puternice, terestre şi maritime, vor nimici îndrăzneala oamenilor bazaţi numai pe aşa-zisa putere a ştiinţei.

Ingeniozitatea omenească pusă în slujba răului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime şi pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli ce vor apărea pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi sau perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe pământ un sfert din omenire va dispărea fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi se vor suprima încă aproape un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu – de la cel aflat la sânul mamei şi până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte pe scoarţa pământului. Însă vă atrag atenţia să nu socotiţi după calendarul intereselor voastre meschine schimbările spirituale la nivelul lumii pământene, căci iată, după cum am văzut eu, aceste transformări vor veni peste voi şi vă vor lua prin surprindere chiar dacă veţi rămâne neclintiţi în încăpăţânarea voastră şi nu veţi ajunge să credeţi în Dumnezeu.

Mulţi oameni ce alcătuiesc popoarele Asiei se vor orienta către religia creştină aproape fulgerător, iar o mulţime de triburi sălbatice se vor creştina şi datorită marii răspândiri a Bibliei, ea generalizându-se apoi la toate popoarele indiferent de limbă, de la Polul Nord şi până la Polul Sud.

Veţi şti că acele vremuri sunt aproape atunci când Anglia îşi va pierde puterea, iar Franţa va fi asimilată de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor dispărea, ca în locul acestora să apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de conducere şi o singură armată, aeropurtată, folosită doar pentru apărare sau pază internă, soldaţii săi având menirea de a păstra ordinea în acele zone.

În acea perioadă, Rusia va deveni una dintre cele mai creştine ţări de pe suprafaţa pământului, Bosforul şi Dardanele se vor scufunda, dispărând complet de pe suprafaţa globului, de asemenea, o mulţime de insule vor dispărea, fiind nimicite de cutremure, scoarţa pământului fiind zdruncinată de o mulţime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtătoare de har divin se vor uni într-una singură, supranumită Biserica creştină dreptcredincioasă, apostolică şi misionară care va pregăti aproape întreaga lume pentru transformările spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete. Tot atunci va apare anticristul, prin anticrist înţelegându-i pe toţi aceia care, mai mult sau mai puţin conştienţi, luptă împotriva spiritualităţii veritabile, urmărind să triumfe forţele obscure ale întunericului şi minciunii, ce menţin fiinţa umană într-o stare de inconştienţă şi sclavie letargică, şi multe lupte de idei se vor da, fără nici un fel de armă, pentru nimicirea adevăratei credinţe în Dumnezeu.

Toate acestea şi multe altele, deşi poate acum necrezute de unii oameni, mai târziu se vor întâmpla din voia lui Dumnezeu. Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi a măcelului ce se va desfăşura pe aproape întreg globul pământesc, România şi locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecută prin sabie va rămâne de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenţă, atât de pregnant urmărită, se va reduce la zero.

România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul ‘’NOU CANAAN’’, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc. Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil “NOU IERUSALIM” pământesc.

Chiar dacă spusele mele vă uimesc, trebuie să vă mărturisesc tuturor că aceasta se va întâmpla întrutotul în acele vremi viitoare, deoarece aceasta reprezintă voinţa atotputernică a lui Dumnezeu şi nu a oamenilor. Toate popoarele de pe întreg pământul vor participa la diferite activităţi comune având drepturi egale în acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSALIM biblic, egalitatea în drepturi a tuturor ţărilor şi popoarelor, fiind pe bună dreptate o condiţie esenţială în faţa Bunului Dumnezeu. România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu în conjunctura internaţională şi prin mila providenţei va ieşi aproape neafectată din situaţia conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualizării extraordinare, ţară neutră, ce îşi va asuma rolul de nucleu ireproşabil al înţelepciunii şi iubirii divine.

În cele din urmă toţi duşmanii României vor îngenunchia la hotarele acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei spirituală ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu. Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc, fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă. În urma bulversantelor schimbări planetare şi a unui război fulgerător cumplit, în cele din urmă nu vor mai rămâne nici învinşi nici învingători. Vor rămâne trei categorii : morţii, cei răniţi şi mutilaţi de pe urma războiului şi supravieţuitorii în întregime neatinşi.

Şi atunci numărul celor ucişi şi afectaţi de pe urma războiului va fi atât de mare încât nimeni nu va vorbi nici de pierderea şi nici de câştigarea războiului, căci urmările acestuia vor fi atât de mari încât vor îngrozi pe toţi locuitorii rămaşi în viaţă. Crime, lepra, holera şi multe alte boli înspăimântătoare, printre care câteva complet noi, necunoscute înainte, vor bântui scoarţa pământului, afectându-i mai ales pe cei răi, fiare sălbatice se vor năpusti asupra oraşelor şi satelor, atacând oamenii. Multe schimbări se vor produce pe pământ şi toate aceste urgii de proporţii cel mai adesea neaşteptate de oameni se vor întâmpla în anumite situaţii fulgerător. Din scrumul, suferinţele şi încercările tuturor acestor schimbări şi dezastre martorii neafectaţi şi supraveţuitorii vor căuta cu multă fervoare calea de apropiere de Bunul Dumnezeu, pe care l-au neglijat mai mult sau mai puţin atâta amar de vreme. Cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea ADEVĂRULUI îl eliberează, făcându-i să se reintegreze în Absolutul divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza că se află îmbrăţişat de Dumnezeu şi că Dumnezeu este viu, etern atotputernic şi atotştiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin. Toate câte vă spun se vor întâmpla şi mulţi dintre voi se vor convinge în acele vremuri de începutul durerilor şi încercărilor şi tot ceea ce v-am prezis va fi constatat de voi mai târziu, chiar dacă lumea se va încăpăţâna în a nu le crede.

Tot atunci va veni vremea apariţiei acelor oameni puri, înzestraţi cu extraordinare haruri divine de care s-a vorbit în urmă cu aproape 2000 de ani. Cei cu adevărat evoluaţi spiritual, care în acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele şi grelele încercări, vor reprezenta o treime demnă de iluminarea lui Dumnezeu, curată, înţeleaptă şi sfântă. În timpurile ce vor veni, România va ajunge şi va rămâne o paradisiacă grădină a binecuvântării divine, a dragostei, a fericirii a purităţii şi înţelepciunii, în care modul de viaţă va fi precumpănitor spiritual, elevat şi pur, susţinut de o trăire sublimă în post şi meditaţie, în duh şi adevăr, asemănătoare cu aceea a primilor creştini.

