Intr-o inchisoare israeliana a fost gasita o biserica crestina

Inchisoarea israeliana Megiddo, care acum este păzită de către poliţişti călare şi câini dresaţi poate deveni loc de pelerinaj si turism.  

In 2005, în spatele zidurilor inchisorii, în cursul unor săpături efectuate au fost descoperite ruinele unei antice biserici creştine, cea mai veche dintre bisericile creştine celebre.

 

Ceea ce indica faptul ca este vorba despre o biserica a fost salvarea unei podele magnifice din mozaic cu inscripţii, inclusiv cele în care este pomenit  Hristos.

 

Clădirea dateaza din secolele III-IV şi, probabil, enoriasi ai bisericii au fost soldaţii romani cantonati în aceste locuri.

 

De asemenea, descoperirea a creat destula agitaţie în cercurile religioase şi ştiinţifice şi din acest motiv a fost subiectul a numeroase prezentări şi a comunicari.

 

În cele din urmă, autorităţile locale din Megiddo în colaborare cu Biroul de Antichităţi, studiaza planul de a muta închisoarea pentru a deschide săpăturile arheologice publicului şi a deveni un  Centru pentru turism. www.romfea.gr

Se pare ca le trebuie foarte mult timp( 4 ani si inca mai studiaza) pentru a reda publicului un site crestin. Daca ar fi fost ceva evreiesc intr-o singura noapte ar fi daramat cladirea chiar daca ar fi fost vorba despre un lacas crestin sau musulman sfant si nu despre o puscarie. Nu cred ca crestinii vor mai apuca sa o vada, din pacate.

 

De ce a furat Israelul „Poarta Mariei” inainte de Craciun?

Aşa-numita ” Autoritate Israeliana a Antichitatilor” (IAA) a furat una din portile creştine sfinte   (Poarta Mariei ) de la Biserica Mormantului din Ierusalim, care este cel mai sacru loc creştin din lume. Sfânta Biserica a Mormântului care a fost jefuita de către „IAA” este administrata de către toate comunităţile creştine din Palestina impreuna: catolica, ortodoxa, armeană, coptă, ortodoxa siriana şi bisericile etiopiene.

Biserica este înregistrată sub autoritatea Ministerului Awqaf, al Afacerilor islamice şi creştinie din Iordania, care oficial este singura autoritate responsabilă cu grija pentru toate site-urile sfinte creştine şi musulmane din Ierusalim, începând din 1952 şi până acum.

Jaful  israelian şi profanarea Bisericii Mormantului au fost efectuate pe 4 decembrie 2009, înainte de pregătirile pentru festivităţile de Crăciun din acest an. IAA a deschis Poarta Mariei şi a îndepărtat pietrele sfinte arheologice şi barele de fier din peretii din jurul poartii, care au fost sigilate din momentul mandatului britanic al Palestinei, inainte de 1948. IAA a susţinut că ea curăţa locul şi facea renovari.

Nici comunităţile creştine si nici Ministerul iordanian al Sfintelor site-uri din Ierusalim nu i-au cerut „IAA”  sa faca ceva în Biserica Sfântului Mormânt şi ceea ce Autoritatea Israeliana a  Antichitatilor  făcut în acest loc a fost un atac deliberat şi profanarea sanctitatii locului sfânt. „IAA” nu a efectuat curăţarea sau reînnoirea locului sfânt creştin deoarece nu este responsabilitatea ei de a face acest lucru. IAA a furat poarta sfântă şi a îndepărtat pietre sfinte şi apoi a sigilat locul după furt, în scopul de a ascunde crima.

„Măsurile Israelului sunt ilegale şi încalcă legile internaţionale, pentru că Israelul este forţă de ocupaţie în Cisiordania şi Ierusalimul de Est”, a spus oficialul.

Dl Craig Dunning, un cercetător străin interesat de arhelogie, a fotografiat furtul IAA în timp ce aceasta transfera pietrele mari într-o maşină. IAA a susţinut că ea ” curăţa Poarta Mariei şi „consolida terenul”, care se prespune ca era ” sortit să se surpe”. Au făcut unele modificări la o poartă şi au îndepărtat pietre antice, transferându-le împreună cu alte obiecte la o locaţie necunoscută.

Yaakov Rosen

Potrivit lui Osama Al-Ayasa, un ziarist palestinian care a relatat în arabă  despre jaful IAA, reacţiile la ceea ce s-a întâmplat în acest loc sfânt au venit foarte târziu, cea mai notabila fiind poziţia guvernului iordanian, care l-a chemat pe ambasadorul Israelului la Amman, Yaakov Rosen şi i-a înmânat o notă de protest oficiala in care au descris jaful ca „acţiuni unilaterale”, în Biserica Sfânta a Învierii  (Mormânt). Ministrul de externe iordanian, Nasser Judeh s-a prezentat la ambasadorul Israelului la Amman, Yaakov Rosen, cu o scrisoare de protest faţă de lucrările de construcţie realizate pe un perete al Bisericii Sfântului Mormânt din  Vechiul Ierusalim.

„Măsurile Israelului sunt ilegale şi încalcă legile internaţionale, pentru că Israelul este forţă de ocupaţie în Cisiordania şi Ierusalimul de Est”, a spus oficialul.

Potrivit AFP, guvernul iordanian a cerut ca Israelul sa-si oprească imediat lucrările  „unilaterale”, efectuate de către IAA pe zidurile exterioare ale Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim şi că aceasta se restabilească situaţia aşa cum a fost în acel loc sfânt .

Un alt oficial iordanian a spus că autorităţile israeliene „au eliminat bare de fier în jurul unei poarti din pereţii in care au fost sigilate înca din timpul mandatului britanic al Palestinei, care s-a încheiat în 1948, şi au deschis poarta.  Oficialul, care a refuzat să fie numit, a spus că israelienii „, au susţinut că efectuau renovari desi nimeni nu le-a cerut să faca nimic”. „Acest lucru este fără precedent şi periculos”, a declarat oficialul, observând că orice are de-a face cu Sfântul Mormânt este „foarte sensibil.”

Osama Al-Ayasa

Osama Al-Ayasa a scris că, comunităţile creştine, care se presupune că sunt implicate în gestionarea  bisericii, nu si-au declarat o poziţie clară faţă de crima IAA în locul cel sfânt.

  Aceste grupuri de obicei  lupta fiecare impotriva celorlalte, asa că în mod normal, orice problema, inclusiv chiar şi a formalităţilor, dă naştere la conflicte care, in majoritatea cazurilor s-au încheiat în ciocniri cu pumnii şi bastoanele, şi în care oamenii sunt răniţi, la fel cum s-a întâmplat pe 10 noiembrie 2008, in timpul unei procesiuni.

 

crestinii

Delegaţia catolica responsabila cu paza Locului Sfânt, sub a cărei putere se afla Poarta Mariei, a trimis un protest la IAA. Dar semnul de protest a fost timid, slab şi nu a fost anunţat în mass-media. Patriarhia Ortodoxa Romană ( italiana), de asemenea, a protestat pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost fără consultarea lor, şi din cauza sensibilităţii amplasamentului şi a gravitatii schimbarii status quo-ului.  Protestul ortodocsilor romani a fost, de asemenea, timid si nedifuzat de mass-media.

Nici un cuvant despre condamnarea profanarii acestui cel mai sfânt loc de către Israel nu a fost găsit în nici o mass-media internaţionala, nici de la bisericile catolice din Europa şi de peste tot si nici de la orice alta congregaţie creştina. Cineva ar trebui să se întrebe despre  acuzaţiile continue de discriminare a creştinilor în ţinuturile musulmane, în timp ce aceşti oameni probabil nu îndrăznesc să spună un cuvânt, chiar dacă IAA ar distruge biserica în sine. Noi trebuie să presupunem că Papa, într-un astfel de caz, ar trebui sa încerce să-i liniştească pe evrei, probabil chiar umilindu-se şi sărutându-le mâinile în public. În orice caz, este clar că nici un om politic nu va spune un singur cuvânt împotriva criminalităţii Israelului, chiar dacă acesta este împotriva propriilor lui interese .

Papa Benedict al XVI-lea

Cel mai dureros lucru a fost ceea ce a spus Papa Benedict XVI, cand a vorbit lunea trecuta, 21 decembrie 2009, după  furtul de la Biserica Sfântului Mormânt şi  cu trei zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, în care Papa isi declara binecuvântarea sa pentru Israel, mai degrabă decât să-si declare loialitatea faţă de Dumnezeu şi să condamne  profanarea acestei Biserici creştine. Exact ca si ipocrizia lui Israel şi loialitatea faţă de aceşti criminali a fost mai importanta decât loialitatea faţă de Dumnezeu.

Cea mai mare crimă în acest episod a fost poziţia ruşinoasă a Autorităţii Naţionale Palestiniene, care nu a prezentat nici o reacţie la furtul şi  profanarea  Bisericii Învierii, acest  „guvern ” care şi-a ruinat propriul popor, cu insistenţa sa în a poza într -o guvernare si putere iluzorie,  în timp ce linge firimiturile de sub masa evreilor, ajutorul financiar din partea SUA şi Uniunii Europene. Prin acceptarea de catre ei a acestui ajutor, toţi palestinienii şi-au pierdut demnitatea şi drepturile lor naţionale.

Joseph Younan alias Patriarhul Mar Ignatiu Joseph III

În acelaşi mod, Patriarhul Mar Ignaţiu Joseph III, Patriarhul grec al comunităţii siriene catolice din Antiohia, aflat în vizită în Palestina, a încercat să reducă problema jafului Autoritatii Israeline pentru Antichitati în răspunsul său, la o întrebare ridicata de Osama Al-Ayasa, despre pozitia Vaticanului pe această temă. Patriarhul a spus că, în esenţă, problema este „una minora” şi că Autoritatii Israeliene pentru Antichităţi i-a fost data permisiunea de a efectua reparaţii de către un funcţionar catolic.  Acest oficial a crezut că, daca poarta de fier a fost sub autoritatea mandatului britanic înainte, acum intră sub autoritatea guvernului actual, Israel.

http://www.kawther.info/wpr/2009/12/26/why-did-israel-steal-marys-gate-before-christmas&prev=

Ca intotdeauna cand este vorba de crestini toata lumea tace. Cand mai este vorba si de israelieni, atunci crestinii isi mai cer si scuze. Ce conteaza ca s-a furat ditamai poarta de la un loc sfant crestin? Asta e o nimica toata. Grav a fost cand s-a furat doar semnul de pe poarta Muzeului Holocaustului din Polonia. Asta da tragedie! A fost asa de grava si incalificabila fapta incat s-a instituit starea de urgenta in Polonia. Si toata lumea s-a simtit obligata sa planga pe umarul sionistilor.  Dimpotriva, cand evreii fura de la crestini, noi ne cerem scuze ca nu ne-au anuntat ca sa le putem duce marfa acasa. Si insusi Papa ii binecuvanteaza si le declara loialitate. Ce crestini? Ce Dumnezeu? Dumnezeu pe acest pamant, in ziua de azi, sunt Papa si sionistii. Si cu un astfel de reprezentant al lui Dumnezeu Patriarhia Romana duce tratative de unificare. Rusine Papei, desi la el ma asteptam la un astfel de gest. Dar si mai mare rusinea este pentru toate patriarhiile si bisericile ortodoxe care n-au suflat un cuvant despre asta, desi au stiut. Nu ma mir ca ortodoxia se duce de rapa si ca tot mai multi oameni se duc la alte culte sau devin atei. Nu ma mir ca asa-zisele culte crestine evanghelice, adica toti sectantii, n-au suflat o vorba despre asta, pentru ca rolul lor nu este de a-i arata omului adevarata credinta ci de a-l duce pe carari pierdute. Dar ma mir de biserica ortodoxa greaca, rusa si de Patriarhia Constantinopolului, care n-au suflat o vorba. Sau mai bine nu ma mai mir ca poate raman asa.

Si, ca un facut, Sâmbătă, 11 decembrie 2009, spray necunoscut autori necunoscuti au pictat cu spray sloganuri ofensive pe peretele exterior al Catedralei Sfânta Treime  a Bisericii Ortodoxe Ruse din Ierusalim. 

În special, autorii au scris cu litere mari de culoare roşie, în ebraică,  slogane cum ar fi „Moarte” şi „Moarte pentru creştini”. 

Şeful Catedralei Sfintei Treimi, imediat a informat poliţia din Ierusalim, ca sa se efectuează o investigaţie pentru a identifica autorii. 

În cele din urmă, constatarea a fost că, în trecut au existat incidente similare în Ierusalim între calugarii rusi şi cler, si, în general, intre creştinii ortodocşi. www.romfea.gr

 Cu alte cuvinte ” nici usturoi n-am mancat, nici gura nu ne miroase”. Dar sa nu ne miram de evrei. Talmudul ii invata urmatoarele:

Sanhedrin 57a:  Când un evreu ucide un ne-evreu ( „Cuthean”), nu va fi nici o pedeapsa cu moartea.  Ce un evreu fura de la un Gentile poate să  păstreze.

 Baba Kamma 37b:  Gentilii sunt în afara protecţiei legii şi Dumnezeu a „pus banii lor la dispozitie în Israel.” 

Baba Kamma 113a: Evreii pot folosi minciuni ( „subterfugii”) pentru a eluda un Gentile.

 Ceea ce este mai trist este faptul ca prigoana crestinilor se face cu ajutorul ” crestinilor ”  asa cum si Iisus a spus:

Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. Marcu, 13.12

SUA se va DEZMEMBRA in 2010

MOSCOVA – Acum un deceniu, academicianul rus Igor Panarin a estimat ca SUA se va dezmembra în 2010. In cea mai mare partea acestei perioade, el recunoaşte, ca doar câtiva au luat  argumentul lui – ca un colaps economic şi moral va declanşa un război civil şi eventuala destrămare a  SUA – foarte în serios. Acum, el a găsit un public dornic: mass-media rusa de stat.

Igor Panarin

 În ultimele săptămâni, el a fost intervievate de mai mult de două ori pe zi despre previziunile lui. „Este un record”, spune Prof. Panarin. „Dar cred că atenţia va creste chiar mai mult.”

Prof. Panarin, 50 de ani, nu este o figură oarecare. Fost analist KGB, el este decan al Academiei Ruse a Ministerului de Externe pentru  viitorii diplomaţi. El este invitat la receptiile de la Kremlin,  la prelegerile studenţilor, publică cărţi şi apare în mass-media în calitate de expert în relaţiile SUA-Rusia.

Dar previziunile sale sumbre pentru SUA, au devenit muzică pentru urechile de la Kremlin, care în ultimii ani au dat vina pe Washington pentru tot, de la instabilitatea din Orientul Mijlociu la criza financiară globală. Opiniile lui Panarin, de asemenea, se potrivesc bine cu naratiunea Kremlinului ca Rusia se întoarce la locul său de drept pe scena mondială, după slăbiciunea din anii 1990, când mulţi se temeau că ţara ar merge din punct de vedere economic şi politic în stare de faliment şi ca se rupe în teritorii separate.

Un om politicos şi vesel, cu priza la public, Panarin insistă  ca lui nu-i displac americanii.  Dar el avertizează că perspectivele pentru ei sunt dezastruoase.

„Există o şansă de 55-45%, chiar acum, că dezintegrare se va produce”, spune el. ” Cineva s-ar putea bucura în acest caz”, adaugă el,  cu o fata inexpresivă. „Dar, dacă vorbim la modul rezonabil, nu e cel mai bun scenariu – pentru Rusia.” Deşi Rusia ar deveni mai puternică pe scena mondială, spune el, economia sa ar suferi, pentru că în prezent, depinde foarte mult de dolar şi de comerţul cu SUA.

Panarin postulează, pe scurt, că imigrarea în masă, declinul economic şi degradarea morală va declanşa un război civil toamna viitoare şi prăbuşirea dolarului. In jurul sfârşitului lunii iunie 2010, sau la începutul lui iulie, spune el, Statele Unite se vor împărţi în şase bucăţi – Alaska revenind sub controlul rusesc.

Pe langa  difuzarea în creştere  din mass-media de stat, care este strict controlata de Kremlin, ideile lui Panarin lui sunt acum discutate pe larg în rândul experţilor locali. El si-a prezentat teoria, intr-o discuţie recentă la o masă rotundă a Ministerului de Externe. Cea mai prestigioasa scoala de relaţii internaţionale a ţării l-a găzduit ca vorbitor cheie. În timpul unei aparitii pe canalul televiziunii de stat Rossiya, staţia a ilustrat comentariile sale cu înregistrări TV ale cozilor la o farfurie de supă şi o mulţime de oameni fără adăpost din SUA. Profesorul a fost de asemenea prezent pe canalul Kremlinului, de propaganda in limba engleză, Russia Today.

Viziunea apocaliptica a lui Panarin „reflectă un grad foarte pronunţat de anti-americanism în Rusia de azi”, spune Vladimir Pozner, un jurnalist Tv proeminent din Rusia. „Este mult mai puternic decât a fost în timpul Uniunii Sovietice.”

Dl Pozner şi  alti comentatori ruşi şi experţi în politica SUA resping predictiile lui Panarin. ” Ideile nebunesti nu sunt de obicei discutate de către persoanele serioase”, spune Serghei Rogov, director al Institutului de Studii pentru SUA şi Canada, infiintat de actualul guvern , care crede că teoriile lui Panarin nu au nici o bază.

CV-ul domnului Panarin include mai mulţi ani în KGB-ul sovietic, o experienţă împărtăşită şi de alţi oficiali rusi de top. Biroul lui, in centrul orasului Moscova, arată mândria naţională, cu fanioane pe perete care poartă emblema FSB, agenţia succesoare a KGB-ului. De asemenea, este plin de statuete cu vulturi; vulturul cu doua capete a fost un simbol al Rusiei ţariste.

Profesorul spune ca si-a inceput cariera la KGB în 1976. În Rusia post- sovietică, el si-a luat doctoratul în ştiinţe politice, a studiat economia Statelor Unite şi a lucrat pentru FAPSI,  pe atunci echivalentul rus al US National Security Agency. El spune că a făcut previziuni de strategie pentru Presidentele de atunci- Boris Yeltsin, adăugând că detaliile sunt „clasificate”.

În septembrie 1998, el a participat la o conferinţă în Linz, Austria, dedicată războiului  informaţiilor, utilizarea datelor pentru a obţine un avantaj fata de un rival. A fost acolo, in fata a 400 de colegi delegaţi, cand el a prezentat  pentru prima data teoria sa despre prăbuşirea SUA în 2010.

„Când am apasat butonul de pe computerul meu şi harta Statelor Unite s-a dezintegrat, sute de oameni au strigat  surprinsi”, îşi aminteşte el. El spune ca cea mai mare parte a publicului a fost sceptica. „Ei nu m-au crezut.”

La sfârşitul prezentării, el spune ca mulţi delegaţi  i-au cerut să-si puna autograful pe copiile hărtii care arată o SUA dezmembrata.

Si-a bazat previziunile pe date clasificate, livrate de către analiştii FAPSI, spune el. El prezice că tendinţele economice, financiare şi demografice vor provoca o criză politică şi socială, în SUA atunci când lucrurile vor merge rãu. Mai spune ca, statele mai bogate vor renunţa la fondurile de la guvernul federal şi efectiv se vor separa de Uniune. Neliniştea sociala va creste şi inclusiv un război civil va urma. Statele Unite vor fi împărţite apoi de-a lungul liniilor etnice iar puterile străine se vor instala acolo.

California va forma nucleul a ceea ce el numeşte „Republica Californiana” şi va fi parte a Chinei sau sub influenţa chineză. Texas-ul va fi inima „Republicii Texas”, un grup de state vor fi parte a Mexic-ului sau sub influenţa mexicana.  Washington, DC şi New York vor face parte dintr-o ” America Atlantica”, care ar putea adera la Uniunea Europeană.  Canada va intra intr-un grup al statelor din Nord, pe care prof. Panarin il numeşte „Republica Centrală Nord-Americana. Hawaii, sugerează el, va fi un protectorat al Japoniei sau Chinei şi Alaska va fi inclusă în Rusia.