Fericită ţară şi fericit popor sunt minoritarii aleşi care trăiesc prin poporul român, căci mulţi dintre ei se vor bucura de imensa milă a lui Dumnezeu pentru poporul român.Ca indian, eu intuiesc că Bunul Dumnezeu a vrut să aleagă, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, ameninţat, invadat, terorizat, vândut şi cumpărat, care aproape la fiecare război a fost piaţa de tocmeală dintre cei ce se războiau. Amalgamul înfăţişării deosebite a acestui popor, cuprinde virtuţile cele mai alese ale fiecărui neam care s-au asimilat în sufletul lui plin de dragoste şi omenie; acesta este un popor primitor, înfăţişând o nuanţă elevată, plăcută, pentru ca să fie pildă de contopire universală cu calităţile divine, cu o dreaptă raţiune şi o admirabilă credinţă. Poporul român este de asemenea cel mai indicat popor din lume, graţie compasiunii sale alese şi a iubirii sale altruiste, spre a oferi ospitalitate materială şi spirituală tuturor popoarelor de pe faţa pământului.

Al Vll-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului cu adevărat spiritual, este destinată poporului rus, dar ca putere de influenţare a popoarelor în vremurile din urmă, el nu va avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez – rasa galbenă – în colaborare cu poporul japonez, care de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeieşti.

După terminarea teribilului conflict armat ce vă stă în faţă, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindcă un nou gen de război “al sufletului” va începe. Acesta va fi războiul fără arme fizice, pentru desăvârşirea spirituală, pentru credinţa adevărată în Dumnezeu, care aparent va fi fără arme, dar fiind totuşi mai periculos şi mai dificil de o sută de ori decât cel cu arme. În viitor, puterea papală va dispare treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodală a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu, şi apoi la Bucureşti în Noul Ierusalim, pentru totdeauna.

În acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiţi cei care vor urmări desăvârşirea spirituală, trăind cu o încredere deplină în Dumnezeu, fiindcă vremurile vor fi zbuciumate şi groaznice şi le vor putea suporta cu uşurinţă numai cei mângâiaţi, inspiraţi şi hrăniţi de Duhul Sfânt. Cele ce vă spun eu că vor veni, luaţi aminte că sunt durerea a doua şi raiul al doilea, căci prin durere aţi trecut fără să vă văitaţi. În acele timpuri, scaunul judecăţii de apoi va fi simţit şi văzut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit “Noul Ierusalim”, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spiritual din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentaţi de frunte, deosebit de evoluaţi, şi care vor transmite atât practic cât şi teoretic

Dumnezeiescul şi Eternul Adevăr imensei majorităţi a popoarelor pământului. Această operă arhitecturală va fi capodopera sublimei colaborări a tuturor stilurilor pământene ingenios armonizate într-o măreaţă lucrare cum alta nu a mai fost. Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din “Noul Ierusalim” vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic, cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114.000 de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neîntinaţi, expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ. Iluminaţii veghetori cu trup îngeresc şi plin de puritate, vor fi în număr de 400. Ceilalţi, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualitate deosebită şi trup îngeresc, vor fi 101 la număr.

În acest unic loc de pe întreg pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi, care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pământ dornici să afle tainele dumnezeieşti ale spiritului. Toţi cei care vor pătrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzătoare uşurinţă că sunt copiii divini ai lui Dumnezeu. Fericiţi vor fi atunci toţi care vor străbate pământul României, respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini dornici să descopere Dumnezeirea şi toate locurile sacre din această ţară vor deveni focare transfiguratoare de iluminare şi descoperire a adevărului divin.

Acest Centru Divin Suprem va putea cuprinde cu uşurinţă 2 milioane de suflete. Această lucrare va fi executată în 10 ani, fiindcă, deşi acest Centru Divin va fi terminat în 5 ani, reamenajarea integrală a oraşului din jurul acestuia va mai dura încă 5 ani după aceea. În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă diferitele legume, vor creşte şi vor da rod din belşug pomi sădiţi, pentru ca nimic să nu lipsească traiului locuitorilor săi. Recoltele atunci vor fi îmbelşugate. O mulţime de şosele mecanice şi trotuare mişcătoare vor uşura mult circulaţia, iar anumite mecanisme special orientate vor uşura viaţa locuitorilor şi vizitarea acestor locuri.

O mulţime de noi maşini aeriene vor fi puse în slujba acestui oraş model şi tot ceea ce este mai nou în tehnică, pentru a uşura viaţa, se va afla aici. Acest oraş va avea patru şosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porţi monumentale. În România se va construi un canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat. Toate aceste lucrări se vor realiza datorită planului divin, în viitor, într-un interval de timp. Agricultura, viticultura, pomicultura şi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie, fiindcă această ţară aleasă va aprecia mult mierea şi produsele stupului, folosind pentru jertfa divină numai ceară curată şi untdelemn de cea mai bună calitate.

Tutunul cafeaua şi alte otrăvuri atât de dăunătoare sănătăţii omului vor înceta să mai fie dorite de oameni, iar înrăiţii şi vicioşii vor părăsi ei singuri această ţară. Vrăjitorii, fumătorii, beţivii, desfrânaţii, criminalii precum şi trântorii (leneşii), nu cu forţa ci de bună voie, vor renunţa la aceste îndeletniciri satanice şi aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, dispărând aproape în totalitate în cele din urmă. Orice locuitor al acestei ţări, aleasă de Dumnezeu să fie exemplu, îşi va câştiga pâinea cea de toate zilele muncind în mod onorabil în funcţie de posibilităţi şi menirea sa prin naştere.

Vremurile de exploatare, teroare, înşelăciune şi asuprire vor asfinţi în această ţară. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvântarea şi harurile divine, mulţi dintre aceştia fiind înzestraţi cu înţelepciune şi felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revărsa peste această ţară aleasă, care va avea nobila misiune de redresare spirituală a întregului glob pământesc.

Toate căile de legătură prin aer, apă şi pe pământ fiindu-i din plin favorabile, România va ajunge una din cele mai prospere şi îmbelşugate ţări, trăind în pace cu toţi vecinii săi. Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie care va da naştere la multe neînţelegeri. Într-un viitor mult mai îndepărtat, însă toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreună Federaţia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunseseră să se gândească demult.

Tot ceea ce v-am amintit până aici este necesar să se împlinească, pentru că sunt adevărate şi tot ceea ce vă spun vă va convinge când toate acestea se vor întâmpla. În vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni în ajutorul lucrării pe care România o va avea de îndeplinit în lume. Înainte de acestea însă va fi foamete prin multe locuri, pâinea va lipsi, vor fi mari cutremure de pământ care vor face o mulţime de victime şi în multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub dărămături, care vor aminti cu mare greutate urmele unor oraşe ce vor dispare de pe suprafaţa pământului. Războaiele, panica şi neînţelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia să se prăbuşească, spre bucuria ţărilor mici care o alcătuiesc.