” Ar fi rezonabil ca Rusia să pretinda Alaska; a fost parte a Imperiului Rus pentru o lungă perioadă de timp.” O fotografie inramata, luată prin satelit, a Strâmtorii Bering, care separă Alaska de Rusia ca un fir, atârnă pe peretele din biroul său. „Nu se afla acolo pentru nici un motiv”, spune el cu un zîmbet viclean.

Interesul faţă de prognoza sa a reînviat în această toamnă, când a publicat un articol în Izvestia, unul dintre cele mai mari cotidiene naţionale din Rusia. În acesta, el a reiterat teoria sa, numind datoria externa a SUA ” o schemă piramidală” si a prezis ca, China şi Rusia vor uzurpa rolul Washington-ului de autoritate de reglementare financiară globală.

Speranţa americanilor, Preşedintele ales Barack Obama ” poate face minuni „, scria el.”Dar când primăvara va veni, va fi clar că nu există miracole.”

Articolul a determinat o întrebare despre reacţia Casei Albe  la prognoza Prof. Panarin, la o conferinţă de presă in decembrie. „Va trebui să ma abtin de la comentariu”, a declarat purtatorul de cuvant Dana Perino, pe fondul unui râs general.

Pentru Prof. Panarin, răspunsul doamnei Perino a fost semnificativ. „Modul în care răspunsul a fost formulat, a fost un indiciu că opiniile mele sunt în curs de a fi ascultate cu foarte mare atentie,” spune el.

Profesorul spune ca este convins de faptul că oamenii iau teoria lui mult mai in serios. Oameni ca el au prognozat cataclisme similare înainte, spune el şi au avut dreaptate. El il citează pe politologul francez Emmanuel Todd. Dl Todd este renumit pentru că a prognozat corect dispariţia Uniunii Sovietice – cu 15 ani înainte. „Când a prognozat colapsul Uniunii Sovietice în 1976, oamenii au râs de el”, spune Prof. Panarin.

Harta conform previziunilor lui Panarin

 Faceti click dreapta  pe harta pentru a vedea imaginea marita si clara

http://online.wsj.com/article/SB123051100709638419.html

Premonitie sau plan cunoscut? Nu are nici o importanta. Cert este ca previziunile lui Panarin se imbina  ” armonios ” cu previziunile unora despre primavara lui 2010, in ceea ce priveste SUA si cu mai vechiul plan, de pe vremea lui Clinton, al Uniunii Nord-Americane, care cuprinde Mexicul, Canada si cateva state din Nordul Americii. Asa cum se prezinta situatia la ora actuala in SUA, eu personal nu pot decat sa inclin sa-l cred pe Panarin. California este pe butuci si am citit ca si New-York-ul va fi declarat in curand in aceeasi postura. Texas-ul de mult timp nu este de acord cu politica lui Obama si ameninta cu retragerea din uniune. In final, toate statele sudiste vor reveni la starea de dinaintea  Razboiului de Secesiune. Aceasta este dorinta grupului Bilderberg si pentru asta a fost pus Bill Clinton presedinte, numai ca nu s-a putut atunci. Obama, copil cuminte si ascultator si-a facut bine temele si a reusit sa faca tot ce n-au putut face predecesorii sai: sa distruga SUA in mai putin de un an. Pentru el a fost mai simplu. El nu este american, el nu este crestin si nu a fost o figura cunoscuta, inainte sa ajunga presedinte. El este un musulman educat de sionisti in spiritul ideologiei comuniste, o persoana cu o biografie incerta si controversata, cu o ascensiune fulminanta desi, in lipsa prompterului, nu poate duce o fraza inteligibila pana la capat. Speranta americanilor s-a dovedit a fi calaul lor dar realizatorul visurilor Illuminati. Ca Illuminati il vor tine pana la capat sau se vor debarasa de el pe parcurs nu mai are nici o relevanta. In primavara, SUA va trebui sa-si dea obstescul sfarsit. YES, SHE CAN.

 Pentru o mai buna intelegere a acestui articol vedeti si https://mucenicul.wordpress.com/2009/11/25/domnia-lui-obama-se-va-inchia-in-ianuarie-sau-februarie-ca-parte-a-gambitului-disperatei-fed/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/09/07/de-ce-a-fost-ales-obama/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/03/26/cercul-interior-al-presedintelui-obama-umplut-cu-elite-globaliste/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/04/11/bilderberg-se-intalnesc-in-grecia/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/31/obama-si-a-delegat-functiile-de-presedinte/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/29/george-soros-china-ar-trebui-sa-conduca-noua-ordine-mondiala/

https://mucenicul.wordpress.com/2009/11/04/cum-vede-china-guvernarea-noii-ordini-mondiale/

Albert Pike si Trei Razboaie Mondiale

Albert Pike a primit o viziune, pe care a descris-o într-o scrisoare pe care i-a scris-o lui Mazzini, in data de 15 august 1871. Această scrisoare prezenta planurile-schita pentru trei războaie mondiale, care au fost considerate necesare pentru a aduce O SINGURA ORDINE MONDIALA şi ne putem minuna de exactitatea prezicerii evenimentelor care au avut deja loc.

Scrisoarea lui Pike catre Mazzini

Este o eroare  a crede că, pentru o perioadă scurtă de timp, scrisoarea lui Pike catre Mazzini fost expusa in British Museum Library din Londra, si ca fost copiata de William Guy Carr, fost ofiţer de informaţii în Marina Regala Canadiana. British Library a confirmat în scris faptul că un astfel de document nu a fost niciodată în posesia lor. Mai mult, în cartea lui,  Satana, Prinţul Acestei Lumi, Carr include următoarea notă de subsol:

„Deţinătorul Manuscriselor a informat recent autorul că această scrisoare nu este catalogata la British Museum Library. Pare ciudat ca un om cu cunoştinţe ca si Cardinalul Rodriguez, să fi spus că ERA acolo în 1925”.

Se pare că, Carr a aflat despre această scrisoare de la Cardinalul Caro Y. Rodriguez  de Santiago, Chile, care a scris  Dezvaluitul Mister al Masoneriei .

Până în prezent, nu există dovezi concludente care să demonstreze că această scrisoare a fost scrisa vreodată. Cu toate acestea, scrisoarea este larg cotata şi subiect al multor discuţii.

Urmatoarele sunt, aparent, extrase din scrisoarea care arată modul în care trei razboaie mondiale au fost planificate de multe generaţii.

„Primul război mondial trebuie să fie adus în scopul de a permite Illuminati să răstoarne puterea ţarilor în Rusia şi de a face din această ţară o cetate a comunismului ateu. Divergenţele cauzate de  „Agenturi” (agenţi) Illuminati între Imperiile britanic şi germanic vor fi folosite pentru a aţâţa acest război. La sfârşitul războiului, comunismul va fi construit şi utilizat în scopul de a distruge alte guverne şi în scopul de a slăbi religiile. „2

Cei care au studiat istoria vor recunoaşte faptul că alianţele politice din Anglia, pe de o parte şi Germania, pe de altă parte, falsificate între 1871 şi 1898 de Otto von Bismarck, co-conspirator al lui Albert Pike, au fost contribuit la inceperea Primului Război Mondial.

Al Doilea Război Mondial trebuie să fie instigat profitând de diferenţele dintre politici. Acest război trebuie să fie purtat de fasciştii şi sioniştii politici în aşa fel încât nazismul este distrus şi sionismul politic să fie suficient de puternic pentru a institui un stat suveran Israel în Palestina . În timpul celui de-al Doilea Război,  Comunismul Internaţional trebuie să devină suficient de puternic pentru a echilibra creştinismul, care va fi apoi ingradit şi ţinut sub control, până in momentul în care vom avea nevoie de el pentru cataclismul social final. „3

După acest al Doilea Război Mondial, comunismul a fost făcută suficient de puternic pentru a începe preluarea guvernelor slabe. În 1945, la Conferinţa de la Potsdam dintre Truman, Churchill şi Stalin, o mare parte a Europei a fost pur şi simplu predata Rusiei şi,de cealaltă parte a lumii, urmarea războiului cu Japonia a contribuit la maturarea mareea comunismului în China.

(Cititorii care susţin că termenii nazismului şi sionismului nu erau cunoscuti în 1871, ar trebui să-si aminteasca că Illuminati au inventat ambele aceste mişcări. În plus, comunismul ca ideologie şi ca expresie inventata, provine din Franţa, din timpul revoluţiei. În 1785, Restif a inventat fraza  cu patru ani înainte ca revoluţia sa fi izbucnit. Restif şi Babeuf, la rândul lor, au fost influenţati de Rousseau – aşa cum a fost si conspiratorul cel mai cunoscut dintre ei toti, Adam Weishaupt.)

” Al Treilea Razboi Mondial trebuie să fie instigat profitând de divergenţele cauzate de “ Agentura” Illuminati, între sioniştii politici şi liderii Lumii Islamice. Războiul trebuie să fie condus în aşa fel încât islamul (Lumea arabă musulmana) şi sionismul politic (statul Israel) sa se distrugă reciproc. [1] Între timp, celelalte naţiuni, o dată in plus divizate pe această temă vor fi constrânse să lupte până la completa epuizare fizica, spirituala,  morala şi economica … Vom dezlănţui Nihilistii şi ateii şi  vom provoca un formidabil cataclism social care, prin toate grozăviile sale va arăta în mod clar naţiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei şi a turbulenţelor cele mai sangeroase. Apoi, peste tot, cetăţenii, obligaţi să se apere împotriva minorităţii revoluţionarilor, ii vor extermina pe acei distrugători ai civilizaţiei, şi mulţimea, deziluzionata de creştinism, al cărei spirit deistic, din acel moment, va fi fără busolă sau direcţie, doritoare de un ideal, dar fără ştie încotro să-si indrepte adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adus în cele din urmă la vedere publicului.  Această manifestare va rezulta din mişcare generală reacţionară, dupa care va urma distrugerea atât a creştinismului cât şi a ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelaşi timp. „4

De la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, evenimentele din lume, şi în special din Orientul Mijlociu, arată o nelinişte tot mai mare şi instabilitate între  Sionismul modern şi Lumea Araba. Acest lucru este complet în conformitate cu apelul ca al Treilea Război Mondial sa fie purtat între cele două şi aliaţii ambelor părţi. Acest al Treilea Razboi Mondial nu a venit înca dar evenimentele recente ne arată că nu este departe.

Note de subsol

1. Lady Queensborough: Occult Theocracy, pp.. 208-209.

2, 3, 4. Cmdr. William Guy Carr: Quoted in Satan: Prince of This World. 

Pentru mai multe detalii despre al Treilea Razboi Mondial cititi si https://mucenicul.wordpress.com/2009/12/04/pregatirea-pentru-al-treilea-razboi-mondial-a-inceput-pe-15-august-1871/

Am scris acest articol pentru a va arata ca ceea ce am scris in cel precedent legat de aceasta tema, nu este o simpla speculatie. Celelalte doua Razboaie Mondiale s-au desfasurat exact asa cum spune Pike in aceasta asa-zisa viziune pe care a primit-o. Sigur, chiar daca a avut-o, ea n-a fost inspirata de Dumnezeu, ci de Lucifer care conduce aceasta lume, de cand oamenii L-au izgonit pe Dumnezeu din tarile, casele si sufletele lor, si al carui inchinator fervent a fost.

Chiar daca nu credeti in conspiratii, ganditi-va ce posibilitate exista, ca spusele cuiva, sa se indeplineasca exact in doua cazuri si sa nu se indeplineasca si in al treilea, mai ales cand acel cineva este Albert Pike.

Dar cine este Albert Pike? Iata aici o scurta biografie a sa:

S-a născut pe 29 decembrie 1809, în Boston şi a fost cel mai mare dintre cei şase copii ai lui Beniamin şi Sarah Andrews Pike. A studiat la Harvard, iar mai târziu a servit ca general de brigadă în Armata Confederatiei. După Războiul Civil, Pike a fost găsit vinovat de trădare şi închis, doar pentru a fi graţiat de colegul sau Francmason, preşedintele Andrew Johnson, pe 22 aprilie 1866, care s-a si întâlnit cu el a doua zi la Casa Albă. La 20 iunie 1867, oficialii  Ritului Scoţian i-au conferit lui Johnson, al 4-lea grad 32 din Francmasonerie, şi el mai târziu s-a dus la Boston să dedice un templu masonic.

 Pike a fost declarat a fi un geniu, capabil să citească şi să scrie în 16 limbi diferite, cu toate că nu se poate găsi nicaieri o înregistrare care anume au fost acestea. În plus, el este acuzat de plagiat pe scară largă, astfel încât acest lucru este privit cu rezerve. In diferitele etape ale vieţii sale a fost un poet, filozof, colonist, soldat, umanitarist şi filantrop. Un mason de grad 33, el a fost unul dintre părinţii fondatori şi şef al Ritului Scotian Antic Acceptat al Masoneriei, fiind comandantul Ducatului Francmasoneriei Nord Americane din 1859, şi a păstrat această poziţie până la moartea sa, în 1891. In 1869, he was a top leader in the Knights of the Ku Klux Klan. În 1869, el a fost un lider de top în Cavalerii Ku Klux Klan-ului.

 Pike a fost declarat a fi un satanist, care se complăcea în ocultism, şi se pare că el poseda o bratara pe care o folosea,  pentru a-l convoca pe Lucifer, cu care a avut o comunicare constantă. El a fost Marele Maestru al unui grup luciferic cunoscut sub numele de Ordinul Palladium (sau Consiliul Suveran al Inţelepciunii), care a fost fondat la Paris, în 1737. Palladism-ul a fost adus în Grecia, din Egipt, de Pitagora în secolul al cincilea şi acest cult al lui Satan a fost introdus in cercul interior al lojilor masonice. În 1801, Isaac Long, un evreu, a adus o statuie a lui Baphomet (Satana) la Charleston, Carolina de Sud, unde a contribuit la stabilirea Ritului Scotian Antic si Acceptat. Long aparent a ales Charleston-ul pentru că era situat, din punct de vedere geografic, pe paralela 33, latitudine (întâmplător, la fel este  si Bagdad-ul), iar acest consiliu este considerat a fi Maica Consiliului Suprem al tuturor Lojilor masonice ale lumii.

Pike a fost succesorul lui Long si el a schimbat numele Ordinului in Ritul Palladian Nou şi Reformat(sau Palladium Reformat). Ordinul conţine două grade:

  • Adelph (sau fratele), şi
  • Companion of Ulysses (or Companion of Penelope) sau Tovarasul lui Ulysses (sau Tovarasul Penelopei).

Mâna dreapta a lui Pike a fost Phileas Walder, din Elveţia, care era un fost ministru luteran, un lider masonic, ocultist şi spiritist. Pike, de asemenea, a colaborat îndeaproape cu Giusseppe Mazzini din Italia (1805-1872) care a fost un Mason grad 33, a devenit şeful Illuminati în 1834 şi care a fondat în 1860, Mafia. Împreună cu Mazzini,  cu lordul Henry Palmerston al Angliei (1784-1865, 33 grad Mason), precum şi cu Otto von Bismarck din Germania (1815-1898, 33 grad Mason), Albert Pike planuise folosirea Ritului Palladian drept umbrelă pentru un grup satanic care sa lege toate grupurile masonice împreună.

Albert Pike a murit la 2 aprilie 1891 şi a fost înmormântat în cimitirul Oak Hill, deşi cadavrul lui Pike, în prezent se află în sediul Consiliului de grad 33-al Ritului Scotian al Francmasoneriei în Washington, DC (a se vedea Înşelăciunea mortala, de Jim Shaw – fost  Mason grad 33 şi   Fost Maestru al tuturor organismelor Ritului Scotian.)

Cand vor vorbi si preotii nostri asa?

Ma intreb cati dintre preotii ortodocsi romani ( si nu numai)  vorbesc despre acest lucru la o slujba de duminica, cand majoritatea enoriasilor lor se afla in biserica? Cand oare, preotii nostri vor ataca teme de actualitate si mai ales pe cele care privesc viitorul credinciosilor? Cand oare va inceta grija lor pentru fonduri si va incepe adevarata lor grija fata de enoriasul cotizant? Sa nu credeti ca ei nu stiu ce se intampla. Stiu foarte bine dar din pacate scopul lor nu este acelasi cu scopul lui Dumnezeu. In mod cert, daca preotii ar aborda acest subiect in biserici, oamenii ar deveni mult mai interesati si mai constienti de ceea ce se intampla in jurul lor. Dintotdeauna oamenii au fost mult mai receptivi la cuvintele preotilor decat la cele ale mirenilor. Drept dovada, daca P.F. Daniel a spus ca putem lua pasapoartele cu microcip, majoritatea l-au crezut pe el si nu pe cei care, cu argumente solide, au dovedit ca acest lucru le ingradeste libertatea.

M-a surprins chiar si pe mine acest video-clip al evreilor mesianici, care insa spune adevarul( despre proiectul Blue Beam si Illuminati) si dovedeste ( a nu stiu cata oara) ca nu suntem nebuni cei care credem ca exista o conspiratie( de fapt sunt o multime) indreptata impotriva oamenilor, dar in special impotriva credintei noastre. Insasi Biblia avertizeaza despre aceste conspiratii: ” Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” Epistola catre Efeseni a Sf. Ap. Pavel, 6.11-12  ”  Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă înşele cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi.” Marcu 13.5-6

Epidemie ucigasa de gripa caprina aparuta in Olanda

Dupa virusurile gripei aviare şi gripei porcine, olandezii au detectat încă unul – virusul gripal al caprei,  cunoscut, de asemenea, sub numele de febra Q. Un număr de 2300 de persoane au contractat febră Q în Olanda, iar şase dintre ele au murit deja. Guvernul olandez, preocupat de amploarea epidemiei, solicită ca 20.000 caprine şi ovine, infectate cu virusul nou, să fie sacrificate. Potrivit Ministerului agriculturii, virusul a lovit deja 55 din 350  de ferme olandeze. În încercarea de a înlătura temerile legate, lucrătorii medicali subliniază că boala este transmisa doar prin contactul direct animal-persoană. Simptomele gripei  caprine sunt în mare măsură similare cu cele ale altor tipuri de gripă, şi anume durere acută în gât, nazala, dureri la nivelul membrelor, astenie, dureri de cap şi temperaturi ridicate. Cu excepţia cazului în care boala este tratată, pacientul dezvoltă pneumonie şi este probabil să moară.   
Conform articolului din presa bulgara: ”  Guvernul olandez este îngrijorat de impactul epidemiei şi planifica sa omoare sute de mii de caprine şi ovine, care pot fi infectate cu virusul. Două dintre oraşele cele mai afectate sunt Eindhoven şi Tilburg.
Simptomele noii variante de gripă – cunoscuta sub numele de „Febra Q” – seamănă cu cele ale gripei şi includ dureri de cap, frisoane şi transpiraţia, dureri musculare, greată şi diaree şi un puls lent .

Varianta acută a bolii durează până la două săptămâni, dar există, de asemenea, o variantă cronică, care poate dura doi ani, avand ca  principal simptom al sau, oboseala.

Până în prezent nu au existat cazuri înregistrate de transmitere a infecţiei de la persoană la persoană.

Potrivit experţilor din Ţările de Jos, Febra Q este cauzată de bacteria (Coxiella burnetii) care apare atunci când caprele sau oile gravide au avorturi spontane.

Expertul medical bulgar, dr. Angel Kunchev, şeful Departamentului Anti-epidemiologic din cadrul Ministerului Sănătăţii, a anunţat vineri că nu există cazuri cunoscute de gripă a caprei, în Bulgaria sau în ţările vecine.

„Avem un acord cu medicii veterinari, pentru monitorizarea incidenţei şi pentru a face cercetari, deci, dacă apare ceva în Bulgaria, vom fi inştiinţati şi vom începe teste pentru a ne orienta. Nu există nici un pericol imediat,”  a asigurat dr. Kunchev.

http://www.novinite.com/view_news.php?id=110979

 Ministerul Agriculturii a anunţat sacrificare „preventiva”  a 34 000 de capre şi oi, gravide, şi 1 200 capre Billy „vor fi ucise, de asemenea, deoarece acestea pot transmite infecţia prin sperma lor”. 