Ateii vor începe să cerceteze scrierile sfinte şi se vor preocupa să înţeleagă ştiinţa spiritului, căutând să descopere tot ceea ce este ascuns în om. Graţie acestor cercetări, o nouă cotitură se va produce în viaţa unor pământeni. În multe locuri de pe pământ va lipsi hrana. Pentru ca toate aceste urgii să treacă mai repede sau să nu fie atât de cumplite, Dumnezeu mă inspiră să vă dau un singur sfat: popoare, oameni, uniţi-vă întru desăvârşire, împăcaţi-vă cât mai bine, iertaţi-vă şi cheltuiţi cât mai mult din energiile rămase pentru a atinge eliberarea în Dumnezeu şi fericirea veşnică. Faceţi totul acum şi aici, în această viaţă şi nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reîncarnare. Făcând tot ceea ce vă stă în putinţă ţinând cu stăruinţă, fiecare dintre voi se poate mântui.

Pentru a grăbi zidirea Noului Ierusalim construiţi-vă pe voi din dragoste şi curăţenia şi din Duh Sfânt, vieţuind în fapte bune pentru ca în acest fel să daţi prilej ca spiritul din voi să se arate în inima voastră din care să dea afară neadevărul, egoismul şi patima distrugerii care atunci când cresc peste măsură, duc la nimicirea omului. În viitor, la această zidire spirituală va fi mult de lucru.

Lăcaşul închinării sublime ce se va oferi drept pildă întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor aleşi şi puri. Oamenii simpli şi drepţi în inima lor, plini de dragoste pentru Dumnezeu vor fi mult mai grabnic spiritualizaţi, dacă ei vor trăi intens sufleteşte, consacrând celor materiale o mai mică atenţie. Totdeauna cei săraci în dorinţe vor fi bogaţi în mulţumiri. Preafericiţi vor fi cei care vor trăi în duhul Dumnezeiesc. Mai ales aceştia vor vedea că simplitatea şi puritatea vieţii nu înseamnă sărăcie interioară, ci este din contra, o nebănuită comoară spirituală.

Cei simpli şi buni deţin o superioritate sufletească nebănuită. Multe sunt enigmele sufletului omenesc şi acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoaşterea de sine. Fiinţa umană nu-şi poate descoperi Creatorul şi nu-i poate înţelege câtuşi de puţin opera, decât dacă se descoperă pe sine în străfundurile tainice ale fiinţei sale. Pentru a ajunge la divina desăvârşire, fiecare om trebuie să urmărească să se cunoască cât mai bine pe sine. Toate acumulările materiale dispar odată cu moartea fizică a omului, în timp ce însuşirile spirituale şi experienţele omului se adună în spirit pentru veşnicie.

Credinţa de nezdruncinat în Supremul Divin este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu Dumnezeu în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină.

Iisus spune:” De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi împlini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca”. În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei. Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătura conştientă cu Dumnezeu. Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi legile ei, devenind atotputernic prin trăirea sa spirituală, care îl va revela chiar şi pe Dumnezeu.

Prin puterea credinţei binefăcătoare apar darurile lui Dumnezeu în om. Prin puterea credinţei omul se simte de ce trebuie să facă binele şi ajunge sorească cu ardoare, acţionând astfel cât mai des, asemenea creatorului său. Graţie credinţei sale neobişnuite, infinitele puteri cereşti îi vin totdeauna în ajutor şi de la acest punct viaţa lăuntrică a omului începe să fie din ce în ce mai fericită. Prin intermediul poporului român ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot pământul trimiţându-i pe cei aleşi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a le ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desăvârşirea dumnezeiască. Pentru Tatăl Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se află o scânteie din Dumnezeu.

Dacă omul va ajunge să creadă cu tărie că toate puterile şi ajutorul îi vin de la Dumnezeu, atunci el supune întreaga sa fiinţă Divinului. Abia atunci viaţa spirituală a omului scoate la iveală izvoare nesecate de dăruire şi dragoste şi o mulţime de însuşiri alese cum ar fi supunerea, umilinţa, evlavia, sârguinţa, bunul simţ, recunoştinţa, respectul, nădejdea. Toate acestea şi multe altele înfloresc prin credinţă. Căci altfel, cum vei iubi ceea ce nu există şi cum te vei supune, dacă nu ai ferma convingere a existenţei acelei Puteri Divine căreia i te supui, sau faţă de care vrei să-ţi arăţi recunoştinţa? Mulţi spun că nu au credinţă, dar într-un asemenea caz, de fapt, ei mărturisesc credinţa lor negativă, distructivă.

În asemenea cazuri existenţa credinţei contrare este dovedită chiar prin negaţie. Gradul de credinţă al fiecăruiui om creşte sau scade prin manifestarea acesteia în diferite împrejurări.

Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevărate şi în timpurile care vor veni, ţara cea aleasă de Bunul Dumnezeu va fi focarul redresării spirituale de pe faţa pământului. Minunile fără de număr ce se vor face în această ţară şi tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în acele locuri, vor face popoarele lumii să cerceteze pline de dăruire misterele dumnezeieşti.

În România, Dumnezeu va face cu putinţă apariţia unor mari miracole pentru acei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la credinţă cât mai repede. În acest popor ales al românilor Dumnezeu a pus o inimă caldă şi iubitoare, firea oamenilor fiind deschisă să descopere cu uşurinţă calea către desăvârşire, aproape toţi fiind capabili să lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le deţin.

În acele timpuri viitoare, poporul român, propovăditor al înţelepciunii divine va fi o gazdă primitoare plină de dragoste ce se va manifesta fără pic de viclenie şi pe întreg teritoriul va fi belşug uimitor, pentru ca toţi pelerinii ce vor veni să poată fi îndestulaţi.

Sediul Crucii Roşii Internaţionale se va stabili la Bucureşti, în Noul Ierusalim, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantropice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine.

Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare crescânde a poporului român cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în finalul acestei lupte se va convinge chiar el că adevărul susţinut de poporul român este una cu Dumnezeu şi apoi nu va mai lupta împotriva divinităţii.

Purtătorii de duh sfânt şi marii iluminaţi din anumite puncte ale globului pământesc vor mărturisi la rândul lor realitatea adevărului propovăduit de poporul român, reconfirmându-l cu toată puterea.

Înainte de a ajunge aici însă, această ţară aleasă va trece prin mari frământări care vor pune lumea la grea încercare. Acest popor ales va trece înainte de a ajunge aici prin trei mari încercări. Sfârşitul acestor încercări va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure care va îngrozi aproape întreaga lume. De asemenea, tot atunci cei foarte bogaţi îşi vor pierde averile.