Febra Q, găsită în 55 de ferme din Ţările de Jos până în prezent, a ucis şase persoane în 2009 şi autorităţile olandeze spun că 10 lucrători la ferme au murit în total, de cand febra care a apărut în 2007, în partea de sud a ţării.

Sacrificare a implicat 15 000-20 000 capre insarcinate nevaccinate, dar acest lucru a fost acum extins  si la animale vaccinate, în încercarea de a limita răspândirea bacteriilor in timpul in care animalele dau naştere sau în timpul avorturilor forţate.

The authorities warn that the slaughter will now be carried out in all farms where the infection is found. Autorităţile avertizează că sacrificare va fi acum realizata în toate exploataţiile în care infectia este găsita. 

Toata activitate de reproducere la fermele de ovine şi caprine este interzisă până în iulie 2010 iar  reproducerea între animalele din fermele infectate a fost interzisă pe viaţă. 

O campanie de vaccinare obligatorie a animalelor a fost lansata la începutul anului 2009 în Ţările de Jos, dar din cauza lipsei vaccinurilor, aceasta nu a fost în măsură să acopere întreaga ţară.

http://www.iol.co.za/index.php

Ma intreb ce urmeaza dupa aviara, porcina, caprina (sau ovina )? Daca gripa porcina n-a  putut vinde stocurile de vaccinuri, acum au inventat o alta? In mod cert, vaccinurile existente sunt bune pentru orice fel de gripa.

Ce este sigur, este faptul ca mii de capre si oi vor fi sacrificate, iar cele care nu sunt infectate vor fi impiedicate sa se imperecheze. Rezultatul? Tone de carne, lapte si branzeturi lipsa pe piata……  o crestere a preturilor la aceste produse…..caderea fermelor olandeze…….caderea economiei……….FOAMETE.

Rand pe rand, fermierii si agricultorii  din intreaga lume sunt sabotati si adusi la ruina. Chiar daca nu va pasa de ei ar trebui sa va pese de voi, pentru ca in curand unii vor detine monopolul asupra mancarii si nu veti fi in stare sa platiti pretul pe care il vor cere, cu alte cuvinte veti muri de foame.

 ” Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ.” Apocalipsa,6.8

 ” Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea ( Babilonul cel Mare= Uniunea Europeana?- n.m): moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.” Apocalipsa, 18.8

Direct si live de la Copenhaga: demonstratia de azi de la Bella Center

Accesati link-ul pentru a urmari in direct: http://ekstrabladet.tv/live/

SUA recunoaste deschis ca bin Laden e mort de multi ani

Prin Gordon Duff /Senior Editor 

 10 decembrie 2009, Veterans Today-Comentator conservator, fostul colonel de marina Bob Pappas a spus de ani de zile că bin Laden a murit, la Tora Bora şi că afirmaţia senatorului Kerry potrivit căreia  bin Laden a scăpat cu ajutorul  lui Bush a fost o minciună. Acum ştim că Pappas a fost corect. Jena pe care am avut-o auzind-o pe secretara de stat Clinton vorbind despre bin Laden în Pakistan a fost oribila. El a murit in 13 decembrie 2001 şi acum, în cele din urmă, toată lumea, Obama, McChrystal, Cheney, lume care nu este nebună, recunoaste în sfârşit ca a stiut acest lucru de ani de zile.

Cu toate acestea, deoarece am pierdut cateva sute din forţele noastre de top pentru operaţiuni speciale in vânătoarea pentru bin Laden, după ce am ştiut că el era mort, are cineva de gând să răspundă pentru acest lucru stand catva timp in închisoare? Pentru ca  am cheltuit 200 milioane de dolari pe „OPS speciale” căutand pe cineva despre care ştiam că e mort, cine merge la închisoare pentru asta?  Pentru ca Bush, Rumsfeld si Cheney au vorbit în permanenţă despre un om care ştiau ca e mort, acum cunoscut ca fiind din motive de natură politică, cine este cel ce va merge la închisoare pentru asta? De ce au fost scoase casete, acum cunoscute a fi false, ca informaţii legitime pentru a influenta disputa în alegerile din SUA, in 2004? Acesta este un act criminal cum nu a mai existat vreodată.

În 66 de pagini, generalul Stanley McChrystal nu-l menţionează niciodată pe Osama bin Laden. Totul este „Mullah-ul Omar” acum. În discursul sau la West Point, Preşedintele Obama  nu l-a menţionat niciodată pe Osama bin Laden. Colonelul Pappas specifică în mod clar, ca Vice-Presedintele Cheney a permis  ” iesirea mâtei din sac ” cu mult timp în urmă. Bin Laden a fost ucis de trupele americane cu foarte mulţi ani în urmă.

 America a ştiut ca Osama bin Laden a murit la 13 decembrie 2001. După aceea, utilizarea sa  din greu a fost nu ca să unească America ci mai degrabă ca să o divizeze, sa înşele şi sa faca jocuri. Cu bin Laden plecat, am fi putut începe construirea unei naţiuni legitime în Afganistan în loc de insurgenţa veşnică pe care am inventat-o noi înşine.

Fără politicile noastre de informare rau intentionate, am fi putut aduce o soluţie diplomatică în 2002 în Afganistan, cea pe care o ignoram acum, şi sa cheltuim banii pe reconstrucţia ţării, 5 centi la un dolar comparativ cu ceea ce cheltuim luptand intr-un război împotriva unui duşman pe care noi înşine l-am recrutat prin ignoranta.

Înşelătoria Bin Laden este unul dintre cele mai ruşinoase acte săvârşite vreodată  împotriva poporului american. Noi nu ştim nici măcar dacă el a fost într-adevăr un duşman, insa cu siguranţă el nu a fost niciodată persoana descrisa de Bush şi Cheney. In fapt, familiile Bush şi bin Laden au fost întotdeauna prietene apropiate şi pentru foarte mulţi ani.

Ce fel de om era Osama bin Laden?  Acesta, intr-o vreme aliat al americanilor împotriva Rusiei, fiul unei familii bogate din Arabia Saudita, s-a dus în Afganistan pentru a-i ajuta pe afgani să lupte pentru libertatea lor. America l-a văzut ca un mare erou atunci. Stenogramele  bin Laden-ului real il arata a fi mult mai moderat decât noi pretindem, suparat pe Israel şi pe Guvernul Statelor Unite, dar care  nu prezintă nici o furie faţă de americani şi care niciodată nu ar  face  scenarii de tipul celor revendicate. Toate acestea sunt informaţii publice, pentru oricine doreste sa stie.

Cât de mare este partea, din tragedia Americii, legata de acesti doi copii ai celor bogati, copii ai familiilor de mult timp legate prin bani şi prietenie, clanurile Bush şi bin Laden.

Un fiu a murit în munţi la distanţă, un altul trăieşte într-o suburbie din Dallas sperând ca nimeni nu este trimis după el. Unul este un veteran de luptă, celalalt  nu o luat niciodată o poziţie fermă cu excepţia cazului în care era vorba de siguranta si confortul sau. Islamul l-a văzut candva pe bin Laden, ca un mare conducător. Acum el este aproape uitat.

Ce a decis  America cu privire la Bush?

Ştim că: Bin Laden întotdeauna a negat orice legături cu 9 / 11 şi, de fapt, nu a fost niciodată acuzat în legătură cu 9 / 11. El nu numai că a negat implicarea, dar a făcut acest lucru, în timp ce era în viaţă, de 4 ori şi i-a condamnat energic pe cei care au fost implicati în atac.

Noi, în schimb, am arătat filmele realizate cu actori plătiti, făcuti să arate oarecum similar cu bin Laden, actori care au contrazis declaraţiile foarte publice ale lui bin Laden, actori care au pretins a fi bin Laden  la mult timp dupa moartea adevaratului bin Laden.

Simplu, acestea au fost făcut pentru a ajuta justificarea cheltuielilor, legilor represive, torturii şi a hotiei.

De ani de zile, atacam guvernul pakistanez pentru ca nu omoara pe cineva despre care toată lumea ştia ca a murit.  Moartea lui Bin Laden a impanzit ziarele din Pakistan la 15 decembrie, 2001. Cum crezi ca aliatul nostru s-a simţit atunci când a fost certat continuu pentru că nu a vânat şi  nu a predat, la rândul său, pe cineva care nu exista?

Ce crezi că a facut acest lucru cu credibilitatea americana în Pakistan şi prin lumea islamică? Am fost văzuti ca si criminali, mincinoşi sau pur şi simplu proşti? Care dintre acestea este mai convenabil?

Aceasta este, de asemenea, trădare.

Cum a influentat moartea lui Osama bin Laden şi înfrângerea şi dezmembrarea Al-Qaeda evaluarea  informaţiilor, parţial  bazate pe asta, ca nu numai bin Laden dar si activitatea Al-Qaeda în Irak , nu numai că nu s-a întâmplat niciodată, dar acum a fost facut cunoscut ca nu ar fi putut să se întâmple !

Cât de mulţi „analişti ai Pentagonului,” ofiţeri pensionari care si-au vândut onoarea lor pentru a ne trimite la război pentru ceea ce este acum cunoscut, ca fiind trucuri murdare ale politicii interne şi nu securitatea naţională, sunt vinovati de aceste crime?

Eu nu sunt întotdeauna de acord cu vorbele colonelului Pappas. Cred că politica sa nesocoteste judecata sa uneori. Cu toate acestea, suntem total de acord pe tema bin Laden, pur şi simplu nu sunt de acord cu ceea ce înseamnă asta. Pentru mine minciuna şi trimiterea oamenilor la moarte pe baza minciunii este trădare.

Falsificarea de informaţii militare şi cheltuirea de miliarde pe operaţiuni militare inutile din motive politice este o urâciune. Luaţi în considerare acest lucru, dând miliarde pe contracte ale prietenilor GOP care le umplu cuferele de campanie, şi facand acest lucru pe baza informaţiilor secrete false, este o nebunie. Acest lucru s-a făcut ani de zile.

Am petrecut 8 ani urmarind un om mort, cheltuind miliarde, trimitand agenti FBI, CIA, Navy Seals, Marine Force Recon, Forţe Speciale, pe multi la propria lor moarte, ca parte a unei campanii politice pentru a justifica  ajungerea americanilor în datorii, îmbogăţind clientela politica şi profitorii de război şi pentru a umfla un stol de păuni ai Pentagonului şi proiectul de evaziune al sefilor Casei Albe..

Cât de multe legi au fost împuse din cauza unui om mort?

Câte sute de oameni au fost torturaţi pentru a găsi un om mort?

Câte alte multe sute au murit în căutarea unui om mort?

Cât de multe miliarde s-au cheltuit in cautarea unui om mort?

De fiecare dată când Bush, Cheney si Rumsfeld au stat înaintea trupelor şi au vorbit despre vânătoarea mortului bin Laden, a fost o dezonoare. Mintind bărbaţi şi femei care-si pun viaţa in joc nu este o glumă.

Cine va răspunde in fata familiile celor care au murit pentru politică şi pentru profitul legat de vanarea lui Bin Laden?

 Senior Editor la Veterans Today, Duff Gordon este un veteran combatant din marină şi colaborator regulat pe teme politice şi sociale

Ma intreb cand vor recunoaste oare ca si-au atacat singuri turnurile si ca au ucis voluntar atatia cetateni americani nevinovati? Oricum astfel de oameni n-au rusine si nimic nu le sta in cale. Poate acum veti intelege ce se intampla in lume si cat de mare este minciuna care vi se ofera prin mass-media, atat internationala cat si interna. Deschideti ochii pana nu este prea tarziu si acceptati ca exista o conspiratie reala impotriva umanitatii si a fiecaruia dintre noi.

Misterioasa spirala albastra aparuta deasupra Norvegiei

Un ecran misterios de lumină care a aparut peste Norvegia aseară (08.12.09) a lăsat mii de locuitori din partea de nord a ţării stupefiati.Fenomenul a început atunci când ceea ce apărea ca o lumină albastră părea să pluteasca in sus din spatele unui munte. S-a oprit la mijlocul aerului şi apoi a început să circule.

Rezidenţii din nordul Norvegiei au rămas uimiţi de  spectacolul de lumini, care arata ca fiind generat de calculator, cand acesta a apărut pe cerul de deasupra lor. Martorii, de la Trondelag  pana la Finnmark, au comparat vederea uimitoare cu orice, de la o racheta ruseasca pana la un meteorit sau o unda de şoc – deşi nimeni nu pare să fi menţionat încă OZN-uri.

Un fascicul albastru-verde de lumină a fost vazut iesind  din centrul spiralei. In cateva secunde o spirala gigant a acoperit întregul cer. Apoi, un fascicul verde-albastru de lumină a izbucnit din centru – care a durat zece-doisprezece minute înainte să dispară complet.

Institutul Meteorologic Norvegian a fost inundat cu apeluri telefonice, după furtuna de lumină – despre care astronomii au spus ca nu pare să fi avut legatura cu Aurora sau Luminile Nordului, atât de comune în acea zonă a lumii.

Ce ar putea fi? Astronomii spun că spectacolul nu pare să fi fost legat de Aurora sau Luminile Nordului: „A fost ca o spirala uriaşa – o stea cazatoare care se invartea de jur- împrejur.

Mister aprofundat in seara asta (09.12.09) cand Rusia a negat că ar fi efectuat teste anti-rachetă în zonă. Fred Hansen, de la Bo in Vesterålen, a descris vedere ca „ca o minge de foc mare care a mers roata, avand o lumină mare in jurul ei insisi.”

http://earthchangesmedia.com/secure/3247.326/article-9162526985.php

 Numeroase rapoarte din Statele Unite şi Europa furnizează dovezi ferme că, pentru prima dată în epoca noastră actuală, omenirea a făcut un atac de succes ” asupra „dimensiunilor” zeilor antici, în vesnica încercare a rasei umane de eliberare de sub ” Strangulatori„, fiind mulţi cei care cred ca  aceste fiinţe au putere asupra pământului nostru.Numeroasele amanunte ştiinţifice care stau la baza acestui atac sunt mult prea complexe pentru a  fi revizuite într-un raport ca acesta, dar, în principiu pot fi prezentate după cum urmează:

Marţi seara, 8 decembrie, CERN Large Hadron Collider (LHC), aflat în Elveţia, ” a colizionat împreună particulele subatomice la cele mai înalte energii atinse vreodată de un accelerator  făcut de om”, care au fost apoi  transferate  ” cuantificat ”  masivei Instalatii Radar Atmosferice de Reflectare Parţială  a Frecvenţei Mediului (MF)  situată în Ramfjordmoen, Norvegia, administrata de către radarul European Incoherent Scatter Facility (EISCAT) şi oamenii de ştiinţă responsabili cu încălzirea ionosferica , a caror activitate, la rândul său, este sub supravegherea  Programului  American de Cercetare (HAARP)  pe care  mulţi il considera cea mai mare „arma de distrugere în masă” construita vreodată.

Acum, dupa transferarea si primirea aceastui „cuantic”  fascicul de înaltă energie în Ramfjordmoen, el a fost apoi ” pulsat” vertical în atmosfera superioară de deasupra Norvegiei, la 2.43 MHz,  de către antenele Radarului lor MF, care a dus la aparitia luminii  „spirală”, descrisa de către Daily Mail News Service din Marea Britanie ca:  

„O lumină albastră părea să pluteasca in sus din spatele unui munte în partea de nord a ţării.  S-a oprit in mijlocul aerului, apoi a început să se mute în cercuri. In cateva secunde o spirala gigant a acoperit cerul întreg. Apoi, un verde-albastru fascicul de lumină a explodat din centrul său – care a durat de la zece pana la 12 de minute înainte să dispară complet. Privitorii descriind-o ca ” o minge de foc mare care a mers în jur, cu o lumină mare în jurul acesteia” şi „o stea  cazatoare care se rotea de jur  împrejur”. „

Important de reţinut este faptul că acest lucru nu a fost prima încercare de a „ataca” cerurile zeilor”, ci cea de a doua. La 2 noiembrie  şi ca un preludiu la primirea marelui fascicul de energie de la CERN, oamenii de ştiinţă de la Ramfjordmoen si-au incercat Radarul MF în atmosfera superioară, rezultând o  lumina parţial ” spiralata” [ vezi fotografie] descrisa de Catelijne Brokke, şofer de autobuz în Hammerfest, Norvegia, după cum urmează:  „A fost mare cât o lună plină, şi a devenit mai marei şi mai mare ca un fel de explozie. N-am  mai văzut aşa ceva vreodata. „

La fel de important de reţinut din aceste evenimente este predictia lasata de componenta cercurilor din lanuri [foto], care a apărut în Portchester, Hampshire (Marea Britanie) pe 11 iunie 2004, oferind acestor oameni de ştiinţă dimensiunile exacte şi frecvenţa necesara inaltei lor energii atmosferice pentru ca ” atacul spirala ” sa reuşeasca sa ” strapunga” dimensiunea zeilor”.   

Din păcate, semnificaţia ” atacului ” pastrata de catre oameni, la cele mai multe dintre aceste evenimente si in cea mai mare şi mai adevărata parte a acestora,  va fi afectată, chiar şi acum cand aceste cuvinte sunt scrise, ea  fiind dirijata de către mass-media organele lor de propagandă, să se creadă minciuna absurdă că această „spirală” a fost cauzată de o lansare nereuşită a unei rachete Rusesti; acest lucru ar fi unul dintre cele mai incredibile fapte performate  vreodată de o rachetă rătăcitoare pentru că, daca s-ar fi întâmplat  asa, legile aerodinamicii ar fi complet răsturnate. ( ulterior Rusia a revenit si a afirmat ca a testat o racheta, dar experimentul a esuat.  http://en.rian.ru/russia/20091210/157186305.html; pe de alta parte rusii spun ca nu exista nici o legatura intre cele doua evenimente. http://www.youtube.com/watch?v=9i5Fch6_4u0. Pe cine sa crezi insa?)

Pentru rasa umana, de multa vreme separata de miturile ei cele mai vechi şi de legende, minciunile comandanţilor ei  vor avea, ca întotdeauna, mai multă influenta decat simplul adevăr, deoarece aceste popoare sunt învăţate de la naştere, sa accepte” autoritatea „a ceea ce ei spun prin propaganda mass-media, chiar şi când aceasta înseamnă, ca la un eveniment ca acesta care nu au putut fi ascuns maselor, ca trebuie să-si suspende logica lor şi să uite chiar şi ceea ce au văzut cu ochii lor.”  http://www.whatdoesitmean.com/index1308.htm

Video aici:

Una peste alta, acest tip de evenimente si fenomene se inmultesc pe zi ce trece. Ce ne ramane de facut? Sa ne rugam si sa speram ca Dumnezeu nu va lasa sa se intample o catastrofa si ca El va interveni la timp, asa cum a facut si cu Turnul Babel. Sfidarea cerului de catre cei cu prea putina credinta sau chiar deloc ne-au adus in mizeria in care ne aflam acum. Dar Apocalipsa (Cap.9) spune:

20. Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor. ”

Aceste vremuri sunt aici si acum. Nu va ganditi ca mai aveti mult timp sa va hotarati din ce tabara vreti sa faceti parte. Nu mai credeti minciunile lor distribuite pe toate canalele si in toate ziarele. Deschideti ochii si priviti imprejur. Niciodata n-am fost mai aproape de adevarurile Bibliei, ca acum. Incetati de a va mai amagi singuri ca mai aveti timp. Suntem martorii evenimentelor de pe urma, care se vor succede cu o viteza de neimaginat pentru mintea umana. Timpul nostru nu este acelasi cu cel al lui Dumnezeu si de aceea vom fi luati prin surprindere. Lucifer isi pregateste batalia finala, iar noi facem parte din scenariu. Rolul il alegeti, insa, singuri.

„Decat sa moara capra mea, mai bine sa moara a vecinului!”

 „Guvernul german intenţionează să dea  vaccinul gripei porcine Ucrainei şi altor ţări, după ce mai puţin de 5% din persoane au luat vaccinul netestat, chiar daca estimările sunt oarecum umflate de către  propriul guvern. Doar 15% din medici şi personalul medical au primit vaccinul. Ministrul Sănătăţii, Philip Rösler, a spus că Ucraina ar putea să fie beneficiarul a 2,2 milioane de doze de vaccin Pandemrix, clasificat ca bio-arma de UE şi de autorităţile de reglementare din SUA, conform bazelor de date biofarmaceutice pentru medicamente. Preşedintele Ucrainei, Viktor Yushchenko, luna trecută a pus în aplicare legea marţială şi a suspendat alegerile prezidenţiale sub pretextul unei pandemii de urgenţă. Mai multe regiuni au fost puse sub carantină şi criticii vaccinului gripei porcine au fost arestati datorita angrenarii Ucrainei intr-o campanie de vaccinare în masă. http://www.tagesschau.de/inland/schweinegrippe714.html

Pandemrix a fost refuzat de catre personalul medical german si a constituit obiectul unui mare scandal in Germania. Vezi si articolul https://mucenicul.wordpress.com/2009/10/21/azi-a-inceput-vaccinarea-in-masa-in-marea-britanie/. De asemenea in Suedia a produs numeroase imbolnaviri si decese. Fiind insa vorba de bani multi in joc, Germania nu-si poate permite sa piarda si va da vaccinul Ucrainei. Pe bani sau nu, ramane de vazut. Cert este ca impotriva poporului ucrainian se duce o lupta acerba atat din interior cat si din exterior. Cucoana Merkel, calare pe pozitie acum, isi poate permite, sa para cumsecade in fata poporului german si in fata Europei, prin ” milostenia ” fata de ucrainieni. Vorba aceea ” decat sa moara capra mea mai bine sa moara a vecinului”. Din pacate, nu sunt enumerate si celelalte tari, pentru care doamna Merkel va fi ” Mos Craciun „. Probabil ca ele vor fi tot din fostul bloc sovietic. Sau nu!?

Personal, acum cativa ani, cand a devenit prima oara presedinte, l-am simpatizat pe Yushchenko, mai ales datorita incercarii de asasinare a lui. Astazi, ma-ntreb daca acel atentat nu a facut parte dintr-un plan bine pus la punct, de distrugere a poporului ucrainian, si de ridicare a lui Yushchenko la rang de dictator, asa cum se intampla in mai toate tarile ex-sovietice cu presedintii lor. Desi intre Romania si Ucraina exista anumite divergente politice, nu poate sa nu-ti fie mila de bietul popor ucrainian care este supus unei distrugeri in masa. Din pacate, acesta este doar inceputul unei lungi liste de popoare pe care, mai marii lumii vor incerca sa le extermine, fie prin vaccinuri fie pe alte cai.

Traim vremuri foarte grele si mai ales foarte periculoase pentru noi, oamenii de rand. Societatea, asa cum o stim noi, este pe cale de disparitie. Orizonturi intunecate se deschid in fata noastra: nu familie, nu copii, nu religie, nu locuri de munca, nu case, NU Viata! Copiii nostri vor deveni calaii nostri si vice-versa.  Asa cum spune si in Matei 24.10- „Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii.”. Ganditi-va ca ce se intampla azi intr-un loc din lume, maine va veni si la noi, caci nimeni nu va scapa de urgia pregatita de fortele intunecate care conduc lumea la ora actuala si nici un efort nu va fi precupetit pentru aducerea la indeplinire a dorintelor lor. Nu va lasati inselati de asa-zisele lupte dintre politicienii nostri. Toti fac parte din aceeasi tabara, aceea indreptata impotriva intereselor noastre.  Indiferent in ce tara traiti, politica este aceeasi: de distrugere a maselor si a tarii. Nu pot decat sa va indemn sa va rugati pentru sarmanii ucrainieni, moldoveni, palestinieni, africani, etc. caci, candva, intr-un viitor nu prea indepartat, va veti dori ca si pentru voi sa se roage altii.

NETUREI KARTA: Iudaismul NU este Sionism

Multa lume confunda iudaismul, religia evreilor biblici, cu iudaismul actual, care este de fapt sionism in toata regula. Multi m-au acuzat ca am ceva impotriva evreilor desi le-am spus ca nu este adevarat si ca ei fac o mare greseala, confundand poporul lui Iisus cu actualii ocupanti ai Statului Israel, n-am avut castig de cauza. De aceea, voi reda aici opinia adevaratilor evrei asupra acestui fapt.

Neturei Karta (: in aramaica evreilor babiloniei נטורי קרתא, ” Pazitorii Orasului”) este un grup de evrei Haredi creat în mod oficial în 1935, care se opune sionismului şi solicită dezmembrarea statului Israel, datorita credinţei că evreilor le este  interzis sa aiba statul lor propriu până la venirea lui Mesia. Ei sunt,  în cea mai mare parte, concentrati în Ierusalim dar, de asemenea, şi în jurul Ramat Beit Şemeş Bet (sau B), aproape de Ierusalim, şi Bnei Brak.  Alte persoane asociate cu Neturei Karta pot fi găsit în Londra, New York City şi alte părţi ale statului NY iar comunităţi mai mici, in diferite orase din America de Nord.

 Potrivit Neturei Karta:

„Numele Neturei Karta este un nume dat de obicei, acelor oameni care se roaga în mod regulat în sinagogi Neturei Karta (Tora Ve’Yirah Ierusalim, Tora U’Tefillah Londra, Tora U’Tefillah NY, Beis Yehudi Upstate NY, etc), studiaza sau isi trimit copiii la instituţiile de învăţământ conduse de Neturei Karta sau participa activ la activităţile, ansamblurile sau demonstraţiile initiate de către Neturei Karta „.

Neturei Karta spune ca nu exista o statistica exacta a numarului lor. Biblioteca evreiasca virtuala spune ca exista aproximativ 5000 doar in Israel, in timp ce ADL spune ca mai putin de 100 de membri ai comunitatii iau parte la activismul anti-Israel.

Numele Neturei Karta literal înseamnă ” Pazitorii Orasului” şi vine de la Gemara Talmudului Ierusalimului,  Hagigah, 76c.

Se povesteste că Rabinul Judah haNasi a trimis doi rabini într-un tur de inspecţie:

Într-un oraş  ei au cerut a-i vedea pe  ” pazitorii orasului” şi Garda oraşului a defilat înaintea lor.   Ei au spus că acestia nu erau pazitori ai oraşului, ci  distrugătorii sai, ceea ce i-a determinat pe cetăţeni să intrebe, cine ar putea fi atunci considerati  tutori.  Rabinii au răspuns, „cărturarii şi savanţi”, referindu-se la Tehillim ( Psalmi) Capitolul 127.

Acesta este rolul pe care Neturei Karta  se vad ei înşişi îndeplinindu-l prin apărarea a ceea ce ei cred că este „poziţia Torei şi iudaismul autentic nealterat.”  Neturei Karta este uneori confundată cu Satmar, datorită faptului ca ambele sunt  anti-sioniste.  Acestea sunt insa grupuri separate şi au avut dezacorduri.

Neturei Karta nu numai ca denunţă existenţa Israelului, dar în mod tradiţional, ii îmbrăţişează pe adversarii săi.

Convingeri : Neturei Karta subliniază ceea ce se spune în mussaf Shemona Esrei din Yom Tov că, din cauza păcatelor lui, poporul evreu a plecat în exil din tara lui Israel ( „umipnei chatoeinu golinu meiartzeinu”). În plus, acestia menţin punctul de vedere – bazat pe Talmudul babilonian – că orice formă de a forţa recăpătarea ţării lui Israel este o încălcare a voinţei divine. Ei cred că restaurarea ţării lui Israel pentru evrei ar trebui să se întâmple numai odata cu venirea lui Mesia, nu prin autodeterminare.

Neturei Karta consideră că exilul evreilor se poate încheia doar cu sosirea lui Mesia şi că, încercările omului de a stabili suveranitatea evreiască asupra terenului lui Israel, sunt păcătoase. În opinia Neturei Karta, sionismul este un afront obraznic adus împotriva lui Dumnezeu.

http://en.wikipedia.org/wiki/Neturei_Karta

” Am dori să luam câteva minute din timpul dumneavoastră pentru a va impiedica de a face o greseala teribila care poate avea rezultate dezastruoase pentru mulţi. Dintotdeauna, fără îndoială, ati auzit si citit multe despre crizele politice din Orientul Mijlociu, în care statul Israel joacă un rol central. Acest lucru este, de fapt, o serie de crize în curs de desfăşurare, cu potenţial de a aduce cele mai mari nenorociri in întreaga lume. Tragic, mulţi cred că sionismul şi iudaismul sunt identice. Astfel, ajung la concluzia că întregul popor evreu este responsabil pentru acţiunile guvernului sionist şi crizele lumii care emana de la el. Aceasta este o gravă eroare!  Adevărul este că credinţa evreiască şi sionismul sunt două filozofii foarte diferite. Ele sunt la fel de opuse ca ziua şi noaptea. Poporul evreu a existat de mii de ani. În decursul celor două mii de ani de exil decretat de Dumnezeu,  nici un evreu nu a căutat vreodată să pună capăt acestui exil şi sa-si stabileasca suveranitatea politică independentă nicaieri. Scopul unic al oamenilor a fost  studiul şi împlinirea poruncilor divine ale Torei ( Vechiul Testament-n.m. ). 

 Mişcarea sionista a creat statul Israel. Această din urmă credinta are mai puţin de o sută de ani. Obiectivul ei esenţial a fost şi este de a schimba natura poporului evreu, din cea a unei entităţi religioase intr-o mişcare politică. De la începutul  Sionismului liderii spirituali ai poporului evreu au stat în opoziţie fatisa fata de acesta.

Pana in această zi evreii Torei rămân pentru totdeauna loiali credinţei lor. Sioniştii vor ca lumea să creadă că acestia sunt reprezentanţi ai întregului popor evreu. Acest lucru este fals! Poporul evreu nu i-a ales niciodata ca lideri ai lui.  Sionistii au înşelat cu buna-stiinta poporul evreu prin teroare, şmecherie şi propagandă falsa. Ei au la dispoziţie utilizarea unei mass-medii aproape universal servila. Oricine încearcă sa-i critice isi pune traiul său, şi uneori viaţa, în foarte mare pericol.

Totuşi, în ciuda santajului mass-mediei si a utilizarii terorii, adevărul simplu rămâne irefutabil şi de necontestat: în conformitate cu credinţa evreiască şi  Legea Torei Poporului Evreu ii este interzis să-şi aiba PROPRIUL STAT in timp ce aşteaptă ERA MESIANICA!

Cu toate acestea, când am păcătuit, El l-a luat de la noi şi ne-a trimis în exil. Din acel moment sarcina noastră este să aşteptăm de la El trimiterea lui Mesia. La acea vreme, Creatorul singur, fără ca nici o fiinţă umană sa ridice mână sau sa spuna un cuvânt, ne va aduce împreună şi ne va lua din exil. El va stabili, de asemenea, pacea universală în rândul întregii omeniri şi toti il vor servi de bună-voie.

Unii evrei religiosi, confuzi datorita propagandei sioniste  citeaza versete biblice care precizează că Dumnezeu a dat copiilor lui Israel, Ţara Sfântă. Ei trec cu vederea, din păcate, acele versete care spun că El ne-a luat-o din cauza păcatelor noastre. Ei  ignora în continuare aceste profetii, care descriu în mod explicit concluzia ca ultimul exil este un proces Divin si nu un proces uman.

 Creatorul a poruncit ca fiecare evreu să urmeze căile pacii şi să fie loial ţarii în care trăieşte.

Evreii adevăratei Tora aşteaptă cu răbdare răscumpărarea mesianica. Ei nu au nimic de-a face cu orice fel de pseudo „Stat Evreiesc” şi  cu agresiunile împotriva altor popoare. Acestia au o simpatie adanca pentru situaţia grea a palestinienilor care au suferit cel mai mult datorita invataturilor false ale sionismului false şi acţiunilor barbare.  Statul Sionist nu este un Stat Evreu. Sioniştii insisi sunt singurii responsabili pentru acţiunile lor. Evreii autentici s-au opus şi vor continua să se opună însăşi existenţei acestui stat blasfemator.

Fie ca toata omenirea sa fie martora la răscumpărarea adevărata. „

http://www.nkusa.org/

Israelul incearca sa interzica chemarea la rugaciune in Moscheea Al-Aqsa, pentru ca tulbura colonistii

4 decembrie 2009

 Knesset-ul israelian este pe punctul de a discuta un proiect de lege care să interzică Moscheei Al- Aqsa din Ierusalim inaltarea apelului la rugaciune, în zori, pentru a nu perturba coloniştii în cetatea sfântă.  Mass-media israeliana a raportat, joi, că proiectul de lege acum analizat de către Parlament, va afecta alte oraşe dens populate. 

 Potrivit mass-mediei israeliene, proiectul de lege a fost prezentat Knesset-ului de către BIBBY Aryeh, un membru al partidului Kadima, care a spus că a primit cereri scrise şi orale care reflectă mânia a milioane de evrei, fata de apelurile  la rugăciune în dimineata zilei , atât din Ierusalim cat şi din alte oraşe ocupate. BIBBY, a fost citat ca afirmând că, în cazul în care musulmanii vor să auda chemarea la rugăciune, acestia ar trebui să găsească o cale prin care să nu deranjeze si pe alţii. 

Această problemă a devenit o problemă globală în fiecare ţară, în cazul în care alături de musulmani trăiesc si oameni din alte grupuri religioase,  a spus BIBBY. „Interzicerea de a construi minarete în Elveţia este o dovadă că oamenii au început să abordeze această problemă,” susţine BIBBY. 

În timp ce Knesset-ul discuta interdicţia privind apelurile la rugăciune în Ierusalim, grupuri de evrei au cerut închiderea moscheei Al-Aqsa, până când soldatul capturat, Gilad Shalit, este eliberat.

Fundaţia Aqsa pentru Inzestrare şi Patrimoniu  a dezvăluit informaţii cu privire la documentul publicat de grupurile extremiste de evrei, intitulat „Închiderea Muntele Templului pentru arabi, până la eliberarea lui Gilad Shalit … Nici o moschee fără Gilad.” 

Grupurile invita comunitatea evreiască să semneze documentul care conţine un apel catre poliţie, de a închide Moscheea Al-Aqsa în faţa musulmanilor, până la eliberarea lui Shalit.

In textul documentului se arată, „Noi semnatarii apelului catre Poliţia israeliană pentru a închide pe Muntele Templului –  Moscheea Al-Aqsa – în faţa musulmanilor, până la eliberarea lui Gilad Shalit, fără condiţionari prealabile; arabilor le va fi frică să-şi piardă Al – Aqsa şi vor reuni musulmanii din întreaga lume pentru a face presiuni globale asupra Hamas, in vederea eliberarii lui Gilad! Avem un atu de presiune puternică , iar arabii nu vor renunţa la Al-Aqsa. ”

Shalit a fost capturat de rezistenţa palestiniană, în iunie 2006, în timpul unei operaţiuni efectuate de către  brigăzile IZZ el-Deen al-Qassam, împreună cu comitetele de rezistenţă palestiniene şi Armata Islamului. Operaţiunea cu nume de cod „Vanishing Illusion” (Iluzia care dispare) a avut loc în apropierea trecerii Karem Abu Salim.

 În schimbul lui Shalit, Hamas cerea eliberarea tuturor prizonierilor cu condamnari lungi,  a prizonierilor femei şi copii, precum şi a prizonierilor palestinieni din teritoriile ocupate în 1948. 

 SURSA: Al Quds Al Arabi   http://uruknet.info/index.php

Pe de alta parte, in aceeasi zi :

<< Liderul aşa-numitului ” front intern” din armata israeliană a emis o decizie, semnată în conformitate cu ” legislaţia  britanica a imputernicirii de urgenţă”, care i-a interzis Sheik-ului Dr. Akrama Sabri, şef al Înaltului Consiliu Suprem Islamic şi Imam şi predicator al Moscheei Al Aqsa, intrarea in aceasta timp de şase luni. 

Sheik-ul Sabri a primit o notificare de interogare şi citare, la întoarcerea sa din Arabia Saudită , ieri seara. Când Sabri a cerut, prin avocatul său Khaled Zbarqp, să amâne  intalnirea până la o altă zi, autorităţile de ocupaţie au refuzat şi l-au avertizat pe Sheik-ul Sabri să participe în mod direct sau va fi emisun mandat pentru arestarea sa. Astfel, el a fost presat sa mearga la serviciul de informaţii Nr. 4  al Centrului de arestare şi de anchetă ” The Compound”, in vestul Ierusalimului, unde a fost pronunţată decizia de interzicere. 

Este de remarcat  faptul că Sheik-ul Sabri a tinut predici la Al-Aqsa din 1973. Autorităţile de ocupaţie au emis anterior mai multe decizii de condamnare a  persoanelor sfinte din Ierusalim şi interzicere a intrarii  sau apropierii arabilor de Al-Aqsa pana la  o anumita distanţa.

Decizia împotriva Sheikului Sabri a fost condamnata de mulţi clerici, personalităţi naţionale şi instituţii din Ierusalim şi Palestina pentru ca ei cred ca  ” Moscheea Al-Aqsa este prea inalta pentru a fi obiectul unei decizii militare israeliene sau a instanţelor de judecată”.>>

http://uruknet.info/index.php?p=m60772&hd=&size=1&l=e

Sionistii nu precupetesc nici un efort pentru a distruge, intr-un fel sau altul, Moscheea Al-Aqsa si pentru a-i determina pe arabi sa inceapa un razboi impotriva lor, ceea ce le-ar usura atat declansarea celui de al Treilea Razboi Mondial cat si construirea Noului Templu.
Inca un semn ca timpul este pe terminate atat pentru evrei cat si pentru neamuri. Antihristul nu mai poate astepta. 2010 va fi un an plin de evenimente, din pacate nefericite, pentru noi toti.

Sfantul Ierarh Nicolae si noile lui minuni.

Sfantul Ierarh Nicolae

Ierarhul Nicolae este cinstit ca un mare sfânt. Pe cei care au nevoie de ajutorul său îi sprijină nu doar cu cuvântul, ci si cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei îndurerati, pe cei care sunt ispititi si pe cei care plâng si pier. Dumnezeu săvârseste prin el minuni mari, al căror număr nu poate fi socotit. 

 Viata noastră este plină de minuni. Fiece zi este o minune. Fiece gură de aer este o minune. Fiece frunzulită sau firicel de iarbă este o minune dumnezeiască. Noi suntem obisnuiti cu aceste minuni de fiecare zi si nu le observăm, pe când minunile supranaturale ne sunt date pentru întărirea credintei. Dumnezeu, Cel Ce ne iubeste nespus de mult, nu vrea pentru noi nimic altceva decât mântuirea, însă nu trebuie să credem că, dacă noi nu vedem minuni, Dumnezeu Si-a întors fata de la noi. Nu! El nădăjduieste că, o dată ce am văzut minunea înfăptuită, nu vom mai cere altele, ci vom întelege că Dumnezeu este întotdeauna cu noi. Nu ne este de niciun folos dacă în jurul nostru se vor săvârsi permanent minuni. De la aceasta putem să cădem în mândrie sau slava desartă.  

Dumnezeu ne trimite pe plăcutii Săi, care săvârsesc minuni uimitoare, pentru ca noi si mai vârtos să-L urmăm pe Creator, precum L-au urmat acesti oameni sfinti. Ei au privit doar înainte, spre lumina dumnezeiască, lăsând în urmă tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu si aspirând din toată inima si din toată fiinta către Creatorul, pentru a dobândi plinătatea vietii. Aici, viata noastră pământească este atinsă de moarte, iar plinătatea vietii o putem dobândi doar în veacul ce va să vină. Insă începutul trebuie neapărat să fie făcut aici. Iar Sfântul Nicolae ne este un ajutător nouă, celor slabi si neputinciosi, să ne întărim în credintă si să dobândim viata vesnică.  

 Preot Igor Filin, Parohul Bisericii Cuviosul Serafim de Sarov, orasul Sankt-Petersburg

Pentru ca maine este Sfantul Nicolae, m-am gandit sa va bucur, atat pe cei care-i purtati numele cat si pe ceilalti, prezentandu-va doar cateva dintre minunile savarsite de el. Am luat povestirile de mai jos din cartea intitulata ” Noile minuni ale Sfantului Nicolae „. 