În acele timpuri viitoare, pe pământul ales al României, Noul Ierusalim se va zidi deci în două feluri: spiritual şi material. În acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pământene se vor uni pentru a realiza o înţelegere globală de ajutor mutual şi vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viaţa administrativă la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare, va apare o forţă armată ce va fi educată şi unificată pentru a fi universală, prezentând un caracter internaţional. Poporul indian va fi fericit să cunoască şi să ajute poporul român în misiunea sa planetară. Graţie relaţiilor de prietenie ce se vor lega cu toate ţările de pe faţa pământului, România va scăpa ca prin minune din conjunctura războaielor. În timpurile ce vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia asupra întregii planete. Unică în acţiune şi care se va abţine să ia parte la punerea în practică a frumoaselor idei şi a înfăptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, însă părerea ei nu va fi luată în consideraţie, deoarece la scurt timp după aceea ea va ajunge să fie stăpână numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i aparţin vor fi în totalitate redate libertăţii în viitor.

Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni de ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merită, în final dreptatea, adevărul şi lumina spirituală triumfând. Deşi trâmbiţele adevărului vor suna pretutindeni, mai ales pe pământul Noului Ierusalim – România, va fi dusă lupta cea mai aprigă. “

Varianta prezentata de mine aici se gaseste pe mai multe site-uri: http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t342165.html, http://www.portalulrevolutiei.ro/forum/index.php?PHPSESSID=17c33c695f3439a22b16b82ec9d7b727&topic=218.0, http://www.bodyalchemist.ro/content/profetiile-lui-sundar-singh-despre-romania.htm 

 http://www.docstoc.com/docs/4447333/Profe%C5%A3ii-despre-Rom%C3%A2nia–Profe%C5%A3iile-lui-Sundar-Singh etc. Mai exista insa si o alta varianta, in care anumite paragrafe din varianta prezentata aici, lipsesc. La momentul potrivit va voi semnala lipsa lor si site-urile unde o puteti gasi.

Primul lucru care m-a frapat a fost faptul ca n-am gasit in nici o limba cunoscuta de mine ( engleza, franceza, italiana, greaca) lucrarea originala sau adresa site-ului unde exista aceasta. Am cercetat toate cartile cu viziunile lui Sundar Singh si n-am gasit aceasta viziune. Lucru ciudat, cel putin pentru mine. Tot cautand, am descoperit ca, in ciuda faptului ca se spune ca Sundar Singh nu a vizitat niciodata Romania ( Alice van Berchem in cartea sa ” Sadhu Sundar Singh- Martor al lui Cristos, in care descrie viata acestuia, spune ca el a vizitat in 1922 o serie de tari din Europa, dar nu si Romania, a carei invitatie a refuzat-o )exista si o alta parere, cum ca el ar fi fost in Romania in 1922, vezi http://newsletter.astrologyweekly.com/week12.php si unele dintre cele enumerate mai sus.  Dar sa analizam textul in sine:

1. Prima mare eroare si imposibilitate temporala si fizica: „ Al Vll-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului cu adevărat spiritual, este destinată poporului rus, dar ca putere de influenţare a popoarelor în vremurile din urmă, el nu va avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez – rasa galbenă – în colaborare cu poporul japonez, care de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeieşti. ” 

Al VII-lea Sinod Ecumenic a avut loc la Niceea in 787. Orice crestin stie asta cu atat mai mult unul care face profetii si stie Evanghelia pe de rost. Acest paragraf lipseste insa in unele variante, asa cum am mai spus, pe care le puteti gasi aici :http://www.curierulconservator.com/htm/secrete_publice.htm, http://www.scribd.com/doc/9950150/Profetiile-Lui-Sundar-Singh ( pag.7).

De ce a disparut acest pasaj intr-unele variante? Pentru ca, intr-un tarziu, cineva si-a dat seama de imensa eroare in legatura cu Sinodul Ecumenic.

2.  „În acele timpuri, scaunul judecăţii de apoi va fi simţit şi văzut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit “Noul Ierusalim”, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spiritual din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentaţi de frunte, deosebit de evoluaţi, şi care vor transmite atât practic cât şi teoretic Dumnezeiescul şi Eternul Adevăr imensei majorităţi a popoarelor pământului. 

Nicaieri in limbajul crestin, si mai ales in cel ortodox, n-am intalnit aceste doua expresii : Fraternitatea Veghetorilor Iluminati si Centru Divin Suprem. Ambele ma duc insa cu gandul la Fraternitatea Masonica a Illuminati si la religia New-Age.  ” Reprezentaţi de frunte, deosebit de evoluaţi, şi care vor transmite atât practic cât şi teoretic” ma infioara. In primul rand suna foarte comunist si in al doilea rand ma face sa-mi imaginez niste ecrane imense puse pe undeva, prin care respectivii ” deosebit de evoluati” ne vor arata  practic si teoretic, ce?  Cum poate sa-ti arate  cineva, altul in afara de Dumnezeu, Adevarul Etern, cand insusi Dumnezeu este Adevarul. Sau credeti ca Dumnezeu are nevoie de ecrane, Centre Divine Supreme si de tipi evoluati ca sa-si arate maretia? Aici este vorba de promovarea Antihristului si nu de Dumnezeu. Antihristul are nevoie de ” reprezentanti evoluati ” gen Oprah & Co. care sa-i faca publicitate pentru a fi acceptat de cat mai multi.

3. ” Această operă arhitecturală va fi capodopera sublimei colaborări a tuturor stilurilor pământene ingenios armonizate într-o măreaţă lucrare cum alta nu a mai fost.

Adica ceva intre biserica, sinagoga, moschee si temple indiene si tibetane?! Chiar ca va fi mareata.

4. Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din “Noul Ierusalim” vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic, cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114.000 de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neîntinaţi, expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ. Iluminaţii veghetori cu trup îngeresc şi plin de puritate, vor fi în număr de 400. Ceilalţi, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualitate deosebită şi trup îngeresc, vor fi 101 la număr.”

Nicaieri in Biblie nu veti gasi acest numar 114.000. Capitolele 7 si 14 din Apocalipsa vorbesc de 144.000 dintre cei rascumparati de pe Pamant, inainte de venirea Antihristului si a lui Mesia. Din nou expresia  „iluminati ” si ” Intelepti „. ” Veghetori ” suna a martorii lui Iehova. Exista un site in limba engleza care ma duce cu gandul la aceste centre inelare, http://www.innerwisdom.com/ si care este un centru de consiliere pentru Sanatatea Mintala, printre altele si se numeste Cercul Intelepciunii( cunostintei, invataturii, etc.) . De asemenea, mai exista unul in limba romana http://www.schooloflight.net/modules/tinycontent3/index.php?id=10 numit Scoala Cercului Luminii( Scoala Misterelor). In plus, cei 144.000 alesi de Dumnezeu vor cobori doar dupa ce urgiile se vor fi terminat. Sundar Singh face un mix intre inainte si dupa venirea lui Iisus.