Misteriosul tovaras de drum

O tânără mergea într-o seară să-si viziteze mama bolnavă si îi ducea o pâine albă, care în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Intre timp se întunecase si îi era frică să meargă singură prin pădure. Tânăra si-a amintit o rugăciune scurtă – singura pe care o stia si pe care o auzise de la bunica ei. Cum a început să o rostească, încetul cu încetul, frica a părăsit-o. Pe neasteptate, din pădure îi iesi în cale un bărbat între două vârste, pe care ea l-a recunoscut ca fiind vecinul mamei sale, Pavel Ivanovici. El i-a spus că se dusese în pădure pentru a vedea de un stog de fân si că Dumnezeu îi păzeste fânul, care se afla la locul său. Tot vorbind ei, au intrat, fără să-si dea seama, în sat. Lângă casa mamei, tânăra si-a luat rămas bun de la vecin si i-a multumit că i-a tinut tovărăsie.

Când si-a văzut fiica, femeia bolnavă s-a bucurat, dar s-a si alarmat: cum a putut ea să meargă atât de târziu prin pădure? Fiica i-a povestit că, atunci când i s-a făcut frică, a început să rostească troparul Sfântului Nicolae: „Indreptător credintei si chip blândetelor…” si, peste putin timp, i-a iesit în cale vecinul lor, Pavel Ivanovici, asa că au venit împreună acasă.

Dimineata mama a rugat-o pe fiică să treacă pe la Pavel Ivanovici pentru o trebuintă oarecare. Când tânăra a intrat în casa acestuia, i-a spus: „Ce bine si repede am ajuns noi aseară în sat!” Insă vecinul, mirat, a întrebat-o: „Unde am eu fost ieri cu tine? Eu am stat acasă toată seara si am cusut pâslari”.

Oglezneva A. S.,orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk

  Rosteste ” Tatal nostru „

Această minune s-a întâmplat acum treizeci de ani în satul Nazia, regiunea Leningrad. Sora mea mai mare, Sofia, după nasterea fetitei, s-a îmbolnăvit de diabet zaharat. Pe atunci avea doar douăzeci de ani. Si iată că într-o noapte, la fereastră, i-a apărut Sfântul Nicolae. Când Sofia s-a trezit, a văzut un bătrânel, însă nu s-a speriat, pentru că imediat l-a recunoscut ca fiind Sfântul Nikoluska. El s-a apropiat de ea si i-a spus: „Rosteste «Tatăl Nostru»”. Sora mea l-a ascultat si a început, după putintă, să rostescă „Tatăl Nostru”. A mai trăit după aceea încă douăzeci si sapte de ani. In toti acesti ani ea a fost vioaie, energică si n-a pregetat să muncească, încât si dusmanii se minunau: „De unde are ea atâta putere?” O ajutau Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, si rugăciunea „Tatăl Nostru”.

                                                                                                                                                                                     Irina Savenko, orasul Kirisi

Covrigi rumeni

In anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav. Acolo am cumpărat o căsută. In acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supravietuim cumva. Flămânzeam si eram nevoite să pastem vitele sătenilor pentru a ne hrăni cât de cât.

Intr-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. In casă nu se găsea niciun pic de făină, dar fetita insista. Atunci mama, pierzându-si răbdarea, a întors-o cu fata spre icoana Sfântului Nicolae si i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ti trimită un covrig”.

După această discutie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. A nins atât de mult, încât în fata casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. In dimineata celei de a doua zile, când a iesit soarele, mama a auzit o usoară bătaie în usă. M-a trimis pe mine să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând usa, am zărit agătat de gard un sirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama si i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat repede pe mine si pe sora mea si ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?

Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nicio urmă. Vecina nu stia nici ea nimic. Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu stia nimic despre siragul de covrigi. Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă.

De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele. Venind acasă, mama ne-a asezat în fata icoanei sfântului si ne-a spus: „Multumiti Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!” si ne-a dat la fiecare câte un covrig. Acesti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.

Irina Soboleva

 ” La multi ani! ” si Dumnezeu sa va ocroteasca.

 

Pregatirea pentru Al Treilea Razboi Mondial- a inceput pe 15 august 1871

Glosarul, abrevierile şi eseul care urmeaza va ajuta cititorul sa inteleaga cum Albert Pike, Mare Maestru al grupului luciferic cunoscut sub numele de Ordinul Palladium, a scris o scrisoare datată 15 august 1871 care descrie planurile  pentru al Treilea Război Mondial, văzut ca o necesitate pentru a aduce Noua Ordine Mondială.

    ” Al Treilea Razboi Mondial trebuie să fie instigat profitând de divergenţele cauzate de ” Agentura” Illuminati, între sioniştii politici şi liderii Lumii Islamice. Războiul trebuie să fie condus în aşa fel încât islamul (Lumea arabă musulmana) şi sionismul politic (statul Israel) sa se distrugă reciproc. [1] Între timp, celelalte naţiuni, o dată in plus divizate pe această temă vor fi constrânse să lupte până la completa epuizare fizica, spirituala,  morala şi economica … Vom dezlănţui Nihilistii şi ateii şi  vom provoca un formidabil cataclism social … Apoi, peste tot, cetăţenii, obligaţi să se apere împotriva minorităţii revoluţionarilor, ii vor extermina pe acei distrugători ai civilizaţiei, şi mulţimea, deziluzionata de creştinism, al cărei spirit deistic, din acel moment, va fi fără busolă sau direcţie, doritoare de un ideal, dar fără ştie încotro să-si indrepte adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adus în cele din urmă la vedere publicului. „

Iudaism: colectivitate de evrei care practică o religie bazată pe Tora si Talmud.

Sionism: o organizaţie de evrei care a crezut ca poporul evreu are nevoie de o natiune a lor pentru a scăpa de persecuţii.

RothIsm sau Rothschildism: abreviere pentru mişcarea sionista corupta şi cooptata de Casa de Rothschild şi agenţii lor, să avanseze o Noua Ordine Mondială pe ordinea de zi.

RBZJ: Evreii sionisti bazati pe Rothschild, acronim utilizat atunci când se face referire la oricine este conectat sau în legătură cu Casa de Rothschild.

RAGENT: Abreviere pentru un agent Rothschild

Casa de Rothschild (Rothschild): Imperiu financiar global fondat la sfarsitul secolului al 18-lea de către o dinastie de khazari, un popor vechi din Georgia. [2]

Rothschild controleaza o porţiune mai mare parte a avuţiei din lume şi sunt mana ascunsa din spatele tuturor cataclismelor sociale: Revoluţia franceză, rusă şi americană; comunismul, capitalismul, războaiele mondiale şi  statul modern Israel.  Rothschild nu sunt evreii din Biblie şi nu practica iudaismul.

Mel Gibson ar fi fost corect dacă ar fi pretins ca Rothschild sunt responsabili pentru toate razboaiele din lume. Ziarul    ” Liderul Muncii „din Marea Britanie, pe 19 decembrie 1891, s-a referit la Rothschild atunci când a scris:

    „Acest echipaj de supt-sânge a fost cauza răului incalculabil şi mizeriei în Europa în secolul prezent şi a clădit bogăţia sa prodigioasă în principal, prin atatarea de războaie între state care niciodata nu ar fi trebuit să se certe. Ori de câte ori există o problema în Europa, ori de câte ori circula zvonuri de război şi minţile oamenilor sunt distrase cu teama de schimbare şi de calamităţi, puteţi fi sigur că un nas incârligat Rothschild isi face jocurile sale, undeva în apropierea regiunii perturbate „(ibidem, p. 12). In „Imperialism,” scriitorul JA Hobson scria: „Nici un Mare Razboi nu ar putea fi întreprinse de către nici un stat european … în cazul în care casa de Rothschild şi conexiunile sale se declara împotriva lui” (ibidem, p, 25).

” Liderul Muncii ” nu a utilizat termenul de evreu, deoarece Rothschild sunt descendenţi ai Khazarilor; ei nu sunt din sămânţa lui Avraam.

Rothschild a fondat şi finanţat mişcarea sionista pentru a promova o Noua Ordine Mondială, pe ordinea de zi. La prima conferinţă sionista, Theodor Herzl, un agent al Rothschild (Ragent) spune clar ca Rothschildism-ul (RothIsm-ul) nu este pentru salvarea evreilor,

    „Este esenţial ca suferinţele evreilor …. sa devina mai mari …. Acest lucru va contribui la realizarea planurilor noastre …. Am o idee excelentă ….Voi impinge antisemitii să lichideze averea evreilor …. Antisemitii ne vor sprijini prin urmare, în sensul că vor consolida persecuţia şi asuprirea evreilor. Antisemitii trebuie să fie cei mai buni prieteni ai noştri. „[3]

Întoarcerea evreilor în „Ţara Sfântă”, în 1947

 Pe 29 august 1897, Theodor Herzl, fondatorul RothIsm-ului, la primul congres sionist a prezis că, în termen de cincizeci de ani va exista un stat evreu. Rezoluţia ONU (GA 181)a împărţit Palestina în 1947.

RothIsm-ul este o mişcare politică de a-i încuraja, sau forţa dacă este necesar, pe evrei să se mute în Palestina.  Toţi evreii au fost încurajati; nu a contat daca ai fost din sămânţa lui Avraam, daca ai ramas pentru Palestina sau altceva.

”Alegerea anului 1947 ca  sfârşit al Diasporei şi întoarcere a evreilor în „Ţara Sfântă”  a lui Herzl este una dintre acele  „coincidente ciudate”, cum ar fi aceeaşi persoană câştigătoare la loterie trei săptămâni la rând, sau  împărţirea Palestinei, finalizata în 1947, care făcea parte din planul Rothschild pentru o Noua Ordine Mondială „, pentru a efectua un control complet şi total asupra fiecărei fiinţe umane de pe planeta şi pentru a reduce dramatic populaţia lumii cu două treimi.”

Societăţile secrete ale Rothschild:  Illuminati Bavarezi, Ordinul Perfectibilists, Skull and Bones nu mai sunt clasificate ca science-fiction preistoric şi isi au originea în religiile antice şi oculte: iezuiţii, Cavalerii Templieri, Rosicrucienii, francmasonii şi Cabala.

În 2003, o emisiune de 60 de minute a difuzat un segment cu Alexandra Robbins, membru al personalului de la The New Yorker. Robbins, o absolventa a Yale, a străpuns zidul de tăcere din jurul Skull and Bones, filiala americană a societăţii secrete a lui Rothschild şi a publicat best seller-ul Secretele Mormantului: Skull and Bones, Ivy League şi Căile Ascunse ale puterii.

Membrii Skull and Bones includ pe unii dintre oamenii cei mai puternici ai secolului 20.

 JP Morgan, John D. Rockefeller, Avraam Kuhn şi Solomon Loeb sunt toti conectati la Imperiul Financiar Global  Rothschild şi societăţi secrete. Ei sunt membri ai Federal Reserve, Bancii Angliei, Franţei şi Germaniei sau, de fapt, ai oricarei banci centrale, oriunde în lume.

RothIsm-ul nu a fost finanţat aşa de în secret atunci când baronul Edmond (Binyamin) de Rothschild a achiziţionat 90000 de acri în Palestina lansand viitorul Israelui, iniţial ca o societate agricolă. După ce primii colonişti au sosit, acestia au vrut ca Rothschild „să-si ia mâinile de pe ea „. Baronul Edmond a răspuns: „Am creat Yishuv, eu singur. În consecinţă, nimeni, nici coloniştii si nici organizaţiile nu au dreptul sa intervina în planurile mele „.

Lordul Moyne, secretar britanic de stat la Cairo, în 1942 a încercat să intervină în planul baronului Edmond, atunci când acesta a declarat  ca”evreii nu erau descendenţi ai evreilor vechi şi astfel ei nu puteau avea nici o ” pretentie legitima ” asupra Ţarii Sfinte. În favoarea limitarii imigraţiei evreieşti în Palestina, el a fost acuzat de a fi „un duşman implacabil al independenţei ebraicilor,” şi pe 6 noiembrie 1944 Lordul Moyne a fost ucis de doi membri ai Gang Stern (gruparea lui Yitzhak Shamir ). [4]

Un stat evreu, un sacrilegiu, poate fi găsit în Biblie

 Un stat evreu poate fi găsit în cartea Apocalipsei. Lui Ioan, un discipol al lui Iisus din Insula Patmos în 90 d.Hr., i-a fost spus să „Scrie lucrurile pe care le-ai văzut, şi lucrurile care sunt, şi lucrurile care trebuie să fie în continuare.” Ioan a scris:

    “Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă patruzeci şi două de luni( 1279 zile).
    „Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile.” Apocalipsa 11:2 & 3

Herzl a prezis în mod corect divizarea de ONU la 1947  dar Ioan, în spirit, a fost luat până la cer şi a văzut că cetatea sfântă va fi sub picioarele poporului non-evreu  pentru patruzeci şi două luni până în 1967 (688 AD + 1279 ani), atunci când, în primele ore ale războiului de şase zile evreii au preluat controlul Ierusalimul de Est şi proorocirea în imbracaminte de sac s-a încheiat atunci când acestia si-au facut propriul lor stat pe 14 mai 1948 (688 AD + 1260 ani). 

Marele rabin Joel Teitelbaum, a crezut ca RothIsm-ul este „munca lui Satan, un sacrilegiu, o blasfemie” si Holocaustul, s-a plâns el, „a fost un rezultat direct al RothIsm-ului, o pedeapsă de la Dumnezeu.”

Rothschild a fost foarte conştient de istoria evreilor şi evreii, în funcţie de Noul Testament creştin, l-au persecutat şi răstignit pe Iisus Hristos şi pe cei mai multi dintre adepţii lui initiali. Bisericile tradiţionale americane din secolul al 19-lea n-ar fi sprijinit o ocupaţie evreiască a patriei lui Iisus.

Evreii sionişti bazati pe Rothschild (RBZJ), precum şi un artist escroc, Cyrus Scofield, au fost utilizati pentru a schimba America şi orientarea sa religioasa, prin utilizarea ca referinţă a Bibliei Scofield de la Oxford University Press.

Scofield, după ce a fost eliberat din închisoare i-a fost prezentat lui Samuel Untermeyer, preşedintele Hayesod Koren şi al mişcarii RothIsm în America.

Untermeyer, un avocat, a contribuit la pregătirea Legii Bancii Federal Reserve în 1910, precum şi la finanţare  Bibliei de referinţă a lui Scofield.

Biblia Scofield are sute de note de subsol, uşor de citit pe marginile şi în partea de jos a paginilor, care înşelător împleteste părţi din Vechiul şi Noul Testament, împreună, ca şi cum aceiaşi oameni le-ar fi scris, în acelaşi timp. Dovada cea mai convingătoare a influenţei RothIsm-ului asupra lui Scofield sunt însuşi notele ei , exemple de mai jos fiind luate din Editia revizuita in 1967 :

    „Pentru o naţiune comiterea păcatului de anti-semitism aduce judecata inevitabilă.”  „Dumnezeu a făcut o promisiune necondiţionată binecuvântand prin seminţele lui Avram naţiunea lui Israel de a moşteni un anumit teritoriu pentru totdeauna.”

 De fapt, nu există nici un păcat de anti-semitism în Biblie şi Avraam nu a lăsat moştenire un teritoriu ” specific ”  descendenţilor săi.

Pat Robertson şi Jerry Falwell ii identifica pe ” evreii lui Scofield” în Geneza 12:3, ” Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” şi concluzioneaza fals:

    „Dumnezeu a binecuvântat America, deoarece America i-a binecuvântat pe evrei. Dacă această naţiune vrea ca domeniile ei sa rămâne bălaie de cereale, realizările sale ştiinţifice să rămână notabile, precum şi libertatea ei sa rămâna intacta, America trebuie să continue să stea cu Israelul. „

John McArthur, autor, pastor la Mega-Biserica comunitatii ” Grace ” a venit cu explicaţia ” Razboi Just ” pentru Războiul din Irak, din cauza  notei lui Scofield „teritoriu specific” . Pe CNN i-a spus lui Larry King, „Irakul este” un razboi just „pentru că Irakul nu a respins numai Evanghelia lui Iisus Hristos, dar a făcut tot ce se poate face, pentru a eradica poporul lui Dumnezeu, şi anume Israel.”

Robertson, Falwell şi McArthur din cauza lui Scofield, ignora principiile centrale ale creştinismului: căutarea pacii şi iubirea duşmaniilor lui, Pacea fie cu tine, că cel blând şi cei care lucrează pentru pace – mai degrabă decât cel puternic şi violent – sunt binecuvântati de Domnul.

     „Apoi va zice celor de la stânga Lui (Robertson si celorlalti),” : Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;  Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.”  „Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? ” „El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.’” Matei 25:41-45
    Pre-milenarismul, Dispensationalismul, Iudeo-Creştinismul şi ” Sionismul-Creştin” toate se bazeaza pe nota de subsol Scofield ” Un blestem sa cada asupra celor care-i persecuta pe evrei” pentru a justifica războiul din Irak şi încălcarea drepturilor omului în Gaza şi Cisiordania de catre Israel.

Este de neconceput exagerarea influenţei lui Cyrus Scofield, precum şi a Oxford Press in secolul al XX-lea in convingerile creştine şi evreieşti ale sectarilor. Cu publicitate si promovare nelimitata, Biblia Scofield a devenit cel mai important instrument pentru a răspândi mesajul sionismului creştin: că statul modern Israel este împlinirea profeţiei biblice.

Uganda nu este Ierusalim

 În 1903, Joseph Chamberlain, Secretarul Colonial britanic, a dus ” Proiectul Uganda”, o colonie evreiască in Africa de Est, lui Theodore Herzl. Herzl iniţial a respins ideea, dar  pogromul din aprilie 1903 de la Chisinau,o explozie medievala în care 49 de evrei ruşi au fost ucişi, 92 răniţi grav, 500 de răniţi uşor, l-a facut sa se  răzgândeasca şi el a recomandat soluţia controversată ca o măsură temporară.

Herzl nu a trait pentru a vedea respingerea Planului  Uganda în 1905.  El, şi discuţiile ulterioare despre o patrie, alta decât Palestina, au murit în mod neaşteptat când Herzl avea doar 44 de ani.

David Wolfson i-a urmat lui Herzl, dar el nu a reuşit să-l convingă pe Bei-ul turcilor să renunţe la Palestina după ce Imperiul Otoman s-a prăbuşit. Dr. Otto Warburg (legat de Paul şi Max, agenţi ai Rothschild) a fost pus în loc şi mişcarea a fost mutată la Berlin.

Al doilea Război Mondial s-a incheiat, dar nu pentru palestinieni

Războiul s-a încheiat în 1945 şi după cel mai aprig episod din istoria evreilor, refugiaţii s-au mutat din taberele de concentrare in taberele de persoane strămutate, până când lumea a fost dispusa să dea supravieţuitorilor Holocaustului pamantul palestinian.

Pentru modul in care Organizaţia Naţiunilor Unite a dezbătut rezoluţia ca să împartă pământul palestinian, mediatorul -numit de ONU, contele Folke Bernadotte, a considerat  rezoluţia drept ofensatoare.

    „Principii de bază impiedica aceste victime inocente ale conflictului [palestinienii nu au fost de vina pentru Holocaust] de a reveni la casele lor, în timp ce evreii imigranţi se revarsa în Palestina şi, mai mult, ameninţa să înlocuiască permanent refugiaţii arabi deposedaţi care au fost aici timp de secole „. El a descris,” pradă sionista pe scară mare şi distrugerea satelor [palestiniene] fără nici o aparentă militara necesară . „

Raportul său (ONU Document A. 648) a fost depus pe 16 septembrie, 1948. A doua zi, Contele Bernadotte şi asistentul său au fost asasinaţi în acea parte a Ierusalimului ocupata de către sioniştii.

În cele din urmă marina britanică i-a atacat pe cei 4500 de supravieţuitori ai Holocaustului ( „Exodul 1947”), în drumul lor spre Palestina şi patria lui Rothschild a fost un fapt implinit.

 La 14 mai 1948, mandatul britanic asupra Palestinei a expirat si Rothschild a stabilit Statul Evreu, situat în singurul loc din lume in care ar putea avea loc o ciocnire a civilizatiilor, Ierusalim.

Întoarcerea evreilor în „Ţara Sfântă” prevesteste Armageddon-ul.

Armageddon, batalia finala, va veni atunci când cineva va distruge Dom-ul Stancii. Această moschee magnifica cu cupole de aur construita pe locul Templului lui Solomon (urâciune a pustiirii) impiedica întoarcerea lui Mesia. Creştinii Radicali şi evreii, cred că Hristos nu va veni înapoi pe pământ, până când evreii nu vor reconstrui Templul.

Dom-ul trebuie sa fie demolat, apoi pentru prima dată în istorie, datorită lui Sadaam Hussein, care a distrus 90 la suta din zonele umede din Irak, 200 de milioane de oameni ar putea trece Eufratul pentru un război sfânt în Ierusalim.

Un razboi care va scapa planeta de milioane de mancatori inutili.

Noua Ordine Mondială a Rothschild are nevoie numai de 500 de milioane dintre noi, ca sclavi.

http://www.thepeoplesvoice.org/TPV3/Voices.php/2009/06/02/preparing-for-world-war-iii-august-15-1871

1 Decembrie 2009- Zi de doliu national!

Ei bine, desi nu arata ea foarte diferit, Ieri ne-am trezit într-o altă ţară.  Aceeasi oameni, aceleasi locuri, aceeasi inconstienta si nepasare fata de lucrurile cu adevarat importante. Zi libera si plina de incarcatura patriotica si emotionala: Ziua Nationala. Spectacole, defilari si mascarada. Steaguri tricolore fluturand pe stalpi, oameni bezmetici pe strazi, care habar n-au pe ce lume traiesc. Zi de mancat si baut pe gratis, zi de propaganda electorala, zi de chiolhan. Un motiv de mare sarbatoare!? Romania nu mai era o naţiune suverană!

 La miezul nopţii, dupa 91 de ani, ieri noapte, am încetat să mai fim un stat independent, obligat prin tratatele internaţionale fata de alte state independente şi am devenit în schimb o unitate subordonată într-un stat european.

Da, un stat european. Dati o privire rapida la definiţia prevăzută  la articolul 1 din Convenţia de la Montevideo 1933,  privind drepturile şi îndatoririle statelor: „Statul ca o persoană de drept internaţional trebuie să posede următoarele calificări: (a) o populaţie permanentă; (b) un teritoriu definit; (c) conducere; şi (d) capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. ”

Până ieri, UE s-a calificat pe motivele (a), (b) şi (c). Acum are bifată si caseta finala. În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare de ieri dobândeşte „personalitate juridică”, care îi dă dreptul de a semna acorduri şi să trateze cu alte state. De asemenea, acest drept nu este pur şi simplu teoretic: UE are acum un ministru de externe, un corp diplomatic ( Serviciul European pentru Acţiune Externă) şi 160 de ambasade peste mări.

Până ieri, UE nu putea să -si adauge competente suplimentare de politică, fără un nou tratat, care trebuia să fie ratificat de către toate naţiunile sale constitutive. Acum, ea are aşa-numita clauză „pasarelă” sau de auto-modificare a mecanismului. Parlamentul European, cu alte cuvinte, nu mai are ultimul cuvânt asupra extensiilor de competenţă ale UE. UE isi castiga autoritatea, nu de la cei 27 de membri ai săi, ci de la propriile sale texte fundamentale.

Incepand cu ieri, Romania va trebui să treacă prin procedura de retragere formala prevăzută în Tratatul de la Lisabona, daca nu mai vrea sa fie membra. Cu alte cuvinte – în mintea euro-avocaţilor, în orice caz, dacă nu chiar a constituţionaliştilor romani – UE  stabileaste condiţiile în care membrilor săi li se permite să plece, adica la Pastele Cailor. Suveranitatea categorică a fost mutata din capitalele naţionale la Bruxelles.

Este îngrozitor, umilitor si scandalos că un asemenea lucru s-a făcut fără consimţământul popular, precum şi în absenţa unui referendum. ” Mortul de la groapa nu se mai intoarce” s-ar putea spune. Adevărat. Dar ar trebui sa plangeti pentru fiecare moment in care ati contribuit la asta prin nepasarea sau ignoranta voastra.

De aceea, tuturor celor care au sarbatorit ieri Ziua Nationala a Romaniei le spun ca de fapt au sarbatorit inmormantarea Romaniei. O inmormantare frumoasa, cu fast, asa cum ne place noua romanilor. 

” Regele a murit. Traiasca Regele! „

Dezvaluit inca din 1989: Planul secret de a eticheta fiecare barbat, femeie si copil

 Acest articol a fost iniţial publicat, la 1 august 1989, in ziarul The Sun.

VENIREA BIG BROTHER!  
Dezvaluit: planul secret pentru a eticheta fiecare bărbat, femeie sau copil 
de  JOE FRICK 

Codificate microcipuri, implantate în fiecare persoană din ţara ne-ar lega pe noi toti la un calculator central care ar putea urmări în orice moment pe oricine, si planurile pentru un astfel de sistem sunt deja în curs, fie că vă place sau nu!  

Sistemul Secret este în curs de implementare, ca un serviciu pentru protecţia persoanelor, de catre înalte oficialităţi guvernamentale, dar unii insideri care au obiecta la aceasta mutare spun că este doar un alt mod pentru Big Brother de a  controla subiectele sale.

Transmiţători

” Agenţi ai securitatii naţionale la nivel inalt încearcă să convingă surse din administraţia Bush de a începe proiectul în care fiecare bărbat, femeie sau copil va fi implantat cu un transmiţător mic”, pretinde Milerand Davis, un critic al intervenţiei guvernului, care spune ca a primit informaţii  dezvaluite de la surse din interior.

„Ei încearcă să spuna ca acest lucru va fi o modalitate buna pentru autorităţi de a descoperi rapid persoane dispărute şi copii, precum şi criminali şi spioni.

Preparate injectabile

 „Dar cu tehnologia uluitoare de astăzi, totul despre tine ar putea fi inclus într-un microcip mic, care ar putea fi conectat la un calculator al guvernului.

„Orice agenţie guvernamentală va şti ce a făcut şi ce face o persoană, în orice moment.”

Alte surse spun ca micutele emiţătoare pot fi injectate fără probleme  in om, cu un pistol mic (siringa- n.m.), fără  ca ei să ştie, chiar printr-un program de vaccinare la nivel national.

„Tot ce ar trebui guvernul să faca este să prepare ceva de genul vaccinului gripei porcine,” spune Milerand. 

 

„Imaginaţi-vă cazul în care ar fi spus sa fie un vaccin pentru SIDA. Oamenii ar fi navalit  în masa pentru a se vaccina.”

 „Medicii însisi pot să nu ştie nici măcar ei ce injecteaza. Li s-ar putea spune ca microcipurile sunt implanturi genetice care reprogrameaza corpul în lupta împotriva bolilor.”

El adaugă: „Programul va cere ca toti lucratorii guvernului federal, statal şi local să-si facă injecţii.”

” Va fi doar o chestiune de timp până când toată lumea este implantata cu un microcip, un sclav pentru guvern.”

www.consciousape.com

Nimic nou sub soare. Iata ca dupa 20 de ani, planul este pus in aplicare nu numai in America ci in intreaga lume.

Articolul din The Sun a fost preluat de catre William Cooper in cartea sa ” Behold a pale horse ” ( Iata un cal galben-vanat ), intitulata astfel dupa Cap.6.8 din Apocalipsa, in care dezvaluie multe lucruri despre guvern si Illuminati. William ” Bill” Cooper a fost ucis intr-o incaierare cu politia la data de 6 noiembrie 2001. Un ajutor al serifului din Arizona s-a dus la miezul noptii pentru a-l aresta pe Bill. Ajutorul a fost internat in stare grava, cu doua gloate in cap iar Bill a fost ucis. Moartea sa a fost invaluita in mister. In timpul vietii  a mai suferit atacuri asupra persoanei sale, care s-au soldat cu numeroase cicatrici si pierderea unui picior.

 A lucrat in aviatie pana in 1965 si in Marina Militara, de unde a f ost eliberat in 1975. In martie 1999 si-a trimis familia in afara granitelor SUA iar el a ramas singur in casa sa din Arizona, unde a si fost ucis.

Sa ne cunoastem viitorul Presedinte: Mircea Geoana alias Obama de Romania

 Oare ce si cat cunosc romanii despre candidatii lor la Presedintia tarii? In mod cert foarte putin si doar atat cat trebuie ca sa puna stampila ” votat ” pe patratelul respectivului. Pentru cei care vor sa voteze in cunostinta de cauza, m-am hotarat sa le ofer cateva amanunte, nu lipsite de importanta, despre Mircea Geoana. Iata cum apare biografia lui pe site-ul Institului Aspen: 

” Mircea Geoana

Presedinte, Institutul Aspen România

Department(s): Departamentul (e):

Consiliul de Administraţie

Informaţii de contact

Biografie

Mircea Geoană este preşedintele Partidului Social-Democrat român (PSD), din anul 2005. El este, de asemenea, preşedinte al Comitetului de Relaţii Externe din Senatul român. În ianuarie 2006, el a fost ales preşedinte al Comitetului Internaţionalei Socialiste pentru Europa de Sud-Est. Înainte de cariera sa politica, Mircea Geoana a avut o activitate diplomatica de succes. Desemnat Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii la varsta de 37, în februarie 1996, el a fost cel mai tanar ambasador in cadrul Corpului Diplomatic Român. Între 2000 şi 2004, Mircea Geoana a servit ca ministru al Afacerilor Externe ale României. În această calitate, pe parcursul primului an în funcţie, de asemenea, el a servit ca  preşedinte în exerciţiu al OSCE( Organizatia pentru Securitate si Co-operare  in Europa ) în 2001. Mircea Geoană este un expert  in integrarea Trans-Atlantică. Autor a diverse cărţi şi articole pe această temă, el a fost, de asemenea, un colaborator NATO in privinta instituţiilor democratice în 1994. El a conferentiat despre politica externă, economiile de tranziţie şi despre globalizare, la principalele universităţi din SUA şi grupuri de reflecţie. Mircea Geoană are un doctorat în economie mondială, la Academia de Studii Economice din Bucureşti.”

Aici se incheie aceasta biografie, care suna extrem de pompos si poate fi gasita in limba engleza la urmatoarea adresa :http://www.aspeninstitute.org/people/mircea-geoana&ei

Iata-i pe colegii d-lui Geoana de la Institutele Aspen din lume:

Aspen Institute Board of Trustees

William E. Mayer-Chairman of the Board,Henry E. Catto-Vice Chairman,Walter Isaacson-President and CEO, Lester Crown-Vice Chairman;

Active Trustees

Madeleine K. Albright-Principal, The Albright Group LLC, Paul F. Anderson-Senior Advisor, Booz Allen Hamilton, Mercedes Bass-Sid R. Bass Inc., *Berl Bernhard-Partner, DLA Piper US LLP,Chairman Emeritus, The Aspen Institute,William D. Budinger-Founder, Former Chairman and CEO, Rodel, Inc., Stephen L. Carter
-Professor of Law Yale University Law School,*Henry E. Catto-Former U.S. Ambassador to Great Britain
Chairman Emeritus, Atlantic Council of the United States Vice Chairman, The Aspen Institute,*Lester Crown
Chairman, Material Service Corporation,Vice Chairman, The Aspen Institute,F. Peter Cundill-Founder, Cundill Investments Research,Andrea Cunningham-Chief Executive Officer, CXO Communication,Tarun Das-
Chief   Mentor, Confederation of Indian Industry, **William L. Davis-Chairman and COO, WLD Davis Holdings, LLC, John Doerr-Partner, Kleiner Perkins Caufield & Byers,Sylvia A. Earle-Chairman, Deep Ocean Exploration & Research, Michael D. Eisner-Tornante Company, Leonhard Fischer-Chairman, Aspen Institute Berlin,Alan Fletcher-President and CEO, Aspen Music Festival and School,Stephen Friedman-Senior Advisor, Stone Point Capital,Henry Louis Gates, Jr.-W.E.B. Du Bois Professor of the Humanities, Harvard University,Mircea Geoana
President, Aspen Institute Romania
,David Gergen-Professor of Public Service, John F. Kennedy School of Government, Harvard University,*Alma L. Gildenhorn-Honorary Trustee, Kennedy Center,Jamshyd Godrej
Chairman, Aspen Institute India,*Gerald Greenwald-Managing Partner, Greenbriar Equity Group,Patrick W. Gross-Chairman, The Lovell Group,*Arjun Gupta-Founder and Managing Partner, Telesoft Partners,*Sidney Harman-Executive Chairman, Harman International Industries, Inc.,Hayne Hipp-Chairman and CEO, The Liberty Corporation,Gerald D. Hosier-Law Offices of Gerald D. Hosier Ltd.,Ann Frasher Hudson-Partner, Javelina Partners,Jérôme P. Huret-Former President, Institut Aspen France,Robert J. Hurst-Managing Director, Crestview Advisors, LLC,*Walter IsaacsonPresident & CEO, The Aspen Institute,Yotaro Kobayashi-Chief Corporate Advisor, Fuji Xerox Co., Ltd.,David H. Koch-Executive Vice President Chemical Technology, Koch Industries, Inc.,Ann McLaughlin Korologos-Chairman Emeritus, The Aspen Institute,Senior Advisor, Benedetto Gartland & Company,Timothy K. Krauskopf-Principal, Round Lake Designs, LLC,Leonard A. Lauder-Chairman Emeritus of the Board of Directors, The Estee Lauder Companies, Inc.,Chairman Emeritus, The Aspen Institute, Elisabeth Lulin-President, Institut Aspen France,*Frederic V. Malek-Chairman, Thayer Capital Partners,James M. Manyika-Partner, McKinsey & Company,*William E. MayerChairman of the Board, The Aspen Institute
Partner, Park Avenue Equity Partners,Bonnie Palmer McCloskey-President, Cornerstone Holdings, LLC,Anne Welsh McNulty-Senior Director, JBK Partners,Eleanor Merrill-Publisher Emeritus, Washingtonian Magazine, Karlheinz Muhr-Managing Director, Credit Suisse First Boston,Clare Muñana-President, Ancora Associates, Inc. ,Elinor Bunin Munroe-President, Elinor Bunin Productions, Inc.,Jerry Murdock-Managing Director and Co-Founder, Insight Venture Partners,Roberto H. Murray-Chairman, Fundemas President, Agricola Industrial, Salvadorena, SA,William A. Nitze-Chairman, GridPoint, Inc.,Her Majesty Queen Noor-Humanitarian Activist; UN Expert Advisor,Olara A. Otunnu-President, LBL Foundation for Children,Elaine Pagels-Professor of Religion, Princeton University,Michel Pebereau-President, BNP Paribas Chairman, Institut Aspen France,Lord Powell-
Chairman, Sagitta Asset Management Limited, Michael K. Powell-Chairman, The MK Powell Group, *Margot L. Pritzker-Chairperson, Zohar Education Project Incorporative,Peter Reiling-Executive Vice President for Leadership and Seminar Programs, The Aspen Institute, *Lynda Resnick-Co-Owner and Vice Chairman, Roll International Corporation,Isaac O. Shongwe-Chief Executive Officer, DNA Supply Chain of South Africa
Chairman, Letsema Consulting Company,*Robert K. Steel-Under Secretary of Domestic Finance, US Department of Treasury,Andrew L. Stern-International President, Service Employees International Union, Giulio Tremonti
Chairman, Aspen Institute Italia,Roderick von Lipsey-Senior Vice President, Investments, UBS Financial Services, Vin Weber-Managing Partner, Clark & Weinstock,Frederick B. Whittemore-Advisory Director, Morgan Stanley & Co., Inc.,

* Executive Committee
** Trustees on Leave of Absence

Lifetime Trustees

James C. Calaway-Chairman of Lifetime Trustees ,Prince Bandar bin Sultan-Former Saudi Ambassador to the United States,Keith Berwick-Keith Berwick Chair, The Aspen Institute,John Brademas-President Emeritus, New York University, James C. Calaway-Chairman, Lifetime Trustees, The Aspen Institute,Lisle C. Carter, Jr.-Attorney,William T. Coleman, Jr.-Senior Partner and The Senior Counselor, O’Melveny & Myers,Al Dietsch-
Chairman, Best Year Yet LLC,William H. Donaldson-Chairman, Donaldson Enterprises, James L. Ferguson-
Retired Chairman and CEO, General Foods Corporation,Jacqueline Grapin-President, The European Institute, Irvine O. Hockaday, Jr.-Retired President and CEO, Hallmark Cards, Inc.,Nina Rodale Houghton-President, Wye Institute,Shirley Hufstedler-Senior Counsel, Morrison & Foerster,Jerome Huret-Former President, Aspen Institute France,Robert S. Ingersoll-Former US Ambassador to Japan,William N. Joy-Partner, Kleiner Perkins Caufield & Byers, Henry A. KissingerChairman, Kissinger Associates, Inc.,Gerald M. Levin-Retired Chairman and CEO, Time Warner, Inc.,Robert H. Malott-Retired Chairman and CEO, FMC Corporation,John P. Mascotte-
Former President and CEO, Blue Cross and Blue Shield of Kansas City, Robert S. McNamaraFormer President, The World Bank, Olivier Mellerio-Institut Aspen France, Interfinexa,Hisashi Owada-International Court of Justice, John J. Phelan, Jr.-Chairman Emeritus, The Aspen Institute,Retired Chairman and CEO, New York Stock Exchange, Thomas R. Pickering-Vice Chairman, Hills and Company,Warren B. Rudman-Partner, Paul, Weiss, Rifkind, Wharton and Garrison,Jay Sandrich-TV and Film Director,Lloyd G. Schermer-Retired Chairman & CEO, Lee Enterprises,Carlo Scognamiglio-Honorary Chairman, Aspen Institute Italia,Albert H. Small-President, Southern Engineering Corp.,Kathy D. Smith-Former Board Member, Daubert Industries,Phillips Talbot-President Emeritus, The Asia Society,Solomon D. Trujillo-Chairman, CEO and President, Graviton, Inc.,Paul A. Volcker
Former Chairman of the Board of Governors, Federal Reserve System,Leslie H. Wexner-President and Chairman of the Board, The Limited, Inc.,Clifton R. Wharton, Jr.-Former Chairman and CEO, TIAA/CREF,Dolores Wharton-
Founder and Chair, Fund for Corporate Initiatives (http://www.aspeninstitute.org/news/2008/04/16/new-trustees-elected-aspen-institute-board). Daca aveti rabdare sa cautati mai multe detalii despre toti acestia veti fi surprinsi de activitatile lor.