 „În acest unic loc de pe întreg pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi, care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pământ dornici să afle tainele dumnezeieşti ale spiritului. Toţi cei care vor pătrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzătoare uşurinţă că sunt copiii divini ai lui Dumnezeu. „

Din nou iluminatii si inteleptii se vor materializa. Scopul si deviza religiei New-Age este tocmai aceasta :toti suntem copiii divini ai lui Dumnezeu, deci lipsiti de pacat. Adica suntem basma curata indiferent de ceea ce facem si spunem. Foarte departe de adevar dar bun si convenabil pentru cei care nu vor sa-si cheltuiasca energia si timpul cu descoperirea lui Iisus si a mantuirii.

Noul Ierusalim despre care vorbeste Sundar Singh n-are nici o legatura cu cel din Biblie. ” Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” Apocalipsa 21.2 si urmatoarele, plus cap.22.

In concluzie, aceasta profetie a lui Sundar Singh este un manifest de propaganda masonica, sionista si a New-Age. Totul miroase a Illuminati si dovedeste inca o data ca exista un plan de subjugare a lumii. Asa cum spuneam la punctul 1.  cineva si-a dat seama de marea eroare si de faptul ca s-a spus mai mult decat trebuia, si a eliminat acest paragraf, care mai dezvaluia ca viitoarea dominatie a lumii apartine chinezilor : ” Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez – rasa galbenă – în colaborare cu poporul japonez, care de asemenea, va fi biciul pedepsei dumnezeieşti. „

Ma tem ca menirea spirituala a Romaniei este una luciferica, cu atat mai mult cu cat sionistii au declarat ca au cumparat Romania, iar francmasonii se afla in toate structurile statului si bisericii. Parerea mea personala este ca scrierea nu-i apartine lui Sundar Singh iar cel care a scris-o impartaseste alte crezuri decat cele crestin-ortodoxe sau catolice. Mai mult, am vazut ca aceasta profetie este publicata pe aproape toate site-urile esoterice si pocaite. Oricum Sundar Singh a fost un anglican si un adept al universalismului. Fiind un crestin evanghelic el nu putea sa  o recunoasca pe Maica Domnului si sa spuna ca ea este ocrotitoarea Romaniei. Acest mesaj a fost redactat special pentru Romania, care se stie ca este o tara ortodoxa, pentru a pregati terenul Illuminati si aparitia lui Maitreya. Mentionarea Canalului Dunare-Marea Neagra imi intareste convingerea ca ea este o scriere mult mai recenta, din timpul lui Ceausescu, cand circula sub forma de manuscris. Mai exista o fraza care mi-a atras atentia: ” Cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea ADEVĂRULUI îl eliberează, făcându-i să se reintegreze în Absolutul divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea.” Unii dintre voi sunteti prea tineri ca sa va aminti ca pe vremea lui Ceausescu, prin anii ’80, singura miscare recunoscuta oficial de statul roman a fost Miscarea pentru Integrare in Absolut, din care a facut parte si Elena Ceausescu. Aceasta miscare s-a transformat in 23 ianuarie 1990, in Miscarea pentru Integrarea Spirituala in Absolut ( MISA). Cam repede pentru acele vremuri tulburi, cand nimeni inca nu se dezmeticise bine si cand nu se stia ce legi mai functioneaza sau nu. Ca MISA n-are nimic de-aface cu yoga  si ca se integreaza perfect in doctrina Illuminati, o demonstreaza practicile ei.

Eu nu recunosc aceasta profetie si nu cred nici o iota din cele enuntate in ea, la fel cum nu cred ca-i apartine lui Sundar Singh. Cred are origini mult mai recente si romanesti care n-au insa nici o legatura cu Dumnezeu si cu adevarata credinta. Invatati sa deosebiti proorocirile mincinoase de cele reale, chiar daca cele mincinoase va spun ceea ce v-ar placea sa auziti. Cand cititi sau ascultati, ceva sau pe cineva, deschideti-va sufletul catre Dumnezeu si El va va lumina, ajutandu-va sa deosebiti adevarul de minciuna, pentru ca El este Adevarul.

 

E Vremea Apocalipsei-cel mai recent mesaj al lui Maitreya

Master ( Maitreya) pentru articolul din Share International magazine,  iulie / august 2009 The Time of Revelation Timpul Apocalipsei- prin Benjamin Creme, 14 iunie 2009

” Timp de mai multi ani, oamenii din cele mai multe ţări au urmat, mai mult sau mai puţin cu blândeţe, edictele legislativilor lor, politicienii. Acest lucru s-a intamplat in mare măsură, in fiecare caz în parte, chiar dacă sistemul legislativ a fost democratic sau nu.  Acest fapt insa, acum, începe să se schimbe. Departe de acceptarea in linişte a legilor nepopulare,  popoarele, în multe ţări, acum, demonstreaza şi cer schimbare. Cu excepţia acelor ţări aflate în cadrul strâmt al regulilor militare, oamenii, mai mult şi mai mult, cer ascultare,  intelegerea nevoilor lor şi indreptarea legilor strambe. Cum binefăcătoarele energii ale Varsatorului câştiga în potenţă, această creştere a puterii oamenilor se va multiplica si  va deveni cea mai puternica voce de pe Pamant.  Atât de acuta este aceasta situatie, chiar şi acum, că guvernele de toate tipurile sunt obligate să ţină cont de „reacţia popoarelor la legile care privesc bunăstarea lor profunda. Devine din ce în ce mai dificil pentru guverne să guverneze de-a lungul unor linii factionale stricte. Acţiunile Guvernului sunt  mult mai discrete şi de neînţeles, multe se fac ” în spatele scenei ” si de care oamenii  nici nu aud, dar, în general, guvernele, cel puţin în aşa-numita lume „democratica”, sunt atente să nu dezlantuie furia sau  nemulţumirea  oamenilor. 

Domeniu major

 Timp de peste şaizeci de ani, guvernele din întreaga lume au ascuns  oamenilor realitatea despre „UFO sau farfuriile zburatoare”. Mai mult, au căutat prin toate mijloacele sa denigreze ocupanţii acestor ambarcaţiuni vizitatoare ca „străini”, distructivi şi dăunători pentru oamenii de pe Pământ. Pentru a-si ţine sub control populaţiile  şi pentru a evita „panica”, ei au refuzat, însă, experienţa a sute de mii de inteligenti, cu mintea-deschisa, cetăţeni. Ei au creat astfel un mare mit: ” farfuriile zburatoare” nu există, dar ele sunt periculoase si hraparete pentru oamenii de pe Pamant „!  De asemenea, ei le-au predicat oamenilor sa- şi bata joc de faptul ca cercurile din culturi sunt o moştenire din Spatiu, încă o dată guvernele avand inatacabila dovada  a existenţei, creativităţii şi tehnologiei superioare a acestor curajosi şi inofensivi vizitatori de pe planetele surori din sistemul nostru. Profunda noastră  necunoaştere  a subtilitătilor in materie de avioane a permis guvernelor majore ale lumii, sa menţina această înşelăciune atâta timp.

Apocalipsa

  In sfarsit, ora revelaţiei a sosit.  Nu pentru mult timp, agenţiile guvernamentale  vor mai ascunde adevărul oamenilor de pe Pământ: fratia lor cu planetele mai indepartate din Sistemul nostru solar. Deja,  „steaua-far”, Mesagerul apariţiei lui Maitreya, le arata oamenilor din întreaga lume, ca ani de zile au fost înşelaţi de către guvernele lor. Puteti fi sigur ca Maitreya va dezvălui adevărul despre relaţia noastra cu alte planete si  colaborarea care exista in mod constant, de mult timp intre noi. 

 Este într-adevăr timpul revelaţiei.” ( www.shareinterntional.org)

  Acesta este cel mai recent mesaj al lui Maitreya catre lume, transmis prin intermediul lui Benjamin Creme. El coincide cu perioada aparitiei a numeroase OZN-uri, pe cerul mai multor state din lume si cu aparitia celor mai multe si mai frumoase cercuri din culturi, intr-o perioada scurta de timp. Iata cateva dintre ele:

4570016c4b7b2 072009-0708-England-SteveAlexander-349x491DSC0114-Barbury-14 06DSC0016BishopsCanning24 07

  

 

02 06

www.cropcircleconnector

Ce mai pot eu sa va spun este ca in perioada 17-22 iulie steaua a fost vizibila si in Grecia, in zona unde stau eu, intre orele 3-5 am. Era cam de 4-5 ori mai mare decat Luceafarul si la distanta mare de acesta. Nu ma pricep la astronomie asa ca nu spun decat ce am vazut.

Benjamin Creme, Maitreya si Maestrii Intelepciunii

 

 Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.  (Matei,13.14) 

 ” Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei „. ( Matei,13.15)

  Asa cum am promis in articolul precedent, astazi va fac cunostinta cu Benjamin Creme si Maestrul sau.

Benjamin Creme, un artist britanic si lung timp student al filozofiei esoterice, a devenit principala sursa de informatii cu privire la Maitreya, Invatatorul Lumii. benjamin_cremeNascut in Glasgow,Scotia, la 5 decembrie 1922, a inceput studierea artei de la o varsta frageda, desavarsindu-se in pictura realizata in stil modernist. A fost prieten si a colaborat cu multe dintre cele mai importante figuri ale timpului, din arta, muzica si literatura britanica. Picturile sale au fost expuse intr-o serie de galerii prestigioase. Pe parcursul tineretii, Creme a studiat de asemenea diferitele aspecte ale filozofiei esoterice, in special, invataturile lansate la sfarsitul anilor 1800, prin Helena Petrovna Blavatsky si Societatea Teosofica si, mai recent, prin Alice A. Bailey. Desi aceste invataturi l-au condus la credinta in existenta Maestrilor Intelepciunii-un grup de indivizi perfecti care sunt custozii Planului Divin pentru acesta planeta-totusi nu i-a venit a crede, cand, in 1959, a fost contactat de catre unul dintre Maestri. I s-a spus printre altele, ca Maitreya Invatatorulu Lumii, Maestrul tuturor Maestrilor, ar reveni in cca. 20 de ani si ca el ( Creme ) ar avea un rol de jucat in acest eveniment, daca alege sa accepte.

In 1972 Creme a inceput o perioada antrenament sustinut, sub directa indrumare a Maestrului sau, in vederea pregatirii viitoarei sale misiuni: de a anunta unei lumi sceptice sosirea Invatatorului Lumii,asteptat de catre persoanele oricarei religii sub diferite denumiri-Hristos, Mesia, Imam Mahdi, Krishna, Maitreya Buddha. Contactul constant cu Maestrul Intelepciunii i-a daruit lui Creme accesul la actualizarea continua a informatiilor privind aparitia lui Maitreya, la care se adauga convingerea sa totala in necesitatea prezentarii acestei povesti.

Din 1975 si pana in prezent el a facut lecturari ale mesajelor lui Maitreya in toata lumea, la invitatia acesteia. A avut mai mult de 300 de interviuri la radio si televiziune doar in America. Cartea sa ” Reintoarcerea lui Christos si Maestrii Intelepciunii ” aparuta in 1980, a fost tradusa in 7 limbi si publicata in lume de catre cei care au raspuns mesajului sau. Este co-editor al Share International, revista lunara care trateaza problematica politica, economica, sociala si spirituala la nivel global. Revista este citita in mai mult de 70 de tari.

Benjamin Creme nu primeste nici un fel de plata pentru tot ceea ce face si nu face nici o sustinere pentru propria stare spirituala. Aceste lucruri, impreuna cu autenticitatea, inteligenta si umorul sau, au dat credibilitate unei , de altfel, incredibile povesti si prompt zeci de cunoscute personalitati din lumea audio-vizualului au fost de acord cu gazda/producatorul Canadian Broadcasting, Max Allen, care a spus: ” Povestea lui Maitreya este importanta si Creme este un purtator de cuvant admirabil”. (descrierea a fost tradusa de pe site-ul oficial al Share International).

In continuare, redau traducerea unui fragment din cartea sa:

Din aceste grupuri existente (rasadurile New Age ), în toate domeniile de activitate – politice, religioase, sociale,
ştiinţifice, educaţionale şi culturale – va fi format un nucleu care va fi instruit direct de către
Maestrul însuşi. Treptat, acestea vor fi chemate în ajutor şi consiliere de către  agenţiile guvernamentale, şi puterea lor de a influenţa deciziile guvernamentale va creşte. Se  pot pune astfel  DIRECT bazele NOII ORDINI MONDIALE.
Pozitiile administrative şi  guvernamentale vor fi oferite unor anumitit membri din interiorul grupului, care pot apoi, direct, pune în aplicare  modificările necesare. În acest fel, o treptată transformare a societăţii se va face …
Ierarhia are  făcute deja planurile  şi este gata de a le  pune în aplicare. Acestea implică reconstrucţie  lumii financiare şi economice. Un grup de înalti  iniţiati, ei înşişi economişti, industriaşi,  şi de experţi  financiari cu mare experienţă şi de succes,  lucrează cu Ierarhia şi au elaborat o serie de negative( planuri originale, matrite), planuri alternative inter-legate, care vor rezolva problemele de redistribuire, care sunt la baza prezentei crize mondiale. Acestea pot şi vor fi implementate rapid, atunci când nevoia va fi văzuta şi au acceptata,  acceptare care va fi impusa  Naţiunilor Unite ( a nu se confunda cu O.N.U.) din lume de către puternica ,de acum informata, opinie publică. Strigatul pentru ajutor si dreptate al natiunilor sarace si moarte  de  foame  va fi prea puternic si prea dramatic pentru a putea fi  ignorat. Scena va fi atunci pregatita pentru [ANTI] Hristos, să-si facă cunoscută prezenţa sa şi  sa conduca  Omenirea in EXPERIENTA  (Era) VARSATORULUI.” ( parantezele imi apartin)
Dacă ceea ce spune el este adevărat, atunci infiltrare in Guverne a agenţilor Luciferici este deja o realitate de azi. Aceste agenţii, sunt dirijate de către Ierarhia  Maestrilor Superiori şi lucrează împreună pentru a aduce  Noua Ordine Mondială chiar sub nasul nostru. La fel spunea si  Marilyn Ferguson într-o altă cartea, în legătură cu aceasta conspiraţie. Cred ca mesajul este clară si nu necesita alta naratiune. 
Conform lui  Creme Benjamin, Maestrii Superiori trăiesc  într-o dimensiune care pluteste peste Desertul Gobi (Shamballa),si sunt condusi de Sanat Kumara, pe care Teozoful  Dane Rudyar  il denumeste „Regele Satana”. Lumea a fost continuu infiltrata de Teosofisti, cu ceea ce ei cred a fi constiinta-alternativa „usoara”, pentru a ne pregăti pentru unitatea necesare pentru a -l primi pe Sanat Kumara ca liderul nostru mondial şi adevărata identitate spirituală. Următoarea metamorfozare asteptata, care va  duce la reducerea decalajului dintre misticismul vestic si cel estic, se  presupune fi Maitreya, care este unul dintre cei mai mari Kumaras, care ne va conduce spre larga primire a lui Sanat Kumara.
Creme spune ca aspectul  lui Dumnezeu,  la care noi aspirăm este Logosul ( Cuvantul)  pe planeta noastră,
care este intrupat pentru noi ca Sanat Kumara, pe Shamballa. El este „Tatal Nostru ….
în următorii ani mulţi, mulţi oameni vor vedea pe Dumnezeu ca Sanat Kumara şi vor lua  
iniţierea a treia …. Când luaţi cea de-a treia iniţiere il veti vedea pe Dumnezeu, ca Sanat
Kumara, Domnul din lume, care este o adevarata persoana fizica in lumea eterica a  Shamballei. „(Reapariţia  lui Cristos şi Maestrii Intelepciunii, p. 135)
 maitreya11Crema vorbeşte despre Maitreya  ca fiind prima si a doua initiere, care ” pregăteşte calea „, pentru acest” Domn al Lumii „-” Sanat Kumara „, cea de-a treia iniţiere. David
Spangler un alt Blavatsky / Bailey discipol nu spune nimic despre identitatea acestui initiator. El il numeste ” Iniţiere Luciferica.”
Pe site-ul Share International,  Creme a fost intrebat daca accepta  faptulca Lucifer este un Inger Cazut al Diavolului iar el a raspuns:
Nu, eu nu. Cred că aceasta este o neînţelegere a lui  Lucifer  datorata invataturilor crestine. Numele de „Lucifer” înseamnă, literalmente, „lumină”. Cuvântul provine de la rădăcină latină: lux, lucis – lumina;
şi FER, ferre – pentru a aduce. Aceasta înseamnă că, prin urmare, lumina-aduc şi este  celalalt numele al planetei Venus, steaua diminetii.
Departe de a fi rău este pur lumină. În invataturile esoterice, Lucifer este numele celei mai mari entităţi ingeresti care personifica Regatul uman in plan sufletesc”.
În conformitate cu Creme, Maitreya coborât în luna iulie 1977 de la vechiul sau loc retras din Himalaia şi si-a stabilit reşedinţa in comunitatea indio-pakistaneza din Londra. El a trait şi  a muncit acolo, se pare ca un om obişnuit, adevaratul sau statu fiind cunoscut doar de catre foarte puţini. El si-a facut apariţia completă  in public, treptat, pentru a nu încălca  libera alegere a oamenilor.
Ca un om modern preocupat cu probleme de astăzi, Maitreya a lucrat pe mai multe niveluri
din 1977  ca să pregătească  umanitatea cu prezenţa lui exterioara.
Din spatele scenei, suvoiul extraordinarei sale energii a fost stimulul pentru schimbările dramatice pe mai multe fronturi, inclusiv  caderea comunismului in Uniunea Sovietica, colapsul apartheid-ului din Africa de Sud, apropierea dintre Est si Vest, puterea crescanda a vocii popoarelor, la nivel mondial şi un accent pe conservarea mediului.
In exterior, el s-a întâlnit cu grupuri de jurnalişti şi influenţi lideri din toate domeniile,informându-i despre soluţiile sale la problemele presante de astazi şi cu privire la rolul pe care ei  l-ar putea juca în următorii ani. Din anul 1988  cand  Maitreya a apărut miraculos în întreaga lume, în principal pentru grupurilor religioase ortodoxe, El prezintă în cei mai simpli termeni, marile legi spirituale care guvernează viaţa noastră.
Şi, în continuă creştere, prin semne şi manifestări spirituale, în prezent pe scară largă  raportate în
mass-media, el a atins inimile a milioane de oameni, pregătindu-i pentru iminenta lui reaparitie: ZIUA DECLARATIEI”
No comment. Cine are Ochi si Urechi sa le foloseasca.

„Momentul a sosit” sau despre iminenta reintoarcere a lui Maitreya

” Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.”( Matei.24.24)

 

” Momentul a sosit” asa suna titlul articolului publicat la 01 martie 2009 pe site-ul http://www.share-international.org/magazine/old_issues/2009/2009-03.htm.  Am incercat sa va traduc ce e mai important din acest mesaj transmis direct de catre ” Invatator ” prin intermediul lui Benjamin Creme. Iata deci mesajul:

” Maitreya a ales acest moment   pentru a-si indeplini promisiunea de a reveni in mediul lumesc si de a-i ajuta (pe oameni) in calatoria lor. El se va ivi acum; Vestitorul sau, steaua ivirii sale ( nota mea-aceeasi stea care a vestit si nasterea lui Iisus), a fost vazuta in toata lumea de catre multi si este semnul aparitiei sale, vizibile, pentru lume. Folosind mijlocele televiziunii de azi, El va sustine o serie de interviuri, incepand cu  America, apoi inclusiv Japonia si alte multe tari.