La data de 01.05.2009 acestora li s-au alaturat urmatorii distinsi membri:

James Schine Crown este preşedinte al Henry Crown and Company, o companie, cu capital privat, de investiţii care investeşte în titluri de valoare publice şi private, imobiliare si companii de operare. Mr. Crown is Chairman of the Board of Trustees of the University of Chicago. El este un director al General Dynamics Corporation, JPMorgan Chase si Sara Lee Corporation. Dl Crown este preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universitatii din Chicago. El este, de asemenea, un administrator al Muzeului de Stiinta si Industrie si al Asociatiei Orchestral. Jim Crown s-a născut în Chicago, în 1953, fiul lui Lester şi a lui Renée (Schine) Crown. Dl Crown a câştigat o licenţă în ştiinţe politice în 1976, de la Hampshire College din Amherst, Massachusetts. El a primit diploma de drept în anul 1980 de la Facultatea de Drept Stanford, unde a fost redactor de proiecte  al Revistei de drept Stanford şi un membru al Fundatiei de Drept al Intresului Public din Stanford. La absolvire, Dl Crown s-au alăturat Salomon Brothers Inc, în New York City, în calitate de asociat. El a devenit vice-presedinte al pieţelor de capital Service Group in ianuarie 1983. În aprilie 1985 s-a întors la Chicago,  pentru a se alătura firmei de investiţii a familiei sale . Dl Crown este un membru  al Asociatiei Avocatilor statului Illinois. Dl Crown este fost căsătorit cu fosta Paula Hannaway din 1985. Ei au patru copii.Henrietta Fore Holsman a servit ca administrator al Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi ca director al US Foreign Assistance în administraţia lui George W. Bush. Ea a fost anterior Subsecretar de Stat pentru management. Înainte de această numire, Fore a servit ca al 37-lea   director al Monetăriei Statelor Unite,  în cadrul Departamentului de Trezorerie.  Ea a fost, de asemenea, desemnata prezidenţial la USAID, in perioada 1989-1993, în primul rând în calitate de administrator asistent pentru Întreprinderile private în cadrul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională şi apoi ca administrator  asistent pentru Asia. În această perioadă a fondat şi a servit drept primul preşedinte al Parteneriatului de Mediu Statele Unite Asia, o coaliţie de afaceri, guvern, şi de organizare a comunităţii din Statele Unite şi 31 de Naţiuni din Asia. Fore, de asemenea, a fost un fondator al Financial Services Volunteer Corps. Ea a fost administrator şi preşedinte al Stockton Wire Products, producator si distribuitor de produse din oţel, aditivi pentru ciment si materiale de constructii din sârmă, pentru industria de constructii americana sieuropeana. Ea a ocupat funcţii in conducerea corporativa a Dexter Corporation şi HSB Group Inc, ambele listate la New York Stock Exchange.  Ea are o  licenţă Bachelor of Arts  în istorie de la Wellesley College şi un grad Master of Science în administraţia publică de la Universitatea din Colorado de Nord. Ea a studiat, de asemenea, International Politics la Universitatea Oxford si a studiat la Universitatea Stanford Graduate School of Business. Ea este căsătorita şi locuieşte în Washington, DC, şi Nevada. She is a keen sailor and collector of antique Holsman Automobiles. Ea este o pasionata navigatoare pe mare şi colecţionara de antice Automobile Holsman.

Beatrice Wilkinson Welters este fondatoarea şi preşedinta Fundaţiilor AnBryce şi Vincent Wilkinson. Aceste fundatii se concentreze asupra deservirii tineretului şi a adulţilor tineri prin a le oferi mai multe posibilitati pentru dezvoltarea lor personală şi şcolara. O pasiune pentru sprijinirea tinerilor defavorizaţi rămâne o prioritate de top, precum şi continuarea extinderii  programarii pentru  permiterea creşterii economice. Fundatia, printr-un parteneriat cu Facultatea de Drept a Universitatii din New York , s-a angajat să furnizeze 30 de burse complete de şcolarizare pentru studenţii de mare merit, care provin din medii  sever dezavantajate economic, pentru a fi primii în familiile lor care absolva o şcoala. În 2007, fundaţia a început un program similar la nivel universitar. Cu peste 10 ani în urmă, d-na Welters a creat  Tabăra  Academica de Vară Dogwood, o afiliata a Fundaţiei AnBryce, care este situată în Wolftown, Virginia, şi adăposteşte peste 90 de  rulote cu tineri în fiecare vară. Dupa plecarea din Tabăra de Vară Dogwood, participanţii continuă să primească asistenţă din partea fundaţiei academice prin intermediul programelor acesteia de după-şcoală şi sâmbăta , de îmbogăţire academica, în Washington, DC ,zona metropolitana. She was appointed to the Kennedy Center Board of Trustees in 1992 and serves on its Executive Committee and Education Committee. Dna Welters serveşte in conducerile mai multor distinse  instituţii din  Washington, DC. Ea a fost numita in Consiliul de Administraţie, în 1992, la Centrul Kennedy, şi serveşte atat in  Comitetul său executiv cat şi in Comitetul pentru Educaţie. Ea lucreaza ca membru al consiliului de administraţie al Orchestrei Simfonice Naţionale  şi ca vice-preşedinte pentru Dezvoltare Comunitară. Ea este membru in conducerea  Bibliotecii Congresului ca membru al comitetului director al Consiliului  James Madison şi are calitatea de co-preşedinte al Comitetului de Achizitii, în calitate de membru al consiliului de la Brookings Institution, in consiliul Academiei Iezuite de la Washington, şi mai este  administrator la Maret School. D-na Welters, de asemenea, participă la numeroase alte programe pe care ea le-a finanţat pentru a aduce teatrul şi arta tineretului deservit. D-na Welters si-a luat diploma de licenţă de la Colegiul Manhattanville şi gradul de la Colegiul de Justitie penala John Jay. Ea a primit recent un Doctorat Onorific de la Colegiul Livingstone din Salisbury, Carolina de Nord. Ea si sotul ei, Anthony, locuiesc în McLean, Virginia, cu fiii lor, Bryant, in varsta de 19 ani, student la un colegiu de la Notre Dame, şi Andrew, in vârsta de 17 ani, un senior la Maret School.

Noi administratori alesi pe durata vieţii la Institutul Aspen

Lester Crown este preşedintele Henry Crown and Company. El deţine o licenţă în inginerie chimică de la Universitatea Northwestern si are un MBA la Harvard Graduate School of Business. Dl Crown serveşte in conducerea  Universitatii Northwestern,  Children’s  Memorial Medical Center, Lyric Opera din Chicago, Fundaţia Ierusalim, Seminarul Teologic Evreiesc şi este Preşedinte al Consiliului pentru Afaceri Globale de la Chicago şi al Comitetului Civic al Clubului Comercial din Chicago.

Tarun Das este Mentorul şef al Confederaţiei Industriei Indiene (CII). CII este o organizatie nationala de deservire şi reprezentare a  industriei indiene. El este, de asemenea, preşedinte al Institutului Aspen India şi preşedintele ne-executiv al Petrochemicals Haldia Ltd (HPL). El este de asemenea membru al Consiliului Consultativ de Securitate Naţională al Guvernului din India, membru al  Consiliului Consultativ International al Coca-Cola Company, membru al consiliului de administraţie al patronilor East West Center, Honolulu şi director ne-executiv al John Keells Holdings Ltd, Sri Lanka. I-a fost conferita o Onorifica CBE ( Mare Cruce a Cavalerilor in Grad de Comandant ) de  catre Majestatea Sa Regina pentru contribuţia sa la relaţiile indo-britanice. I-a fost, de asemenea conferit Premiul Naţional Singapore ( Medalie a Serviciului Public ) pentru contribuţia sa la consolidarea relaţiilor economice dintre India si Singapore, şi i s-a atribuit decoratia Bhushan Padma, una dintre cele mai mari Decoratii civile indiene, pentru contribuţia sa în domeniul comerţului şi industriei, de către preşedintele Indiei.

Andrew Stern este presedinte al  Uniunii Internationale a Angajatilor in Munca (SEIU), Uniunea naţiunii cu cea mai mare şi cea mai rapidă creştere.  The New York Times Magazine il descrie pe  Stern, ca un om care „intenţionează să creeze o noua, circulaţie de muncă mai dinamica ” care să poată face faţă provocărilor economiei globale ale secolului 21. Stern prevede parteneriate între companiile multinaţionale şi sindicatele de peste mări, pentru a creşte salariile şi standardele pentru lucrători, în timp ce ajuta companiile să devină mai competitivă, în America şi pe plan internaţional. După lansarea unei dezbateri, diseminata pe larg, despre schimbarea fundamentală necesară pentru a inversa declinul muncii, Stern a scos SEIU din AFL-CIO ( Federatia Organizatiilor de munca Americane),pentru a se concentra pe miscarea de unire a nouă din 10 muncitori americani  care nu sunt încă într-o uniune, şi a fost forţa motrice  in formarea Schimbarii pentru a Câştiga, o federaţie nou de muncă din şapte sindicate majore, reprezentând 6 milioane de membri. Un avocat agresiv pentru un sistem de îngrijire a sănătăţii, care sa ajute companiile americane sa controleze costurile oferind în acelaşi timp calitate, grad de acoperire la preţuri accesibile pentru fiecare american, Stern a invitat, de asemenea, liderii de afaceri pentru sa-şi unească forţele cu munca în arena politică naţională pentru a stabili un mai eficient, rentabil model pentru a înlocui dificila noastra bază de structură antreprenoriala.

Frederick B. Whittemore, un bancher senior, partener, directorul managerial şi directorul consultativ al Morgan Stanley Company in New York, care se afla in firma de 50 de ani. El a fost vicepresedinte al American Stock Exchange, presedinte internaţional al Consiliului Economic al Bazinului Pacificului şi preşedinte al Comitetului National pentru Cooperare Economică al SUA. Whittemore este un membru al Council on Foreign Relations( CFR).

Dar ce este Institutul Aspen ? ” Institutul Aspen, fondat în 1950, este o organizaţie internaţională non-profit dedicată pentru încurajarea  liderilor( conducatorilor) luminati şi deschisă dialogului. Prin seminarii, programe de politică, conferinţe şi iniţiativele de dezvoltare ale conducatorilor, Institutul şi partenerii săi internaţionali  încearca să promoveze ancheta nepartizană şi aprecierea pentru valorile atemporale. Institutul are sediul în Washington, DC, şi campusuri în Aspen, Colorado, şi pe râul Wye lângă ţărmurile Golfului Chesapeake din Maryland. Reteaua internationala include ca parteneri  Institutele Aspen de la Berlin, Roma, Lyon, Tokyo, New Delhi si Bucuresti, precum şi iniţiative de conducere în Africa, America Centrală şi India.” http://www.aspeninstitute.org/news/2008/04/16/new-trustees-elected-aspen-institute-board

Institutul Aspen este în mare parte finanţate de fundaţii, cum ar fi  Carnegie Corporation, Rockefeller Brothers Fund şi Fundaţia Ford, prin taxe de seminar, precum şi prin donaţii individuale.  Consiliului său de administraţie include lideri din politica, guverne, mediul de afaceri şi academic, care, de asemenea, contribuie la sprijinirea sa. Walter Isaacson este în prezent Presedinte si CEO ( www.wikipedia.org) iar din 18 noiembrie presedintele Obama l-a numit Presedinte al Consiliului Guvernatorilor din Radiodifuziune.

” În 1978, sponsori generosi au oferit Institutului proprietatea splendida a Wye River, în Maryland, unde isi are sediul de atunci.

Râul Wye a devenit un centru pentru cele mai înalte cercuri ale politicii internaţionale. În 1990, George H. Bush (senior) şi Lady Thatcher s-au întâlnit acolo şi au vorbit despre Noua Ordine Mondială înainte ca el sa fi ţinut un discurs pe tema în Congres. În 1991, Wye River găzduieşte o reuniune pregătitoare pentru Summit-ul Mondial de la Rio de Janeiro, asupra mediului.

În 1998, Yasser Arafat, Benjamin Netanyahu şi regele Hussein al Iordaniei au fost primit de preşedintele Bill Clinton acolo să negocieze şi să semneze aşa-numita « Acordul de Pace de la Wye River». It was also there where little boy Elián González found shelter in 2000 while Washington and Havana discussed his future. Acesta a fost, de asemenea, locul in care baietelul cubanez Elian Gonzalez ” a găsit adăpost în anul 2000 „, în timp ce Washington şi Havana discutau despre viitorul său.

” In varsta de şase ani, Elian şi familia sa controlata au fost luati la unul dintre cele mai renumite centre din lume de formare a re-invatarii şi  gândirii colective  la nivel mondial : Institutul Aspen pentru Studii Umanistice (AIHS). Fondat în Aspen, Colorado, dar legate de  Britanici datorită Institutului Tavistock pentru Relaţii Umane, el solicită în sine „, un forum global„, care „caută să îmbunătăţească starea de bunăstare a oamenilor prin favorizarea luminatei conduceri responsabile şi convocarea  liderilor şi factorilor de decizie politică pentru a aborda schimbările structurale ale noului secol „. Acest centru de formare profesională pentru o armată globală de psiho-agenţi de schimbare sociala lucreaza prin birouri în Germania, Japonia, Italia şi Franţa, precum şi in Statele Unite.

În 1976, AIHS a publicat o nouă alfabetizare civică . Aceasta oferă o privire asupra  filozofiei predate şi invatate în cadrul conferinţelor sale globale – una care arată simpatiile alarmante cu strategiile pentru educaţie si manipulare folosite de către echipa de formatori comunisti a lui Fidel Castro.  Autorul, Ward Morehouse, scrie:

„Avem nevoie să ne lepadam de  moştenirea provincialista pe care am acumulat-o in ultimii 200 de ani … O parte importantă a problemei de adaptare a educaţiei pentru a-i ajuta pe americani sa faca faţă interdependenţei globale este moştenirea pe care ne-am insusit-o de la trecut .. ..

„Activităţile experimentale ar trebui întreprinse pentru a  se vedea în ce măsură  experienţele de învăţare formală  pot forma opiniile lumii americanilor în aşa fel încât să facă cele mai multe vizualizări compatibile cu (sau macar mai puţin rezistente la) ajustările în comportament şi atitudinile necesare pentru a face faţă mai eficient problemelor de interdependenţă ….

„Tipul de transformare a învăţământului pe care l- am susţinut în aceste pagini nu va fi uşor. Modificarea instituţiilor sociale complexe, în mod fundamental necesită cantităţi nelimitate de sudoare şi aproape sigur cateva lacrimi, dacă nu chiar sânge.www.crossroad.to

Institutul Aspen a devenit un club exclusiv pentru elita din Washington, care se mândreşte cu umanismul şi cultura sa.  Biroul secretarului a fost pentru o lungă perioadă de timp în mâinile lui Filip D. Zelikow,  un prieten apropiat al Condoleezzei Rice, care mai apoi l-a numit secretarul Comisiei prezidenţiale pentru 11 septembrie.

Seminariile de formare, pentru grupuri de 20 de persoane care isi platesc cate 8500 dolari pe săptămână, sunt întotdeauna pline. Există mulţi candidaţi care sunt atraşi nu atât de mult de filosofia transcendentala a lui Adam Smith sau Vaclav Havel, ci de mediul însoţitor fermecător al personalităţilor la fel de bogate ca ei înşişi.” www.voltairenet.org

Dar cum a ajuns, fie-mi iertat, ” prostanacu’ ” intr-o astfel de lume selecta? Iata ce spun unii:

 ” Scopul acestei organizaţii, care cuprinde cele mai puternice corporaţii şi grupuri de interese din SUA şi din Europa, este să-i adune printre membri săi pe cei mai influenţi oameni aflaţi în poziţii-cheie în administraţiile guvernamentale, astfel încît interesele economice şi finaciare la nivel global să le fie cît mai bine servite. În România, filiala Institutului Aspen a luat naştere la finele anului 2005 din voinţa unui grup de lideri politici, oameni de afaceri şi de cultură care au considerat, la nivel declarativ, că România a atins un anumit nivel de dezvoltare economică, politică şi socială, care să permită aderarea la metoda Aspen şi la valorile sale. Iniţiativa, însă, i-a aparţinut lui Mircea Geoană, după participarea sa ca invitat la lucrările conferinţei americane Aspen din 1997, pe cînd era ambasador al României în SUA, el devenind şi preşedintele filialei din România a Institutului Aspen. Că Mircea Geoană îşi trage „seva” de peste Ocean o demonstrează şi faptul că, ori de cîte ori pleacă în SUA, el afirmă faţă de colegii de partid că „se duce să ia lumină”, limbajul discursului său trimiţînd direct la cel îndeobşte calificat ca aparţinînd „iluminaţilor”, caracterizat prin duplicitate.” http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=30434

Ce colegi celebri romani are Mircea Geoana la Aspen? Iata-i:

           Name                                      Position                                                                              Company

Mircea Geoana                            President           The Aspen Institute Romania, President of the Romanian Senate
Irina Anghel                           Founding Partner                                      Law Office of Irina Anghel
Daniel Badea                           Managing Partner                                     Badea Clifford Chance SCA
Vasile Baltac                          President and CEO             SoftNet Group President of the Information Technology and                                                                                                                       Communications  Association of Romania
Gheorghe V. Barba              Managing Director                                             DCI Walbridge Partners

Treasurer and Member of the Aspen Romania Board

Camelia Bazac                         CEO                                                                              SC Forza Rossa SRL
Benoit Blarel                    Country Manager                                                            World Bank Romania
Adrian Chebutiu                     CEO                                                                                        UCM Resita
Cristian Colteanu                                                                                      Regional Executive for Romania, Bulgaria an Republic of                                                                                                                                                           Moldova General Electric
Mihnea Constantinescu       (supporting member)                   Ambassador, Ambassador-at-large Ministry of Foreign Affairs
Ionut Costea                                         Chairman                                           Emporiki Bank, cumnatul lui Geoana
Mircea Ioan Cotosman                      Entrepreneur                                                                                   –
Daniel Daianu                             Professor of Economics              fost ministru,membru PNL, ministru al Finantelor (1997-                                                                                                                             1998), ministru adjunct al Finantelor (1992), a lucrat                                                                                                                 pentru Departamentul de Informatii Externe al Securitatii si a                                                                                                               parasit DIE trei ani mai tarziu, in 1978, cand generalul Ion                                                                                                               Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului romanesc, a plecat in                                                                                                          Statele Unite; Colegiul CNSAS a stabilit insa ca Daniel Daianu nu a                                                                                                          facut politie politica,
 
Tarun Das (ex-officio)           Chairman                                                                         Aspen Institute India
Catalin Dima                Chief Legal and Corporate Affairs Officer                            SC Romtelecom SA
Cosmin Dobran   Ministry Counsellor, Romanian Representative at COPS   Ministry of Foreign Affairs
Calin Dragan                                      CEO                                                                                     Coca Cola HBC Romania
Teddy Dumitrescu                           CEO                                                                                        Publicis SRL Romania
Tommaso di Fazio
Leonhard Fischer (ex-officio)   Chairman                                                                           Aspen Institute Germany
Horatiu Florescu                          President and CEO                                                                    The Advisers
Francois Fourmont                                CEO                                                                          Dacia Renault Romania
Patrick Gelin                                      President and CEO                                         BRD Groupe Societe Generale Romania

Vice President and Member of the Aspen Romania Board

Mariana Gheorghe                                           CEO                                                                          Petrom Romania SA
Cristian Ghinea                                  Columnist and Political Analyst                                 Dilema Veche
Steven van Groningen                                        CEO                                                             Raiffeisen Bank Romania
Anca Harasim                                         Executive Director                          American Chamber of Commerce in Romania
John Hutson                                                        CEO                                                    Delphi Diesel Systems Romania SRL
Florin Ilie                                               Head of Equity Markets                                             ING Bank Romania
Walter Isaacson (ex-officio)                 President and CEO                                            The Aspen Institute, US
Vasile Iuga                                             Country Managing Partner                                    PricewaterhouseCoopers

Member of the Aspen Romania Board

Mugur Isarescu (Honorary Member)            Governor                                      National Bank of Romania
Bojan Jagodic                                                                              CEO                                                   Novartis Pharma Romania
Yotaro Kobayashi (ex-officio)                                           Chairman                                             Aspen Institute Japan
Patrick Desbiens                                  Executive Vice President and Area Director                for SEE GlaxoSmithKline
Enrico Malerba                                                                      CEO                                                                    Pirelli Tyres Romania
Christian Mititelu                                                             Member                                   National Audiovisual Council
Sorin Mindrutescu                                                                  President                    American Chamber of Commerce in Romania
Richard Moat                                                                  Managing Director                                                 T-Mobile UK
Roberto Musneci                                                            Managing Partner                                 Serban & Musneci Associates