Ca un om obisnuit, nedeclarat ca si Maitreya, El va vorbi pentru cei care n-au glas, n-au purtatori de cuvant. El va chema lumea sa imparta bunurile Pamantului si sa se imbratiseze unii pe altii ca frati si surori care sunt. El va arata ca daca vrem pace exista o singura cale de a o cuceri: aplicarea justitiei(dreptatii), in toate privintele, in lume; si aceasta dreptate poate fi castigata doar prin participarea tuturor. Asteptam raspunsul tuturor barbatilor si femeilor cu bunavointa in aceasta lume a noastra.”

De ce am ales acest articol? Pentru a va arata ca lucrurile incep sa se precipite din ce in ce mai tare. Noua Ordine Mondiala si  Noua Religie Mondiala merg acum in paralel. Cat de curand vom asista la punerea in scena a Revenirii antemergatorului lui Anticrist. Trebuie sa mai specific ca B. Creme afirma ca Maitreya nu este Iisus si  ca nici Obama nu este Maitreya” Ma indoiesc ca Dl. Obama sa fii auzit vreodata de Maitreya.” 

 Dar cine este Maitreya? Acelasi B. Creme ne spune ca” el este cel asteptat de generatii ,de catre toate religiile lumii. Crestinii il cunosc drept Christ, si asteapta iminenta lui reintoarcere. Evreii il asteapta drept Mesia; Hindusii il asteapta drept Krishna; Budistii drept Maitreya Buddha ; si Musulmanii il asteapta drept Imam Mahdi sau Mesia. Desi numele sunt diferite, multi cred ca se refera la acelasi individ: Invatatorul Lumii, al carui nume personal este Maitreya( pronuntare my-tray-ah). Preferand sa fie cunoscut simplu, drept Invatatorul, Maitreya nu vine drept lider religios sau pentru a fonda o noua religie, ci ca invatator si ghid pentru oamenii apartinand oricarei religii si pentru cei fara nici o religie. In aceste vremuri de mare criza politica, economica si sociala, el va inspira lumea sa se vada ea insasi ca o unica familie bazata pe comuniune( de bunuri-n.a), justitie economica si sociala, si cooperare globala. El va lansa o chemare la actiune pentru salvarea milioanelor de oameni care mor de foame in fiecare an, intr-o lume bogata. Printre recomandarile lui Maitreya va exista schimbarea prioritatilor sociale astfel incat hrana adecvata, locuintele, imbracamintea,educatia si ajutorul medical sa devina drepturi universale. Sub inspiratia lui Maitreya, umanitatea insasi va face schimbarile necesare si va crea o lume mai sanatoasa si mai justa pentru toti.”

Intr-un alt articol primim informatii suplimentare despre Maitreya si Iisus. Astfel, se spune: ” Isus din Nazaret si Christ-ul nu sunt una si aceeasi persoana. Aceasta este una dintre cele mai dificile revendicari pentru multi crestini, raportata la acceptarea lui Maitreya, drept Invatatorul Lumii, si de aceea necesita unele explicatii suplimentare.

In fapt, titulatura Christ nu se refera la un individ, ba chiar dimpotriva. Este un nume in Ierarhia Maestrilor Intelepciunii, acel grup al fiintelor umane avansate care ghideaza evolutia umanitatii din spatele scenelor. oricine sta in fruntea acestei Ierarhii, automat devine Invatatorul Lumii, cunoscut in Est drept Bodhisattva, pe durata ”  serviciului” sau.

Maitreya, care intruchipeaza energia pe care noi o numim Principiul lui Christ, detine acest post de mai bine de 2 milenii. In Palestina s-a manifestat el insusi ca si Christ la inaugurarea Erei Pestilor, originea inceputurilor. Metoda pe care a folosit-o se numeste calea spirituala de dincolo de umbra, care consta in instiintarea constienta si ghidarea actiunilor si invataturilor discipolului Isus. A fost, deci, invatatura lui Christ, Maitreya, ceea ce au vazut si experimentat cei din jurul lui Isus. Evenimentele din viata lui Isus si cuvintele sale au fost gresit interpretate, datorita acestei mici neintelegeri de conexiune intre munca sa si cea a lui Maitreya, Hristos-ul. Acesta a dus la aparitia vechiului punct de vedere teologic- si anume daca Isus a fost Dumnezeu sau om, sau poate amandoua. Raspunsul este ca Isus a fost un om care, ca urmare a procesului de evolutie, a devenit un Fiu al lui Dumnezeu-la fel ca toata lumea in cele din urma. Altii au plecat inaintea lui pe aceasta cale si multi au luat-o de atunci .

Discipolul Isus de acum 2000 de ani a devenit acum unul dintre cei mai inaltati maestri in Ierarhie: Master Isus. De-a lungul timpurilor actuale a locuit in principal in Palestina. Din 1984, insa, s-a mutat la Roma.  Intentia este ca el sa incerce sa ridice bisericile crestine din starea lor de cristalizare si de rivalitate si, daca este invitat sa faca acest lucru, sa ridice o biserica noua, Unita. In acest fel el spera sa rezolve multele contradictii si neintelegeri care au aparut de-a lungul secolelor, despre rolul sau istoric si despre invataturile pe care le-a difuzat ca si vehicul( mijlocitor) al lui Maitreya.

Odata cu aparitia lui Maitreya, maestrul Isus va juca un rol major pentru a doua oara. Aceasta colaborare deschisa, vizibila pentru toti, va incheia obositoarele indoieli cu privire la relatia dintre Maitreya Hristos-ul si discipolul sau, maestrul Isus.

Astfel, aparent paradoxal, a pretinde ca Isus si Hristos nu sunt aceeasi persoana, in intelesul adevarat al cuvantului, este mult mai rezonabil decat s-ar parea. Acei Crestini carora le este greu sa accepte faptul ca invatatorul „lor” nu este cel mai mare lider al umanitatii, pot, totusi, sa se consoleze cu un al doilea paradox: Isus si Maitreya Hristosul au fost (si sunt) unul, in sensul ca fiecare la nivelul sau, lucreaza in perfecta armonie pentru continuarea Planului divin.”

      Satana isi face zilnic tema la religie in timp ce crestinii se plang de ora de religie ramasa in programa scolara. Trist dar adevarat.

  Va las pe fiecare in parte sa cititi si sa va exprimati parerile despre aceste articole, care sunt recente. Intr-un articol viitor va voi pune la dispozitie si alte date atat despre Benjamin Creme cat si despre Maitreya.