Vice President and Member of the Aspen Romania Board

Misu Negritoiu                                                         CEO                  ING Bank Romania; martie 1990  şef al Secţiei                                                                                                                economice de la New York a Ambasadei României în SUA, apoi                                                                                                  în perioada 18 octombrie 1990 – 19 noiembrie 1992 îndeplineşte                                                                      funcţia de preşedinte (cu rang de secretar de stat) al Agenţiei Române de                                                              Promovare a Investiţiilor Străine şi Asistenţei Economice din Străinătate, reorganizată                                                              prin HG 182/20 martie 1991 în Agenţia Română de Dezvoltare, ca departament în                                                                subordinea directă a Guvernului. Se înscrie ca membru în PDSR (actualul Partid Social                                                               Democrat). În perioada 19 noiembrie 1992 – 27 august 1993 a fost ministru de stat,                                                      preşedinte al Consiliului de Coordonare, Strategie şi Reformă în Guvernul Nicolae Văcăroiu.
Cristina Neesham                               Associate Professor                               Monash University, Melbourne, Australia
Christopher Neesham                    Consulting Psychologist                                                                             –
Ion Nestor                                                      Managing Partner                       Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson SCA
Liliana Popescu                                    Associate Professor                          National School of Political Sciences and Public                                                                                                                                                           Administration
Florin Pogonaru                                                        President                            Association of Romanian Businessmen

Vice President and Member of the Aspen Romania Board

Eugen Popa                                     Ministerial Counsellor                         Ministry of Interior and Administration
Sandra Pralong                                                   President                                                             Synergetica Foundation
Rasvan Radu                                                        President                                                                         Unicredit Bank
John Rakolta Jr.                                         Chairman and CEO                                          Walbridge Group, Detroit, USA
Paolo Sartori                                            Italian Representative                                                 SECI Centre, Romania
Gabriel Sebe                                                         Professor                                Faculty of Political Science, University of Bucharest
Irina Socol                                                                CEO                                                                             Siveco Romania
Liliana Solomon                                                     CEO                                                                             Vodafone Romania
Marian Stas                                                           Director                                                              CODECS Foundation for Leadership
Dan Sucu                                                        President and CEO                                                               Mobexpert Holding SRL
Serban Toader                                                 Senior Partner                                                                           KPMG Romania
Giulio Tremonti (ex-officio)                          Chairman                                                                           Aspen Institute Italia
Jean Valvis                                                     President and CEO                                                                       Valvis Holding
Nic Voiculescu                                               Managing Partner                                                             Link Resources Romania

Member of the Aspen Romania Board

Liviu Voinea (supporting member)       Director                                                                                GEA
List Member Corporations
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania
BCR Erste Bank
BRD Groupe Societe Generale SA
American Chamber of Commerce in Romania
Coca Cola HBC Romania
Delphi Diesel Systems Romania SRL
Enel Romania
GlaxoSmithKline SRL
Mefin SA Sinaia
Mobexpert Holding SRL
Novartis Pharma Services AG
Orange Romania SA
Pirelli Tyres Romania
Petrom SA
PricewaterhouseCoopers
Publicis SRL Romania
Raiffeisen Bank SA
Siveco Romania
Smithfield Foods
UCM Resita
Unicredit Romania SA
Unilever SCE SRL
Vodafone Romania
Claudio Zito                              Chairman and Country Manager                                     Enel Romania
Andrei Tarnea                                             –                                                                       Ministry of Foreign Affairs http://www.aspeninstitute.ro/ListMembers.html
Deci, atat finantele cat si comunicatiile sunt foarte bine reprezentate in aceasta institutie din Romania.
 Alte activitati ale lui Mircea Geoana:
• Presedinte al Institutului Aspen Romania • Presedinte de onoare al Asociatiei George C. Marshall Romania • Membru fondator al Clubului Harvard Romania-Moldova • Membru fondator al Asociatiei Fostilor Studenti Romani la ENA (Ecole Nationale d’Administration) • Membru in Consiliul de Conducere al Institutului Aspen Italia
 
 Nu este de mirare ca domnul Geoana este sustinut de expertii americani ai firmei de consultanta Benenson Strategy Group, in campania sa electorala, aceiasi care l-au reprezentat si pe Obama, fata de care Geoana nutreste o adevarata admiratie si cu care spera sa colaboreze foarte bine. 
Citez:”Prietenia care mă leagă de vicepreşedintele Joe Biden, un om cu experienţă şi înţelepciune în politica externă, îmi dă încrederea că SUA vor fi parteneri de nădejde ai unui nou guvern de la Bucureşti care va şti să reaşeze România pe harta lumii. Îi felicit pe noul preşedinte american Barack Obama şi pe vicepreşedintele Joe Biden şi aştept să lucrăm împreună pentru o schimbare benefică ambelor noastre naţiuni”, afirmă Geoană.

Liderul social-democrat se declară convins că relaţia Statelor Unite cu România va continua să fie una specială.

„Barack Obama şi Partidul Democrat au câştigat încrederea americanilor pentru că s-au aplecat asupra preocupărilor lor esenţiale şi s-au angajat să le ofere soluţii viabile: un sistem de sănătate mai bun şi accesibil tuturor, educaţie pentru copiii lor, reducerea inegalităţilor sociale, însănătoşirea economiei. Este o victorie a principiilor fundamentale ale social-democraţiei, care sunt sigur că va insufla încredere într-o politică socială responsabilă şi electoratului european, inclusiv celui român. Aceasta nu este însă doar o victorie a stângii, este o victorie a încrederii în posibilitatea autodepăşirii, a învăţării din greşelile trecutului şi a curajului mobilizării pentru un viitor mai bun”, afirmă Mircea Geoană, fost ministru de Externe şi fost ambasador al României în SUA.

El consideră că alegerea lui Obama reprezintă „un moment istoric nu doar pentru aliaţii nostri, ci pentru întreaga lume, inclusiv România”.

El consideră că alegerea lui Obama reprezintă „un moment istoric nu doar pentru aliaţii nostri, ci pentru întreaga lume, inclusiv România”.

Geoană remarcă faptul că victoria lui Barack Obama vine într-un moment crucial, de reaşezare a ordinii politice mondiale, de decizii economice fundamentale pentru binele fiecăruia dintre cetăţenii planetei.

„Ştiu că preşedintele Obama se va confrunta curând cu provocări importante, dar am încredere că va şti să fie acel factor de echilibru şi raţiune atât de necesar acum”, declară liderul PSD.

În opinia sa, alegerea lui Barak Obama ca preşedinte al SUA „este o victorie a unui nou tip de politician, tânăr, lipsit de prejudecăţile, de temerile trecutului, care a reuşit în aceste alegeri încă o victorie istorică: a mobilizat electoratul tânăr, i-a ascultat dorinţele şi l-a cooptat la efortul comun pentru mai bine”.

Geoană apreciază că intenţia anunţată de noul preşedinte al SUA de a lucra împreună cu competitorii săi republicani, într-un spirit de unitate care să pună capăt „luptelor între interese meschine şi imaturităţii politice” în numele responsabilităţii faţă de electorat, ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea.

http://www.mediafax.ro/politic/geoana-victoria-lui-obama-victorie-a-stangii-sua-vor-fi-partenere-ale-unui-nou-guvern-de-la-bucuresti-3435720

Dragi romani, daca sunteti ” gelosi ” pe fratii americani n-aveti nici un motiv. In curand o sa beneficiati de acelasi tratament ca si ei. Iar Mircea Geoana alias Obama de Romania o sa va ajute cu tot dragul.  Vandut evreilor, masonilor si tuturor celor care isi pot permite sa cumpere, Geoana este candidatul ideal nu pentru calitatile sale ci pentru faptul ca poate fi santajat in orice moment, la fel ca si eroul sau, Obama. La fel de sclipitor cand vorbeste liber, ca Obama fara prompter, cu o ascensiune venita de nicaieri ca si a acestuia, el a fost ” crescut ” de mic pentru acest moment. La cresterea sa au contribuit din plin si soacra dar si sotia, Mihaela Geoana, ale carei afaceri cu mediul descris mai sus, nu mai sunt un secret pentru multi si care a reusit sa puna mana pe conducerea Societatii de Cruce Rosie din Romania. Doctorul si preotul, vor conduce, mana-n mana, la bine si la rau, Romania de maine.

Nu sunt fan Basescu si nici n-am votat, dar din doua plagi alegeti-o pe cea mai mica. Mai bine un betiv, fustangiu, etc. decat un ” prostanac „, caci stiti vorba aceea: Da-i prostului puterea pe mana ca stie el ce sa faca cu ea.

 

 
 
 

Domnia lui Obama se va incheia in ianuarie sau februarie ca parte a gambitului disperatei Fed

Nazistii şi Zionazistii care au preluat guvernul SUA intenţionează să -l dea jos pe Preşedintele Obama fie în ianuarie fie în februarie, în conformitate atât cu sursele CIA cat şi cu cele ale MI6. ” Eliminarea sa va avea loc fie in urma procesului despre cetăţenia sa, care se judeca pe 26 ianuarie (conform sursa MI6), fie altfel, printr-un ” acut cancer terminal (sursa CIA).”   Vice-Presedintele Biden poate suferi, de asemenea, un atac de cord aproximativ în acelaşi timp, deschizând calea pentru agentul Mossad, Nancy Pelosi pentru a fi preşedinte şi agentul Mossad, Rahm Emmanuel, care urmează să fie Vice- Presedinte, cele două surse fiind in perfect acord cu acest ultim plan.

Între timp, sindicatul crimei al Federal Reserve din SUA şi cel al Bancii Angliei, încearcă sa-si prelungeasca existenta mintind din nou despre  lingourile din tungsten poleite cu aur expediate către China (avem acum posibilitatea sa confirmam, cu ajutorul unei surse chineze de rang inalt ca lingourile din tungsten au fost trimise in China) şi în altă parte. Povestea suna acum asa „aceste bare de tungsten au fost trimise doar pentru securitate şi aurul adevărat se află în altă parte, nu vă faceţi griji,vi-l vom  trimite în curând.” Acum federalii scotocesc pământul încearcand să găsească oameni care sa fie suficient de prosti sa-si schimbe aurul pe deşeurile lor toxice financiare. Proprietarii de aur din lume sunt hotărâţi să nu le dea nici macar  o uncie. Acestia au primit apeluri disperate de la Banca Mondială, FMI şi multe bănci centrale, dar nici una dintre ele nu va primi aur, spun proprietarii de aur.  Deci, întâlnirile de pe 6 şi 29 ianuarie pentru stabilirea viitoarelor contractari de aur pot declanşa falimentul grupului Federal Reserve şi Bancii Angliei.

Există trei facţiuni majore gata să înlocuiască Fed: proprietarii de aur din lume, care doresc un sistem  financiar sprijinit de aur, chinezii şi aliaţii lor care doresc o moneda de rezerva convertibila susţinută de un coş de produse de bază şi federalii care doresc doar să reporneasca Fed, minus gunoiul. În cele din urmă chinezii şi proprietarii de aur sunt susceptibili sa evite orice fel de compromis, in special cel centrat pe dolarul Hong Kong-ului.

Între timp, angajatii de rand ai Pentagonului sunt in pragul rebeliuni, conform sursei  CIA. „Aceasta va ajunge până la colonei şi superiori, deoarece toate persoanele decente au avansat, de obicei, din rîndurile angajatilor de rand la nivelul generalilor”, spune sursa. Am aflat, de asemenea, acum că multe dintre bazele americane subterane nu mai sunt sub control nazist.

În ceea ce priveste viitorul, disperatii, naziştii satanici, fără îndoială, vor încerca sa  faca unele cascadorii criminale pentru a preveni prăbuşirea lor inevitabila. Trebuie să rămânem extrem de atenti şi gata de orice surpriză nebuna când vor încerca să se scoata. http://benjaminfulford.typepad.com/benjaminfulford/2009/11/

Nu stiu cat din aceasta poveste este adevarat sau nu dar nu este pentru prima data cand, pentru a-si salva interesele, Illuminati isi sacrifica papusile. Un exemplu recent este Tony Blair.  Nu stiu daca va mai amintiti ca, inainte sau dupa alegerea sa in functie, lui Obama i s-a spus, de catre un mare astrolog, ca la inceputul lui 2010 va muri, dar nu de moarte buna. De asemenea, un copil din Mexic, a prezis anul acesta, ca Obama va fi omorat. Coincidente? Nu stiu. Timpul insa ne va dovedi. Cert este ca 2010 nu va aduce nimanui bucurie, ci dimpotriva.  Din pacate sunt prea putini cei care constientizeaza acest lucru.

Hotii de ADN: Politia aresteaza nevinovati doar pentru a le retine datele genetice in baza de date Big Brother

Poliţia arestează oameni nevinovaţi, în scopul de a ajunge in mâinile lor mostre de ADN in număr cât mai mare, a arătat aseară seniorul consilierilor Guvernului. Comisia de Genetica Umana-CGH (Human Genetics) a declarat ca tactica Big Brother a fost crearea unei „spirale a suspiciunii” în rândul publicului. Grupul- format din unii dintre cei mai importanti oameni de ştiinţă şi cadre didactice universitare din Marea Britanie- a spus ca ofiţerii ar trebui să nu mai ia probe, în mod curent, de la un suspect, la punctul de arestarea. De asemenea, au solicitat tuturor poliţistilor – inclusiv staff-ului de sprijin – sa-si plaseze  propriul ADN in baza naţională de date, în semn de solidaritate cu publicul asupra caruia în mod obişnuit planeaza suspiciunea. Prin lege, ofiţerii au permisiunea de a face o arestare doar în cazul în care acestia au „suspiciuni rezonabile că o persoană a comis o crimă. Dar CGH, care a efectuat o analiză de lungă durată a calitatii bazei de date, a declarat ca au apărut dovezi ca poliţia arestează oameni pur si simplu, doar pentru ca acestia sa le poata lua ADN-ul. Preşedintele său, profesorul Jonathan Montgomery, a declarat: „Oamenii au fost arestaţi în scopul de a li se păstra informaţiile ADN-ului si care nu ar fi putut fi arestati în alte împrejurări.” Cererea, care a fost susţinută de probe  provenind de la un ofiţer de poliţie superior, dă o lovitură semnificativa apărarii de către Guvern a bazei de date – care conţine mai mult de 5,6 milioane de probe. Militantii s-au temut de multa vreme ca ofiterii au efectuat aceste arestari în masă ale populaţiei pentru a încărca probele lor in baza de date şi ca să-si usureze, pe viitor, lupta cu combaterea criminalităţii. Rezultatul este un milion de oameni nevinovaţi în întregime, ale caror detalii genetice sunt detinute de către stat. Mai mult … Frauda din randul cheltuielilor parlamentarilor a determinat poliţia sa faca ” un pas ” inainte, prin trimiterea a patru fişiere procurorilor de la Taxe.  Comisia a spus ca una dintre consecinţele curentei legi a ADN-ului a fost că tinerii bărbaţi de culoare sunt „foarte- foarte supra-reprezentati”, ei fiind mai mult de trei sferturi dintre cei cu vârsta de 18-35 cuprinsi în baza de date.  Profesorul Montgomery a avertizat ca acest lucru a dus la crearea unei „spirale a suspiciunii” printre paturile societăţii.  Un ofiţer superior de poliţie retras, inspector şef, a spus Comisiei: „În prezent, este obligatoriu sa arestezi infractori pentru orice, daca există o putere care sa-ti permita acest lucru.  „Este  aparent usor de înţeles de către ofiţerii de poliţie in functiune, că unul dintre motive, dacă nu singurul motiv, pentru schimbarea practicii, este faptul că ADN-ul  infractorului pot fi obţinut.” Ofiţerii din Anglia şi Ţara Galilor au dreptul să ia probe de la toţi cei pe care-i aresteaza pentru o presupusa infracţiune. Propunerile de termen ale legii pentru Crimă şi Securitate – publicate săptămâna trecută – vor impune, pentru prima dată, o limită de timp, în cele mai multe cazuri de şase ani, pentru lungimea perioadei in care profilurile sunt stocate în cazul în care autorul prezumat fie nu este acuzat  fie, mai târziu, este absolvit. Dar nu există planuri pentru reducerea competenţelor poliţiei de a preleva probe in arest.

VeriChip cumpara Steel Vault faurind Imperiul „Fisierul de sanatate micro-implant/Scorul de credit”

VeriChip (Chip), compania care comercializeaza un microcip implantabil care se leagă la înregistrările dvs. online de sănătate, a cumparat Steel Vault (SVUL),  companie de monitorizare creditelorşi anti-furt de identitate. Compania combinata va opera sub un nou nume: PositiveID.

Tranzacţia totala a stocului va lăsa PositiveID, responsabila unui imperiu, in plin avânt, al identitatii, sănătatii şi al afacerilor cu implanturi de microcip care va încuraja criticii sai.

BNET, anterior, a menţionat respectiva societate, ca  fiind parte a  profetiei din Cartea Apocalipsei (deoarece cipul legat de sanatate poarta un număr RFID care pot fi folosit atât pentru bani, cât şi ca dovada de identitate) sau ca parte a planului nazist secret al Preşedintelui Obama de a subjuga America.

Critica cea mai evidenta care se poate face la aceasta afacere este ca, potenţial, permite PositiveID  conectarea sau  verificarea încrucişată a dosarului medical al pacientului (datorita cipului HealthLink) pentru scorurile de credit ale oamenilor.Unul singur presupune că, compania va pune firewall-uri pentru a preveni acest lucru. PositiveID CEO , Scott Silverman, a spus:

„PositiveID va fi prima companie de acest fel care combina o afacere de succes a securitatii identitatii cu  cu unul, din primele din lume fişiere medicale personale, prin intermediul afacerii noastre HealthLink. PositiveID va aborda unele dintre cele mai importante probleme care afectează societatea noastră de astăzi, cu instrumentele şi tehnologiile noastre de identificare pentru consumatori şi întreprinderi. „

Cu excepţia cazului în care, desigur, daca consumatorii nu doresc sa fie implantati cu chip-uri, atunci rapoartele lor de sănătatea vor fi disponibile pe internet sau dosarele lor medicale vor fi legate de scorurile de credit.

http://industry.bnet.com/pharma/10005250/verichip-buys-steel-vault-creating-micro-implant-health-recordcredit-score-empire/

VeriChip din Delray Beach, FL., are o idee foarte îndrăzneaţa: un cip implantat care se leagă la o bază de date online, care conţine toate înregistrările dumneavoastră medicale, istoria creditelor şi ID-ul dumneavoastră de securitate socială.

Link-ul VeriMed Sănătate pagina de start  descrie Chip-ul:

… Un mic, microcip pasiv (primul din lume şi singurul autorizat pentru identificarea pacienţilor, de catre US Food & Drug Administration), precum şi un sistem sigur, privat, de baze de date online, care vă leaga de înregistrarile dvs. personale de sănătate. Fisierul de sănătate este întotdeauna cu tine şi nu poate fi pierdut sau furat.

Această bază de date pot fi accesata de medici si  de asistentele medicale:

De dimensiunea unui bob de orez, microcipul, se introduce imediat sub piele şi conţine doar un unic identificator din 16 cifre. Microcipul în sine nu conţine alte date, altele decât acest ID unic electronic, nici nu conţine Global Positioning System (GPS) capacităţi de urmărire. Şi, spre deosebire de formele convenţionale de identificare, link-ul de sănătate nu poate fi pierdut, furat, deplasat  sau contrafacut. Este sigur, securizat, reversibil şi întotdeauna cu tine.

Dar ambiţiile VeriChip nu se opresc aici, deoarece această diagramă indică:

Da, se arată ca  Link-ul cipului de Sănătate Link este legate de Google, Microsoft, angajatori şi asiguratori.  De asemenea, compania vede link-ul de Sănătate VeriMed legat de serviciile dvs.de  ” securitate a identitatii”, printr-un produs separat VeriChip, PositiveID.

PositiveID se îmbina cu Link-ul de sănătate:

 Oportunităţi incrucisate de introducere pe piaţă:  baza de vanzare incrucisata, a clientilor NationalCreditReport.com cu Link-ul inregistrarilor personale de sănătate şi vice-versa

 Este un viitor în care medicul dumneavoastră vă va eticheta ca pe un câine cu un microcip care da, oricarui privilegiat, dreptul să se uite la înregistrările dumneavoastră medicale, istoria creditelor, numărul de securitate socială  si orice altceva care decurge din acestea.

Dintr-o data, stocarea fişelor medicale pe suport de hârtie, în dulapurile inchise, din interiorul biroului un medic, începe să arate ca ceva la care poate nu doriţi să va grăbiti să renunţati.

Inca o modalitate de a va obliga sa acceptati micro-implantul. Daca va doriti un credit…